Câteva minute s-a plimbat Hans Klemm prin baza de la Deveselu, la braț cu noul ministru al Apărării, dar au fost suficiente pentru ca România să percuteze la ultima doleanță a „partenerului strategic”. America vrea plata în avans pentru sistemele Patriot! Banu’ jos, înainte, ca la curve, altfel nu pupați nicio rachetă, zice ambasadorul lui Donald Trump, cel mai tare afacerist dintre președinți.
Când vine vorba de business, Statele Unite nu cunosc ce-i aia aliați. Tocmai ce-au demonstrat-o în Siria, lăsându-i din brațe pe kurzii care le-au ținut avangarda în lupta cu Statul Islamic. Unchiul Sam are calcule cinice, iar dacă virgula trece de zerourile potrivite, atunci orice înțelegere se poate rescrie în termeni noi. România tot învață de 30 de ani ce-i aia șmecherie în politică și nu pricepe. Am schimbat guvernul, dar e degeaba, Casa Albă nu negociază cu oameni, ci cu instituția în sine. A cerut bani în avans, Palatul Victoria a acceptat pe loc, cu un „să trăiți, am înțeles!” executat în cel mai scurt timp.
România, vaca de muls a Occidentului
Din pământ, din piatră seacă, România trebuie să producă pentru Occident. Și-a cedat avuția națională, fenomenul „brain drain” riscă să prăbușească social țara, dar tot nu e suficient. Vestul cere mai mult și mai mult. Și Bucureștiul e obligat să plătească, doar a primit cadou o șapcă. Nu te joci cu așa ceva! Marți, la Baza Deveselu, 25 de ambasadori și atașați militari ai statelor membre NATO au fost invitații ministrului Nicolae Ciucă. Fiecare a cerut câte ceva pentru țara lui, firesc, doar n-au bătut atâta drum prin deșertul Olteniei ca să admire peisajele rurale deplorabile de la sud de Caracal. S-o fi răsturnat acolo căruța cu proști, dar în ea nu erau și emisarii Occidentului, asta-i cert! Primul care a lovit (și doar el ne interesează) a fost Hans Klemm. Ministrul Ciucă a fost informat că, nu contează de unde face rost, trebuie să plătească în avans sistemul de rachete Patriot. Și cât mai urgent! Zis și făcut, a răspuns românul obedient. „La sfârșitul săptămânii trecute a fost blocată ultima tranșă de bani pe care o vom folosi să plătim, în avans, sistemele Patriot”. Mai mult, Nicolae Ciucă plusează și le promite partenerilor (mai degrabă, de afaceri) americani că România va aloca și anul viitor 2% din buget pentru cheltuielile Armatei. „Din discuțiile pe care le-am avut cu premierul și cu ministrul Finanțelor, sunt toate garanțiile ca și în 2020 să avem alocat 2% din buget pentru Apărare”. Așadar, România are bani, iar America abia așteaptă să-și înnoiască „garderoba” militară.
Idila primarului Andrei Volosevici cu fiica unui SRI-ist, tânăra Andrada Necșulescu, era cunoscuta de mult timp dar, era doar imorala. Si nu ne referim aici la varsta celor doi de la data respectiva (46 de ani versus 24 de ani), ci la faptul ca edilul a angajat pe aceasta tanara ca și consiliera lui personală la primărie, deci a mai creat o „suzeta” de „supt” bani publici. Era doar imorala deoarece era greu de demonstrat incompatibilitatea. Dupa ce sâmbătă, 26 martie 2023, a avut loc ceremonia religioasă a logodnei la biserică, urmată de o petrecere pe cinste (sărbătorind atât ziua lui de naștere, cât și logodna), situatia edilului nu era doar imorala, trecand la o vadita incompatibilitate.
Nu este treaba noastra ca edilul traieste o realitate paralela, ca ar avea 41% in sondaje, etc.
Nu este problema noastra ca edilul confunda „Republica Ploiesti” cu Sicilia si a creat „suzete de supt” si capusat bugetul local, deci bani publici. Este si problema opiniei publice. Edilul a creat „suzete” de supt” bani publici confundand urbea cu Sicilia: „Nasa” – Albu Simona – city manager al municipiului Ploiesti; „Nasul” – Albu Catalin – „uns” director general la Politia Locala Ploiesti, deci- cu o „suzeta” mare, mare de tot, etc.
Sotia si fiica de SRI-ist (tânăra Andrada Necșulescu) a trecut cu „suzeta” de la Primarie la Prefectura, la prietenul Virgiliu Nanu, fost șef la OCPI, fost prefect de Prahova din partea PSD și candidat la postul de șef al Consiliului Județean Prahova.
Lumea s-a saturat de atatea „suzete” conectate la prejudicierea bugetului.
