Connect with us

Eveniment

De ce nu este public raportul in cauza si planul de masuri pe site-ul IGSU sau al Guvernului, intrucat activitatea structurilor abilitate este de interes public si nu clasificata! – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

În plină criză economică, Autoritatea de Supraveghere Financiară, printr-o ordonanță de urgență vrea să ia de la populație și companii până la un miliard de lei în fiecare an, prin scumpirea cu până la 20% a polițelor RCA. Asta, în loc să supravegheze în mod real societățile de asigurare, pe care le mângâie pe creștet în timp ce se burdușește cu foști sau actuali colaboratori SRI, aceiași care nu au văzut cum ASTRA și Carpatica sifonau banii asiguraților. Premierul ar trebui să se sesizeze, Parchetul ar trebui să se sesizeze iar Consiliul Concurenței (despre care ASF susține că nu are nimic de spus în această cartelizare de care o pune), ar trebui să se sesize. Parlamentul ar trebui să îl audieze de urgență pe Președintele ASF, Nicu Marcu. Și să îl revoce, dezvaluie analistul economic Radu Teodor Soviani.

Asta înseamnă până la un miliard de lei în plus luat de la populație și companii, pentru că ASF s-a plictisit de petiții din partea unor asigurători pe care îi mângâie pe creștet, care sunt protejați, prin acțiuni și inacțiuni în exercitarea funcției publice chiar de către persoane din ASF. Ele s-au plictisit să fie supraveghetori, deși șefii încasează peste 15.000 de Euro pe lună, tocmai ca să supravegheze, și nu să distorsioneze piața.Soluția pentru a le da bani ,,prin ordonanță de urgență” asigurătorilor mângâiați pe creștet, este promovată de un fost semnatar de protocol secret, Nicu Marcu, fost contabil șef la păduri și ajuns în urma unui troc politic la salariul de 15.000 de Euro, care și-a adus ca director de cabinet un general SRI, adjunct al directorului SRI din perioada în care ASF se subordona, prin protocol secret cu SRI, unui serviciu de informații. Perioada Coldea.

Inițiativa se numește decontare directă obligatorie (în prezent este facultativă și nu are niciun succes) și este menită să ia până la un miliard de lei pe an de la populație și companii, și să îi dea acționarilor privați ai societăților de asigurare. Pentru ca aceștia să nu aducă capital pentru neperformanța lor, și eventual să continue să sifoneze sume către companiile mamă. Ca la BNR.

Nici măcar un copil prost nu ar fi motivat public în halul în care a încercat să justifice urgența ordonanței decontării directe (care nu reprezintă o activitate de asigurare ci doar un serviciu auxiliar). Mai rău a făcut-o fostul contabil șef de la păduri, Nicu Marcu, ajuns Președinte ASF în urma unui troc politic menit să îl pună pe socrul lui Victor Ponta șef la Curtea de Contrui.

Pe scurt Nicu Marcu transmite lipsit de dibăcie că pe el îl deranjează petițiile de la asigurați (deși ar trebui să le încurajeze, că să afle problemele din piață, întrucât nu trimite control on-site la asigurători), și, ca să nu îl mai deranjeze, o să impună mai mulți bani chiar de la cei care fac petițiile pentru a îi face cadou  acționarilor privați ai societăților de asigurare.

În loc să oblige (are pârghiile) ca societățile rău platnice să își îndeplinească obligația legală (în sarcina supravegherii ASF), obligație care există în lege, și care este de achitare în termen de zece zile de la finalizarea dosarului de daună, Nicu Marcu vrea să cartelizeze piața, profund neconcurențial, prin scumpirea generalizată a polițelor RCA

Pârghille legale ale ASF sunt clare: dacă o societate de asigurări nu își îndeplinește obligațiile în raport cu asigurații (cu alte cuvinte nu plătește integral și la timp), poate să impună administrarea specială a asigurătorului (să preia managementul companiei de asigurare) sau chiar poate suspenda licența de emitere de polițe RCA. Să emită cei care plătesc.

În loc să își îndeplinească însă obligațiile legale, prin acțiuni și inacțiuni în exercitarea funcției publice, Nicu Marcu de la ASF vrea să scumpească polițele RCA, în medie, cu 20%, prin transformarea unei clauze facultative (pentru un serviciu auxiliar) și fără niciun fel de succes (decontarea directă) în obligatorie.

