Connect with us

Eveniment

Care este serverul perfect pentru voi

Publicat

pe

Procurorul Ionuţ Botnaru, unul dintre cei cinci candidaţi admişi la interviurile de la Ministerul Justiţiei pentru funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi-a retras candidatura.

„Noi urma să ne continuăm activitatea cu interviul domnului Ionuţ Botnaru, dar vreau să vă fac cunoscut că am în faţă o solicitare a domnului Botnaru, o informare, în sensul că şi-a retras candidatura pentru funcţia de procuror-şef al DNA”, a anunţat, joi, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, la finalul interviului susţinut de candidatul programat înaintea lui Botnaru.
Ionuţ Botnaru este procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Reamintim ca, Incisiv de Prahova a dezavluit faptul ca, o serie de acţiuni s-ar fi desfăşurat în ultima vreme, încă din decembrie 2019, din partea unor membri ai secţiei de procurori a CSM care ar insista să-şi impună toţi “aleşii lor” pentru şefia marilor parchete- DNA, PG şi DIICOT, arată mai multe surse judiciare şi din Justiţie.
Mizele ar fi fost două: exercitarea unui control nelalocul lui al Secţiei de Procurori a CSM asupra PG, DNA şi DIICOT, pentru a şti tot ce se întâmplă în aceste instituţii, ce dosare se fac şi cui, şi preconizata desfiinţare a SIIJ şi mutarea dosarelor pe magistraţi înapoi în DNA. Iar importantă pentru “deţinerea frâielor reale ale Justiţiei” este această pârghie pe dosarele magistraţilor.
4 candidaţi “din partea” Secţiei de Procurori a CSM
Vorbim despre candidatul pentru şefia DIICOT- Viorel Badea, care este director adjunct al INM, fost procuror DIICOT, despre Răzvan Horaţiu Radu- actualul adjunct al Procurorului General, fost agent guvernamental la CJUE şi CEDO, soţul judecătoarei ÎCCJ, Cristina Rotaru Radu, iar la DNA Secţia de procurori a CSM ar avea chiar 2 candidaţi. Pe Ionuţ Botnaru, procurorul general al PCA Ploieşti şi pe Crin Nicu Bologa, actual prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Ionuţ Botnaru care şi el s-a înscris pe ultima sută de metri pentru şefia DNA, fără să aibă nicio expertiză în domeniu pe speficitatea investigării corupţiei, nicio intrumentare spectaculoasă, ba chiar mai mult a fost procuror DIICOT, procuror şef DIICOT Ploieşti şi apoi candidat unic, fără contracandidat şi competiţie, singur, din toată justiţia prahoveană, pentru ocuparea funcției de procuror șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, funcţie pe care o ocupă şi în prezent.


În 2015, Ionuț Botnaru, atunci procuror șef al DIICOT Ploiești, a susținut examenul în fața unei comisii a Parchetului General, condus de Tiberiu Nițu, și el prahovean și apropiat al lui Victor Ponta, trecând bineînțeles examenul şi devenind noul procuror șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Numai că Ionuț Botnaru, care în 2019-2020 vrea să devină chiar şeful DNA, apare menționat în 2014, chiar în calitatea sa de șef al DIICOT Ploiești, într-o ordonanță clasată de procurorul Lucian Papici, ca un apropiat al clanului Cosma/Alexe din Prahova, intervenind în dosarul în care toți aceștia erau cercetați. Clasarea avea să genereze dosarul Ghiţă, care a detonat atât DNA Ploieşti cât şi dosarul lui Sebastian Ghiţă. Iată pasajele:
“Acţionând concertat pe mai multe planuri, de data aceasta prin intermediul lui Saghel Mihail Emanuel, Alexe Răzvan l-a capacitat, pentru atingerea scopurilor sale oculte, şi pe Botnaru Ionuţ, procuror şef al DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti. Iniţial, acesta l-a asigurat pe Alexe Răzvan că, la nivelul structurii pe care o conduce nu era înregistrată nicio lucrare penală în care să figureze el sau persoane din cercul său de interese, ca învinuiţi sau ca inculpaţi. Mai apoi, Botnaru Ionut a apelat la Mihailă Aurelian Constantin pentru a avea acces la date legate de stadiul dosarelor penale ce îl vizau pe Alexe Razvan, pentru a le comunica acestuia.


