Connect with us

Eveniment

Se va sesiza CCR si pe aceasta tema de incalcare a protectiei datelor cu caracter personal precum si a drepturilor pacientului!

Publicat

pe

Plahotniuc a scăpat!

”Lista lui Plahotniuc : Serviciile, la mâna CIA” titram pe 3 decembrie 2019. Atunci când avertizam că urmează clipe grele pentru mulți șefi ai structurilor informative din sistemul de forță, ca să nu mai vorbim de lideri politici și oameni de afaceri. Cu toții aflându-se pe ”lista lui Plahotniuc”, cea cu care oligarhul care preluase conducerea totală a Republicii Moldova fugise în Statele Unite ale Americii pentru a o avea drept monedă de schimb a solicitării acordării de azil politic.

Oligarhul îl convoca pe Ponta la Viena când avea chef!

Iar panica era cu atât mai mare cu cât ”politicianul miliardar” Vladimir Plahotniuc a fost ”proiectul de suflet al SIE” pentru gestionarea geo-politică a situației din Republica Moldova. Ce-i drept, doar până când acesta a căpătat mai multe cetățenii europene și a început să ”joace dublu”. Bună perioadă de vreme fiind chiar ”cureaua de transmisie” neoficială dintre București și Moscova, mai ales că relațiile diplomatice dintre cele două țări continuă să funcționeze la cotă de avarie.

Iar dezvăluirea noastră a declanșat o adevărată cursă contracronometru pentru ca Plahotniuc să fie adus înapoi în Europa, fie că e vorba de Austria, România, Moldova sau chiar Federația Rusă! Numai să nu apuce agenții CIA să ”stoarcă” informativ ”lămâia” Plahotniuc înainte de a fi arestat și drept urmare pus din nou sub controlul ”creatorilor” săi. Iar după cum susțin sursele noastre,o ”aripă” a unui serviciu secret românesc și omologul

Generalul Silviu Predoiu, intrat în ”fibrilații” după refuzul INTERPOL

SVR au ajuns chiar să recurgă la o alianță contra naturii, făcând presiuni încrucișate asupra actualilor guvernanți ai Republicii Moldova să solicite în mod repetat repatrierea acestuia. Drept urmare, de la președinte la premier și de la ministrul Justiției la procurorul general al Republicii Moldova, aproape că nu a fost lider politic de peste Prut care să nu ceară zi și noapte repatrierea lui Plahotniuc. Mai mult chiar, s-au eliberat inclusiv mai multe mandate internaționale de arestare.

INTERPOL a băgat în doliu sistemul!

Numai că, după luni de zile de eforturi logistice considerabile și demersuri diplomatice deja deșănțate, artizanii strategiei de repatriere a ”dezertorului” Vladimir Plahotniuc și-au luat o adevărată ”rangă în dinți” din partea INTERPOL. Procuratura Generală a Republicii Moldovei recunoscând oficial că INTERPOL a refuzat să îl anunțe în căutare internațională pe fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc! Și a decis radierea datelor acestuia din bazele de date ale organizației internaționale! Mai mult decât atât, procurorul general de la Chișinău a recunoscut și o altă umilință ”înghițită” de la INTERPOL.

Comisia de Control a Fișierelor din Secretariatul General al OIPC INTERPOL luând această decizie încă din 29 iunie. Dar a transmis refuzul de a îl căuta barem pe oligarhul ”fugar” Vladimir Plahotniuc către Procuratura Generală a Republicii Moldova de-abia pe… 23 iulie. Dată la care de altfel bună parte din sistemul românesc de forță a intrat deja ”în doliu”…

”Strănută” Plahotniuc, ”răcește” Predoiu !

Cum Plahotniuc locuiește de luni bune în zile într-un apartament de lux de milioane de euro din Miami, Florida, fără a fi deranjat de cineva, nimeni nu se mai îndoiește deja că refuzul fără precedent al INTERPOL este ”mâna americanilor”. Astfel că panica a pus stăpânire pe serviciile secrete românești, în ultimele zile. Cu toții, de la ofițeri acoperiți la demnitari, politicieni și afaceriști care au trecut pe la Chișinău și nu s-au putut abține să nu cedeze invitației în ”separeul de la DRIVE” așteptând deja de acum filmulețele din clubul de noapte al lui Plahotniuc.