Să privim piața asigurărilor RCA: ea este de circa 4 miliarde de lei anual (aproape trei miliarde de lei, respectiv 2,94 miliarde lei în primele 9 luni, potrivit datelor publice ale ASF, sau 3,1 miliarde lei în ceea ce privește întreaga clasa de asigurări A10.

Graficul arată și că sunt 9,18 milioane de contracte încheiate (pentru circa 6 milioane de autovehicule), întrucât asigurarea poate fi anuală, semi-anuală, lunară, deci un proprietar poate încheia mai mult de un contract.

Să privim acum și cât interes au creat clauzele (facultative) de decontare directă, în primele 9 luni ale anului, din cele 9,18 milioane de contracte: 162.469 din 9.182.175 (1,7% din total).

Adică 98,3% din totalul celor care au încheiat contracte de asigurare RCA nu au ales clauza de decontare directă, pentru că le oferă NIMIC. Sau, le oferă ceea ce oricum ASF are obligația să se asigure, și fără clauza de decontare directă (facultativă sau obligatorie): că asigurătorul va plăti.

Dacă ASF ar supraveghea piața în mod real (și nu ar mângâia pe creștet asigurătorii), nu ar fi nevoie nici măcar de clauza de decontare directă facultativă. 

Pentru că dacă cineva vrea ca asigurătorul lui (și nu al celui care a provocat accidentul), are la dispoziție un alt instrument facultativ, care se numește CASCO. 

În total, din cele 162.469 de clauze de decontare directă (facultativă), asigurătorii au încasat  doar 16,1 milioane de lei – adică 0,5% din valoarea contractelor RCA.

ASF, prin decontarea directă OBLIGATORIE (care face sens doar pentru asigurătorii care vor scumpirea nejustificată a polițelor), încearcă să transforme un serviciu financiar AUXILIAR și facultativ de decontare de la propriul asigurător, în ceva OBLIGATORIU.

De fapt, ASF vrea să le ofere companiilor de asigurare până la un miliard de lei pe an, pe care să îii ia obligatoriu de la populație și companii, în plină criză, în condițiile în care acum nu încasează nici 17 milioane de lei, pentru că nu există interes.

Dealtfel, chiar ASF constată că  acesta nu este un serviciu cerut de către piață, în propriul raport, fiind accesată clauza doar în cazul a 1,7% din totalul celor peste 9 milioane de polițe RCA încheiate. 98,3% din cei care încheie contracte RCA obligatorii, nu consideră utilă clauza.

Prețul acestui serviciu financiar auxiliar (care nu ține de activitatea de bază de asigurare (preluarea riscului), motiv pentru care ASF nu are voie să se implice făcând un astfel de serviciu facultativ obligatoriu, este SUBSTANȚIAL, tot potrivit datelor ASF: 112 lei pe contract, în condițiile în care prima medie pentru populație este de 626 de lei. Adică aproape 20%

Multiplicați cu 9.1 milioane de contracte (sau cu 6 dacă vreți sau 4, câte vreți), și ajungeți la o estimare de până la un miliard de lei pe an, în fiecare an, pe care ASF vrea să îi ia de la asigurați (populație și companii) pentru un serviciu auxiliar și FACULTATIV, pentru că nu are chef să suprvegheze piața și nu are chef de petiții. 

Cat este prima medie RCA în primele 9 luni? Pe medie, 626 de lei, așa cum arată raportul ASF. Vor să o scumpească spre 750 de lei. În fiecare an.

Din raportul ASF rezultă multe lucruri clare:

  • după ce Mișu Negrițoiu a fost dat afară de la ASF de către Parlament (mai 2017) pentru că generat dezordine socială prin majorarea nejustificată a tarifelor de primă RCA, asigurătorii nu s-au mai simțit protejați de către ,,lupul” paznic la oi (vâzându-l dat afară) și au scăzut tarifele de primă RCA; Asigurarea medie costa cu 28% mai mult pe vremea lui Mișu Negrițoiu, când societățile de asiguare se cartelizau, neconcrențial, la scutul lui Mișu Negrițoiu.
  • Prima medie RCA (populație și companii) este de 626 de lei.
  • Prima medie RCA pentru populație este de 468 de lei, ceea ce înseamnă cu la un preț mediu de 112  lei, asigurărările RCA, obligatorii, pentru populație se vor scumpi cu 24%. ASF nu prezintă date defalcat din nesemnificativele ,,decontări directe faculative (17 miliaone de lei) încheiate sunt pentru persoane fizice și persoane juridice.
  • Prima medie RCA pentru companii a scăzut de la 1.719 lei în mandatul cartel al lui Mișu Negrițoiu, la 1.188 de lei, ceea ce înseamnă că, prin cartelizare (dovedită de Consiliul Concurenței), companiile plăteacu 45% la mai mult decât în prezent, ca asigurare RCA.
  • La nivelul primei medii RCA de 626 de lei, prețul clauzei facultative de decontare directă reprezintă aproape 20% din valoarea poliței RCA fără decontare directă.

