Connect with us

Sport

Top 5 sporturi pe care să le faci ca să te menții în formă

Publicat

pe

Top 5 sporturi

Noi femeile, ne dorim să fim întotdeauna în formă, iar cea mai bună soluție pentru a ne menține în acest fel este sportul. Însă sportul e de multe feluri, cum alegem varianta potrivită pentru noi? Ei bine, pentru a te ajuta să iei mai ușor o decizie, mai jos am întocmit un top 5 al celor mai recomandate și benefice sporturi pentru femei. Iată așadar care sunt acestea:

1. Volei

Este un sport foarte interesant, care te relaxează și te destresează. Cu toate că pare foarte simplu, voleiul constă în foarte multă mișcare și o mulțime de combinații de exerciții fizice. Poți juca volei indiferent de vârsta pe care o ai, mai ales că te va face să te simți plină de energie și îți va ridica adrenalina la cote maxime, toate astea în timp ce socializezi și legi noi prietenii, având în vedere că este un sport de echipă.

2. Înot

Cunoști senzația de libertate pe care o ai atunci când ești în apă? Simți că nimic nu poate fi mai frumos decât momentul prezent, în care apa e singurul lucru care deși te înconjoară, îți dă atât de multă libertate. Înotul nu este un sport deloc ușor, din contră, este foarte solicitant, însă are foarte multe beneficii. De exemplu, înotul te ajută să te dezvolți armonios, deoarece lucrează în mod egal toată musculatura, relaxându-te în același timp. După o sesiune de înot nu te vei simți deloc extenuată, ci plină de energie pozitivă și un vibe extrem de bun.

3. Fitness

Mersul la sală e principalul gând la care ne duce mintea pe toate prima dată. Este foarte la îndemână, mai ales că în fiecare oraș sunt zeci de săli de fitness. Mergând la sală te poți focusa în mod special pe anumite tipuri de mușchi, lucrând exact ceea ce vrei să îmbunătățești. Cu toate că, pentru un aspect armonios, este recomandat să lucrezi toate grupele. Dacă nu ești chiar familiarizată cu acest domeniu, și nu ai habar ce și cum ar trebui să lucrezi, cea mai simplă variantă este un antrenor personal. Acesta te va duce la rezultatele dorite mult mai repede decât ai putea să o faci de una singură.

4. Jogging

Ieși la alergat în parc, în natură, în orice loc care îți place și în care spațiul îți permite! Este o activitate pe cât de relaxantă, pe atât de plăcută și benefică organismului. O oră de alergare merge perfect după o zi stresantă la lucru. Deși ai putea crede ca făcând jogging îți lucrezi doar picioare și fesierii, la fel de bine îți lucrezi și abdomenul, spatele și brațele, deoarece toate sunt active atunci când alergi.

5. Sporturi de contact

Când vine vorba de sporturi de contact, ai o mulțime de variante din care poți alege. Câteva exemple sunt: box, kickbox, arte marțiale, aikido, judo etc. Aceste tipuri de sporturi te ajută foarte mult din două mari puncte de vedere. Primul, înveți să te aperi singură, un lucru de care chiar ai nevoie în zilele noastre. Și cel de-al doilea, te menții în formă, în timp ce te distrezi.

Alege o ținută sexy indiferent de sportul pe care alegi să îl practici!

O ținută în care arăți și te simți bine îți va spori încrederea în tine, te va motiva și îți va da un vibe bun. Dacă vrei să fii în ton cu moda chiar și atunci când faci sport, aruncă o privire pe site-ul nostru și comandă-ți câteva dintre superbele noastre seturi fitness!

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

Padbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!

Publicat

pe

De

Un nou început pentru sportul din Valea Jiului

Valea Jiului a trăit un moment special pentru sportul local: inaugurarea primelor două terenuri oficiale de Padbol din zonă, la Petrila. Nu a fost doar tăierea unei panglici, ci începutul unei direcții noi pentru o comunitate cu tradiție și orgoliu sportiv, marcând totodată includerea Petrilei pe harta centrelor oficiale Padbol din România și integrarea sa în circuitul național al competițiilor.