Fetele de la DRIVE…

Cel despre care se spune că dacă va ”strănuta” vreodată la Langley, Virginia, garda veche din SIE va ”răci” instant la București, cu tot cu generalul Silviu Predoiu. Consilierul din umbră al lui Victor Ponta nu doar de acum, dar și de când fostul premier era monitorizat cum fugea la Viena,pentru a răspunde convocărilor lui Plahotniuc de la Hotelul ”Intercontinental” sau ”Cafe Schwartzenberger”, mai cunoscută și drept ”cafeneaua spionilor”. Victor Ponta fiind astfel un nou ”trofeu” de marcă atârnat la ”brăcinarul” oligarhului Plahotniuc, alături de cel al lui Teodor Meleșcanu, pe vremea când acesta conducea SIE!

Serviciu despre care se spune că sub comanda operativă al lui Silviu Predoiu l-ar fi inventat pe Plahotniuc! Dar l-ar fi pierdut apoi în fața Moscovei! Și acum a ”Agenției”… Astfel că de la Norica Nicolai la Emil Hurezeanu, toți cei aflați în ”rețeaua” oligarhului, toți cei de pe ”lista lui Plahotniuc” sunt acum loviți în plin de refuzul INTERPOL. Cel care confirmă astfel pe deplin în a cui custodie se află acesta acum…

 

Facebook Comments

Eveniment

Staţia de epurare a municipiului Ploiești, reteaua prin care s-au sifonat zeci de milione de euro, politicieni locali implicati/17.08.2020

Publicat

pe

De

Educația gratuită costă în România. La un liceu din Mizil, profesorii le-au trimis elevilor mesaje săptămâna trecută pentru a-i anunța că din toamnă vor trebui să plătească fiecare câte 50 de lei pentru orele online, dezvaluie Emilia Sercan in Pressone.

Probabil liceul din Mizil nu e singurul, așa că dacă mai știți și altele, nu ezitați să îmi scrieți în comentarii sau într-un mesaj privat.

Educația gratuită costă 50 de lei de elev pentru orele online la Liceul „Grigore Tocilescu” din Mizil

  • Diriginții de la Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil, județul Prahova, și-au anunțat elevii că trebuie să plătească suma de 50 lei pentru platforma online Adservio, pe care ar urma să se desfășoare orele online în noul an școlar, în funcție de evoluția epidemiologică. 
  • Liceul are 733 de elevi, iar dacă fiecare ar achita câte 50 de lei, suma totală colectată s-ar ridica la aproape 37.000 de lei, deși educația, potrivit legii, este gratuită în România. 
  • Conducerea liceului și cadrelele didactice au variante diferite despre cine a avut inițiativa de a cere bani de la elevi pentru desfășurarea orelor online. 
  • Directoarea Maria Divoiu neagă că inițiativa ar fi plecat de la ea și spune că și dacă ar fi legal ca părinții să plătească această sumă, ea nu ar fi de acord.
  • Directoarea adjunctă, Luminița Burlacu, spune că a discutat cu Maria Divoiu și că au fost de acord, împreună, ca în cazul în care nu vor găsi alte surse de finanțare pentru platformă, să apeleze la părinții elevilor.
  • Un cadru didactic afirmă că ideea ca elevii să plătească 50 lei pentru achiziționarea platformei a pornit de la Inspectoratul Școlar al Județului (IȘJ) Prahova. 

***

Vinerea trecută, la câteva ore bune după prânz, pe grupurile de WhatsApp ale elevilor de la Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil au început să curgă o serie de mesaje de la diriginți, care au animat liniștea vacanței de vară.

Mesajele erau de două tipuri: unii diriginți își întrebau elevii dacă sunt de acord să plătească suma de 50 lei pentru platforma Adservio, pe care ar urma să se desfășoare activitatea didactică în noul an școlar dacă situația epidemiologică se va înrăutăți, alții le-au spus în mod direct elevilor că fiecare „trebuie” să aducă câte „50 de lei pentru internetul cu care vom face orele online”.

