Connect with us

Eveniment

EXPLOZIV/Ziarul Incomod confirma dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova/Comisia de disciplină din cadrul Poliției Locale Ploiești, cu pumnul în gura presei!

Publicat

pe

Reamintim cititorilor faptul ca, politistii locali Florea Daniel – Presedinte Sindicat Pro-Lex si Tomina Neagu – de la Biroul de Protectia Mediului au fost tarati in Comisia de Disciplina a institutiei de catre directorul “interimar” Adrian Vaida. Adrian Vaida a intocmit referatul pentru Tomina Neagu si Craciun Laurentiu pentru Florea Daniel, desi cele doua referate sunt copy-past, PROBE PE CARE LE VOM PUBLICA IN ACEST NUMAR AL ZIARULUI.

Totodata reamintim cititorilor faptul ca cei doi politisti locali au intocmit mai multe sesizari penale pe numele lui Adrian Vaida pentru infractiunile savarsite de acesta in calitatea de manager al institutiei iar, politista locala Neagu Tomina a efectuat 3 (trei) sesizari la Comisia de Disciplina a Primariei Ploiesti pentru comportamentul neadecvat si hartuirea la care este supusa de catre Adrian Vaida. Una dintre aceste Comisii de Disciplina s-a finalizat cu sanctionarea lui Adrian Vaida cu mustrare scrisa pentru toate aceste motive, iar celelate doua comisii s-au oprit ca prin “farmec”, probabil blocate de primarul Adrian Dobre si/sau de consilierul personal al acestuia, col ® SRI, Pruna Eugen.

De asemenea, Incisiv de Prahova a prezentat stenograme de acum cca sase luni de zile in care Adrian Vaida se lauda ca “nu se lasa si ii baga in Comisia de Disciplina sa ii dea afara” pe cei doi politisti locali, inregistrari audio ce vor fi puse la dipozitia presei si a Comisiei de Disciplina chiar de catre un reprezentant al ziarului Incisiv de Prahova care va fi prezent la Comisia de Disciplina de maine, 27.11.2018.

Ce disperare se ascunde in spatele acestui atac la cei doi politisti locali? Ce frustrari are Adrian Vaida? Le vom intelege impreuna si poate acest asa-zis primar opreste atat defaimarea institutiei cat si dezastrul in care a ajuns din cauza lui Adrian Vaida. O demisie este necesara! Sau, Dobre este santajat de Vaida si nu are curaj sa il demita? Vom vedea si vom descoperi impreuna acest lucru!

Sa incepem cu “raportul de comisie” intocmit impotriva lui Florea Daniel de catre Adrian Vaida, prin unealta sa Craciun Laurentiu!

La data de 30.05.2018, mult dupa ce se lauda Adrian Vaida pe inregistrarile intrate in posesia noastra ca ii termina pe “viermele de Florea” si pe politista locala Tomina Neagu, Craciun Laurentiu “intocmeste” un REFERAT catre ANFP cu motive inventate si cu acuze false ca acesta a incalcat cateva articole din Legea Politiei Locale din ROI al Politiei Locale Ploiesti si HG 1332/2010, acuze care in fapt incalca dreptul la libera exprimare, drept prevăzut de Constitutia Romaniei în art 30 si de CEDO – art. 10, fiind acuzat alaturi de partenera sa de sindicat, Tomina Neagu, ca au distribuit pe pagina lor personala de facebook, articole denigratoare aupra institutiei, articole scrise de Evenimentul Zilei, Flux 24, RomaniaTV si ale ziarelor din Prahova, Incomod, RepublikaNews, Incisiv de Prahova, Fapt Divers, Comisarul de Prahova, Ziare PH, Prahova Mea, etc. (mai nou, si Stirile Pro Prahova-vezi in numarul de ieri)!

Articole care nu era denigratoare la adresa institutiei ci scoteau in evidenta faptele penale si/sau abuzurile (hartuirile, hartuirile sexuale ale lui Adrian Vaida), acesta fiind singurul care pateaza institutia. Dar, daca individul se confunda cu imaginea institutiei? Cinste primarului Adrian Dobre si  consilierului sau personal, col ® SRI, Eugen Pruna ca mentin in functie un asemenea individ! Chiar le face bine asocierea aceasta!

Sa revenim la oile noastre, pardon, la falsurile fabricate de Adrian Vaida si unealta sa Craciun Laurentiu.

Deci, Adrian Vaida a intocmit referatul pentru Tomina Neagu si Craciun Laurentiu pentru Florea Daniel, desi cele doua referate sunt copy-past, probe pe care le prezentam mai jos.

Craciun Laurentiu a intocmit sesizarea la data de 30.05.2018 iar, ca sa nu para doar o razbunare a sa, Adrian Vaida a intocmit referatul politistei locale Tomina Neagu la data de 02.08.2018, deci a copiat dupa un subordonat? Atat de prost sa fie? Nuuuuu…se crede smecher, atat el cat si cei care il “consiliaza”, adica Dobre si Pruna.

Comisia de Disciplina pentru cei doi politisti locali era programata intial, pe data de 14.11.2018 dar, dupa ce, cei doi au declarat sedinta publica, papagalii care au “fabricat” cele doua referate si-au dat seama ca presa va afla ca cele doua referate sunt copy-past si au reprogramat pe acestia, in alte zile, pe Tomina Neagu azi, in data de 27.11.2018, orele 14, iar pe Florea Daniel in data de 04.12.2018!