Astfel, obligativitatea introducerii drept obligatorie a serviciului facultativ de decontare directă, poate conduce la o scumpire a polițelor RCA de până la 20%.

Raportat la o piață anuală de peste 4 miliarde de lei, măsura neconcurențială pe crea vrea să o impună ASF, ca să ia bani de la populație și companii și să îi transfere către acționarii privați ai societăților de asigurare urcă până la un miliarde de lei în fiecare an.

În plină criză.

De aceea, arat că toți factorii decizionali ar trebui să frângă încă din start această inițiativă neconcurențială și îndreptată împotriva populației și companiilor, în plină criză, de a jumuli până la un miliard de lei în fiecare an, de la populație și companii, printr-o clauză INVENTATĂ, dar obligatorie. Astfel:

  • Este un motiv suficient pentru ca Președintele ASF, care prin această inițiativă (Ordonanță de Urgență) vrea să sară Parlamentul, să fie de urgență convocat de către Parlament. Și revocat.
  • Este un motiv suficient pentru ca în mod real, Consiliul Concurenței să nu își dea avizul pentru o astfel de clauză obligatorie și să împingă în matca de supraveghere ASF, și nu de sifonare a banilor asiguraților către companiile rău-platnice, pe care se presupune că ASF ar trebui să le supravegheze;
  • Este un motiv suficient ca șeful Guvenrului, Florin Cîțu, să înțeleagă că o astfel de inițiativă, în plină criză, vine împotriva statului de drept (în fapt, prin aceste scumpiri se încearcă, într-un mod ticălos întrucât vine chiar de la o autoritate a statului, ca societăților de asigurare amendate de Consiliului Concurenței pentru că au umflat prețul asigurărilor RCA, să primească banii pentru amendă tot de la populație, prin cârdășia ASF). După ce înțelege, Florin trebuie să respingă acest proiect de Ordonanță de Urgență, să îl evalueze pe Alexandra Nazare, ministru al finanțelor publice prin care a fost vârât proiectul, și dacă consideră că de prost a făcut acest proiect de Ordnanță de Urgență, să infirme caracterul de urgent la Ordonanței și să trimită proiectul de lege, spre respingere, în Parlament.

În mod evident, Președintele ASF, Nicu Marcu îl ia drept prost și pe premierul României, prin fundamentarea ,,urgenței”: 

i) pe de-o parte, pentru că nu mai au chef de petiți, iar pe de altă parte cică

ii) Brexit-ul impune această Ordonanță de Urgență și încălcarea ordinii de drept.

În privința motivării că ASF nu mai are de petiții și nici să supravegheze, ea rezultă clar de aici:

i) verbal, prin interviuri abracadabrante, Președintele ASF folosește motivări de copil prost, așa cum rezultă din interviul acordat de acesta AGERPRES. Întregul interviu este o mostră de necunoaștere a principiilor de bază ale pieței asigurărilor (nici măcar ce înseamnă constatul amiabil (,,urmează să îl reglementeze ulterior”), habar nu are nici despre indicatorii în funcție de care se verifică soliditatea unei societăți de asigurare, deși se presupune că le supraveghează).

O prestație cu motivare și mai de copil prost a avut Președintele Nicu Marcu într-un interviu alifie luat de Bogdan Chireac, pentru DCNews (poate îl voi detalia cu alte ocazii).

Dar iată ce zice Nicu Marcu în interviul Agerpres, ascunzând cauza reală, respectiv că el personal nu spraveghează în mod real piața asigurărilor.