Campionii mondiali, față în față cu publicul

Lansare Padbol Petrila

La deschidere au fost prezenți campionii mondiali Olivian Surugiu și Victoraș Popescu, alături de colegii lor din lotul național al României. Au oferit un meci demonstrativ spectaculos, dar au și rămas pentru un stagiu de pregătire, însoțiți de antrenorul federal. Pentru mulți dintre cei prezenți, a fost prima dată când au văzut de aproape nivelul real al performanței în Padbol.

O comunitate care a spus „prezent”

Printre invitați s-au aflat primarul orașului Petrila, sportivi din mai multe discipline, membri ai echipei Minerul Lupeni, antrenori, jucători, jucătoare, și numeroși iubitori de sport din comunitate. Prezența lor a arătat că proiectul nu aparține unei singure persoane, ci întregii zone. Atmosfera a fost directă, autentică, cu mult interes din partea tinerilor.
Evenimentul a inclus și o mini-competiție de inițiere, la care au participat 10 echipe locale. Pentru mulți a fost primul contact cu regulile și ritmul jocului. Nu a fost o competiție formală, ci un prim test, un exercițiu de curaj și curiozitate. Premiile au fost oferite de Clubul Padbol Petrila, ca semn de susținere pentru cei care aleg să continue.

Investiție pe termen lung

Inițiatorul și investitorul proiectului, Adrian Oprițescu, a explicat clar ce înseamnă această etapă:

„De ani de zile mi-am dorit să aducem aici această infrastructură modernă, care să pună sportul în vitrină și să ofere tinerilor o alternativă reală. Valea Jiului are talent și are energie.

Aceste două terenuri sunt primul pas dintr-un proiect mai amplu pe care mi-l doresc pentru întreaga zonă. Valea Jiului are tradiție sportivă și are copii talentați. Dacă le oferim infrastructură și competiție constantă, rezultatele vor apărea. Îmi doresc să continui extinderea în Valea Jiului și să construim aici un pol regional puternic de Padbol.”

Direcția națională și obiectivul performanței

Prezentă la eveniment, Elisabeta Gherghișan, președinte al Federației Române de Padbol, a pus accent pe direcția națională:

„Padbolul nu se dezvoltă prin declarații, ci prin terenuri construite și competiții organizate. Ce se întâmplă astăzi la Petrila este un exemplu concret. Ne dorim ca din astfel de comunități să apară următorii jucători selecționați în lotul național. Performanța începe local, dar poate ajunge internațional.

Dacă există pasiune și organizare, rezultatele apar. Îi invit pe toți cei care descoperă Padbolul aici, la Petrila, să intre în competițiile naționale și să creadă în șansa lor. România are nevoie permanent de jucători noi, curajoși, pregătiți să facă pasul spre marea performanță.”

Un început care poate schimba o regiune

Padbolul combină tehnica fotbalului cu dinamica unui teren închis cu pereți de sticlă, unde mingea rămâne permanent în joc și fiecare execuție este din voleu. Este un sport intens, spectaculos, care pune accent pe control, reacție rapidă și sincronizare perfectă între coechipieri.

Padbolul a crescut constant în România în ultimii ani. Extinderea în Valea Jiului confirmă o strategie clară: dezvoltare prin infrastructură, competiții locale și integrare în circuitul național.

Pentru Petrila, cele două terenuri oficiale de padbol nu înseamnă un eveniment singular. Înseamnă începutul unei etape. Dacă energia din ziua inaugurării se transformă în antrenamente constante, competiții locale și selecție pentru loturile naționale, Valea Jiului poate deveni un nou pol de performanță în Padbolul românesc.

Padbol Petrila
Citeste in continuare

Sport

Proiectul F.E.I.B. demarează: Uniunea Europeană sprijină incluziunea socială prin scrimă

Publicat

pe

De

COMUNICAT DE PRESĂ

Proiectul F.E.I.B. a demarat oficial: începe o provocare interesantă pentru cele cinci asociații care au dat viață acestei inițiative ambițioase. F.E.I.B. (Scrimă: Echitate, Incluziune și Apartenență) este un proiect inovator conceput pentru a promova incluziunea socială a persoanelor marginalizate prin sportul scrimei și este unul dintre cele 100 de proiecte selectate de Uniunea Europeană ca fiind deosebit de semnificative și cu impact în domeniul sportului și incluziunii sociale, dintr-un total de 824 de propuneri depuse. Acest proiect de parteneriat de cooperare vizează crearea de căi accesibile către scrimă pentru persoanele cu dizabilități, oferind oportunități atât la nivel instituțional, cât și non-formal.

