Connect with us

Eveniment

Iata cine este „salvatorul” echipei Petrolul Ploiesti: masonul arab, Mohammad Murad de la Phoenicia, securistul de dinainte de 89, cel care avea legaturi cu teroristi

Publicat

pe

Omul de afaceri Mohammad Murad (55 de ani), care are o avere de peste 150 de milioane de euro, a fost în ultimele săptămâni în tratative pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la Dinamo, însă se pare că s-a răzgândit și ar fi în negocieri cu echipa Petrolul Ploiești, potrivit digisport.ro.
Mohammad Murad a intrat în viața politică în martie 2022, fiind numit președinte executiv al Partidului Ecologist Român.
Mohammad Murad, miliardarul libanez care s-a vrut primarul Constantei, ulterior al Mangaliei, dar n-a fost pe placul prea multora, retragandu-se din cursa pentru primaria Constantei cand a fost publicat un articol in Libertatea de Opinie cu privire la trecutul sau.

Milionarul Mohammad Murad a fost prins în flagrant, de oamenii legii, în timp ce împărțea bani din portbagaj, in campania pentru alegerile din Mangalia. El a fost reținut de Poliție, pentru mită electorală, conform universul.net.

Rolul agenților arabi în România înainte și după decembrie 1989
Versiunea prezentată oficial românilor despre așa-zisa „Revoluție” din 1989 afirmă că în desfășurarea acelor evenimente dramatice nu au acționat niciun fel de teroriști, iar cei peste 1000 de morți și 3000 de răniți au fost doar rezultatul confuziilor și al unor diversiuni. Există însă o largă serie de mărturii și documente (de exemplu aici sau aici) care atestă că dincolo de uriașa manipulare care, fără îndoială, a fost operată în acea perioadă, au existat în mod cert și persoane care au tras în mod deliberat în populație și despre care se poate afirma cu deplină justificare că au fost teroriști. Mai exact, printre acești teroriști au fost numeroși agenți arabi care fuseseră special antrenați în acest scop.
Astfel de mărturii au fost făcute, de exemplu, de Liviu Viorel Crăciun – fost membru al trupelor speciale USLA devenit ministru de interne în 22 decembrie 1989; de Roland Vasilevici – fost ofițer de Direcția 1 a Securității la Timișoara; de căpitanul Soare Ovidiu din fosta Direcție a V-a a Securității; sau de Ion Aurel Rogojan care a fost șeful de cabinet al ultimului director al Securității, generalul Iulian Vlad.
Într-un document cu data de 1 martie 1990, Aurel Rogojan a precizat că Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA) a derulat un protocol de colaborare, semnat în 1979, cu unitatea specială Al-Fatah a OEP (Organizația pentru Eliberarea Palestinei). În conformitate cu acel protocol, mii de tineri arabi au venit în România între 1980-1990 sub acoperirea de „studenți” și au fost pregătiți de ofițerii de Securitate români prin diverse tabere de antrenament și de instruire teroristă din România.
Într-un articol apărut în data de 2 aprilie 1990 în revista americană The New Yorkera fost publicat un raport ce prezenta o investigație cu privire la evenimentele din decembrie 1989. Autorul investigației, Robert Cullen, dezvăluia că „Nu toți luptătorii Securității (implicați în luptele din decembrie ʼ89, n.n.) erau români. Un membru al Frontului Salvării Naționale mi-a spus că cei care au luptat cel mai mult provin din Siria, Irak, Libia și alte țări cu istorii de implicare în terorism. Ei au venit în România în mod aparent ca studenți, dar au primit, de fapt, pregătire de comando și au fost de acord să servească Securitatea timp de mai mulți ani. Pe măsură ce acești străini au fost capturați (în cadrul luptelor din decembrie 1989, n.n.), iar zvonurile despre originea lor au început să se răspândească, Frontul (Salvării Naționale, n.n.) a negat public că arabii fuseseră implicați în Securitate.”
Într-adevăr, este un fapt cunoscut că în perioada comunistă studenții arabi umpleau facultățile din România. Sub directa îndrumare a lui Ceaușescu, România încheiase contracte de sute de milioane de dolari cu numeroase state arabe, cu beneficii uriașe pentru economia românească. Astfel, pe lângă cele peste două miliarde de dolari lăsați de Ceaușescu în conturi după achitarea integrală a datoriei externe, în martie 1989, România mai avea de încasat circa opt miliarde de dolari de la parteneri externi, majoritatea din Africa și Orientul Mijlociu. La cea care avea să fie ultima sa vizită în Orientul Mijlociu (cu o săptămână înainte de a fi asasinat), Ceaușescu pregătea înființarea unei Bănci prin care România, alături de alți parteneri, să ofere împrumuturi mult mai avantajoase decât FMI țărilor slab dezvoltate.
În ceea ce privește colaborarea pe linie de educație, pentru țările arabe și africane instituțiile de învățământ superior din România erau considerate școli de vârf, iar pe de altă parte acești studenți erau o prețioasă sursă de valută pentru statul român. Conform statisticilor oficiale, în perioada 1980-1990 aproape 500.000 (jumătate de milion!) de arabi au făcut studii în România. Însă – așa cum arătam mai sus – mulți dintre ei aveau doar acoperirea de „studenți”, pentru că în realitate veniseră ca urmare a unui protocol de colaborare a serviciilor secrete.
Unii dintre acești „studenți” erau deja membri ai unor agenții secrete arabe, cum ar fi Al-Fatah, Hezbollah, Al Mathaba, dar aveau conexiuni și cu CIA, KGB sau MOSSAD. După data de 22 decembrie, când Ceaușescu fusese arestat, acești agenți arabi au declanșat – la comanda unor șefi ai serviciilor secrete române și străine – operațiuni specifice de terorism și au ucis sute de cetățeni români cu scopul de a-i alunga din stradă. În prima parte a scenariului, până pe 22 decembrie, populația (masa de manevră) fusese scoasă în stradă pentru a se crea impresia că lovitura de stat ar fi fost chipurile o mișcare populară. După 22 decembrie, când lovitura de stat avusese deja loc și noua conducere pucistă a fost instalată, mulțimea trebuia gonită din stradă pentru ca elanul „revoluționar” să nu se mai amestece în resetarea politică ce era operată în acele zile și în acest scop oamenii trebuiau distrași prin teroare. După ce și această etapă s-a încheiat și cei care organizaseră „Loviluția” și-au stabilizat puterea și autoritatea, hocus-pocus, oficial s-a susținut – și așa a rămas până în prezent – că de fapt nici nu au existat teroriști și că „nu știm cine a tras în noi”.
După 1989 o parte dintre „cârtiţele” securiste arabe au rămas în România şi au devenit agenţi DIE, SRI, DIA, fiind infiltrați în instituţiile statului român, în timp ce alții au devenit prosperi oameni de afaceri. Ei au fost protejați permanent de masonii, evreii și sataniștii care au dat lovitura de stat și care apoi au distrus și exploatat la sânge România. Mulți dintre agenții arabi au primit case, întreprinderi, terenuri, păduri – toate fiind furate de la cetăţenii României prin manevre judiciare înfăptuite cu complicitatea întregii clase politice ce s-a aflat la guvernare în ultimii 27 de ani.
Un exemplu concludent de colaborare de tip mafiot între rețelele de teroriști arabi și instituțiile de forță ale statului român a fost celebra „răpire” din anul 2005 a celor trei jurnaliști români (împreună cu așa-zisul lor „ghid”, Mohammed Munaf) în Irak. Acest foarte mediatizat incident a fost în realitate o înscenare organizată de serviciile de informaţii româneşti SRI şi SIE şi de serviciile secrete americane CIA. Există indicii clare că doi dintre jurnaliști – Marie Jeanne Ion și Sorin Mișcoci – știau dinainte că vor fi răpiți, Marie-Jeanne fiind chiar fiica fostului senator PSD Ion Vasile.
Autoritățile irakiene care au investigat cazul au ajuns rapid la concluzia că operațiunea a fost pusă la punct în România. Această concluzie rezultă din documentele aflate în dosarul Curții de Apel București, care relevă că Hayssam și Munaf au fost simpli pioni, adevăratele manevre fiind operate de înalți oficiali români din jurul fostului președinte al țării, Traian Băsescu, care au colaborat cu o rețea teroristă arabă (vezi detalii aici).