Dacă ar fi supravegheat-o, deja cel puțin una dintre cele 2 societăți de asigurare nu ar mai fi avut voie să emită RCA (dacă nu plătesc) sau ar fi fost deja în administrare specială:

ii) Motivarea în scris a ordonanței de urgență, și a ,,urgenței” îl ia efectiv de prost pe ministrul de finanțe care și-a asumat, Alexandru Nazare, dar și pe premier. Nicu Marcu vrea să ia până la un miliard de lei de la populație pe motiv de (?!?) Brexit:

III) Absolventul Colegiului Național de Apărare, al Institutului Diplomatic Român și contabil șef la păduri fără studii superioare la acel moment, Nicu Marcu, acum Președinte ASF, ia în derâdere întreaga piață, susținând că activitatea de cartelizare demonstrată de o scumpire generalizată a asigurărilor RCA, nu necesită avizul Consilului Concurenței. Poate la păduri, în niciun caz în piața financiară:

Observând cum estimează Nicu Marcu (fost contabil șef la păduri) și Alexandru Nazare (fără școală economică), impactul acestei ticăloșii, orice economist de bun simț realizează că acești oameni au un scop ticălos și că nu înțeleg o boabă de economie. Vor să vă jumulească de bani.

 

  1. În mod evident, OUG-ul are impact macroeconomic, luând până la un miliard de lei de la populație printr-un serviciu financiare care se vrea obligatoriu (din consumul lor și din investiții), și dându-l spre acționarii privați ai companiilor de asigurare, fără o contraprestație reală, întrucât societățile de asigurare AU ȘI ACUM OBLIGAȚIA SĂ PLĂTEASCĂ. Cu alte cuvinte, vor să adauge la obligația de plată, încă o obligație de plată, transformând un serviciu auxiliar și facultativ, drept oblgiatoriu.
  2. În mod evident, OUG are impact supra mediului concurențial, întrucât facilitatează înțelegerea asigurătorilor de a scumpi toți, produsul obligatoriu RCA. Cartelizarea pe piața asigurărilor, prin înțelegerea la preț pentru majorarea tarifelor de primă RCA a fost demonstrată în 2018, deja, de Consiliul Concurenței.
  3. În mod evident există și un impact asupra mediului de afaceri: În loc ca ASF să facă supravegherea reală, el permite externalizarea veniturilor încaste de companii precum Euroins către firma mamă, în timp ce ASF tolerează neplata obligațiilor și vrea să faciliteze sifonările, prin scumpiri.
  4. În mod evident are efect și asupra întreprinderilor mici și mijlocii, întrucât multe au în patrimoniu autovehicule, a căror asigurare se va scumpi;
  5. Alte informați: ,, nu este cazul” susțin la unison ASF și Ministerul Finanțelor Publice. Eu consider că este cazul de alte informații și anume cum a ajuns acest ordonanță care vrea să jumulească până la un miliard de lei pe an de la populație și companii, SCRISĂ DE UN ASIGURĂTOR, să fie promovată de un fost contabil șef la păduri și de un ministru al finanțelor publice fără școală economică. Același care se pregătește să încalce legile Uniunii Europene pentru că vrea să dea deductibilitate fiscală pentru investițiile turce, deși Uniunea Europeană i-a pus pe lista gri: fără deductibilitate.

Legate de ,,alte informații’‘, voi reveni în al doilea episod. Până atunci consider că toți cei responsabili de economie din România trebuie să se autosesizeze (Consiliul Concurenței, Parchet, Guvern, etc) și să împiedice tentativa lui Nicu Marcu de a transfera până la un miliard de lei în fiecare an, de la populație și companii, spre acționarii privați ai companiilor de asigurare rău platnice.

Până atunci, arăt doar atât:

Prin inițiativa de cartelizare împotriva populației și companiilor, Nicu marcu acționează întocmia ca fostul lucrător în comerțul exterior, Mișu Negrițoiu, demis de către Parlament, în mai 2017, după ce a cartelizat piața asigurărilor și a incitat, la majorarea tarifelor RCA, cu până la 50%

Ulterior, Consiliul Concurenței a amendat 9 companii de asigurări și organizația profesională a acestora (UNSAR), cu 53 de milioane de Euro pentru că s-au cartelizat, așa cum le-a sugerat Mișu Negrițoiu prin protocol, și umflat primele RCA.

Acum, Nicu Marcu, a cărui primă măsură în ASF a fost să îl aducă drept șef de cabinet pe George Voinescu, adjunctul directorului SRI din perioada Florian Coldea și lucrător al Securității înainte de 1989, vrea să facă exact ca Mișu Negrițoiu: să jumulească bani de la populație și companii și să îi dea acționarilor privați ai societăților de asigurare. Pe Geoerge Voinescu, Eduard Hellwig l-a trecut în rezerva iar la nicio lună, hop la ASF.