Astfel, la data de 11.09.2013, Botnaru Ionut l-a vizitat la biroul de lucru pe Mihailă Aurelian Constantin şi şi-a exprimat solicitarea ca atare, sens în care cel din urmă l-a convocat imediat pe procurorul de caz Negulescu Mircea, sunându-l pe telefonul mobil, prin centrala parchetului, la orele 12:02 şi l-a chestionat cu privire la demersurile derulate în cauză, respectiv, dacă s-a început urmarirea penală şi faţă de cine, pentru ce fapte, daca au fost solicitate/obţinute autorizatii pentru interceptarea convorbirilor telefonice ale făptuitorilor, dacă s-a epuizat perioada legală de autorizare a interceptărilor, dacă s-a soicitat prelungirea autorizaţiilor iniţiale. (…)
Mai apoi, Mihailă Aurelian Constantin i-a comunicat cu celeritate datele obţinute lui Botnaru Ionut, în biroul acestuia de lucru, existând indicii că acesta, la rându-i le-a comunicat lui Saghel Mihai Emanuel, care le-a remis lui Alexe Razvan. (…) “
Procuroul Ionuț Botnaru a fost vehiculat în 2015, pentru conducerea DIICOT central, fiind considerat un apropiat al actualului ministru al Justiției, Robert Cazanciuc, și el prahovean, coleg și el de facultate cu Victor Ponta, iar presa a scris că este un apropiat al SRI Prahova.
De asemenea, surse din magistratură arată că Botnaru este apropiat şi de un alt membru al Secţiei de Procurori din CSM, Codruţ Olaru.
Tot în 2015, Ionuț Botnaru prin structura condusă de el s-a apucat să investigheze și cazul Romprest, omul de afaceri Florian Walter fugind din țară chiar înaintea investigației iar pentru asta structura condusă de Ionuț Botnaru nu a putut să dea explicații.
Interviuri favorabile cu noul șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Ionuț Botnaru, au apărut de-a lungul timpului în media locale apropiate grupărilor din PSD, apropiatul său, procurorul Ionuț Matei de la DIICOT Ploiești, fiind atunci delegat în locul său să coducă structura DIICOT în locul lui Botnaru.
De la scurgerile din dosare a intervenit şi cearta între procorurul Ionuţ Botnaru şi fostul procuror DNA, Mircea Negulescu. Iar la finele lui 2013, DNA i-a pus telefoanele sub supraveghere lui Botnaru.
Ulterior, după apariţia scandalului Negulescu în presă în 2017 şi devoalarea unor discuţii telefonice cu soţiile inculpaţilor, Negulescu a făcut referire la “o zdreanţă ordinară. Aia şi cu procurorul general, o altă zdreanţă ordinară”. În acea seară de 14 februarie 2017, procurorul general de atunci, Augustin Lazăr a dat comunicat pe 15 februarie 2017 că nu este el “zdreanţa ordinară” la care face referire Negulescu, ci procuroarea Luminiţa Cristea de la PÎCCJ, care în realitate activează la PCA Ploieşti şi şeful acesteia, procurorul general al PCA Ploieşti, care era Ionuţ Botnaru. Cert este că nimeni în 2 ani l-a lămurit până la urmă cine e “zdreanţa ordinară” de care zicea Negulescu: Cristea sau Botnaru?
Un procuror înstărit, “băiat orientat”, şi avid după funcţii cu susţinere de la alţii, aflat în asociaţia profesională “Team Just”, Ionuţ Botnaru, cel care dorea să devină şeful DNA în 2020, deţine 5 terenuri intravilane în Prahova, 1 apartament şi o casă de vacanţă în Prahova, o maşină BMW X5 şi un Seat Toledo, are 2 conturi de 65.000 de lei la Banca Transilvania, un credit de 93.750 de euro la RBS, are venituri din bani publici de 3529 de euro lunar iar soţia sa, Irina Hermina Botnaru, judecător, la Curtea de Apel Ploieşti, fosta șefă a Secției a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Prahova, are venituri şi ea din bani publici de 3000 de euro pe lună.
Reamintim ca, Incisiv de Prahova a dezvaluit in exclusivitate intentia lui Butnaru Ionut de a „ocupa” sefia DNA Strcutura Centrala, inca din data de 03.01.2020 necomentand la aceea vreme acesta informatie socanta. (Cristina T.).