Însuși procurorul român care a anchetat dosarul, Ciprian Nastasiu, fost șef-adjunct al DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism) a scris o carte despre acest caz, intitulată Prădarea României, în care dezvăluie că Hayssam și Munaf sunt agenți ai unor servicii secrete și că întreaga operațiune era conexă cu o vastă operațiune de trafic de armament care se făcea cu complicitatea lui Băsescu. Nastasiu mai dezvăluie că rețeaua arabă a efectuat sponsorizări masive pentru campaniile electorale ale PSD sau pentru afacerile lui Adrian Năstase și Gabriel Oprea și că fostul ministru al Justiției Rodica Stănoiu a fost implicată în muşamalizarea unui dosar al lui Omar Hayssam.
De asemenea, unul dintre cei trei jurnaliști răpiți, Ovidiu Ohanesian, a scris mai multe articole și două cărți despre răpirea din Irak, în care prezintă numeroase indicii și documente că „Toate duc la dosarul 628, la dosarul «Armamentul». Asta ascund ei în dosarul ăsta cu răpirea din Irak: ruşinea României! Sunt 30-40 de ani de când se face trafic cu armament, adică fapte grave, infracţiuni şi conexiuni cu state care sprijină terorismul internațional”. De aproape 12 ani Ovidiu Ohanesian solicită redeschiderea dosarelor conexe cu răpirea sa, dosare clasificate abuziv, și afirmă că „o suită de instituții, inclusiv judiciare, i-au favorizat pe făptuitori atât în timpul așa-zisei crize generate de răpire, dar mai ales cu câțiva ani înainte, favorizându-le teroriștilor sprijin logistic, financiar, politic și chiar diplomatic, contribuind astfel la susținerea terorismului și a traficului internațional de armament.” (mai multe detalii aici sau aici).
Cu ocazia răpirii ziariştilor români din Irak, SRI a nominalizat o rețea mai vastă de agenţi arabi care au activat şi pe teritoriul României, respectiv pe Hakim Ziab Hussein Al-Samarai (supranumit Abu Sahar, verigă de legătură între răpitorii jurnaliştilor români şi brigăzile Muad Ibn Jabal), Mahmud Khaled Al Omar (frate al lui Omar Hayssam), Abdel Jabbar Abbas, Jasem Al-Salmani, Ibrahim Zasssin Al-Jaburi și Yussef Munaf (fratele lui Mohamed Munaf).
Așa-zisa „eliberare a jurnaliștilor din Irak” a reprezentat obținerea de mare popularitate pentru președintele Băsescu și în același timp a însemnat propulsarea într-o carieră fulminantă a lui Florian Coldea, care a fost desemnat în scurt timp (cu susținerea determinantă a CIA) director operativ al SRI. Toate acestea au avut loc prin intermediul cârdășiei cu mafia arabă a unor foarte influenți politicieni români și a SRI.
Cu privire la activitatea ilicită a rețelei arabe în România înainte și după 1989, informații bine documentate au fost făcute publice în noiembrie 2016 de către istoricul Marius Oprea în cartea sa Mafia arabă în România. De la Ceauşescu la Iliescu (o scurtă prezentare a cărții este disponibilă aici). În calitatea de consilier prezidențial al lui Emil Constantinescu, Marius Oprea a consultat sute de rapoarte despre activitatea mafiei arabe din România. El arată în cartea sa, de exemplu, că până în 1997 două treimi dintre țigările care intrau în țară erau de contrabandă, prin rețeaua mafiei arabe. România a pierdut între 1990 și 1997 aproximativ 1.500 de miliarde de lei anual din neîncasarea taxelor vamale și a accizelor la țigări, cu complicitatea unor oameni politici extrem de influenți, a unor înalți funcționari publici (șefi în Garda Financiară, în Inspectoratul Poliției) și mai ales a șefilor serviciilor secrete. Marius Oprea mai arată că a identificat în arhivele statului un document care atestă că în 1995 un general prim-adjunct al SRI a trimis o adresă (un ordin) către Direcția Generală a Vămilor ca 22 dintre cele mai importante firme arabe efectiv să NU fie controlate la vamă!
Banii obținuți de traficanții arabi au sponsorizat nu doar clasa politică din România, dar și importante structuri teroriste și mafiote pe plan internațional, printre care Al-Qaeda. Foarte multe dintre documentele și rapoartele autorităților cu privire la activitățile firmelor arabe au fost distruse la finalul guvernării PSD din 1996. În prezent banii obținuți „la negru” din afacerile de contrabandă ale rețelelor arabe în cârdășie cu clasa politică au început să fie legalizați cu impertinență chiar sub ochii românilor prin vânzarea către străini (în majoritate arabi) a peste 40% din suprafața agricolă a țării.
Vă prezentăm în continuare mai multe detalii despre cei mai importanți agenți arabi ai diferitelor servicii secrete care au activat pe teritoriul României după 1990. Unii dintre ei au o mare influență și în prezent.
Omar Hayssam este nepotul lui Mahmud Farzat (şeful serviciilor secrete siriene din Europa de Est) și a fost adus de acesta pentru studii în România în 1980. Omar Hayssam este un multiplu agent (sirian, SRI, FSB), iar după decembrie 1989 a avut sarcina – trasată de serviciile ruse KGB – ca sub acoperirea de „om de afaceri” să participe la stabilirea unor raporturi de putere în România, având sprijin politic şi logistic din partea PSD, KGB, SRI-SIE şi CIA. Hayssam a fost principalul sponsor al partidului de guvernământ după 1990 (FSN-PDSR-PSD) și un apropiat al lui Ion Iliescu, pe care l-a însoţit în avion şi în numeroase delegaţii oficiale în străinătate.
A preluat structurile rețelei de contrabandă dezvoltată de sirianul Jamal At, care a fugit din țară după scandalul Țigareta II.
A fost direct implicat – prin serviciile secrete – în operațiuni de trafic de arme. Astfel, împreună cu serviciile secrete române (SRI, SIE, SIA) şi străine (CIA, FSB-KGB, Mossad, MI5) şi cu complicitatea autorităţilor turce de la Istanbul, în anul 2002 a livrat arme separatiștilor kurzi din Turcia şi Irak şi suniților din Irak pentru a-i ataca pe şiiţii lui Saddam Hussein din Irak. În aceeași manieră a furnizat din partea ONU, UE, NATO (şi alţii) arme pentru albanezii din Kosovo, bosniacilor musulmani (şi altora) pentru a ataca armata şi populaţia sârbă condusă de președintele fostei Iugoslavii, Slobodan Miloșevici.
Pentru operațiunea de trafic de arme cu destinația Kosovo, Omar Hayssam a achiziţionat din România o navă cu suma de 100.000 de euro, care a fost asigurată la firma Lloyd`s pentru 500.000 de euro. În acte s-a specificat fictiv că se transportă azotat de amoniu şi piese de schimb pentru tractoare. După ce s-a făcut transbordarea armamentului în altă navă, nava cu care veniseră din România a fost scufundată deliberat de oamenii lui Hayssam în apropierea coastelor Turciei. În această afacere Omar Hayssam a avut parteneri doi cetăţeni arabi şi doi oameni de afaceri români, membri ai PUR. Pe lângă faptul că a câştigat milioane de euro din această afacere, Hayssam a mai încasat şi asigurarea de 500.000 de euro pentru nava scufundată.
Omar Hayssam figurează la Centrul de recrutare al sectorului 4 București cu gradul de maior al armatei române. Are o avere estimată la 90-100 milioane dolari (nr- acum la cca 150), obținuți prin multiplele societăți comerciale pe care le deține în România, cu afaceri în domenii ca imobiliare, industria lemnului, ape minerale, autoturisme.
Mohamed Munaf este un agent irakian, are cetățenie americană și este de asemenea agent CIA. Ca și Omar Hayssam a fost student și informator al securității în România înainte de 1989. Prin anii ’80 familia lui Munaf – beneficiind de sprijinul fostului președinte SUA Richard Nixon – ajunsese să vândă armatei lui Saddam Hussein uniforme şi accesorii fabricate de o secţie specială a APACA (Atelierele de Producţie Armament şi Confecţii ale Armatei) din București.
Munaf are mai multe firme în România, dar s-a ocupat şi cu administrarea firmelor lui Omar Hayssam, poziție din care a acționat pentru protejarea, spălarea și ascunderea fondurilor și bunurilor folosite în acțiuni teroriste de acoliții lui Hayssam.
Jucând rolul de „ghid” al jurnaliștilor români ce au fost în anul 2005 răpiți în Irak, Munaf nu a putut fi adus timp de mai mult de 10 ani în România pentru a fi anchetat deoarece a fost luat sub protecția forțelor speciale americane. La sfârșitul anului 2015 Munaf a fost până la urmă predat de americani autorităților române și în prezent ispășește o condamnare de 10 ani. În cursul anchetelor Munaf a vorbit despre traficul ilegal cu armament și activitățile de crimă organizată desfășurate pe teritoriul României de clanul Hayssam, operațiuni conexe cu dosarele Răpirea din Irak, Armamentul și Țigareta II.
Kamel Kader este agent palestinian, SRI și KGB, fost lider al studenţiilor palestinieni din România, membru al grupărilor teroriste Al Fatah şi Abu Nidal, combatant al Frontului de Vest din Liban și membru al OEP (Organizația pentru Eliberarea Palestinei).
