Connect with us

Eveniment

Managementul “exceptional” al primarului PNL, Adrian Dobre/Se anunta vremuri grele pentru angajatii de la stat subordonati ai primarului “care este”…(I)

Publicat

pe

Viitorul Guvern care ar putea fi format de PNL şi alte partide politice va acorda o atenţie sporită refacerii capacităţilor administrative necesare funcţionării statului, precum şi investiţiilor în domeniul public, în paralel cu alte măsuri de încurajare a economiei, a declarat sâmbătă seara presei preşedintele PNL.

„Prima măsură şi cea mai importantă măsură va fi refacerea capacităţilor administrative ale statului prin atragerea şi promovarea în interiorul acestor instituţii a oamenilor competenţi, pe baza profesionalismului, meritocraţiei, precum şi evaluarea obiectivă a activităţii fiecărui angajat din instituţiile publice. Un guvern mult mai suplu, 15, maximum 16 ministere, reducerea numărului de structuri birocratice, oficii, agenţii, autorităţi de toate felurile. Lucrurile sunt fundamentale, pentru că nicio politică publică nu poţi să o pui în practică dacă nu ai corpul funcţionarilor care să participe la implementarea ei”, a mai spus Orban.

Idealurile primarului Adrian Dobre ar putea fi infaptuite. Se anunta vremuri grele pentru angajatii de la stat subordonati primarului “care este”…

Reamintim incercarile disperate ale acestuia din luna martie 2019, stopate atunci si care vor fi reluate in prezent cu un guvern din partidul sau.

1a

Astfel, Adrian Dobre a “realizat” angajari de functionari publici provenind din sfera sa de “relatii”, si aici nu ne referim la consilierul sau din SRI, Pruna Eugen. Cititi arhiva ziarului pe aceasta tema…

Au fost angajati cu “cantec” de lebada: Ditu Laurentiu, Serbinov Ioana, Adina Brotea, Leusteanu Lucian, Ena Roland, Negru MIhai, etc.

Toate aceste angajari au fost realizate si sustinute prin hartuirea actualilor angajati, in cadrul comandamentelor saptamanale (Ex Batanov Gabriel, Alina Istratescu, Craciunoiu Nicoleta, Iamandi Mihaela, Vasile Ionescu, etc.

Sa reamintim ca a fost emisa o “Nota interna”, cu ajutorul careia urma sa scape de subalternii incomozi credem ca ar fi de prisos…

1b

1c

In acest scop, la vremea respectiva a realizat ca NU se poate folosi de aceasta manevra si nu a mai transmis rapoartele de evaluare pe care trebuia sa le intocmeasca si sa le contrasemneze.

Avertizam ca se anunta vremuri grele si urmeaza ca primarul “care este” sa faca masive disponibilizari din randul functionarilor publici la toate institutiile din subordine, prima fiind pe lista Politia Locala Ploiesti, in opinia sa pentru a degreva bugetul local pentru incapacitatea sa manageriala. Va dezvaluim managementul “exceptional” al primarului PNL, Adrian Dobre prezentadu-va doar cateva acte oficiale prin care primaria Municipiului Ploiesti este executata silit cu suma de cca 4.300.000, 87 ron. Asta incearca primarul si consilierii sai sa ascunda prin noile concedieri ce vor veni: INCOMPETENTA MANAGERIALA! Vom reveni. (Cristina T.).

1d

1e

1f

1g

1h

Facebook Comments

Eveniment

DOCUMENTE BOMBA/ADEVARUL despre “dosarul TETRA” de la Politia Locala Ploiesti (I)

Publicat

pe

De

După destituirea directorului general de la Politia Comunitară Ploiesti, Carmen Daniela GHEORGHE – a fost numit şef al acestei institutii tovarăşul DUŢĂ MARIUS, locotenent-colonel SRI, fost (un neica nimeni!) pe la Direcţia de Informaţii a SRI Buzău, dar „bazat” politic, care a scăpat hăţurile (că frâiele nu le-a putut ţine!) până în aprilie 2011.