PROCURORUL GENERAL -Ionut Botnaru de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti „tinteste” la sefia DNA Structura Centrala

Dezvăluiri din subteranele bătăliei pentru “numirea” şefilor marilor Parchete, mişcări fără precedent.

Facebook Comments

Eveniment

Activitatea Garzii de Mediu – Comisariatul Judetean Prahova/Comunicat de Presa

Publicat

pe

De

Ne explică și nouă cineva cum este posibil ca numărul de persoane declarate vindecate în București să scadă de la o zi la alta, de la 85 în 30 martie, până la 81 ieri, 31 martie? Pentru că eu am o singură concluzie după ce urmăresc ,,știrile oficiale”: România raportează așa cum raportează China, iar măsurile economice sunt așa cum ia măsuri economice Rusia: nimic pentru populație. Iar numărul de teste noi zlinice pe care îl pot asigura autoritățile inepte din România, este încă sub 2000. Dovadă că Iohannis nu este în stare să iasă către populație decât cu mesaje: pe câți a mai amendat poliția, sau ce decorații a mai retras (aștept retragerea decorației și lui Mugur Isărescu, dacă se va constata că declarația lui de ieri că a învins pandemia de coronavirus este la fel de ticaloasa ca faptele lui Gheorghe Flutur), dezvaluie analistul Radu Teodor Soviani.

În România, autoritățile folosesc cei mai perfizi aliați ai coronavirusului: mușamalizarea și lipsa măsurilor reale pentru populație.
Circulă o glumă pe Internet: ,,China a raportat astăzi 7 noi decese și 5 reînvieri”. Până astăzi, 1 aprilie 2020, numărul deceselor raportate în China de la debutul crizei este de 3.312, din care 7 în ultimele 24 de ore. Cu un total de 81.554 de persoane infectate. Dar cum este în România, unde nu numai că autoritățile invocă un fax defect pentru neraportarea unor decese, dar mai ales, în mod inexplicabil, numărul persoanelor declarate vindecate în București a scăzut în 31 martie, de la 85 la 81?