Varianta ca elevii să plătească pentru orele online a fost discutată într-o ședință a Consiliului profesoral, cu o zi înainte ca mesajul să ajungă la clase – pe 6 august -, însă nici profesorii și nici conducerea liceului nu vor să spună de la cine a pornit inițiativa.

Mesajul cadrelor didactice a fost trimis tuturor elevilor la inițiativa directoarei Maria Divoiu, susține o sursă din cadrul instituției de învățământ.

Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil are 733 de elevi, iar un calcul simplu arată că suma totală care s-ar aduna pentru a acoperi costurile de acces la platforma pe care se vor desfășura orele online pentru anul școlar 2020/2021 este de 36.650 lei. 

Adservio este o platformă educațională care a fost gratuită pe perioada pandemiei și pe care mai multe școli și licee din România au folosit-o pentru susținerea orelor online.

Atât directoarea, cât și adjuncta liceului din Mizil spun că orele s-au desfășurat pe această platformă în timpul pandemiei de COVID – 19 pentru că a fost gratuită, însă din septembrie nu va mai fi disponibilă fără plată.

Toate răspunsurile oficiale primite de PressOne pe acest subiect se bat cap în cap. Le redăm mai jos.

Ce spun trei dintre diriginți

PressOne a stat de vorbă cu trei dintre diriginții Liceului Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil pentru un punct de vedere legat de această situație, însă doi dintre aceștia au refuzat să ofere detalii clare despre subiect.

Constantin Istrate, diriginte la clasa a X-a, profil matematică-informatică, a participat la ședința Consiliului profesoral care a avut loc pe 6 august și susține că propunerea ar fi pornit de la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Prahova, însă „nu s-a luat inițiativa, a fost doar o idee”.

Potrivit unei surse, dirigintele Constantin Istrate le-a transmis elevilor săi, prin intermediul șefei de clasă, că la începutul anului școlar trebuie să plătească suma de 50 lei pentru platforma Adservio, însă întrebat despre acest lucru, profesorul a negat și a declarat „păi cum să transmit până nu este o situație clară, nu este o măsură clară, definitivă?”.

Mesaj primit de la dirigintele Constantin Istrate prin intermediul șefei clasei a X-a, profil mate-info

În plus, acesta spune că nu știe dacă elevii săi sunt de acord sau nu „cu acest fenomen, că altceva nu e”, dar și că singura decizie luată de Consiliul profesoral a fost să urmărească ce decizii vor lua Inspectoratul și Ministerul Educației.

Contactat telefonic, un alt diriginte, Laurențiu Bădicioiu, confirmă că, într-adevăr, s-a discutat în ședința Consiliului profesoral ca elevii să plătească suma de 50 lei pentru a continua activitatea pe platformă, însă nu a dorit să ofere alte informații.

„[…] Cred că ar trebui să dați telefon directoarei că eu nu sunt director, doar profesor acolo. Eventual, dacă vreți, vă dau un număr de telefon, dar nu pot să răspund la asta, că nu știu. Vă dau un număr de telefon și o sunați pe doamna directoare”, a spus acesta.

Totuși, în momentul în care i-am cerut numărul directoarei, profesorul Laurențiu Bădicioiu, care este diriginte la clasa a X-a, profil biologie-chimie, a spus că nu îl mai are în telefon.

Laurențiu Bădicioiu este profesor de limba română și limba engleză și diriginte la clasa a X-a.  Sursă foto: Facebook.com

Nici Aura Pandelea, diriginte la clasa a XII-a, profil mate-info, nu a dorit să comenteze situația.

Întrebată de la cine a pornit inițiativa ca elevii să plătească pentru a face orele pe platformă, aceasta a declarat „nu știu și nu mă interesează, asta e treaba părinților”.

Profesoara spune că nu știe că s-a discutat acest lucru în Consiliul profesoral, dar și că „nu cred că e treaba ziariștilor ce se întâmplă la noi, acolo”.