Nea Caisă ăsta de DUŢĂ , şi habarnist şi împins de la spate de interese „de partid şi de stat”, a făcut, împreună cu nişte salariaţi „de bine”, nişte găuri în bugetul instituţiei comunitarilor ploieşteni de neam de neamul lor de cioflingari nu vor putea să-l acopere: 8,5 miliarde ROL ! (3,60 mld. – din contractul cu SC BARBY ROUTE SRL Braşov pentru un soft „fantomă” pe care nici Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) nu l-a putut identifica.

In anul 2011, la respectiva instituţie publică locală sa derulat procedura pentru achiziţionarea unui soft care, conform semnalarii specialistilor STS, nu corespundea la niciun parametru standardelor de securitate, verificările complete efectuate conducând la concluzia că nu s-au respectat normele legale privind achiziţiile publice şi că, deci, şi plata contravalorii acestuia (cca. 3,6 mld. ROL) a fost integral nejustificată. Având in vedere conotaţiile penale care s-au conturat, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, actualmente la Judecatoria Ploiesti, dosar 1525/181/2017.

De menţionat că plângerea penală îi vizeaza pe numiţii: SC BARBY ROUTE SRL Braşov, STOICHICIU CEZAR DAN, IONESCU MARIANA, BALACI CRISTIAN şi STEGARU IONELIA.

In aceste dezvaluiri, in mai multe episoade, ne vom referi strict la achizitia softului „fantomă”, in baza noilor documente intrate in posesia noastra.

Achizitia sistemului software//hardware AVL, a fost efectuata prin factura nr 61/11.08.2010 si achitata prin OP nr 948/24.08.2010 si OP nr OP 949/24.08.2010.

Astfel, devine dubioasa actiunea in aparare a inculpatilor in procesul de la Judecatoria Ploiesti cu un Proces-Verbal incheiat intre STS si Politia Locala Ploiesti la data de 06.05.2011 si inregistrat la Politia Locala Ploiesti sub nr 1552/10.05.2011, avand in vedere ca achizitia a fost efectuata prin factura nr 61/11.08.2010 in baza unui Caiet de Sarcini ce nu a fost respectat, ce prevedea achizitia unor elemente ce nu au ajuns in cadrul institutiei dar si termene precise de maxim 60 de zile.

In Caietul de Sarcini conform “Planului anual de achzitii publice” prin care s-a atribuit contractul de furnizare, prin aplicarea procedurii de achizitie publica “Licitatie Deschisa”, pentru “Statii emisie receptie portabile si fixa in standard TETRA” COD CPV 32570000-9 Software dispecerat AVL gestionare terminale COD CPV 482190000-6 , conform anexei nr 1 al Caietului de Sarcini, se prevad urmatoarele:

Caiet de Sarcini

“…Termenele de livrare al echipamentelor este de maxim 15 zile de la data semnarii contractului…

Plata echipamentelor achizitionate se va face in lei, prin virament bancar, in cont deschis la unitatea de trezorerie a ofertantului declarat castigator, in termen de 20 de zile de la data primirii facturii fiscale cu conditia constituirii in prealabil a  garantiei de buna executie”.

In fapt, conditia de a se achita in termen de 20 de zile a fost singurul lucru respectat din Caietul de Sarcini, factura nr 61 fiind emisa la data de 11.08.2010 si achitata prin OP nr 948/24.08.2010 si OP nr OP 949/24.08.2010.

Astfel, in caietul de sarcini privind achizitia sistemului software-hardware AVL in anul 2010 erau incluse doua componente, o parte hardware, insemnand o statie de lucru (computer, placa de baza, procesor, hard disk, placa video) pe care urma sa fie implementat softul si una software.

Acest aspect este cuprins in anexa 1 (atasata).

Anexa1

Din apararea publica si in instanta a inculpatilor de pana in prezent reiese ca acestia au declarat ca a “existat” un CD cu sistemul software-hardware AVL ce era pe un calculator din dispeceratul institutiei, si NU se pomeneste despre statia de lucru (computer, placa de baza, procesor, hard disk, placa video) ce trebuia livrata de catre SC BARBY ROUTE SRL Braşov conform Caietului de Sarcini.