Presa din Marea Britanie și din lume, preluată pe larg, susține că numărul morților din Wuhan ar putea fi ,,astronomic” mai mare decâ cel raportat oficial. Presa britanică consemnează chiar că:
Mr Johnson has been warned by scientific advisers that China’s officially declared statistics on the number of cases of coronavirus could be ‘downplayed by a factor of 15 to 40 times’. And No 10 believes China is seeking to build its economic power during the pandemic with ‘predatory offers of help’ countries around the world.
În ceea ce privește România, am arătat încă din 8 martie 2020, am avertizat asupra a 4 mari aspecte::
Critic este sectorul de sănătate publică și protejarea persoanelor vulnerabile;
Nu imi este teamă de cum gestionează SUA și China criza de sănătate publică ci de Europa (lipsa de leadership) și România;
Criza de sănătate publică va antrena o recesiune fără precedent, inclusiv în România;
Măsurile economice trebuie țintite către populație. Nu către grupuri de interese.
Ce s-a întâmplat de fapt în România:
1. Sugestiile directe de mușamalizare a situației prin sub-raportare, au fost date timpuriu de Klaus Iohannis. În 12 martie 2020, Iohannis declara: ,,datorită măsurilor guvernului Orban, numărul infectărilor a rămas mic”. Slugile s-au aliniat acestui mesaj, cu costul vieților și punerii în pericol a medicilor și pacienților. Raportările deceselor de COVID au arătat că, nepregătind și ne-echipând personalul medical, majoritatea infectărilor cu COVID au fost declarate post-mortem în Suceava, iar decesele au fost raportate la zile întârziere (sub-raportare în timp real)
2. În timpul ăsta, sectorul de sănătate publică, critic, era vulnerabilizat, prin ne-echiparea medicilor. Cazul Spitalului de la Suceava este emblematic pentru mușamalizare: (i) mai mult de un sfert din persoanele infectate în România au legătură cu acest focar; (ii) Ministrul Sănătății din acel moment a definit ca fiind ,,un accident” (în mod evident fiind vorba de inconștiența autorităților publice, și de niciun accident) pe baza informațiilor transmise de la fața locului de trimisul special – secretarul de stat Nelu Tătaru. Ulterior mușamalizării ca ,,accident”, Nelu Tătăru a fost felicitat și promovat în funcție, ca Ministru al Sănătății;


3. În timpul ăsta, ministrul Sănătății, Victor Costache, mușamaliza faptul că România cu tot SRI-ul ei cu tot, nu a asigurat timpuriu o capacitate de testare decentă, în timp ce firme apropiate de SRI sau cu doctoranzi SRI au fost avertizate timpuriu să încheie contracte pentru măști, că e rost de speculă. Emblematică este declarația lui Hideg (Sanimed) de la B1TV, care nu are de unde să fi învățat decât de la Academia SRI (unde a făcut școală) că poate să folosească o firmă paravan, fantomă (Romwine din Giurgiu) dacă societatea deja deținută și consolidată pe contracte cu statul (Sanimed) nu își plătește dările către stat și nu poate participa la licitații. Mai este și firma din Iași. Cert este că la mai bine de două luni de la închiderea Wuhan-ului, România încă nu poate să testeze mai mult de 2000 de persoane pe zi așa cum arată acest grafic, și continuă să mintă populația că măștile nu trebuie purtate (pentru a își ascunde inacțiunile de a fi repornit timpuri capacitățile Romarm spre exemplu, astfel încât prima care să beneficieze de criză să fie fantoma din Giurgiu). Deficitul de acțiune, capitalizat privat de suveici, se monetizează pe seama extinderii virusului.
4. Acoperitele au fost agile, populația este dezinformată și mințită. Deși România nu are încă o capacitatea de a testa mai mult de 2.000 de persoane pe zi, la dezinformare, Costache Polisano a ieșit cu testarea tututror bucureștenilor (în timp ce mureau oameni la Suceava pentru că nu erau testați). O exemplificare perfectă a moodului în care funcționează statul de drept a fost testarea peste rând a președintelui Consiliului Județean Suceava – Gheorghe Flutur, care a fost trecut drept ,,medic” în lista de priorități de testare:


Flutur primește rezultatul testului pozitiv în 25 martie 2020. Comunicatul Ministerului Sănătății ne mai lămurește de ceva. În 22, 23, 24 și 25 martie 2020 mureau persoane netestate (și netratate de COVID), confirmate post-mortem, la 30 martie 2020, acolo unde unde Flutur, un veteran al achizițiilor de care vorbesc la punctele 3-4 (,,aviara gripa” 2009 – soluții cumpărate la supra-preț și ineficiente pentru a ,,anihila” virusul gripei aviare) a sărit peste rând.
5. Din punct de vedere economic, nicio măsură reală pentru populație, așa cum am scris AICI și AICI.
Și în loc de concluzie. Ne explică și nouă cineva cum este posibil ca numărul de persoane declarate vindecate în București să scadă de la o zi la alta, de la 85 în 30 martie, până la 81 ieri, 31 martie? Pentru că eu am o singură concluzie după ce urmăresc ,,știrile oficiale”: România raportează așa cum raportează China, iar măsurile economice sunt așa cum ia măsuri economice Rusia: nimic pentru populație. Iar numărul de teste noi zlinice pe care îl pot asigura autoritățile inepte din România, este încă sub 2000. Dovadă că Iohannis nu este în stare să iasă către populație decât cu mesaje: pe câți a mai amendat poliția, sau ce decorații a mai retras. Iată și dinamica testării zilnice, care arată că de 4 zile consecutive, autoritățile nu reușesc să testeze cu mai mult de 10% față de ziua precedentă, mai precizeaza analistul. (Cerasela N.).

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr Carol Davila”: „la nivelul unității noastre, au fost diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 7 cadre medicale”

Publicat

pe

De

Noile date de evoluție epidemiologică a infecției cu SARS-CoV-2 pe teritoriul României indică existența transmiterii comunitare a infecției în populația generală. Din punct de vedere clinic, infecția cu SARS-CoV-2 se caracterizează printr-o variabilitate crescută a formelor clinice de prezentare, cu existența unui procent de cazuri asimptomatice, inaparente, dar care pot fi responsabile de transmiterea infecției la contacții apropiați. În absența unui context epidemiologic particular și a unui test de diagnostic validat, precum RT-PCR, este aproape imposibil de stabilit prezența infecției asimptomatice. O metodă posibil utilă pentru stabilirea istoricului de infecție cu SARS-CoV-2 în rândul persoanelor rămase asimptomatice pe parcursul evoluției epidemiei este supravegherea serologică prin teste ELISA IgG și IgM.