A venit în România în anii ’80 sub acoperirea de student la medicină în Timișoara și a fost racolat rapid ca informator pentru Securitate. În schimbul unor rapoarte despre colegii săi arabi şi români deopotrivă, a fost protejat de securiști să obţină vize şi paşapoarte pentru intrarea în România a mii de cetăţeni palestinieni (100 de dolari bucata) prin colonelul Oreleanu, care era şef la Direcţia paşapoarte Timiş.
După 1989 a primit din partea FSN-PDSR certificat de „luptător în Revoluție”. A intrat în rețeaua de contrabandă a sirianului Zaher Iskandarani, protejată de securiști și PSD și a ajuns în 1994 patron a 14 firme din Timişoara şi București. Cu banii obținuți a finanţat în 1992 campania electorală a PDSR cu suma uriașă (mai ales la acea vreme) de un milion de dolari. Mai mult, i s-a oferit funcţia de consilier prezidențial al lui Ion Iliescu, funcţia de consilier al secretarului general al Guvernului României (adică al lui Viorel Hrebenciuc, în a cărui casă a locuit o perioadă) și a făcut parte din Comisia de Protocol pentru Relaţii Externe a Guvernului. Generalul (r) Ion Pitulescu, fost șef al Politiei române între 1995 și 1997, declara pentru EvZ că „Toți mafioții arabi – Zaher Iskandarani, Omar Hayssam și ceilalti – erau foarte apropiati de PDSR și țineau legătura cu Viorel Hrebenciuc prin intermediul lui Kamel Kader”.
Fiind un reprezentant al minorităţii palestiniene în România, Kader a obținut un credit în valoare de 995.000 de dolari de la Bancorex, pe care însă nu l-a mai returnat. Intra la Guvern pe intrarea oficială, înarmat cu pistol, fără a se supune vreunui control. Avea acces la telexul şi faxul Guvernului şi la documente secrete. Așa se face că a sustras din incinta Guvernului 42 de acte confidenţiale, ceea ce a dus la declasificarea lor pentru ca Viorel Hrebenciuc să nu ajungă în pușcărie. Trebuie precizat că telegramele dispărute de la Secretariatul General al Guvernului (din biroul lui Viorel Hrebenciuc) au fost primite de la diverse ambasade, iar sistemul de comunicare cifrată a acestora nu ţine de MAE, ci există un serviciu special al cifrului, care este în subordinea serviciilor secrete SIE și care era cunoscut de către Rusia, America şi aliaţii lor și care a fost deconspirat astfel și arabilor. Situația a necesitat schimbarea cifrului de stat al României, ceea ce a costat o sumă uriașă.
În urma acestor abuzuri Kader a fost până la urmă scos pe linie moartă şi în 1994 a plecat în Palestina şi a fost numit șef al serviciului de informaţii al liderului palestinian Yasser Arafat.
Zaher Iskandarani agent sirian, SRI și FSB, om de legătură al serviciilor de informaţii siriene şi sovietice-ruse, implicat în afaceri de trafic cu ţigări şi arme, inclusiv în afacerea Țigareta I, Iskandarani a primit de la însuși Ion Iliescu certificat de „luptător în Revoluţia din decembrie 1989”. Este văr cu Kamel Kader şi l-a introdus pe Kader în mediul prezidențial de la Palatul Cotroceni, lângă Ion Iliescu, prin Viorel Hrebenciuc.
Zaher Iskandarani şi Kamel Kader au sponsorizat Forumul internațional Crans-Montana (întâlniri între oamenii de afaceri și politicieni din diverse state), la care au participat Ion Iliescu şi întreaga clasă politică.
Iskandarani a fost închis pentru uciderea unui cetăţean sirian la Timişoara împreună cu alţi cetăţeni de origine arabă, dar a fost scos din puşcărie şi din ţară de colonelul Truțulescu pentru suma de un milion de dolari.
În cadrul anchetei Ţigareta I demarată în 1994, la o descindere a Poliției din 17 mai 2005 la unul dintre sediile lui Zaher Iskandarani din Timişoara s-au descoperit sigilii false româneşti, bulgăreşti şi maghiare, o ştampilă a MAE, matriţe ale mărcilor contrafăcute de ţigări, timbre cu serii duble, cartoane tipărite cu mărcile de ţigări contrafăcute, sigilii şi ștanţe vamale, CD-uri conţinând modele, design-uri şi elemente de siguranţă ale mărcilor de ţigarete care urmau să fie falsificate. Locotenenții lui au încercat să distrugă probele incriminatoare și au exercitat presiuni asupra unor martori importanţi. În perioada arestării sale, Iskandarani țipa cât îl ţinea gura că este un abuz al autorităţilor şi că va face dezvăluiri importante la adresa autorităţilor. Amenințările sale au avut efect și, pentru a nu mai face „valuri”, iată că pe data de 2 iunie 2005 Iskandarani a fost eliberat.
Vedem așadar că deși Iskandarani atentează la siguranţa naţională utilizând date şi acte false în afaceri de contrabandă, el nu este cercetat penal de Justiţia română şi nu îi calculează nimeni prejudiciul adus statului român. În schimb, pe cei de la Școala de Yoga MISA așa-zisa Justiție îi vânează în continuare, le fabrică acte şi dovezi false, aşa cum numai fosta Securitate, devenită SRI, ştie să le fabrice. Justiţia română este pusă în slujba acestor mafioţi şi criminali internaţionali și pentru a le îndeplini scopurile recurge adeseori la vânarea şi distrugerea cetăţenilor români.
Fathi Taher, cetățean iordanian, este considerat a fi cel mai bogat arab din România și unul dintre cei mai bogați 100 de oameni din lume. A făcut afaceri pe spatele românilor, venind în România încă din 1970. Cu o avere greu de estimat (sute de milioane de dolari), a fost un răsfățat al tuturor regimurilor de după 1989, fiind susținut și protejat de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc și mulți alți politicieni. Deține în România grupul Excelent Kandia, Hotelul Marriott din București, fabrica de combustibili pentru avioane Petrom Aviation, firma de asigurări AGI România devenită Omniasig, compania Griro care produce utilaje pentru industria chimică, petrochimică și nucleară. Mai deține Școala Româno-Americană din Pipera și, mai nou, uzina Electroputere Craiova.
Mai multe surse (de exemplu aici) arată că încă de la venirea sa în România, Taher era un agent al OEP, dar în anii ’80 a lucrat în favoarea Mossad-ului.
Omar Mohamad este fratele lui Omar Hayssam și a fost și el agent sirian, SRI, KGB, CIA. În martie 1998 el a oferit un împrumut de consumaţie, pe un an de zile, în valoare de 1.420.000 dolari, acţionarului majoritar Thodor Stanis de la firma SC Rio Soft Drinks SA din Timişoara, şi fiindcă termenul nu a fost respectat şi Stanis nu a returnat împrumutul, în aprilie 1999 Omar Mohamad a devenit principalul acţionar al firmei. Acţionară la SC Rio Soft Drinks SA era şi Carmen Rădulescu, soţia fostului şef al Serviciului Economic Timiş, colonelul (r) Pavel Rădulescu, care era agent SRI-KGB. Mohamad a cumpărat acţiunile de la aproape toţi acţionarii minoritari şi a mutat sediul social al firmei la Bucureşti. La filiala din Timişoara a fost numit director Mihai Petrechioiu, şeful Serviciului Economic Timiş. La sediul din Bucureşti precum şi la o firmă a fratelui său, Omar Hayssam, Bucovina Mineral Water, au fost numiţi colonelul Croitoru şi colonelul Mustață, care erau şefi în Direcţia Economică a Inspectoratului General al Poliţiei Bucureşti.Pe baza acestor „pile” afacerile i-au fost substanțial favorizate (ilegal), iar ca răsplată pentru sprijinul primit, Omar Mohamad a finanţat din belșug PSD.
Khaled Deiab Abdallaa Matar a fost un agent al mai multor servicii secrete străine (palestiniene, FSB, CIA), dar a activat și în România cu grad de colonel în Securitate, având în subordine ofiţeri români. Matar a fost o vreme și şeful agenturii O.E.P. din România. După 1989 a primit certificat de luptător în Revoluţia română din 1989 și a intrat în politică. A finanţat PUNR și a devenit deputat în Parlamentul României, ca membru al PUNR.
În anul 1992 Khaled Deiab Abdallaa Matar, împreună cu agentul palestinian-SRI-FSB Abdel Mohmed Hadi Rahman (care ulterior și-a schimbat numele în Hadi Jaradat și și-a luat cetăţenia română) şi împreună cu câţiva profesori de la Universitatea Babeș-Bolay din Cluj, a înființat o universitate particulară la Baia Mare, numită „Universtitatea Româno-Arabă”. Această universitate a fost mutată ulterior la Cluj şi în 1995 i-a fost schimbat numele în „Universitatea Bogdan-Vodă”, avându-l ca președinte pe Abdel Mohmed Hadi Rahman, alias Hadi Jaradat. UBV a ajuns în decembrie 2004 să aibă o datorie la statul român de aproape 12 miliarde lei, iar Flaviu Fărcaş de la Direcţia de Finanţe Cluj declara că a avut o discuţie pe această temă cu membri din conducerea UBV şi aceştia au afirmat că refuză să plătească.