Când i-am spus că liceul la care lucrează este o instituție de stat, iar aceste informații sunt publice, Aura Pandelea a replicat că „și dacă părinții vor, Asociația de Părinți vrea să plătească, nici măcar nu mă interesează pe mine. Deocamdată sunt și eu părinte și nici măcar nu mi-a cerut nimeni nimic, așa că subiect închis”.

Ce spun cele două directoare

În mod surprinzător, directoarea Maria Divoiu contrazice ceea ce au confirmat toți profesorii de la Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil cu care am stat de vorbă: și anume faptul că în data de 6 august a avut loc o ședință a Consiliului profesoral.

Directoarea susține că s-a întâlnit cu câțiva colegi pe Google Meet pentru a le comunica ce strategie va fi adopatată odată cu începerea noului an școlar, în funcție de „cele trei tipuri de strategii pe care le-a anunțat Guvernul”.

Maria Divoiu spune că nu știe că diriginții au trimis mesaje elevilor pentru a le solicita câte 50 de lei și spune că „sunt păreri și păreri. Eu știu ce se discută. Sunt și eu acasă. Sunt și eu în concediu”.

Maria Divoiu este directoarea Liceului Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil din toamna anului 2019.
Sursă foto: Facebook.com

Ea arată că diriginții au trimis din proprie inițiativă mesajele către elevi „pentru că ei întotdeauna interpretează altfel lucrurile […], una se discută și alta se face” și a adăugat că încearcă să facă rost de surse de finanțare de la Primăria orașului Mizil.

Să vedem cum va funcționa, în funcție de ce ne dă și nouă Primăria bani, cum va ajuta și școlile celelalte. Ne mai interesăm să vedem cum funcționează celelalte școli”.

Întrebată cine a făcut propunerea ca elevii să plătească câte 50 lei pentru ca orele online să fie ținute pe platforma Adservio, aceasta a evitat să dea un răspuns clar și a deviat de la subiect.

Chiar m-ați luat prin surprindere. Deocamdată platforma s-a încheiat, din 1 septembrie nu va mai fi funcțională. Să vedem cu ce mergem, ori cu Mate, ori cu Zoom, deocamdată pentru că au venit cei de la București și au pus wireless în corpul A și noi deja am demarat cu wireless în corpul C, în plan local”, susține Maria Divoiu.

Întrebată dacă este de acord ca elevii să achite această sumă, a arătat că nici în condițiile în care s-ar înființa o asociație a părinților cu personalitate juridică și cont bancar nu ar fi de acord.

Totuși, directoarea adjunctă a liceului, Luminița Burlacu, contrazice ce spune directoarea Maria Divoiu.

Burlacu spune că, deși nu a participat la ședința Consiliului profesoral, a căzut de acord cu directoarea liceului ca, în cazul în care nu vor putea găsi resurse pentru achiziționarea platformei, să apeleze la Asociația Părinților pentru donații. Asta în condițiile în care la Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil nu există înființată o asociație a părinților.

Întrebată dacă știe că diriginții au trimis mesaje elevilor prin care le solicită bani pentru a continua orele pe platforma online, directorul adjunct a spus că informația este falsă.

Sugestia ca suma de 50 lei să fie achitată de elevi, spune directoarea adjunctă, ar fi venit „probabil” din partea celor de la Adservio, în cazul în care părinții și copiii ar fi de acord.

Luminița Burlacu este directorul adjunct al Liceului Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil din toamna anului 2019. Sursă foto: Facebook.com

În plus, aceasta crede că părinții care gândesc rațional nu ar trebui să aibă o problemă cu această plată și că în momentul în care ar avea acordul lor ar face demersurile legale, respectiv înființarea unei asociații prin care aceștia ar putea face donații.

Ce spune Inspectoratul Școlar Prahova

Magdalena Georgescu, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Prahova susține că nu știe despre propunerea ca elevii Liceului Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil să achite costurile platformei educaționale și că Inspectoratul va lua măsuri dacă acest lucru este adevărat.