Testele ELISA folosite la acest moment sunt teste calitative pentru detecția anticorpilor de tip IgM și IgG anti-SARS-CoV-2 și nu reprezintă singurul criteriu de diagnostic. În cazul COVID-19, dinamica anticorpilor arată că cei de tip IgM se pozitivează după cca 7 zile de la debutul infecției și dispar după cca 4 săptămâni de infecție. Anticorpii de tip IgG apar la cca 14 zile de la momentul infecției și pot persista o perioadă îndelungată. Atragem atenția asupra faptului că una dintre limitele testului este legată de posibilitatea ca o infecție anterioară cu alte subtipuri de coronavirusuri să determine pozitivarea anticorpilor de tip IgG datorită similarităților antigenice dintre aceste virusuri. Ca atare, interpretarea rezultatelor trebuie făcută cu maximă prudență și trebuie să țină cont de celelalte date epidemiologice, clinice și de laborator.
În acest sens, la nivelul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr Carol Davila” am demarat, în premieră națională, un proiect de evaluare serologică periodică a personalului medical și auxiliar prin determinarea anticorpilor de tip IgM și IgG anti-SARS-CoV-2 tocmai pentru a identifica eventualele persoane care au trecut prin infecție fiind asimptomatice. Subliniem că acest proiect nu substituie metodologia națională de indicație de testare prin RT-PCR a personalului medical simptomatic. Complementar determinărilor de anticorpi prin ELISA, sunt colectate datele de anchetă epidemiologică, acolo unde este cazul, datele de istoric al manifestărilor clinice anterioare și datele de laborator complementare, inclusiv testarea prin RT-PCR din exudatul nazal și faringian al celor care au rezultate pozitive atât pentru IgM cât și pentru IgG.
În cadrul acestui proiect, ne propunem testarea personalului, în etape, pentru a stabili nivelul de seroprevalență la baseline, iar ulterior prin evaluări periodice putem evalua dacă datele inițiale suferă modificări în dinamică.
Până acum s-au lucrat un număr de 128 de probe, dintre care 22 au fost pozitive pentru IgG și niciuna pozitivă pentru IgM. Persoanele identificate cu IgG pozitiv sunt testate și prin PCR din exudatul nazal și faringian pentru a se stabili debarasarea de virus sau nu. Precizăm că, în lucru, mai sunt încă 650 de probe.
În lumina datelor preliminare, considerăm mai degrabă că aceste rezultate pozitive de IgG reflectă o infecție anterioară cu alte subtipuri de coronavirusuri și puțin probabil cu SARS-CoV-2. Susținem această ipoteză și prin faptul că nu s-au identificat anticorpi de tip IgM în niciuna dintre probele testate, eliminând varianta unor infecții recente, în ultimele 4 săptămâni. În situația în care ar fi vorba de o infecție în antecedente cu SARS-CoV-2 aceasta s-ar fi produs cu cel puțin 6 săptămâni anterior momentului testării, ori acest lucru este puțin probabil având în vedere că în România a fost identificat primul caz de COVID-19 în data de 26 februarie în județul Gorj.
Proiectul nostru se află în derulare și reprezintă o propunere de supraveghere a infecției cu SARS-CoV-2 în rândul personalului medical și auxiliar din spital.
Pe măsură ce vom cumula mai multe date și vom stabili eventuala corelație cu expunerea la SARS-CoV-2 vă asigurăm de transparență în fața opiniei publice prin prezentarea rezultatelor aferente acestei supravegheri.
Este prematur la acest moment să tragem concluzii fără să avem date solide care să le susțină și ne delimităm de orice speculație apărută în spațiul public pe o temă atât de sensibilă și în continuă evoluție atât pe plan mondial cât și național.
În concordanță cu prevederile Regulamentului General privind Protecția Datelor cu Caracter Personal (GDPR), putem confirma că, la acest moment, la nivelul unității noastre, au fost diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 7 cadre medicale, testarea acestora a respectat metodologia națională, fiind personal medical simptomatic. S-a efectuat ancheta epidemiologică și s-au identificat contacții apropiați, aceștia fiind, la rândul lor, testați și autoizolați, fără evidențe, la acest moment, de transmitere secundară a infecției în rândul personalului medical.
Spațiile unde au fost diagnosticate aceste personane au urmat procedurile stricte de dezinfecție și igenizare, conform standardelor internaționale în acest domeniu.
În acest context, dorim să accentuăm faptul că, nu există niciun risc de răspândire a infecției virale în rândul personalului medical și între pacienți și personalul medical, cazurile identificate fiind unele izolate, la care nu s-a identificat link-ul epidemiologic, mai ales în contextul transmiterii comunitare a virusului, așa cum este la acest moment.
Vă asigurăm, și pe această cale, că principala noastră misiune este aceea de a acorda un serviciu medical performant, în condiții de maximă siguranță și confort, pentru toți pacienții noștri, indiferent de sistemul acestora de asigurare, iar acest lucru nu se poate realiza fără un corp medical profesionist și apt din punct de vedere al sănătății, atât fizic, cât și mental.
Sursa: Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr Carol Davila”

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

EDITORIAL/Cand te depaseste situatia nu iti ramane decat sa publici inregistrarile efectuate in misiuni cu telefonul comandantului pentru „stingerea” orgolului de mare manager al lui D’

Publicat

pe

De

Foarte ciudat și, în același timp, interesant în lumea noastră a jurnalistilor: UM Digi critica Guvernul Orban. Ce or fi pățit! Probabil, cum știm cu toții, ordinul se executa, nu se comentează! (Ec Adrian Radu).