Khaled Deiab Abdallaa Matar și-a deschis în 1997 firma Khaled Import-export 97 SRL, care avea ca obiect de activitate obţinerea de vize şi locuri de muncă în SUA. În realitate Matar facilita ieşirea cetăţenilor arabi din România şi intrarea lor în SUA cu acte false (invitaţii, diplome de studii, contracte de muncă, atestate de cunoaşterea limbii engleze). Această activitate era în secret susţinută şi protejată de Consulatul SUA din România, de CIA, FSB, SIE şi SRI.
Victor Michelle Issa este cetăţean libanez, absolvent al studiilor superioare economice la prestigioasa Universitate California din Los Angeles. A înființat în România un lanț întreg de firme și societăți comerciale fictive, fiind precursorul folosirii „firmelor fantomă” în acoperirea fraudelor vamale. A construit o întreagă rețea bazată pe operațiuni ilegale, care au avut ca ultim scop scoaterea unor sume mari de valută din România, prin operațiuni specifice de spălare de bani. Issa a introdus pe cale maritimă și rutieră în România peste 100 milioane de pachete de țigări. Printr-un exces de zel, organele vamale l-au trimis în 1993 în judecată, cu interdicția de a ieși din țară. După doar câteva luni de la demararea procesului, prin intervenția președintelui Iliescu și a ministrului PSD Dăescu, Victor Issa a fost însă „scăpat” peste graniță, recuperându-și și țigările confiscate. A ajuns la Kiev, unde și-a continuat activitatea de trafic de ţigări, cu sprijinul KGB. Se estimează că a scos ilegal peste granița României peste 35 de milioane de dolari, pe care i-a transferat în Liban prin intermediul unor bănci din Germania și Elveția.
Istoricul Marius Oprea a relatatcă a găsit stupefiat în arhiva la Cotroceni felicitări foarte cordiale trimise de la Moscova de către Victor Issa lui Ion Iliescu. Se pare că până și ceasul Rollex cu care s-a fotografiat la mână Ion Iliescu pentru campania electorală din 1996 era primit tot de la Victor Issa.
Frații Nassar (Elias şi Mike) sunt agenţi libanezi Al Mathaba și traficanţi de arme, ţigări şi produse de contrabandă cu mărfuri din Orientul Apropiat spre Europa. Au venit în România în anul 1991 prin intermediul Consulatului român de la Beirut și au fost puși în legătură cu SRI și cu autorități militare române care urmăreau să achiziționeze armament. Mai exact, contactul s-a făcut prin Mohamed Shrech (alias Abu Rami), consilier al Ambasadei Palestinei la Bucureşti, care era și agent SRI. Frații Nassar veniseră cu un mare transport de țigări de contrabandă, care au fost depozitate cu supravegherea SRI în depozite ale armatei de pe Calea Plevnei din București și de la aeroportul Clinceni. De acolo țigările au fost vândute prin firme ale unor arabi din România (foști studenți) iar banii au fost vărsați în conturile Romtehnica. În schimb Romtehnica livra artilerie ușoară în Liban.
Această afacere, care a implicat cantități imense de țigări și arme, a fost în 1992 deconspirată și a primit denumirea de „Țigareta I – Țigări contra arme”. Elias Nassar a fost arestat, dar după trei săptămâni a fost eliberat cu acordul șefului SRI de atunci, Virgil Măgureanu, întrucât fratele său Mike Nassar a oferit cinci milioane de dolari „pentru cauțiune”. Din cele cinci milioane de dolari Măgureanu a declarat oficial doar trei milioane, și este interesant că la vremea respectivă în Codul penal român nici nu exista prevederea de „eliberare pe cauțiune”. Cu siguranță dosarul Țigareta I a avut implicații la nivel de ministru al Apărării și prim-ministru, dar ca de obicei în România, ancheta s-a stins prin mușamalizare. Frații Nassar au plecat la Moscova, unde au continuat activitatea de contrabandă cu ţigări şi arme (cumpărate din România), fiind protejaţi de KGB-ul sovietic.
Frații Ghadban (Thaer, Wael și Samer) au fost agenți palestinieni și CIA, cooptați și de SRI cu grad de ofițeri. Au fost membri ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei şi ai grupării teroriste Al Fatah. Samer Ghadban era utilizat și ca translator din partea SRI pentru ofiţerii grupării teroriste Al Fatah veniți în România înainte de 1989.
Frații Ghadban au fost aduşi ca specialiști în armament în România în 1990, în urma demersurilor făcute de un traficant de arme libanez la ambasada română de la Beirut. În România, fraţii Ghadban au intrat în legătură cu fraţii Elias şi Mike Nassar, care i-au pus în contact cu organele de informaţii ale armatei de la Romtehnica și au intrat în afacerea „Țigări contra arme”. Țigările erau aduse în România cu acoperirea generalilor Gheorghe Florică și Popa Florentin de la M.Ap.N. şi al colonelului Bogza de la aeroportul Clinceni, toți aceștia fiind agenţi SRI care le facilitau trecerea prin vamă a ţigărilor prin eludarea platei taxelor legale. Ţigările se vindeau în România prin firmele: Palesta, Genah, Bela Iordania, Samer, Samira, Silvia, Elma, Azico, Amege, Karelia şi altele. Cu banii proveniţi din vânzarea ţigărilor se cumpărau arme în numele traficantului libanez. Operaţiunile de export de armament şi muniţie au fost aprobate şi monitorizate de structuri informative străine, printre care CIA, Mossad, fără plata taxelor vamale legale.
Wael Ghadban a fost în 1992 acuzat în dosarul Țigareta I, dar întrucât fusese pus în urmărire în stare de libertate a reușit să o șteargă din țară. După anul 2000 fapta s-a prescris și s-a întors în România, unde și-a continuat afacerile. În prezent conduce un mare holding din România, Top Brands Distributions, al cărei jurist este Ioana Băsescu (fiica lui Traian Băsescu).
SRI-ul și PSD-ul au avut interesul să mușamalizeze afacerile de contrabandă internaţională cu arme şi ţigări pentru că investigațiile aprofundate ar duce la deconspirarea multor agenţi SRI, KGB, CIA şi arabi care au participat la lovitura de stat din decembrie 1989 din România.
Frații Murad (Mohammad și Ahmed) au venit în România la începutul anilor ’90 ca agenți libanezi Al Mathaba, Hezbollah și KGB și au fost recrutați și în SRI. Au făcut afaceri de trafic de ţigări şi cafea şi din specula obținută au deschis lanţul de magazine-restaurant ce poartă numele Spring Time. Mai dețin fabrica de conserve Mandy, firma de construcții Triumf și lanțul de hoteluri Perla și Majestic din Mamaia. Mohammad, care a fost cotat în urmă cu câțiva ani ca fiind „cel mai tare investitor străin de pe litoral”, era un apropiat al fostului ministru al turismului din guvernarea PSD, Dan Matei Agathon, care obișnuia să-l prezinte în anumite cercuri ca fiind „fratele său”. La inaugurarea „imperiului” de pe litoral al lui Mohammad Murad a fost invitat și Ion Ilescu. După unele estimări fraţii Murad au produs României o pagubă de 19 milioane de dolari.
Frații Samer (Mehlem și Amer) au fost agenți libanezi Al Mathaba, SRI, KGB, colaboratori cu SRI, iar în România s-au ocupat cu traficul de ţigări. Au fost coordonaţi de fraţii Murad și au devenit patronii discotecii Why Not.
Frații Youssef (Michel și Elias) au fost și ei agenți libanezi ai Al Mathaba și KGB, cooptați și în SRI. În România s-au ocupat cu traficul de țigări împreună cu Emil Badran (fost ambasador al Libanului la Bucureşti) şi Mohamed Shrech (consilier al ambasadei palestiniene la Bucureşti). Toți aceștia au introdus ţigări în România prin firma Bela Iordanian a fraţilor Nassar şi Gadban.
Salah Kobrossly a fost agent libanez Al Mathaba, dar și informator SRI. S-a ocupat cu traficul de ţigări livrând ţigările Marlboro şi LM în România. Împreună cu cipriotul Balliety şi libanezul Victor Issa au produs o pagubă de 47 milioane de dolari statului român.
Observăm așadar că cetăţenii României sunt vânaţi şi daţi afară din locuinţe de mafia care s-a instaurat după decembrie 1989 pentru faptul că nu au bani să-şi plătească întreţinerea, lumina şi ratele la locuinţe, în timp ce mafia de agenţi arabi, români şi internaţionali, corporațiile și aşa-zişii „investitori”, sunt scutiţi de taxe şi impozite. Mai mult decât atât, prin manevre financiare și falsuri în acte le sunt rambursate și TVA-urile în valoare de sute de milioane de dolari, bani care sunt furați tot de la poporul român. (Cristina T.).