Mișu Negrițoiu a fost între timp revocat, iar piața și-a revenit după revocarea lui. Urmează mai multe informații despre cum a ajuns Nicu Marcu, semnatar de protocol secret în perioada Coldea și Predoiu, ca Președinte ASF acum, cu un director de cabinet fost adjunct la SRI, să încerce același lucru ca și Mișu Negrițoiu: să jumulească populația.

Este exact același gen de explicații ticăloase pe care le dădea Adrian Vasilescu  pus de turnătorul Securității Manole, că de vină pentru cele mai mari dobânzi la credite din Uniunea Europeană sunt tot românii, că au credite neperformante. Nu ei de la BNR, pentru că au tolerat și acoperit mulți ani rețelele mafiote de creditare din bănci, gen creditul Elenei Udrea, al lui Remus Truică sau al altor derbedei care, în timp ce erau venerați de BNR, fraudau bugeul de stat. Sau care au tolerat externalizarea creditelor ,,neperformante” la 5% din valoare, în frauda bugetului de stat, mai dezvaluie sursa citata. (Cerasela N.).

Facebook Comments

Eveniment

UP Generation lansează Life Skills Pro: Primul program de mentorat din România care transformă viitorul tinerilor

Publicat

pe

De

București, 27 martie, 2024: Cu obiectivul de a aduce soluții și sprijin unei generații aflate în căutarea direcției și a echilibrului, UP Generation anunță lansarea programului „Life Skills Pro”, un program de mentorat pentru adolescenții și tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani. Având o abordare inovatoare, acest program oferă oportunități practice de învățare și aplicare a abilităților de viață esențiale.

Ultimul deceniu a fost marcat de schimbări rapide și provocări complexe la nivel global, iar noua generație de tineri se confruntă cu un mediu extrem de dinamic și imprevizibil. Anxietatea și incertitudinea au devenit aspecte cotidiene ale vieții lor, pe măsură ce se adaptează la transformări socio-economice, tehnologice și culturale fără precedent.

Un studiu realizat de Insights PulseZ arată că 7 din 10 tineri au nevoie urgentă de îndrumare pentru dezvoltarea abilităților de viață esențiale pentru a-și construi o fundație solidă atât la nivel personal, cât și profesional. În acest context, a prins contur Life Skills Pro, primul program de mentorat din România care vine în întâmpinarea nevoilor tinerilor cu o soluție inovatoare și profund transformatoare.

Creat și gândit de Monica Florea, antreprenor cu o vastă experiență în conducerea de business-uri antreprenoriale românești, Life Skills Pro se distinge ca fiind singurul program de mentorat din România care, în doar 6 luni, îi echipează pe tineri cu abilitățile vitale pentru viață.

„În experiența mea profesională de 25 de ani, am trăit și am văzut nevoia acută a tinerilor de a înțelege direcția lor, de a se integra în mediile profesionale și sociale, de a fi acceptați așa cum sunt și de a găsi un teren fertil pentru viitorul lor. Am simțit dorința lor de a învăța și de a se dezvolta, dar și fricile și nesiguranțele pe care le au. Din toate acestea s-a așezat misiunea mea pentru tineri – care azi se numește UP Generation si care are rolul de a contribui la cresterea unor generatii responsabile, echilibrate, pregatite pentru viață și aliniate cu propriile aspirații”, a declarat Monica Florea, Fondator UP Generation.

Life Skills Pro este un program complet de dezvoltare și antrenament al abilităților de viață, conceput special pentru tinerii cu vârste între 16 și 25 de ani. Fundamentat pe un model de învățare experiențială, interactivă și direct aplicabilă, programul propune o abordare practică, oferind participanților exerciții, exemple și scenarii din viața reală, ajustate la nevoile specifice ale acestora.

Programul a fost testat într-o formă pilot, unde au participat 14 tineri cu vârste între 16 și 24 de ani cu scopul de a adapta sesiunile cât mai aproape de nevoile reale ale tinerilor. Feedback-ul participantilor a fost remarcabil, ilustrând impactul profund al programului asupra dezvoltării personale și profesionale.

„Cu ocazia participării la acest program, am învățat să îmi recunosc emoțiile și sa ma confrunt cu gândurile iraționale. Am învățat sa comunic mai structurat și eficient cu oamenii de langa mine, dar și sa ascult, sa îmi concentrez atenția asupra vorbitorului și sa ma implic în conversație pe tot parcursul ei. Mi-a folosit foarte mult când am învățat să dau feedback, cum sa fie sincer, cum sa spun ce ma deranjează într-un mod elegant, fără sa ma cert. In concluzie, am învățat la 16 ani ce alți oameni învață poate într-o viață, acumulând informații și educație pentru provocarile care vor urma”, a declarat Flaviana Sandu,16 ani, elevă liceu.