I. Stelian Muscalu șterge pe jos cu Ludovic Orban: A indus neîncredere!
https://www.dcnews.ro/rate-banca-jurnalist-digi-24-atac-dur-la-guvern-a-indus-neincredere_739553.html
Stelian Muscalu, jurnalist Digi 24, a criticat dur Guvernul și Ministerul Finanțelor după ce măsurile și declarațiile au stârnit neîncredere.
Jurnalistul Stelian Muscalu de la Digi 24 a criticat dur Guvernul și Ministerul Finanțelor după ce măsurile și declarațiile au stârnit neîncredere.
„Este foarte greu să spunem dacă am înțeles sau nu corect, având în vedere că ceea ce induce guvernul, în acest moment, este nesiguranță. Vine acum ministrul Cîțu și spune că face unele modificări pentru a înlătura urme de îndoială. Nu este vorba de urme de îndoială, lucrurile au fost foarte clare, s-a spus despre o capitalizare a dobânzii. În momentul în care s-a făcut un calcul și s-a arătat că cel care rămâne fără job astăzi, peste 9 luni va fi mult mai împovărat din punct de vedere financiar, guvernul a revenit, ca și cum nu s-a gândit înainte de toată povestea asta, că vor apărea probleme exact în dreptul celui pe care încearcă să-l ajute, el revine și spune că nu se mai capitalizează dobânda în privința creditelor ipotecare”, a spus jurnalistul Stelian Muscalu.
Neîncredere și situații greu de înțeles
„Acum, eu mă întreb… ce s-a-ntâmplat? A fost o discuție cu sistemul bancar, în care s-a ajuns la o concluzie, că putem amâna până la 9 luni, dar cu capitalizarea dobânzii, ceea ce dezavantajează clientul care, după ce că nu are bani, se împovărează și mai tare? Nu a existat această discuție? Sau a existat și ulterior ministrul a trecut peste ea și a luat o decizie în fața televiziunii fără a mai consulta sistemul bancar? De ce spun acest lucru? Pentru că Asociația Română a Bancherilor vine și spune că nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă acum, dar inițial nu scoseseră capul din cutie. Citez din comunicatul ARB: << Comunitatea bancară din România va sprijini, prin orice măsuri necesare, clienții afectați financiar de noul coronavirus, pentru a preveni o criză la nivel economic și social >> . Dar, pe cealaltă parte, ARB spune că termenul de amânare cu 9 luni a plăților ratelor la credite poate duce la o alocare nejustă a rezervelor sistemului financiar bancar. Deci, este clar că ARB nu este de acord cu formula pe care o propune acum Ministerul de Finanțe”, a mai spus jurnalistul.
Ce să mai înțeleagă oamenii?
„Ce să înțeleagă clientul care a rămas acasă, nu mai are bani, este disperat și vrea, totuși, să găsească o soluție. De ceea ce avem noi nevoie, pe lângă bani, banii pe care nu-i avem, avem nevoie de încredere. Ceea ce a făcut, din păcate, în ultima perioadă guvernul a fost să inducă neîncredere. Neîncredere în capacitatea de a gestiona o situație de criză. Revin la întrebare, da, am înțeles bine: Nu știu ce va fi mâine! Nu știm ce va fi poimâine! Asta este cea mai mare problemă pe care o are guvernul și economia implicit, în acest moment”, a conchis Muscalu.
II. Generalul Predoiu, fostul şef al SIE, critică dur autorităţile în plină criză: ‘Oare ei nu realizează ca această abordare le reduce sensibil credibilitatea?’
https://www.stiripesurse.ro/generalul-predoiu-fostul-sef-al-sie-critica-dur-autoritatile-in-plina-criza-oare-ei-nu-realizeaza-ca-aceasta-abordare-le-reduce-sensibil-credibilitatea_1447203.html

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Maramureș

Eveniment16 ore inainte

Activitatea Garzii de Mediu – Comisariatul Judetean Prahova/Comunicat de Presa

Ne explică și nouă cineva cum este posibil ca numărul de persoane declarate vindecate în București să scadă de la...

SocialO zi inainte

Ormus Romania devine Aurul Dacilor

Suntem familiarizati cu aurul ca metal. Acesta a fost prelucrat milenii pentru frumusetea si maleabilitatea sa, fiind folosit pentru bijuterii,...