Deci, în niciun caz noi nu avem cunoștință că vreun director ar proceda în acest fel și nu director, ci, probabil discuție între diriginți să se sfătuiască sau să se sfătuiască cu părinții. Presupun că este doar la nivel de sfat între unii și alții, dar nicidecum să li se solicite bani părinților, în niciun caz nu se va ajunge la așa ceva

Magdalena Georgescu

Magdalena Georgescu a negat că IȘJ Prahova a făcut propunerea ca elevii să achite costurile platformei sau platformelor online pe care ar urma să se desfășoare activitatea didactică.

Inspectoarea adjunctă mai spune că nu este normal ca elevii să achite costurile pentru platforma educațională și că nu crede că profesorii și directorii din unitățile de învățământ din Prahova au astfel de practici.

***

De cealaltă parte, Ministerul Educației a transmis PressOne că „nu este normal și nici legal ca elevilor să li se impună obligații financiare atâta timp cât legea prevede că educația în România este gratuită”.

Ministerul Educației mai arată că, „odată cu suspendarea cursurilor”, în luna martie, a recomandat „cadrelor didactice folosirea suitelor de aplicații educaționale oferită sub licență gratuită de Google și Microsoft, respectiv G Suite for Education și Office 365 A1”.

Pe durata stării de urgență și stării de alertă, Ministerul „a încheiat parteneriate de colaborare pentru a pune la dispoziție cu titlu gratuit, platforme educaționale pentru elevi și cadrele didactice

Reprezentanții platformei Adservio nu au răspuns până la publicarea articolului dacă sugestia ca elevii Liceului Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil să plătească câte 50 de lei pentru a acoperi costurile orelor online a fost lansată de ei.

Ce este platforma Adservio

Adservio este o platformă educațională care a fost lansată acum aproape 12 ani de antreprenorul Alexandru Holicov, și funcționează în parteneriat cu compania de telecomunicații Telekom.

La jumătatea lunii martie, compania a anunțat pe propriul site că oferă gratuit, până la finalul acestui an școlar, internet la viteză 4G și licențe în această platformă.

Adservio conectează profesorii, elevii și părinții acestora într-un singur loc în care se pot desfășura orele online – îmbunătățire recent adăugată -, pot fi acordate note, se pot însemna absențe și se poate calcula media elevului în timp real.

Pe parcursul celor 12 ani, această platformă a fost introdusă în peste 250 de instituții de învățământ și are peste un milion de utilizatori.

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Prahova s-a intarit cu un profesionist/CV impresionant

Publicat

pe

De

Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale este unitatea Poliției Române care gestionează activitatea cunoscută sub conceptul de intervenții și acțiuni speciale, activitate complexă prin natura amentințărilor la care este expusă.