Si, exemplele pot continua…exact ca in comedia de moravuri sociale și politice, scrisă de dramaturgul român Ion Luca Caragiale –O scrisoare pierdută:
„Contul jidanului s-a plătit la Comitet pe patruzeci şi patru de steaguri.
PRISTANDA (naiv)
Da.
TIPĂTESCU
Ei?… s-a pus patruzeci şi patru de steaguri?
PRISTANDA
(cu tărie)
S-a pus, coane Fănică, s-a pus… Poate unul-două să le fi dat vântul jos… da’ s-a pus…
TIPĂTESCU
Patruzeci şi patru?
PRISTANDA
Patruzeci şi patru în cap, coane Fănică.
TIPĂTESCU
(râzând)
Nu umbla cu mofturi, Ghiţă. Nu m-am plimbat eu la luminaţie în trăsură cu Zoe şi cu nenea Zaharia în tot oraşul? Tocmai ea, cum e glumeaţă, zice: „Ia să-i numărăm steagurile lui Ghiţă”…
PRISTANDA
(mâhnit)
Îmi pare rău! Tocmai coane Joiţica, tocmai dumneei, care de!… Să ne aşteptăm de la dumneei la o protecţie…
TIPĂTESCU
Apoi, ea n-a zis-o cu răutate, a zis-o în glumă. Nu ştie şi nenea Zaharia şi ea că eşti omul nostru…
PRISTANDA
Al dumneavoastră, coane Fănică, şi al coanii Joiţichii, şi al lui conul Zaharia… Ei? Şi le-aţi numărat, coane Fănică?… Ei? Aşa e? Patruzeci şi patru…
TIPĂTESCU
Vreo paispce… cinspce.
PRISTANDA
Apoi să le numărăm, coane Fănică; să le numărăm; două la prefectură.
TIPĂTESCU
Două…
PRISTANDA
Două pe piaţa lui 11 Fevruarie…
TIPĂTESCU
Patru…
PRISTANDA
(căutând în gând)
Două la primărie...
TIPĂTESCU
Şase…
PRISTANDA
(acelaşi loc)
Unul la şcoala de băieţi…
TIPĂTESCU
Şapte…
PRISTANDA
Unul… la şcoala de fete…
TIPĂTESCU
Opt…
PRISTANDA
Unul la spital…
TIPĂTESCU
Nouă…
PRISTANDA
Două… la catrindală, la Sf. Niculae…
TIPĂTESCU
Unsprezece.
PRISTANDA
Două la prefectură… paispce...
TIPĂTESCU
(râzând)
Le-ai mai numărat pe ale de la prefectură.
PRISTANDA
Nu, coane Fănică, să trăiţi! (continuă repede, pe nerăsuflate.) Două la primărie, optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci…
TIPĂTESCU
(râzând)
Le-ai maii numărat o dată pe toate astea şi aduni rău…
PRISTANDA
Doamne păzeşte, coane Fănică, să trăiţi, patruzeci şi patru, în cap… patruzeci şi patru… Cum zic, unul-două, poate vântul… ori cine ştie…
Curățenia de primăvară și pregătirea casei pentru sezonul cald au produs cea mai mare creștere în categoria Hardware, ce include echipamente de construcții, aer condiționat și instalații, cu 95%
Clasamentul creșterilor este completat de Echipamente de birou (26,8%), Hrană și accesorii pentru animale (16,7%) și Mâncare și băuturi (8,2%)
Studiul a fost realizat pe un eșantion de peste 110 de magazine online, din 17 categorii de comerț electronic
Timișoara, 9 mai 2024 – Luna care s-a încheiat cu Sărbătorile Pascale a adus magazinelor online cel mai mare plus de vânzări în categoria Hardware, ce include echipamente de construcții, aer condiționat și instalații, de 95%, potrivit unui studiu realizat de Aqurate, platformă SaaS bazată pe Inteligenţă Artificială (AI) care crește conversiile din eCommerce prin interpretarea datelor.
„Curățenia de primăvară și pregătirea casei pentru sezonul cald au produs cea mai mare creștere în categoria Hardware, care aproape s-a dublat. În plus, momentul investițiilor în casă s-a regăsit și în categoria Echipamente de birou, iar mulți utilizatori ai magazinelor online au profitat de sărbători pentru a-și face și mai bun locul în care lucrează de acasă”, declară Vlad Marincaș, CEO și cofondator Aqurate.
Topul creșterilor vânzărilor online înregistrate în luna care s-a încheiat de Paște este completat de Echipamente de birou (26,8%), Hrană și accesorii pentru animale (16,7%) și Mâncare și băuturi (8,2%).