Eveniment

Trandafirii negri cu sclipici, un cadou care sparge tiparele

Publicat

pe

Trandafirii negri cu sclipici, un cadou care sparge tiparele

Primești pentru o secundă imaginea. O cutie deschisă, lumina cade peste petale care nu sunt nici roșii, nici albe, nici roz. Sunt negre. Și au sclipici. Nu o sclipire delicată, ci o pulbere care prinde fiecare reflexie din cameră. Reacția primului care vede asta e aproape mereu aceeași, o pauză scurtă, urmată de o întrebare. Iar dacă acea întrebare e „cine i-a ales?”, răspunsul spune ceva foarte clar despre tine și despre persoana căreia i-i dăruiești.

Trandafirul roșu a stat decenii întregi pe primul loc al cadourilor florale. E semnul universal al iubirii, e clasic, e sigur. Dar tocmai aici e și limita lui. Cine vrea să surprindă, cine vrea să iasă din formulele previzibile, simte uneori că roșul nu mai spune nimic nou. Atunci apar trandafirii negri cu sclipici, un compromis ciudat între eleganță întunecată și mic gest de rebeliune.

Negrul nu e absența culorii, e o declarație

În natură, trandafirul negru pur nu există. Soiurile foarte întunecate, precum „Black Baccara” sau „Black Magic”, au de fapt o nuanță de vișiniu adânc, aproape opacă, care la lumină slabă pare neagră. Ce se vinde adesea ca „trandafiri negri” sunt fie aceste varietăți naturale, fie trandafiri albi vopsiți, sau, mai rar, conservați. Diferența de senzație e mare. Un trandafir natural, intens întunecat, are profunzimea aia organică, vie, în timp ce unul vopsit are o uniformitate aproape grafică.

Negrul, în cadouri, a avut întotdeauna o istorie aparte. Pe vremuri se asocia cu doliul și cu finalurile. Apoi moda, designul și cultura pop au reabilitat culoarea, transformând-o într-un simbol al sofisticării. Negru e culoarea micii rochii Chanel, a costumelor de seară, a copertelor de lux. Când pui negrul pe o floare care prin definiție e moale, parfumată și feminină, obții un contrast care nu trece neobservat.

Acum imaginează-ți că peste acest negru se așază un strat fin de sclipici. Nu unul kitsch, ci unul aplicat cu măsură, doar pe muchia petalelor, sau împrăștiat aerian. Brusc, floarea capătă o dublă personalitate. E întunecată și strălucitoare în același timp, e seriozitate cu un strop de joacă. Cumva, sclipiciul îmblânzește severitatea negrului, fără să o anuleze.