Constituirea SIAS a reprezentat capacitatea de adaptare instituțională la nevoile de securitate ale societății. Stabilirea unor standarde profesionale definite de statul de drept și implicit respectarea drepturilor omului au creat premizile compatibilizării cu unități de elită ale polițiilor statelor membre ale Uniunii Europene.
Apărută în structura Poliţiei Române în anul 1993, această unitate fost fondată în cadrul unui nucleu incipient de luptă împotriva crimei organizate, devenind o unitate independentă şi complet operaţională în 1995.
Conform Regulamentului de Organizare si Functionare SIAS este principala formatiune de interventie din cadrul Politiei Romane, cu competenta teritoriala generala, avand urmatoarele atributii principale:
Intervine prin metode si procedee specifice pentru eliberarea ostaticilor, a persoanelor rapite, sechestrate sau lipsite de libertate in mod ilegal.
Intervine pentru prinderea si imobilizarea persoanelor care se opun masurilor legale prin violentă sau folosirea unor arme de foc, substante explozive, toxice sau periculoase, ori a altor mijloace distructive.
Organizeaza si desfasoara permanent, potrivit domeniului de competenta, activitati de sprijin, indrumare si control a tuturor Serviciilor pentru Acțiuni Speciale din cadrul Politiei Romane.
SERVICIUL PENTRU ACŢIUNI SPECIALE din cadrul IPJ Prahova:
– ŞEF SERVICIU –
Serviciul pentru Acţiuni Speciale este o structură operativă special antrenată pentru a acţiona la ordin, pe timp limitat, independent sau în colaborare cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne sau alte forţe din sistemul de siguranţă naţională în vederea menţinerii ordinii publice, aplanării conflictelor deschise cu evoluţie violentă, în zone cu potenţial criminogen ridicat, precum şi pentru executarea unor acţiuni ori intervenţii cu grad ridicat de risc, necesare pentru reţinerea unor infractori periculoşi, prinderea unor urmăriţi, pază şi protecţie demnitari şi magistraţi, martori sub acoperire, eliberarea de ostatici sau în cazuri de atacuri armate pe teritoriul judeţului Prahova.
Serviciul pentru Acţiuni Speciale a fost înfiinţat în anul 1999 şi este o componentă de bază în lupta contra actului infracţional cu desfăşurare violentă, fiind prezent continuu acolo unde situaţia o impune. De altfel, ca urmare bunei pregătiri fizice desfăşurate, mai mulţi luptători din cadrul serviciului au obţinut, de-a lungul timpului, rezultate bune şi foarte bune la competiţiile de judo, unifight, karate şi skandenberg, organizate sub egida M.A.I. sau a federaţiilor naţionale de specialitate.
ATRIBUŢII PRINCIPALE:
– execută capturarea sau neutralizarea infractorilor periculoşi;
– execută acţiuni specifice în zonele sau locurile în care s-au comis infracţiuni grave;
– intervin operativ prin metode şi procedee specifice în cazul atacurilor asupra unor obiective sau persoane de către infractori foarte periculoşi sau înarmaţi;
– înteprind primele măsuri pentru localizarea, izolarea şi asigurarea pazei obiectivelor sau obiectelor suspecte că ar conţine materiale explozive sau periculoase;
– asigură protecţia poliţiştilor, magistraţilor şi familiilor acestora, a martorilor, informatorilor, victimelor sau altor categorii de persoane atunci când asupra acestora s-au exercitat presiuni, ameninţări ori dacă viaţa lor sau a familiilor lor este în pericol;
– execută acţiuni de însoţire şi protecţie a unor persoane importante, altele decât cele prevăzute în competenţa unor servicii specializate;
– asigură escortarea persoanelor aflate în stare legală de deţinere sau reţinere despre care există date că au evadat sau au avut tentative de evadare, există indicii că vor întreprinde asemenea acţiuni sau că au un comportament violent;
– intervin pentru respingerea şi contracararea atacurilor îndreptate împotriva sediilor de poliţie;
– participă la testarea aparaturii, echipamentului, materialelor sau armamentului, ce urmează a intra în dotarea unităţilor de poliţie;
– identifică, neutralizează sau distrug, prin procedee specifice, dispozitive explozive improvizate;
– intervin asupra elementelor de muniţie clasică, altele decât cele din competenţa I.G.S.U. şi structurilor teritoriale din competenţa acestuia;
– intervin prin metode şi procedee specifice pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, constând în plasarea de dispozitive explozive improvizate sau autovehicule capcană;
– execută controale tehnice în scopul prevenirii tulburării prin folosirea de materiale explozive;
– contribuie la educarea populaţiei în vederea diminuării riscurilor şi consecinţelor în cazul plasării sau ameninţării cu plasarea de mijloace explozive;
– colaborează cu alte formaţiuni în cercetarea la faţa locului în cazul producerii de evenimente în care au fost folosite materiale explozive.
Compartimentul Intervenţie execută, în general, trei tipuri de acţiuni:
– acţiuni organizate şi executate independent;
– acţiuni în sprijinul altor formaţiuni de poliţie;
– acţiuni de cooperare cu formaţiuni similare de intervenţie.
Compartimentul Pirotehnic este format din specialişti cu experienţă în domeniu, care intervin punctual în cazul ameninţărilor privind amplasarea de dispozitive explozive improvizate pentru neutralizarea acestora şi execută controale tehnice de specialitate la solicitare, având competenţă pe raza judeţelor Prahova, Dâmboviţa şi Buzău.
Atribuţiile generale ale formaţiunilor pirotehnice sunt următoarele:
– asigură protecţia bunurilor şi persoanelor în cazul ameninţărilor cu materiale explozive;
– combat actele de ameninţare care implică utilizarea materialelor explozive şi a dispozitivelor explozive improvizate;
– combat actele de tulburare a ordinii, liniştii şi siguranţei publice în care se utilizează materiale explozive.
Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Prahova („Mascatii” in denumirea populara sau a neintiatilor) s-a intarit cu un profesionist – un CV impresionant:
Comisarul de poliție Lilian Tulpan
Cine este noul sef al „mascatilor” (cum ii denumesc ageamgii)?
Lilian Tulpan este practicant al artelor martiale inca din anul 1987.
Lilian Tulpan detine centura neagra la karate tradititional, centura neagra kick – box-campion de zona, vicecampion national si campion national full-contact!
Ca un altruist desavarsit, Lilian Tulpan a infiintat A.S „WADO”, pentru a duce mai departe tehnica si experienta sa.
A.S „WADO” are ca obiect de activitate:
– arte martiale;
– fitness;
– drumetie si turism.