ExclusivO zi inainte

Ecologiștii propun noi reguli de acordare a autorizației de mediu

  PER cere ministrului Costel Alexe suspendarea temporară privind organizarea dezbaterilor publice de catre ANPM, pentru acordarea autorizației de mediu,...

Exclusiv2 zile inainte

Un cadou parfumat si spectaculos pentru cei dragi

In ciuda faptului ca fiecare dintre noi obisnuieste sa foloseasca sapunul in fiecare zi, putini oameni stiu ca scopul sau...

Eveniment2 zile inainte

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr Carol Davila”: „la nivelul unității noastre, au fost diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 7 cadre medicale”

Noile date de evoluție epidemiologică a infecției cu SARS-CoV-2 pe teritoriul României indică existența transmiterii comunitare a infecției în populația...

Exclusiv3 zile inainte

PER somează Guvernul României să direcționeze cei 2% din PIB de la Apărare către spitale şi redresarea economiei naţionale

Starea de alertă generată de răspândirea și efectele Covid-19, ne determină să punem umărul la identificarea unor soluţii realiste pentru...

Exclusiv3 zile inainte

Best escort Bucharest nu te lasa sa stai singur in casa

Nu avem voie sa iesim pe strada si in parcuri ca in primaverile trecute. Admiram de la geam caisii si...

Exclusiv3 zile inainte

Despre antreprenoriat de succes, imobiliare si curaj

A fi un antreprenor de succes nu se rezuma numai la a fi detinatorul unei afaceri. Inseamna inspiratie, curaj, motivatie...

Eveniment3 zile inainte

EDITORIAL/Cand te depaseste situatia nu iti ramane decat sa publici inregistrarile efectuate in misiuni cu telefonul comandantului pentru „stingerea” orgolului de mare manager al lui D’

Foarte ciudat și, în același timp, interesant în lumea noastră a jurnalistilor: UM Digi critica Guvernul Orban. Ce or fi...

Uncategorized3 zile inainte

Le poti avea pe amandoua! Haine pentru bebelusi ieftine si de calitate

Un bebe creste vazand cu ochii! Orice mamica stie ca, odata la trei luni, marimea hainutelor lui se schimba. In...

Exclusiv4 zile inainte

Dănuţ Pop: „Profită mafia pădurilor de perioada autoizolării românilor? Salvaţi pădurile României!”

Partidul Ecologist solicită intensificarea controalelor privind tăierile de păruri în această perioadă iar parlamentarilor, să voteze pentru adoptarea proiectul PER...

Exclusiv4 zile inainte

De ce este nevoie de aparatura pentru laborator moderna si eficienta?

Laboratoarele sunt locurile in care este nevoie de cele mai moderne instrumente, aparate si consumabile pentru ca personalul sa isi...

Exclusiv4 zile inainte

Instrumentele de scris indispensabile oricarui birou

Papetaria nu mai reprezinta doar acel raion pe care parintii il frecventau atunci cand se apropia inceperea unui nou an...

Eveniment4 zile inainte

BNR are încă timp să ia prima măsură în favoarea populației și companiilor, de când a debutat criza de sănătate publică și de când economia s-a înscris spre recesiune

BNR are încă timp să ia prima măsură în favoarea populației și companiilor, de când a debutat criza de sănătate...

Exclusiv5 zile inainte

Partidul Ecologist Român solicită, în regim de urgenţă, modificarea nivelului alocaţiilor de hrană pentru bolnavii de COVID-19

Partidul Ecologist Român solicită, în regim de urgenţă, modificarea nivelului alocaţiilor de hrană pentru bolnavii de COVID-19 PER solicită Guvernului...

Eveniment5 zile inainte

Doamna subprefect de Prahova, Maria Mihaela Duta, s-a implicat prompt in situatia incendiului de la padurea Scrovistea

Prezenti la fata locului jurnalistii de investigatii de la ziarele Incisiv de Prahova si Incisiv National, observand lipsa de reactie...

Trending