Cui i se potrivesc

Aici e marea întrebare practică. Trandafirii negri cu sclipici nu sunt un cadou universal. Cine îi dăruiește mamei, într-o duminică obișnuită, riscă să o lase perplexă. Există însă contexte și oameni pentru care alegerea e nu doar potrivită, ci genială.

Femeia care nu mai vrea cadouri previzibile

Sunt femei care au primit, de-a lungul anilor, atâtea buchete clasice încât al o sută unulea le pare deja o formalitate. Pentru ele, contează intenția de a ieși din rutină. Un buchet de trandafiri negri cu sclipici spune că te-ai gândit, că ai căutat ceva diferit, că nu ai cumpărat la repezeală în drum spre întâlnire. Spune că o vezi ca pe o persoană cu personalitate, nu ca pe o destinatară generică.

Aniversările aparte și cadourile pentru prietene

Pentru o aniversare care marchează o vârstă cu doi de zero, sau pentru o prietenă care iubește teatralul, dramaticul, exuberanța vizuală, alegerea funcționează foarte bine. La fel, pentru femeile care lucrează în modă, design, fotografie, în zona creativă în general, un astfel de buchet se potrivește cu felul lor de a privi lumea. Sunt persoane pentru care un trandafir clasic ar fi, sincer, plictisitor.

Halloween, petreceri tematice, ședințe foto

Sezonul de octombrie aduce o cerere previzibilă pentru tot ce e gotic chic. Buchetele de trandafiri negri cu sclipici pe o masă de Halloween, pe un bar la o petrecere cu cod vestimentar, într-o ședință foto stilizată, arată pur și simplu altfel decât orice alt aranjament. Iar dacă e vorba de un eveniment privat, de tipul unei petreceri de logodnă cu tematică întunecată sau a unei nunți neconvenționale, devin chiar centrul atenției.

Persoane pe care nu le cunoști foarte bine, dar le respecți

Aici e o nuanță interesantă. Când trimiți flori unei colege de la birou care și-a deschis un business, sau unei cunoscute căreia vrei să-i transmiți felicitări fără să pari prea intim, alegerea unui buchet diferit, dar nu agresiv, comunică respect și atenție. Negrul cu sclipici, dacă e bine asortat, evită să pară romantic, deci nu creează ambiguități. E un cadou impresionant, fără încărcături sentimentale care ar putea jena.

Când ar fi mai bine să nu

Tot pe atât de cinstit, sunt și situații în care trandafirii negri cu sclipici pot deveni o alegere problematică. Dacă persoana e foarte clasică în gust, dacă preferă florile în nuanțe pastel, dacă simte că tot ce iese din tipar e exagerat, riscul e ca buchetul să fie primit cu un zâmbet politicos și pus repede pe un colț de masă. La înmormântări sau la momente de doliu, în mod evident, alegerea ar fi cu totul deplasată, fiindcă aici negrul nu mai e estetic, ci capătă sensul lui originar.

În primele săptămâni ale unei relații, când încă nu cunoști reacțiile celuilalt, un buchet atât de încărcat poate fi prea mult. E ca și cum ai îmbrăca o ținută de gală la o cină dintr-o miercuri seara, în loc de ceva relaxat dar atent. Funcționează la oamenii potriviți, dar dacă nu nimerești contextul, ești perceput ca apăsat prea tare pe accelerație. Și uneori, oamenii prea grăbiți să impresioneze sperie pur și simplu.

Sclipiciul, micul detaliu care schimbă totul

Dacă scoți sclipiciul din ecuație, rămâi cu un trandafir negru, care e deja un produs cu o estetică destul de severă. Sclipiciul aduce aerul de sărbătoare, de festiv, de jucăuș. Asta înseamnă că mesajul cadoului se schimbă radical doar prin acest detaliu. Un trandafir negru fără sclipici merge la o cină intimă de Sf. Valentin la un cuplu mai îndrăzneț, în timp ce același trandafir cu sclipici merge la o petrecere de aniversare cu prietene.

Tipurile de sclipici contează, deși vorbim de un detaliu pe care multă lume îl trece cu vederea. Sclipiciul argintiu sau rose gold pe negru e cel mai elegant, fiindcă aduce un contrast clasic, ca un colier pe o rochie închisă la culoare. Cel auriu pe negru e mai puternic, mai luxuriant, dar și mai pretențios. Sclipiciul colorat (roșu, mov, verde) duce buchetul spre un teritoriu jucăuș, aproape pop, potrivit pentru cadouri creative dar nu și pentru momente foarte sobre.

Aici intervine și calitatea aplicării. Un buchet bine făcut are sclipiciul aplicat punctual, doar acolo unde joacă un rol vizual. Unul făcut prost are sclipici peste tot, inclusiv pe frunze, pe panglică, pe ambalaj, ceea ce duce repede în zona kitsch. Diferența dintre eleganță întunecată și exces e foarte fină, și ea stă în mâinile florarului. Practic, e arta lui de a se opri la timp.

Cum se potrivesc cu restul cadoului

Puțini oameni se gândesc la asta, dar buchetul nu vine niciodată singur. Contează în ce e împachetat, ce mesaj e atașat, ce stă lângă el. Trandafirii negri cu sclipici, prin natura lor vizuală puternică, cer un ambalaj sobru. Cutie neagră mată, panglică de satin în nuanță similară, hârtie cu textură. Dacă îi pui în folie cu floricele și fundițe multicolore, distrugi efectul.

Mesajul de pe cartonaș e și el important. La un astfel de buchet, un mesaj prea mieros sună ciudat. Funcționează mai degrabă o frază scurtă, cu personalitate, eventual ușor enigmatică. Genul de mesaj pe care destinatara îl păstrează și îl recitește, fiindcă nu e o copie tradusă de pe internet.

Atunci când cadoul include și altceva, gen un parfum, o carte, o bijuterie, alegerea ar trebui să păstreze coerența. Un parfum oriental, intens, merge cu trandafirii negri cu sclipici. O bijuterie de argint cu o piatră închisă la culoare, la fel. Dacă pui lângă ei un tricou cu inscripții vesele, ai rupt registrul.

Contextul românesc, între tradiție și nou

În România, cultura cadourilor florale e încă destul de conservatoare. Cele mai multe buchete vândute la 8 martie sau la zile aniversare sunt clasice, în nuanțe de roz, alb, roșu. Ultimii ani au adus însă o schimbare interesantă. Brandurile mici, pe cont propriu, au început să propună buchete diferite, mai personale, gândite pentru o generație care nu mai vrea să primească aceleași flori ca bunicile lor.

Atelierul cu Daruri, fondat în 2024, este un brand românesc de cadouri personalizate și buchete de flori. Conceptul e orientat spre tineri, cu accent pe calitate și pe un proces de comandă exclusiv, simplu și orientat către client, de la selecție și mesaj pe panglică, la livrare. Felul în care lucrează astfel de ateliere mici e foarte diferit de modelul florăriei tradiționale. Aici nu cumperi din vitrină, ci comanzi un cadou gândit, în care fiecare detaliu (de la tipul florii la cuvintele scrise pe panglică) e ales cu intenție.

Când cauți preturi buchete de trandafiri, contează nu doar suma, ci și ce e în spatele ei. Un buchet executat manual, cu trandafiri vopsiți corect și sclipici aplicat cu atenție, costă mai mult decât unul standard, dar diferența se vede imediat. Iar pentru un cadou care vrea să fie ținut minte, partea asta de calitate face toată povestea.