 

 

Lilian Tulpan este venit din județul Călărași, unde anterior a fost șef al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.
Ca un umil practicant al acestui sport (de performanta – din anul 1978- doar cca 29 de ani), nu pot decat sa salut, in nume personal si in numele redactiei Incisiv de Prahova – decizia Comisarului şef de poliţie Marian IORGA, decizie care survine in ansamblul deciziilor si schimbarilor ce aduc un plus de imagine institutiei (IPJ Prahova) si un mare plus de profesionalism, totul in folosul cetatenilor din judetul Prahova. (Ec Adrian Radu).

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Du-te, bre, Raede și te caută!/ Oprește-te odată, ești ridicol!

Publicat

pe

De

Du-te, bre, Raede și te caută! Auzi voci, simți respirația vrăjmașului în ceafă, te persecută oamenii răi. Vorbești despre tine la persoana a treia. Îți inventezi comploturi care vor să te execute. Te-ai înconjurat preventiv de plutonieri disciplinați care latră la lume și te aprobă slugarnic pentru ceea ce înainte se chema norma de hrană, iar azi se definește, pentru evitarea codului penal, drept consultanță. Întinde-te pe canapea, închide ochii și mărturisește ce gânduri negre te muncesc, poate te decompensezi. Îți bati joc de o țară întreagă pe banii ei. Ai un orgoliu exacerbat și o dorință patologică de control. Impui măsuri ieșite din orice logică rațională, îți dau instanțele cu sentințele-n cap. Orice om obișnuit era demult demis și istorie. Tu sari ca ars când te întreabă cineva cum dai de-a dura cu paralele bugetului public. Cand o să-ți cada protecția, o să redevii umilul care cerșește sprijin. Nu te îngrijoreaza deloc faptul că ai menționat trei nume de oameni, chipurile parte a unui complot împotriva ta, care   n-au afinități? Oprește-te odată, ești ridicol!, ii transmite Victor Ciutacu sefului DSU. (Paul D.).

 

https://www.facebook.com/victor.ciutacu/videos/10207780675431533/

 

 

https://www.facebook.com/victor.ciutacu/videos/10207780608029848/

 

 

Articolul Du-te, bre, Raede și te caută!/ Oprește-te odată, ești ridicol! apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Maramureș

Eveniment7 ore inainte

Staţia de epurare a municipiului Ploiești, reteaua prin care s-au sifonat zeci de milione de euro, politicieni locali implicati/17.08.2020

Educația gratuită costă în România. La un liceu din Mizil, profesorii le-au trimis elevilor mesaje săptămâna trecută pentru a-i anunța...

EvenimentO zi inainte

Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Prahova s-a intarit cu un profesionist/CV impresionant

Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale este unitatea Poliției Române care gestionează activitatea cunoscută sub conceptul de intervenții și acțiuni...

Eveniment2 zile inainte

Du-te, bre, Raede și te caută!/ Oprește-te odată, ești ridicol!

Du-te, bre, Raede și te caută! Auzi voci, simți respirația vrăjmașului în ceafă, te persecută oamenii răi. Vorbești despre tine...