Activitatea fizică are o valoare imensă în promovarea integrării sociale, iar scrima, în special, oferă oportunități unice atunci când este adaptată pentru persoanele cu dizabilități”, a declarat Lorenzo Radice, coordonatorul proiectului de la Accademia Scherma Milano. „Datorită sprijinului Uniunii Europene, putem să ne extindem dincolo de granițele Italiei, împărtășind experiența și rezultatele noastre în întreaga Europă, în căutarea unei lumi mai incluzive.”

F.E.I.B. reunește cinci organizații specializate din întreaga Europă, fiecare contribuind cu expertiza sa unică în programarea sporturilor incluzive:

– Accademia Scherma Milano (Italia): conducând proiectul, această academie de scrimă este afiliată Federației Italiene de Scrimă, Comitetului Olimpic Național Italian, Comitetului Paralimpic Italian și Federației Italiene de Sporturi Paralimpice. Oferă scrimă paralimpică în scaun cu rotile, programe pentru persoane cu deficiențe de vedere și inițiative pentru persoane cu dizabilități intelectuale, inclusiv colaborarea cu Academia Bebe Vio.

– Association Sportive Bouillargues Escrime (Franța): recunoscută de Federația Franceză de Handisport, această organizație s-a specializat în evenimente pentru persoane cu deficiențe de vedere și persoane cu dizabilități motorii din 2016. Oferă instruire pentru maeștrii de scrimă și personalul tehnic și colaborează cu ARAMAV și UREOS pentru a sprijini persoanele cu deficiențe de vedere și victimele accidentelor rutiere.

– Club Escola Hungaresa De Esgrima Pontevedra (Spania): de la introducerea scrimei pentru nevăzători în Spania în 2012, această organizație galiciană lucrează pentru a extinde accesul la scrimă pentru persoanele cu deficiențe de vedere din toată Spania. În 2021, a organizat prima întâlnire internațională de scrimă pentru nevăzători din Spania.

– Asociația Clubul Sportiv Forza Junior Costuleni (România): cu o experiență de 14 ani în serviciul copiilor vulnerabili, această organizație s-a extins pentru a include programe sportive adaptate. Din 2021, ea gestionează un departament pentru sporturi pentru persoane cu dizabilități, axat pe activități pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

– Phoenix Social Youth Group (Ucraina): cu sediul în Cherkasy, această organizație de dezvoltare a tinerilor contribuie la dezvoltarea socială și personală a tinerilor prin educație non-formală și activități sportive, cu un accent special pe persoanele cu oportunități reduse.

Pentru a-și susține misiunea, F.E.I.B. a lansat un nou site web la adresa www.feib-erasmus.eu Această platformă servește ca un centru central în care părțile interesate pot:

– Accesa informații complete despre obiectivele și metodologia proiectului

– Afla mai multe despre partenerii internaționali și expertiza acestora

– Fi la curent cu evenimentele viitoare și oportunitățile de formare

– Urmări progresul proiectului prin știri și documentație

Lansarea site-ului web urmează reuniunii de lansare a proiectului, care a avut loc în perioada 23-24 ianuarie 2025, unde reprezentanții tuturor organizațiilor partenere s-au întâlnit pentru a stabili cadrul acestei inițiative europene de colaborare.

Lansarea platformei noastre digitale reprezintă un pas important în eforturile noastre de a crea o rețea de schimb de cunoștințe în întreaga Europă”, a declarat Lorenzo Radice. „Invităm mass-media, organizațiile sportive, susținătorii persoanelor cu dizabilități și părțile interesate să exploreze site-ul nostru web și să ni se alăture în promovarea acestei misiuni.”

Echipa F.E.I.B. va continua să actualizeze site-ul web cu resurse, informații despre evenimente și evoluții ale proiectului. Părțile interesate pot urmări proiectul pe rețelele de socializare (@feibfencing pe Instagram și Facebook) și se pot abona la newsletter prin intermediul site-ului web.