Life Skills Pro se desfășoară în două etape principale: o fază inițială de învățare în sala de experiențe, urmată de o etapă de antrenament individual cu mentorii. Această structură permite o experiență de învățare completă și o adaptare la nevoile specifice ale fiecărui tânăr.

Echipa de traineri este alcătuită din profesioniști recunoscuți în diverse domenii, toți uniți de misiunea de a ghida și susține tinerii în călătoria lor de autodezvoltare:  Monica Florea, Owner & Trainer de business, Johanna Croci, Designer Educational & Trainer, Aida Ivan, Psihoterapeut & Coordonator program vocațional, Andreea Ravas, Designer Educational & Trainer și Traian Moldoveanu, Trainer educational. Acestora li se alatura mentorii care vin din zona de business, antreprenori si profesionisti in domeniile lor.

Pe 30 martie, va avea loc la București o sesiune demonstrativă a programului, oferind o oportunitate unică tinerilor interesați să descopere din interior dinamica și beneficiile acestui parcurs transformativ. De asemenea, părinții sunt bineveniți să participe, având posibilitatea să înțeleagă mai bine modul în care se desfășoară programul, să cunoască echipa și să adreseze întrebări. Înscrierile se pot face completând formularul disponibil pe acest link.

Pentru mai multe informații despre Life Skills Pro și platforma educatională UP Generation, vizitați www.upgeneration.ro.

Despre Up Generation

UP Generation reprezintă o inițiativă educațională dedicată liceenilor, studenților și absolvenților universitari, având ca scop principal oferirea instrumentelor, resurselor și cunoștințelor necesare pentru construirea unui viitor prosper și a unei vieți împlinite. Înființat de Monica Florea, UP Generation își propune să contribuie la dezvoltarea noii generații, învățându-i să navigheze prin provocările vieții cu înțelepciune și curaj.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Samsung extinde Galaxy AI cu One UI 6.1

Publicat

pe

De

Samsung Electronics îmbunătățește experiența utilizatorilor pe o gamă largă de dispozitive Galaxy prin lansarea actualizării One UI 6.1*. Începând cu 28 martie, utilizatorii de Galaxy S23 Series, S23 FE, Z Flip5, Z Fold5, Tab S9 (5G) și Tab S9 (Wi-Fi) vor avea acces la noi modalități de comunicare, creativitate și productivitate cu Galaxy AI.

Odată cu această actualizare, Samsung marchează un pas semnificativ în democratizarea AI-ului pe telefoanele mobile, oferind o gamă mai largă de funcționalități care aduc plus valoare experienței utilizatorilor Galaxy de pretutindeni.

Atunci când călătorești în Paris și dorești să întrebi localnicii despre un restaurant autentic, poți să folosești funcția Interpreter pentru a depăși barierele lingvistice și pentru a purta conversații traduse în timp real. Apoi, poți folosi Live Translate** pentru a rezerva cu ușurință o masă la restaurant prin telefon datorită traducerii apelului în timp real.

Pe măsură ce te îndrepți către restaurant, cu ajutorul Circle to Search cu Google afli despre clădirile care îți ies în cale. Captează frumusețea orașului cu camera foto și folosește funcția Generative Edit*** pentru a a obține cea mai bună fotografie. În timp ce aștepți să mâncarea la restaurant, notezi lucrurile frumoase pe care le-ai văzut în oraș în Samsung Notes și utilizezi Note Assist**** pentru a-ți organiza jurnalul denumit „Excursie la Paris”. Acesta este doar un exemplu care îți arată că puterea AI-ului este cu adevărat nelimitată.

*Samsung nu face nicio promisiune, asigurare sau garanție în ceea ce privește acuratețea, completitudinea sau fiabilitatea rezultatelor furnizate de caracteristicile AI. Logarea în contul Samsung poate fi necesară pentru a utiliza anumite funcții AI Samsung.

**Live Translate necesită o conexiune la rețea și autentificarea în contul Samsung. Live Translate este disponibil doar în aplicația preinstalată Samsung Phone. Apelurile trebuie efectuate folosind apelantul nativ Samsung. Anumite limbi ar putea necesita descărcarea unui pachet lingvistic. Disponibilitatea serviciului poate varia în funcție de limbă. Precizia rezultatelor nu este garantată.