Adresa

In fapt, aceasta statie de lucru (computer, placa de baza, procesor, hard disk, placa video) NU a existat NICIODATA la Politia Locala Ploiesti si NU exista niciun proces-verbal de receptie. Vom reveni cu dezvaluiri privind aceasta achizitie “fantoma”. (Cristina T.).

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Este o premieră care va face BNR să cheltuie multe zeci de milioane de Euro din rezerva valutară ca să acopere accelerarea deprecierii leului DECLANȘATĂ de Iohannis

Publicat

pe

De

(Preluare FLUX 24):

Șeful PNL Iași, uns recent ministru al Mediului, nu știe ce înseamnă „stresul ratei la bancă”. În țara în care dobânzile și comisioanele la credite bancare reprezintă coșmarul celor mai multe dintre familiile tinere, la doar 31 de ani,Costel Alexe a cumpărat de la Banca Carpatica un apartament în rate cu dobândă și comisioane zero. Actualul ministru, un simplu parlamentar la data semnării tranzacției, nu a menționat datoria către bancă în nici una dintre declarațiile de avere depuse de către acesta din 2014 și până în prezent, scrie 7 Iași.

DEZVĂLUIRILE 7 IAȘI:

Costel Alexe este unicul proprietar al apartamentului din strada Ion Creangă  nr.53 deși era căsătorit atunci când l-a achiziționat. Asta deoarece Alexe și soția sa au convenit să dețină proprietățile ”sub regimul separației de bunuri”.

Pentru achiziționarea acestui apartament Alexe a încheiat cu Banca Comercială Carpatica un contract de vânzare-cumpărare foarte ”interesant” în condiții extrem de avantajoase. Astfel, conform contractului de vânzare-cumpărare valoarea apartementului este de 211.700 lei, sumă pe care Alexe o plătește în rate începând cu data de 29 august ziua încheierii contractului și până în 31 iulie 2024. Rezultă un număr de 120 de rate lunare fiecare în sumă de 1.784 lei.

În contractul de vânzare-cumpărare se precizează clar că banca nu percepe nici un fel de dobândă pentru suma de 211.700 lei, reprezentând contravaloarea apartamentului. ”Transferul proprietății de la Banca Comercială Carpatica către Alexe Costel are loc astăzi data semnării contractului. Subscrisa declar că prețul stabilit nu este purtător de dobânzi”, se arată în contractul de vânzare-cumpărare.

Ratele și datoria nu apar în declarațiile de avere

Deși prin respectivul contract, Alexe se obligă să achite lunar o rată de 1.784 lei această obligație financiară nu este trecută în declarațiile de avere completate în ultimul an de deputatul PNL. Asta în condițiile în care Legea îi obligă pe demnitari să declare, toate ”datoriile, debitele, ipotecile” a căror valoare însumată depășește 5.000 euro.

În declarațiile de avere mai sunt menționate alte două apartamente din municipiul Iași și patru terenuri suficient de valoaroase în Bârnova. Toate aceste bunuri au fost achiziționate de când Costel Alexe a intrat în politică. Demn de menționat în acest context este faptul că prin intermediul unei fundații, familia deputatului a obținut o finanțare europeană de peste 350.000 euro printr-un program gestionat de Ministerul Mediului, pentru a proteja trei vipere în comuna Rediu, județul Iași și multă lume se întreabă pe ce s-au dus banii. Deputatul Costel Alexe nu a putut fi contactat pentru a ne oferi un punct de vedere.

A distrus apartamentul vecinului, dar nu l-a despăgubit

Culmea ironiei, Costel Alexe, ieșeanul care a preluat ministerul ce are misiunea de a lupta împotriva calamităților naturale cum sunt inundațiile a fost dat în judecată pentru despăgubiri deoarece și-a inundat vecinul. Mai exact, cererea de chemare în judecată a fost formulată de Omniasig Vienna Insurance Group SRL, reprezentată de Omniasig Vig SA, firma de asigurări care l-a despăgubit pe vecinul al cărui apartament a fost afectat de o inundație care s-a produs în apartamentul proprietatea lui Costel Alexe.