Pentru mai multe informații sau întrebări din partea mass-media, vă rugăm să contactați echipa

Informații de contact:

Echipa de comunicare a proiectului F.E.I.B.

Site web: https://www.feib-erasmus.eu

Rețele de socializare: @feibfencing (Instagram, Facebook)

Coordonator de proiect:

Lorenzo Radice

Accademia Scherma Milano SSD a RL

Via Filippo Sassetti, 15 – 20124 Milano, Italia

Telefon: +39 02 36560692

E-mail: info@accademiaschermamilano.it

Citeste in continuare

Sport

În 2024, Spartan a organizat două evenimente sportive de anvergură în România, ce au atras peste 2.500 de participanți, adulți și copii. Două alte competiții sunt programate pentru 2025

Publicat

pe

De

Organizatorul de competiții sportive Spartan, prezent în peste 40 de țări, a derulat în 2024 două evenimente de anvergură în România, ce au atras peste 2.500 de participanți, inclusiv copii. Două alte evenimente de profil, dintre care unul va avea loc chiar în zona Bucureștiului, au fost deja programate pentru anul 2025, înscrierile pentru acestea fiind deschise.

„Am fost încântați să vedem, încă o dată, entuziasmul românilor (și nu numai!) de a înfrunta provocările curselor Spartan, pe care noi le organizăm de ani buni la nivel internațional. Am avut un număr de participanți peste așteptările noastre inițiale și suntem siguri că piața locală are un mare potențial de creștere pe viitor. Ne bucurăm să oferim nu doar adulților, ci și copiilor, șansa de a-și testa și depăși limitele fizice și psihice, contribuind astfel la dezvoltarea lor personală.”

Ilyés Lóránd, Race Director Spartan

10262_TNS2_00308
10262_BS1_00232

Un eveniment marca Spartan a avut loc în luna septembrie 2024, la Miercurea-Ciuc, și a constat într-o cursă de tip Sprint de 5 km, una de tip Super, de 10 km, și una pentru copii, cu distanțe și obstacole specifice vârstei. Cel de-al doilea s-a desfășurat în luna noiembrie, la Sovata, și a inclus o cursă Sprint de 5 km, precum și una de tip Beast, de 21 de km. În mod evident, întrecerile pentru copii au făcut din nou parte din program.

HE1_7034
HE1_7169
HE1_7698

Pentru anul 2025, reprezentanții Spartan Race România au semnat un contract pentru organizarea unui nou eveniment, în cadrul parcului acvatic Divertiland Water Park, din zona de vest a Bucureștiului. Acesta va avea loc pe data de 13 septembrie 2025 și va cuprinde o cursă Sprint, una Super și una dedicată copiilor. Seria evenimentelor Spartan va începe însă pe 21 iunie, la Cheile Grădiștei, în zona Bran-Moieciu, unde va avea loc și o cursă de tip Beast, de 21 de km.

„Ca localizare, Cheile Grădiștei reprezintă o alegere deja testată de noi, în anii trecuți, această zonă fiind, datorită specificului terenului, foarte prielnică pentru cursele Spartan. Pentru că ne doream să organizăm un eveniment și în zona Bucureștiului, Divertiland Water Park ni s-a părut o alegere foarte bună, tot datorită caracteristicilor specifice ale terenului disponibil. Suntem siguri că cele două competiții programate pentru 2025 au toate «ingredientele» pentru a fi un real succes, atât din perspectiva noastră, ca organizatori, cât și din cea a participanților. Sperăm, desigur, să avem cât mai mulți spartani la ambele evenimente.”

Ilyés Lóránd, Race Director Spartan

De inspirație istorică, spiritul spartan presupune înfruntarea curajoasă a provocărilor de orice natură. Totul pornește de la o dorință sănătoasă de depășire a obstacolelor, ce poate fi integrată în viața oricărei persoane. În plan sportiv, dar nu numai, evenimentele marca Spartan oferă cadrul perfect pentru creșterea și dezvoltarea personală a individului, în primul rând prin competiția cu sine. De asemenea, evenimentele reprezintă o foarte bună soluție de team building pentru angajații diverselor companii, ele creând un mediu ideal pentru întărirea spiritului de echipă și cultivarea colaborării în depășirea provocărilor.