***Generative Edit necesită o conexiune la rețea și autentificarea în contul Samsung. Editarea cu Generative Edit duce la redimensionarea unei fotografii până la 12MP. Un identificator vizibil este suprapus pe imaginea rezultată la salvare pentru a indica faptul că imaginea este generată de AI. Precizia și fiabilitatea rezultatului generat nu sunt garantate.

****Pentru textul în Samsung Notes (între 200 și 4000 de caractere), este necesară autentificarea în contul Samsung și o conexiune la internet.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

 INTOARCEREA “RABINULUI” – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De

                                                                      Articol pentru “cunoscatori” : AVIZ AMATORILOR!

Din sursele nostre – care sunt mai bune decat ale lor, aflam ca in perioada urmatoare se va intoarce in tara unul dintre pionii importanti din zona de intelligence, cunoscut in “mediile” de specialitate sub numele de “Rabinul” (referire la originile sale cu legatura in Tara Sfanta), personaj aflat de ceva timp intr-un (auto)exil impus sub acoperire “externa” intr-o tara occidentala, partener strategic al României.

In fapt, daca ne aducem bine aminte, a fost unul dintre opozantii remarcabili ai nefastului regim Coldea (cel putin in ultima perioada a acestuia, cand deraierile personajului amintit luasera amploarea pe care o cunoaștem), plecarea fiind de fapt o consecinta directa a adversitatii declansate, insa datorita sprijinului de care “Rabinul” beneficiaza din partea unor importanti parteneri strategici externi, s-a convenit asupra acestui compromis. Interesant este faptul ca, se pare, actuala conducere a institutiei, recunoscandu-i unele merite, ar fi fost de acord cu trecerea in rezerva / pensionare cu gradul de general (daca e mult sau daca este putin, vom vedea).

Si mai interesant este, conform acelorasi surse, ca aceasta intoarcere a “fiului risipitor” ar avea legatura si cu coagularea unor forte in vederea implicarii intr-un fel sau altul in miscarile electorale din acest an (poate cele mai importante dupe 1989), in vederea preluării / manipulării ulterioare (îl recomandă aceste calități), direct sau prin interpuși, a unei hălci cat mai mare de putere.  Un astfel de personaj poate coordona lejer astfel de acțiuni, “mișcându-se” în această stare de fapt prezentată anterior ca pestele in apa, conexiunile si anvergura din zona media / politica si de afaceri (de unde are o sustinere substantiala, datorata si raspunderii avute pe linia de munca specifica) fiind bine cunoscute in medii. Caracter foarte abil, stăpânește perfect zona de informații însă extrem de periculos și răzbunător (conform chiar unor apropiați), dar având așa-zisa școală veche (face pe “prostu” și nu îți dai seama de adevaratele intenții), reușește foarte bine să nu îi intuiești niciodată planurile.

Noi stim si pozitia pe care “Rabinul” a avut-o intr-o unitate de elita ce in teorie nu exista nici atunci si sigur nici acum, aceasta recalibrare, in jurul acestuia, a unei parti din fosta sa echipa (implicati astazi in diverse afaceri, de la consultanta de specialitate, firme cu specific pe zona de intelligence / investigatii, criptomonede s.a.) precum si a altor cadre cu functii de conducere, fiind deosebit de remarcabila (sunt raliati se pare si fosti ofiteri din zone de informatii paralele / adiacente, personaje ce de-a lungul timpului l-au sprijinit, la vedere sau nu, datorita “ascendentei” paterne din celebra U.M. 0110 – la fel, pentru cunoscatori).

Asteptam cu interes aceasta mutare (lancezeala acestui personaj departe de zonele de acțiune din țară fiind resimțită în mediile specifice), insa avertizam inca de pe acum ca suntem cu “ochii” pe el (in incheiere, domnule Avi Rasin – cum va spun rudele de la Tel Aviv, nu? – punem si noi in declaratia de avere ceasul Ulysse Nardin si nu numai sau “casuta” de la Silistea Snagovului, din coada lacului, ca banuim ca si interpusii astia cat sa o mai tina sa – asta sa vedeti ca stim si noi, nu numai ei).

Cunoastem ca e de actualitate sa facem pe prostii si pe modestii (va place mult asta, am inteles), dar totusi …(Cerasela N.).