O alegere care spune ceva despre tine

Tot ce dăruiești e, până la urmă, o oglindă. Cadoul vorbește despre tine, nu doar despre persoana care îl primește. Cine alege un buchet de trandafiri negri cu sclipici e cineva care nu se sperie de neobișnuit, care vrea să marcheze momentul, care își asumă riscul ca alegerea să nu placă la prima vedere. Și, sincer, câți oameni mai îndrăznesc azi să riște ceva într-un cadou?

Răspunsul la întrebarea dacă sunt eleganți sau prea îndrăzneți depinde, în mare măsură, de cine îi dăruiește și cui. Pentru cuplurile mature care își cunosc gusturile, sunt eleganți. Pentru relațiile foarte noi sau pentru destinatari conservatori, pot părea prea îndrăzneți. Pentru o petrecere tematică, sunt fix ce trebuie. Pentru o cină de Paști la socri, mai bine rămâi la garoafe.

Frumusețea acestui tip de buchet stă tocmai în faptul că nu e neutru. Iar într-o lume a cadourilor unde atâtea alegeri sunt făcute pe pilot automat, să dăruiești ceva ce nu poate fi ignorat, ce stârnește o reacție, ce rămâne în memoria celui care l-a primit, e poate cel mai prețios lucru pe care îl poți pune într-un ambalaj.

Citeste in continuare

Eveniment

Buchete pentru doamne în vârstă: rafinament și respect

Publicat

pe

Buchete pentru doamne în vârstă: rafinament și respect

A dărui flori unei doamne în vârstă nu e un simplu gest decorativ, ca atunci când trimiți un buchet grăbit, „de serviciu”, la o aniversare de birou. Mai curând seamănă cu o mică ceremonie a recunoștinței. În spatele fiecărei tulpini se adună ani de viață trăită, sărbători, doliuri, bucurii mari și supărări rămase între pereți vechi. Un buchet, oricât de mic, intră într-o biografie deja plină și trebuie să se așeze acolo cu delicatețea cuiva care bate încet la o ușă și așteaptă să fie poftit înăuntru.

Poate că de aceea, când vorbim despre buchete pentru doamne în vârstă, simțim nevoia să adăugăm cuvintele „rafinament” și „respect”. Ele nu țin doar de preț sau de florăria aleasă, ci de felul în care ne gândim la persoana din fața noastră, la ritmul ei mai domol, la preferințele formate într-o altă epocă, la ochiul care a văzut poate grădini dispărute demult.

Florile ca limbaj al grijii târzii

Există un moment, în viața fiecăruia, în care observă că femeile din familie, bunica, mătușa, vecina de la etajul doi, nu mai sunt „doamnele ocupate” care aleargă între treabă, copii, piață și serviciu. Încep să devină, aproape fără să-și dea seama, păstrătoarele casei, ale fotografiilor de demult și ale poveștilor care încep invariabil cu „pe vremea mea”.

În această etapă, florile capătă altă greutate. Nu mai sunt un compliment grăbit, ci un semn clar că cineva își rupe din timp ca să spună: „Te văd. Ești importantă. Nu te-am uitat.” Un buchet bine ales poate să rupă, pentru câteva zile, un cerc de singurătate, să lumineze un colț de sufragerie în care, de obicei, doar televizorul vorbește.

Florile devin un fel de scrisoare fără cuvinte. Spun în locul nostru ceea ce poate nu știm sau nu avem curaj să formulăm cu voce tare: „Îmi pasă de tine”, „Mi-e drag de tine așa cum ești acum, cu toți anii tăi”. De aceea, primul criteriu nu este „ce se poartă anul acesta”, ci felul în care buchetul duce acest mesaj simplu și greu de rostit până la capăt.

Ce înseamnă rafinamentul la o anumită vârstă

Rafinamentul, pentru o doamnă în vârstă, nu are legătură cu artificiile stridente sau cu ambalajul lucios, plin de paiete, care arată bine pe internet, dar obosește ochiul. El se naște din discreție și bun-simț. De multe ori, aceste femei au crescut cu grădini, nu cu vitrine. Au avut în fața casei tufe de liliac, trandafiri cățărători, bujori mari care se deschideau leneș după ploaie.

Pentru ele, rafinamentul nu înseamnă neapărat exotism. Un buchet de bujori roz pal, adunați rotund, poate să valoreze mai mult decât cel mai sofisticat aranjament cu flori aduse de cine știe unde. La fel, câteva fire de liliac alb sau mov, legate simplu cu o panglică de bumbac, pot trezi amintiri despre curți de demult și seri de primăvară în care se sta pe prispă, nu pe canapea.

Aici se ascunde și un mic secret: să nu ne fie teamă de simplitate. O doamnă în vârstă vede repede când ceva e prea ostentativ. Știe foarte bine diferența dintre eleganță și exhibiție. Un buchet care „respiră”, care are un pic de aer între flori, care lasă tulpinile să se vadă, este adesea mai potrivit decât unul îndesat până la sufocare.

Alegerea florilor: simboluri, parfum, amintiri

Când alegem florile în sine, suntem tentați să gândim în simboluri rapide: trandafirul înseamnă iubire, garoafa e „demodată”, orhideea e modernă. Pentru doamnele în vârstă, aceste etichete simple nu prea funcționează. Ele au propriile lor asocieri, formate într-o viață întreagă.

Pentru multe bunici, garoafa nu e deloc o floare banală, ci una de sărbătoare, legată de dansuri, baluri de altădată, serbări școlare. Un buchet de garoafe albe sau roz, așezate atent, poate să le facă ochii să strălucească, dacă recunosc în el floarea tinereții lor. La fel, un fir de crin poate să aducă aminte de nunți vechi sau de duminici solemne.

Parfumul trebuie ales cu grijă. Multe doamne în vârstă au devenit sensibile la mirosuri puternice. Florile prea parfumate, cum sunt anumiți crini sau zambile, pot să dea dureri de cap, mai ales într-un apartament mic, în care nu se aerisește foarte des. De aceea, e bine să ne orientăm spre flori cu aromă delicată: trandafiri de grădină, frezii, lăcrămioare, dacă le găsim, sau chiar florile de câmp crescute în sere.

Mai există un criteriu pe care îl uităm des, deși e important: rezistența. O doamnă în vârstă se atașează ușor de un buchet primit. Îl așază cu grijă, îi schimbă apa, vorbește poate singură cu florile, ca să alunge tăcerea din casă. E frumos ca buchetul să nu se ofilească în două zile. Crizantemele, alstroemeria, unele soiuri de trandafiri țin bine și, cu puțină îngrijire, rămân frumoase o săptămână sau chiar mai mult.

Culoarea și forma buchetului

Culorile pentru o doamnă în vârstă ar trebui alese cu aceeași grijă cu care și-ar alege ea o rochie de sărbătoare. Tonurile tari, acide, pot fi interesante pe o copertă de revistă, dar într-o sufragerie cu mobilier vechi, covor oriental și vitrină cu porțelanuri se potrivesc mai bine nuanțele potolite, calde.

Rozul pudrat, cremurile, ivoriul, movul stins, verdele salviei sau al frunzelor mate se așază mai blând în decor. Un buchet de trandafiri cărămizii sau somon, amestecați cu puțin verde, poate să întregească atmosfera unei camere vechi, fără să o „spargă”. În schimb, combinațiile stridente, roșu intens cu portocaliu aprins și galben foarte țipător, pot obosi și pot părea mai degrabă agresive decât vesele.

Forma buchetului merită și ea gândită. Un buchet rotund, compact, inspiră stabilitate și calm, ceva din liniștea unei lumânări aprinse pe masă. Buchetele foarte înalte, cu tije rigide și linii dramatice, au un aer de lobby de hotel și par, uneori, străine într-un apartament obișnuit. Pentru o doamnă în vârstă, buchetul ar trebui să poată fi ținut ușor în brațe, ca un mic animal de casă, să nu o copleșească prin greutate sau dimensiune.