10262_AMO1_01116
10262_TIM3_00537
10261_TIM1_05192
HE1_7525

Pentru videouri relevante de la competițiile desfășurate până acum, vizitați canalul nostru de Youtube

Despre evenimentele Spartan

Cu o prezență în peste 40 de țări, printre care și România, evenimentele marca Spartan au fost prima dată organizate în SUA, în anul 2010. Doar în Europa de Est acestea au atras peste 40.000 de participanți în anul 2024, iar la nivel global au avut loc 155 de evenimente, cu peste un milion de participanți. Cursele Spartan au grade variabile de dificultate, astfel încât să se adapteze perfect nivelului de pregătire fizică a fiecărui participant. Chiar dacă într-o măsură diferită, toate acestea sunt concepute pentru a testa viteza, rezistența, respectiv capacitatea, fizică și psihică, de a înainta în ciuda diverselor obstacole.

Pentru detalii despre cursele Spartan, vizitați ro.spartan.com

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Maramureș

21 de ore inainte

stiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj

stiricj.ro este o platformă online de știri dedicată municipiului Cluj-Napoca și județului Cluj, orientată spre prezentarea informațiilor de actualitate și...

Uncategorized22 de ore inainte

Samsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026

Gama 2026 extinde funcțiile AI îmbunătățite la modelele Micro RGB, OLED, Neo QLED, Mini LED și UHD, ajutând mai mulți...

2 zile inainte

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Uncategorized4 zile inainte

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorized4 zile inainte

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

Uncategorized4 zile inainte

Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile...

Uncategorized5 zile inainte

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către: Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu Stimate...

Afaceri5 zile inainte

CONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL

În contextul unor fenomene meteorologice extreme din ce în ce mai frecvente, construcțiile sustenabile devin treptat o temă centrală pentru...

Afaceri5 zile inainte

Românii încep să calculeze corect: locuința „verde” nu mai e un moft, ci o investiție care se plătește singură

Interesul pentru locuințe eficiente energetic crește vizibil, dar decizia finală rămâne blocată de percepția costului inițial. Datele indică, însă, o...

Afaceri5 zile inainte

The List Estates: Chiriile accelerează în 2026, în timp ce tranzacțiile de vânzare încetinesc pe fondul prudenței cumpărătorilor

Piața rezidențială din România traversează un început de an marcat de o schimbare vizibilă de comportament din partea clienților, în...

Uncategorized6 zile inainte

HONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026

București, 22 aprilie 2026 – HONOR participă în acest weekend la East European Comic Con 2026, unul dintre cele mai...

Uncategorized6 zile inainte

„IMAGINE UNIVERSE” – Sînziana Mircea & Friends: concert extraordinar la Sala Radio din București pe 5 mai

București – 16 aprilie 2026 Pianista Sînziana Mircea revine la Sala Radio cu un nou concert spectaculos. După concertul sold‑out...

Uncategorized7 zile inainte

Un stil de viață mai bun: Samsung prezintă noile electrocasnice BESPOKE AI pentru bucătărie și casă, 2026

Noile inovații pentru bucătărie și casă reflectă viziunea Samsung privind inovațiile inteligente, fiabile și axate pe design, care îmbunătățesc viața...

7 zile inainte

StiriTimis.ro – Testare HPV gratuită în Timișoara

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a publicat un anunț privind desfășurarea unei campanii de screening gratuit pentru...

pizza promotii pizza promotii
Uncategorizedo săptămână inainte

Pizza – promoții, oferte și reduceri pentru o zi mai bună!

O pizza la preț bun nu e doar o chestiune de economii – e un moment în care spui „astăzi...

Ce diferențiază o rochie casual de una elegantă? Ce diferențiază o rochie casual de una elegantă?
Afacerio săptămână inainte

Ce diferențiază o rochie casual de una elegantă?

Oricui i s-a întâmplat să stea miercuri seara în fața dulapului și să se întrebe dacă rochia pe care a...

Trending