Astfel, Costel Alexe a cumpărat pe data de 29 august 2014 un apartament de 68 mp, cu trei camere, la etajul 2 al blocului T3 de pe strada Ion Creangă nr.53. Inundația s-a produs în data de 24 mai 2016 in intervalul orar 12.00-13.00, dupa ce s-a spart un racord de la filtrul de apă montat sub chiuveta de la bucătăria apartamentului lui Costel Alexe.

”În fapt, în data de 24 mai 2016, în intervalul orar 12.00-13.00 la adresa din Iași, strada Ion Creangă nr.53, bloc T3 etaj 1, ap.8 proprietatea lui Goriuc Florin George, s-a produs o inundație datorită ruperii unei conexiuni la filtrul de apă de sub chiuveta bucătăriei apartamentului de la etajul superior, respectiv apartamentul proprietatea Alexe Costel”, se arată în cererea de chemare in judecată.

Nu a vrut să-și despăgubească vecinul

Apartamentul inundat era asigurat la Omniasig, care a și întocmit dosarul de daune în urma unei cereri formulate de păgubit, Florin George Goriuc, care nu a reușit să-și recupereze prejudiciul de la actualul ministru al Mediului. ”La momentul producerii daunelor, apartamentul nr.12 era asigurat la societatea subscrisa. Întrucât s-a produs riscul asigurat, s-a constiuit dosarul de daună. Având în vedere cererea de despăgubire formulată de către persoana despăgubită, subscrisa am evaluat pagubele suferite și am despăgubit asiguratul in data de 26.06.2017 cu suma de 2.798,60 lei”, a mai arătat Omniasig. Acum, firma de asigurări îi cere lui Alexe să-i achite contravaloarea despăgubirilor plătite pentru apartamentul inundat și dobânzile legale.

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

PROMO/ DOCUMENTE BOMBA/ADEVARUL despre “dosarul TETRA” de la Politia Locala Ploiesti/ Acuzații penale nefondate asupra unor sefi si politisti locali

Publicat

pe

De

Sefi și polițisti locali din Ploiești acuzați de inducere în eroare a organelor judiciare și mărturie mincinoasă, in mod fals!

Incisiv de Prahova va demara o serie de dezvaluiri care va face “lumina” in toate acuzatiile false privind dosarul “Tetra” de la Politia Locala Ploiesti, pe intelesul tuturor, in AFACEREA cu “cantec” privind achizitia sistemului software-hardware AVL in anul 2010 de catre Politia Locala Ploiesti. De luni, 11.11.2019. (Cristina T.).

 

 

Articolul PROMO/ DOCUMENTE BOMBA/ADEVARUL despre “dosarul TETRA” de la Politia Locala Ploiesti/ Acuzații penale nefondate asupra unor sefi si politisti locali apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Maramureș

Eveniment15 ore inainte

DOCUMENTE BOMBA/ADEVARUL despre “dosarul TETRA” de la Politia Locala Ploiesti (I)

După destituirea directorului general de la Politia Comunitară Ploiesti, Carmen Daniela GHEORGHE – a fost numit şef al acestei institutii...

Eveniment2 zile inainte

Este o premieră care va face BNR să cheltuie multe zeci de milioane de Euro din rezerva valutară ca să acopere accelerarea deprecierii leului DECLANȘATĂ de Iohannis

(Preluare FLUX 24): Șeful PNL Iași, uns recent ministru al Mediului, nu știe ce înseamnă „stresul ratei la bancă”. În...

Eveniment3 zile inainte

PROMO/ DOCUMENTE BOMBA/ADEVARUL despre “dosarul TETRA” de la Politia Locala Ploiesti/ Acuzații penale nefondate asupra unor sefi si politisti locali

Sefi și polițisti locali din Ploiești acuzați de inducere în eroare a organelor judiciare și mărturie mincinoasă, in mod fals!...