Ambalajul ar fi bine să fie cât mai simplu: hârtie groasă, în tonuri naturale, sau o pânză subțire legată cu o panglică. Plasticul lucios, cu inscripții aurii, invadează privirea și, în timp, se transformă și într-o povară pentru cineva care nu mai are forța să care saci de gunoi. Simplitatea, aici, e o formă de politețe.

Gestul de a dărui: buchetul ca prelungire a respectului

Oricât de frumos ar fi un buchet, el își pierde jumătate din farmec dacă e dăruit pe fugă, cu mâna întinsă de la ușă și cu un „La mulți ani” aruncat în treacăt. Doamnele în vârstă simt imediat când gestul e formal și când e cald. Uneori nici nu contează atât de mult florile, cât felul în care ne aplecăm puțin, cum le privim în ochi, cum întrebăm, sincer, „Cum mai sunteți?”

E frumos ca, atunci când intrăm cu buchetul în casă, să ne acordăm câteva minute și să facem un mic ritual. Să nu lăsăm florile în hol, pe un scaun. Să întrebăm unde ar vrea doamna să le punem, să căutăm împreună o vază, să mergem până la bucătărie, să umplem cu grijă vasul cu apă. Gestul acesta mărunt transformă darul într-o clipă de apropiere adevărată.

Respectul se vede și în discreție. Unele doamne nu se simt confortabil când primesc buchete uriașe în fața unui grup mare de oameni. Au impresia că devin un fel de spectacol, deși ele ar vrea doar să primească în liniște un semn de drag. De aceea, chiar și la aniversări cu mulți invitați, un buchet potrivit, elegant, fără exagerări teatrale, se potrivește mai bine decât un „monument floral” gândit să impresioneze audiența.

Detalii care nu se văd, dar se simt

Există o serie de mici amănunte care, luate separat, par neînsemnate, dar împreună construiesc acea atmosferă de rafinament adevărat. Hârtia curată, fără urme de apă sau rupturi. Tulpinile tăiate oblic, ca să țină florile mai mult. Frunzele uscate îndepărtate dinainte, ca să nu se umple vaza de mizerie a doua zi.

Un alt detaliu este bilețelul. O doamnă în vârstă, poate cu vederea slăbită, se va apropia de el cu atenție, îl va citi de mai multe ori, îl va reciti și a doua zi. E bine ca mesajul să fie simplu, personal și liniștit, fără fraze bombastice. Un „Vă mulțumesc pentru tot ce ați însemnat pentru noi” ține mai mult decât orice vers scris în grabă.

Mai este și ideea de continuitate. Dacă dăruim flori unei doamne în vârstă doar când „se cade”, la Ziua Mamei, de ziua ei, la Crăciun, dar uităm complet restul anului, gestul rămâne cam gol. Un buchet mic, adus într-o marți oarecare, fără prilej special, spune de zeci de ori mai mult decât unul extravagant cumpărat o singură dată pe an. Așa îi arătăm că zilele ei obișnuite ne interesează la fel de mult ca marile „ocazii”.

Cadouri jucăușe și delicate pentru bunici moderne

Deși vorbim mult despre discreție și clasic, nu trebuie să uităm că multe doamne în vârstă au un simț al umorului foarte tânăr. Uneori, după ce treci prin greutățile vieții, rămâne în tine un fel de copilărie târzie, o plăcere de a te juca cu nepoții, de a râde de lucruri aparent mărunte. Pentru astfel de bunici moderne, florile se pot împrieteni foarte bine cu mici daruri jucăușe.

Se întâmplă tot mai des să vedem buchete combinate cu figurine de pluș, cu un ursuleț care iese dintre trandafiri sau cu un personaj îndrăgit din desene animate. Dacă doamna are nepoți mici care o vizitează des, astfel de detalii devin imediat prilej de joacă. Copilul se duce direct la buchet, îl atinge, o întreabă pe bunică „cine e personajul acesta?”, iar ea are ocazia să intre în jocul lui.

Chiar și un cadou aparent copilăresc, cum ar fi un stitch plus mare lângă un buchet simplu de margarete, poate să destindă atmosfera și să aducă zâmbete.

Important este să simțim dacă doamna din fața noastră se bucură de aceste mici „pozne” sau le consideră prea copilărești. De aceea, ne uităm la reacția ei, îi cunoaștem temperamentul. Unele femei la 80 de ani râd cu poftă și își pun ursulețul pe pat, lângă perna cu dantelă. Altele preferă să păstreze doar florile și să lase jucăria pentru nepoți. Rafinamentul înseamnă și capacitatea de a nu insista, de a nu transforma cadoul într-o probă de gust.

Buchetul ca formă de recunoaștere

La urma urmei, un buchet pentru o doamnă în vârstă nu e doar un obiect frumos pus într-o vază. Este felul nostru de a recunoaște că în fața noastră stă cineva care a dus greutăți, a crescut oameni, a ținut case și familii laolaltă, uneori cu prețul propriilor vise. Florile nu pot întoarce timpul, nu pot șterge singurătăți vechi, dar pot deschide, măcar pentru câteva clipe, o fereastră de lumină.

Un buchet ales cu grijă, dăruit cu răbdare, cu privirea directă și cu două-trei cuvinte rostite fără grabă, face mai mult decât o mie de mesaje impersonale trimise pe telefon. Într-o lume în care totul se mișcă repede, florile păstrează ritualul lent al gesturilor care contează. Iar pentru doamnele în vârstă, tocmai această încetinire, această atenție calmă, poate fi darul cel mai mare pe care îl putem pune, odată cu buchetul, în brațele lor.

Citeste in continuare

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

De

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Maramureș

Uncategorized4 zile inainte

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in...

Afaceri4 zile inainte

Cum poți folosi banda LED pentru a evidenția zonele importante din locuință

Iluminatul contribuie nu doar la confortul unei locuințe, ci și la modul în care este perceput spațiul. În amenajările moderne,...

Afaceri4 zile inainte

Cum alegi modelul potrivit de gazon artificial decorativ pentru grădina ta

Alegerea unui gazon artificial decorativ nu se rezumă doar la aspectul vizual. Modele diferite sunt concepute pentru a răspunde unor...

Afaceri4 zile inainte

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A  „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele...

Afaceri5 zile inainte

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Socialo săptămână inainte

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Socialo săptămână inainte

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Socialo săptămână inainte

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

Uncategorizedo săptămână inainte

CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR

11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Cele mai frecvente greșeli pe care le fac șoferii în vacanță

Vacanțele sunt momente de relaxare, dar pentru șoferi pot aduce și situații mai puțin plăcute dacă nu sunt bine planificate....

Uncategorized2 săptămâni inainte

Dezmembrez E Class – Piese Originale Mercedes-Benz pentru Reparații și Întreținere

Mercedes-Benz E-Class este unul dintre cele mai reprezentative modele ale mărcii germane, fiind recunoscut pentru confortul ridicat, tehnologiile avansate și...

2 săptămâni inainte

Studiu Up România: trei sferturi dintre angajatori plătesc diferit oameni pe posturi similare și doar 27% dintre angajați au încredere în echitatea sistemului salarial

Up România, unul dintre jucătorii importanți de pe piața beneficiilor extrasalariale, publică rezultatele unui studiu național realizat împreună cu Reveal...

Afaceri2 săptămâni inainte

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme...

Turism2 săptămâni inainte

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust...

Uncategorized2 săptămâni inainte

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample...

2 săptămâni inainte

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea...

Trending