Eveniment3 zile inainte

Patru ani de la reluarea aparitiei in mediul on-line a Ziarului „Incisiv de Prahova”

Cu cerbicie, am zice, am reusit sa reconstruim Ziarul „Incisiv de Prahova” in august 2016, pe ruinele fostei publicatii si...

Exclusiv4 zile inainte

Avantajele si dezavantajele site-urilor de dating

Exista multe controverse in a sti daca exista avantaje in utilizarea serviciilor site-urilor de intalniri pe Internet sau a ceea...

Eveniment4 zile inainte

Amenintarile lui „Portocala” sunt pe cale sa produca un tsunami in SRI mai mare decat cel produs de dezvaluirile lui Sebastian Ghita care s-au soldat cu ejectarea din sistem al generalului de carton, Florian Coldea

Intre retorica și realitatea politica prahoveana, evidenţiez rolul elitelor politice în promovarea şi susţinerea modernizării și a modernității. Modernitatea tendenţială...

Social6 zile inainte

Ce concluzii a tras Cătălin Gherzan, candidatul PER la Primăria Pitești, legat de ultimele zile?

Pentru cei care nu știu încă, Gherzan este un individ foarte activ atât in zona educației, cât și în zona...

Eveniment6 zile inainte

„Taci că şi-a făcut Maus un tabel în care scrie că PSD a făcut o criză sanitară sau ceva, cred că a inventat şi covidul în Wuhan, nu că ei şi el n-aveau lege pe covid de 4 luni şi guvernau prin ordine ilegale de ministru”

Intre retorica și realitatea politica prahoveana, evidenţiez rolul elitelor politice în promovarea şi susţinerea modernizării și a modernității. Modernitatea tendenţială...

Exclusiv7 zile inainte

Descentralizarea învățământului va aduce un impact pozitiv Autor: Prof. Claudia Bota 

Descentralizarea învățământului va aduce un impact pozitiv Autor: Prof. Claudia Bota                  Politica...

Eveniment7 zile inainte

Oare așa a negociat și la Bruxelles miliardele alea multe și de hârtie?

Pentru milioane de copii si părinți, redeschiderea școlilor în pademie este o chestiune vitală. Și totuși… ,,Formula de calcul nu...

Social7 zile inainte

Performanța vorbește de la sine!

Mai este foarte puţin până când oamenii vor avea din nou ocazia iasă la vot şi să pună ştampila pe...

EvenimentO săptămână inainte

Modelul de administratie liberala/Slanic – Prahova

Domnul Rizea Cocuță din Slănic, Str Piatra Verde, este in greva foamei în fața Primăriei! Rizea Cocuța susține că a...

EvenimentO săptămână inainte

Modelul de candidat PNL la primarie/ Dorian Botoaca – „omul” lui „Portocala” si Kovesi – falsuri si furturi grosolane din bani publici/Inregistrari audio-video/documente (II)

In articolul anterior precizam ca NU putem incepe dezvaluirile din serialul „Operatiunea BOLOVANUL „PIETROS” de pe strada Malul Luncii/Amantul, serviciile...

ExclusivO săptămână inainte

Organizaţia Judeţeană Constanţa a Partidului România Noastră a anunţat refuzul de participare la alegerile locale 2020 împreună cu formaţiunea politică Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R)

În aceste zile când societatea românească se confruntă cu precampania electorală de strângere de semnături pentru alegerile locale 2020, când...

EvenimentO săptămână inainte

O noua eroare juridica!/Nu exista nicio norma expresa in Legea nr.55/2020 prin care se sanctioneaza nepurtarea mastii! Avocatul Poporului ar trebui sa sesizeze CCR

”Puciul cumetrilor” Hăpău – Predoiu a eșuat… În urmă cu ceva vreme, resetarea colaborării fie și strict interinstituționale dintre ”cele...

Eveniment2 săptămâni inainte

Modelul de candidat PNL la primarie/ Dorian Botoaca – „omul” lui „Portocala” si Kovesi – falsuri si furturi grosolane din bani publici/Inregistrari audio-video

Nu putem incepe dezvaluirile din serialul „Operatiunea BOLOVANUL „PIETROS” de pe strada Malul Luncii/Amantul, serviciile secrete, barlogul „Zeitei” de unde...

Trending