Eveniment4 zile inainte

Avocatul Poporului acuza la CCR incalcarea dreptului la un proces echitabil prin compunerea completelor de judecata

 “Un element esential al organizarii si functionarii instantelor, constituirea completelor, este dat in competenta colegiilor de conducere, organe administrative care,...

Eveniment5 zile inainte

Domnul Predoiu apreciază mai mult decât nenumirea Adinei Florea menținerea ,,operativului” Nicolae Marin (fost DNA)?

Catalin Predoiu, noul ministru al Justitiei s-a pierdut cu firea ieri la preluarea mandatului de la doamna Birchall, pe care...

Eveniment6 zile inainte

DNA Alba confirmă că s-a infirmat în întregime soluţia de clasare în dosarul proiectelor lui Barna

Sorina Ruxandra Matei revine cu dezvaluiri in EXCLUSIVITATE. DNA: Dosarul penal al proiectelor lui Barna, redeschis de DNA pe 28...

Eveniment7 zile inainte

Adjuncta DNA, Mădălina Scarlat, a infirmat în întregime a doua ordonanţă de clasare a DNA Alba în dosarul lui Dan Barna, redeschizând dosarul şi dispunând reluarea urmăririi penale

Sorina Euxandra Matei revine cu dezvaluiri in exclusivitate: DNA a redeschis abia săptămâna trecută, luni, 28 octombrie 2019, “dosarul proiectelor...

EvenimentO săptămână inainte

SORINA MATEI DA DE PAMANT CU JUDECATOAREA COTOFANA: ” Madam Coțofană este un #FAKE”

IOHANNIS, JOS LABELE DE PE SIIJ – Zeci de persoane au protestat in fata Palatului Cotroceni si a CSM fata...

EvenimentO săptămână inainte

Ministerul Justitiei vrea sa secretizeze planurile de cooperare

Liderul PNL, desemnat candidat de prim-ministru, este pândit de mai multe riscuri. Dintre care în mod cert unul și-l asumă...

EvenimentO săptămână inainte

Barometrul asta comandat de EuropaFm a fost platit din banii de reclama la spitale de stat de la Primarie (prin administratia spitalelor)?

Liderul PNL, desemnat candidat de prim-ministru, este pândit de mai multe riscuri. Dintre care în mod cert unul și-l asumă...

Eveniment2 săptămâni inainte

La americani, nu există incident, shooting, incendiu, atac, operatiune highly classified, scandal, anchetă ca oficialii să nu iasă și sa țină conferințe de presă și să răspundă tuturor întrebărilor

La americani, șeful US Central Command, generalul Frank McKenzie de 1000 de stele, a vorbit 1 oră și 1 minut...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Sfaturi practice pentru a alege culoarea potrivita pentru acoperis terasa si copertine

Milano Designs este o firma foarte apreciata inceea ce priveste solutiile pentru acoperis terasa si copertine, geamuri, usi glisante, gradini...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Pentru un apartament Militari suntem gata sa platim o viata

Suntem o familie tanara si ne-am saturat sa stam cu chirie! Am avut atat de multe experiente negative din perioada...

Afaceri2 săptămâni inainte

Lumea digitală: ce este link building-ul și cum îți poate ajuta afacerea

Dacă ai început să explorezi curiozitățile lumii digitale, cu siguranță ai dat peste termenul de link building, scrie albinutamagica.ro. Nefiind...

Eveniment2 săptămâni inainte

La nivelul I.P.J. Prahova se deschid dosare penale jurnalistilor incomozi sub indrumarea comisarului Lupu Sorin

La nivelul I.P.J.Prahova se deschid dosare penale jurnalistilor care devoaleaza posibile abateri disciplinare si/sau penale ale angajatilor acestei institutii. Aceste...

Eveniment2 săptămâni inainte

153 DE SECUNDE  – Manifestul milenialilor ajunge la Craiova

“Am fost făcut să rezist. Să nu se clintească nimic din mine” “153 de secunde” – teatru contemporan ce documentează...

Trending