Aqurate ajută la colectarea datelor cu care interacționează utilizatorii magazinelor online și la introducerea acestora în motorul de recomandare de produse. Soluția AI este bazată pe analizarea și interpretarea unor volume mari de date privind comportamentul clienților – produse cumpărate, click-uri, produse adăugate în coș și altele. Aceasta compară acțiunile similare ale diferiților utilizatori și estimează, prin intermediul inteligenței artificiale, ce ar putea prezenta interes pentru fiecare utilizator.
Aqurate Personalize crește veniturile din eCommerce cu până la 23%, prin recomandările de produs generate cu AI, personalizate fiecărui vizitator al site-urilor. Serviciul crește atât rata de conversie din eCommerce, cât și valoarea medie a comenzii.
Despre Aqurate
Aqurate, platformă SaaS bazată pe inteligenţă artificială care ajută companiile din eCommerce să îşi folosească datele pentru a creşte, a fost fondată în 2019 de Vlad Marincaş, Tudor Goicea, Lisardo Erman si Raul Mazilu. Platforma a atras, până în prezent, finanțări în valoare de aproximativ 500.000 de Euro. Mai multe informații sunt disponibile pe www.aqurate.ai.
București, România – 8 mai 2024 – Samsung Electronics și-a menținut supremația pe piața globală de televizoare pentru al 18-lea an consecutiv, stabilind un standard de neegalat în fruntea industriei.
Firma de cercetare de piață Omdia a raportat că Samsung a obținut o cotă de 30,1% pe piața globală a televizoarelor în 2023, consolidându-și statutul de lider al industriei încă din 2006. Acest succes se datorează în mare parte concentrării strategice a companiei pe categoriile de televizoare premium și cu ecran mare, susținute de modelele sale de vârf QLED și OLED.
Începând cu lansarea din 2017 a seriei de televizoare QLED, care include și cele mai recente modele Neo QLED, Samsung a depășit vânzări cumulative de 40 de milioane de unități. Doar în 2023, seria QLED a înregistrat vânzări de 8,31 milioane de unități.
Samsung a demonstrat o poziție de conducere remarcabilă în sectorul televizoarelor premium – în special pentru televizoarele cu dimensiuni de peste 75 inci și cu prețuri mai mari de 2.500 de dolari. Compania a înregistrat o impresionantă cotă de piață de 60,5% în termeni de vânzări pentru televizoarele cu prețuri mai mari de 2.500 de dolari, menținând totodată un avans cu o cotă de piață de 33,9% pentru televizoarele cu dimensiuni de peste 75 inci. În plus, datorită vânzărilor semnificative ale modelelor de 98 inch, televizoarele cu dimensiuni de peste 90 inci au menținut conducerea, înregistrând o cotă de piață de 30,4%.
Continuând succesul pe piața televizoarelor ultra-mari și de înaltă calitate, Samsung a făcut, de asemenea, progrese semnificative în sectorul OLED. Seria sa de televizoare OLED a înregistrat vânzări de 1,01 milioane de unități în 2023, înregistrând o cotă de piață de 22,7%. De asemenea, odată cu gama OLED extinsă în 2024, cota de piață a Samsung în sectorul OLED se estimează că va crește semnificativ anul acesta.
„Suntem mândri să fim recunoscuți ca lideri pe piața globală a televizoarelor timp de 18 ani consecutivi, o dovadă a încrederii și a fidelității de lungă durată pe care utilizatorii noștri o acordă produselor companiei noastre. Suntem profund angajați să continuăm avansul în industrie, să depășim calitatea excepțională a imaginii și să oferim experiențe din ce în ce mai semnificative și valoroase”, a declarat SW Yong, President and Head of Visual Display Business, Samsung Electronics.
La CES 2024, Samsung Electronics a dezvăluit revoluționarul procesor NQ8 AI Gen3, anunțând începutul Ereii Ecranelor AI. Avansul în chipseturi de ultimă generație și capacitățile acestora sunt menite să redefinească domeniul televizoarelor inteligente, integrând o inteligență artificială sofisticată, alimentată de sistemul de operare Tizen OS, pentru a poziționa ecranele AI în centrul inovației caselor inteligente.
Anul 2024 se preconizează a fi încă un an plin de inovații semnificative pentru Samsung, începând chiar cu noua generație de procesoare și caracteristici AI de ultimă generație. Compania se află în procesul de a transforma și mai mult divertismentul la domiciliu și a stabili noi standarde în industria televizoarelor.
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung inspiră lumea și modelează viitorul cu idei și tehnologii transformative. Compania redefinește lumea televizoarelor, smartphone-urilor, dispozitivelor purtabile, tabletelor, electrocasnicelor, sistemelor de rețea și soluțiilor de memorie, Sistem LSI, producției de semiconductori și soluțiilor LED, oferind o experiență conectată fluentă prin ecosistemul său SmartThings și colaborarea deschisă cu partenerii. Pentru ultimele știri, vizitați Samsung Newsroom la adresa news.samsung.com/ro.