 

 




Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Maramureș

Eveniment19 ore inainte

UP Generation lansează Life Skills Pro: Primul program de mentorat din România care transformă viitorul tinerilor

București, 27 martie, 2024: Cu obiectivul de a aduce soluții și sprijin unei generații aflate în căutarea direcției și a...

Uncategorized23 de ore inainte

Cum s-a schimbat relația românilor cu băncile în ultimii 8 ani? De la zeci de mii de procese, la negociere și rezolvare amiabilă

27 martie, București. Radiografia sistemului bancar prin prisma evenimentelor petrecute în acest domeniu în ultimii 15 ani este principala temă...

EvenimentO zi inainte

Samsung extinde Galaxy AI cu One UI 6.1

Samsung Electronics îmbunătățește experiența utilizatorilor pe o gamă largă de dispozitive Galaxy prin lansarea actualizării One UI 6.1*. Începând cu 28...

Eveniment2 zile inainte

 INTOARCEREA “RABINULUI” – Ziarul Incisiv de Prahova

                                         ...

Uncategorized2 zile inainte

Kingston Digital lansează SSD-urile industriale i-Temp

formate de 2,5-inch & M.2 2280 Pentru integratorii de sisteme și inginerii de proiectare Managementul ciclului de viață și asistență...

Eveniment2 zile inainte

NAVITEL a lansat o nouă cameră de bord auto: NAVITEL R35

NAVITEL a lansat la începutul anului noua cameră de bord auto NAVITEL R35 care este proiectată pentru a oferi o experiență de...

Uncategorized3 zile inainte

BenQ lansează PD3225U, un nou monitor de design pentru utilizatorii de Mac și MacBook Pro

Alăturându-se seriei de monitoare profesionale, PD3225U este o necesitate pentru designeri, fotografi și creatori de conținut București, România,  Martie 2024 –...

Eveniment6 zile inainte

DXOMARK a desemnat HONOR Magic6 Pro drept “Smartphone-ul cu cea mai performantă cameră foto din lume”

HONOR Magic6 Pro a fost recunoscut ca având cea mai performantă cameră foto din lume, obținând un punctaj remarcabil de 158...

Care sunt perspectivele de creștere a valorii proprietăților imobiliare în București pe termen lung? Care sunt perspectivele de creștere a valorii proprietăților imobiliare în București pe termen lung?
Uncategorized7 zile inainte

Care sunt perspectivele de creștere a valorii proprietăților imobiliare în București pe termen lung?

Bucureștiul, capitala României, a devenit un hub economic și cultural în Europa de Est, atrăgând investitori și rezidenți din întreaga...

Eveniment7 zile inainte

Ascultă muzica preferată și gestionează apelurile cu ușurință în mașină cu Navitel BHF02 BASE

Navitel prezinta modulatorul FM auto, BHF02 BASE, un dispozitiv revoluționar care îți permite să te bucuri de muzică și să...

Uncategorized7 zile inainte

Cancerul de prostată: Tratamente fără frontiere cu ajutorul experților din Turcia

Cancerul de prostată, una dintre cele mai răspândite forme de cancer întâlnite la bărbați în întreaga lume, reprezintă o provocare...

Uncategorized7 zile inainte

Peste 1.000 de studenți merg în următoarea etapă a Future Jobs Cup, proiectul educațional lansat de TikTok și Școala de Valori în România

București, 21 martie 2024 – Aproximativ 2.400 de studenți din principalele universități din România s-au înscris în Future Jobs Cup, proiectul...

Uncategorized7 zile inainte

MSI lansează în România noua serie de laptopuri pregătite pentru inteligența artificială

MSI, producător de laptopuri de top la nivel mondial, anunță lansarea în România a noii sale game de laptopuri echipate cu...

UncategorizedO săptămână inainte

Samsung anunță cea de-a patra ediție a campionatului de PUBG

Cei interesați se pot înscrie până pe 25 martie pentru șansa de a câștiga cel mai nou și performant telefon...

UncategorizedO săptămână inainte

Duminica aceasta are loc Gaming Marathon, primul mare eveniment de gaming al anului

Ediția aniversează 4 ani de existență a maratonului și este dedicată femeilor din industria jocurilor video București, 21 martie 2024...

UncategorizedO săptămână inainte

Eficiența energetică: nu este doar o simplă tendință, dar încă nu este o prioritate zilnică

Creșterea conștientizării publice cu privire la problemele de mediu transformă preferințele pieței, atrăgând atenția asupra aspectelor precum eficiența energetică. Conform...

Trending