Dovada ca cele doua referate sunt copy-past:

Referatul facut de Craciun Laurentiu, la data de 30.05.2018, lui Florea Daniel:

CRACIUN

Referatul facut de Adrian Vaida politistei locale Tomina Neagu, la data de 02.08.2018:

TOMINA

REFERAT

Lasam cititorii si organele de cercetare penala sa isi spuna parerea, mai ales ca in dosarul lui Florea Daniel sunt atasate “probe” dupa data inregistrarii la Comisia de Disciplina care are un proces –verbal cu cate file –probe are atasat referatul, iar probele sunt atasate ca fiind in acele file mult dupa ce s-a depus si inregistrat referatul!

Singurul plus in referatul intocmit de Craciun Laurentiu lui Florea Daniel este o aberatie de “noaptea mintii”, ca fostul ofiter SRI este moderatorul emisiunii “Secretele Sistemului” de la Nasul TV si aceasta in opinia acestui incult emisiunea este “una politica” ceea ce ar contrazice statutului functionarului public. Pe aceasta afirmatie, postul Nasul Tv i-a intocmit acestuia o plangere penala! Vom reveni pe tema asta!

Cine este Craciun Laurentiu?

La data cand acest individ, incult si betiv ii “fabrica” referatul lui Florea Daniel, Craciun Laurentiu era introdus in Comisia de Disciplina a Politiei Locale Ploiesti pentru fapte foarte grave!

Iata ce dezvaluiam de Craciun Laurentiu in unul din numerele trecute ale ziarului, mai exact in data de 4.10.2017:

“Reamintim faptul ca, numitul Crăciun Laurențiu Sebastian, a fost numit de către conducerea Poliției Locale Ploiești, în mod ilegal, coordonator al Biroului Ordine-Publică 3, în lipsa Șefului de birou Mihai Dimitrie Valentin, acesta nedeținând studiile necesare pentru ocuparea acestei funcții, Crăciun Laurențiu Sebastian fiind încadrat conform studiilor sale pe post de referent, clasa a III-a, încalcându-se astfel  prevederile legale în vigoare, respectiv Lg.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.10, alin.2, care prevede că un funcționar public încadrat în clasa a III-a referent nu poate deține atribuții de coordonare, control și îndrumare, activități care se subscriu atribuțiilor unui funcționar public de conducere conform adreselor cu nr. 49134/06.11.2016 și 54284/14.11.2016, adrese eliberate de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici la solicitarea unor politisti locali.

In fapt,  din aceste adrese rezulta fara dubiu faptul că, numitul Crăciun Laurențiu Sebastian nu avea dreptul de a deține atribuții de coordonare, îndrumare și control, chiar dacă acestea i-au fost inserate în fișa postului de către conducerea Poliției Locale Ploiești, conform adresei Agenției Naționale a Funcționarului Public cu nr.68795/31.01.2017 către conducerea instituției, respectiv doamnei Carmen Daniela Gheorghe, Director General, prin care se solicita că atribuțiile de coordonare, îndrumare și control, inserate în fișa postului numitului Crăciun Laurențiu Sebastian, sunt necesar a fi  înlăturate, acest lucru întâmplându-se datorită demersurilor Agenției Naționale a Funcționarilor Publici la data de 15.03.2017, conform adresei cu nr.16503/16418/19.04.2017 emisă către un politist local (confirmand dezvaluirile noastre).

Dupa intrarea in asa zisa legalitate urmare a somarilor repetate ale A.N.F.P, ilegalitatile au continuat la nivelul institutiei si Crăciun Laurențiu Sebastian l-a înlocuit, la conducerea Biroului Ordine Publică 3, pe Șeful de birou Mihai Dimitrie Valentin, a efectuat instruirea, repartizarea și control asupra polițiștilor locali care își desfășoara activitate în cadrul acestui birou. In caietele de instructaj si in Rapoartele de Activitate se regaseste proba (unde Craciun Laurentiu figureaza ca a fost pe control si coordonare), chiar daca sunt indicii temeinice ca, probabil, s-a falsificat FISA POSTULUI (pe Fisa Originala nu EXISTA SEMNATURA SEFULUI DE SERVICIU, Catalin Anton, semnand doar Carmen Gheorghe si Adrian Vaida si, eventual seful de birou, Dimitrie Valentin!). Mai mult, conducerea Politiei Locale Ploiesti a remis un raspuns catre angajati prin care recunoaste ca, Craciun Laurentiu are in continuare atributii de coordonare, cu toate ca in lege se specifica expres ca aceste activitati sunt ilegale pentru studiile acestuia, dupa ultima somare a A.N.F.P.

Interpretarea legii dupa bunul plac de catre conducerea Politiei Locale Ploiesti prin Directorul General, Carmen Gheorghe si prin Mocanu Gabriela Isabela, sefa “serviciului resurse umane, juridic, contracte, proceduri” din cadrul Politiei Locale Ploiesti ce ocupa postul ilegal, prin frauda, inca din 21.01.2014  (conform propriilor declaratii date in fata procurorilor, Mocanu Gabriela Isabela a dat spaga 1000 de euro pentru ocuparea acestui post), au facut ca tensiunile din cadrul acestei institutii sa escaladeze si pe numele conducerii Politiei Locale Ploiesti si al lui Crăciun Laurențiu Sebastian sa fie inregistrate doua plangeri penale. Aceste ilegalitati fiind sesizate in repetate randuri de ziarul nostru dar nu s-au luat masurile legale care se impun si intrarea in legalitate, plangerile penale CONFIRMAND IN TOTALITATE toate dezvaluirile noastre.  Reamintim faptul ca, Crăciun Laurențiu Sebastian este personajul care este protejatul Directorului General, Carmen Gheorghe si ale lui Adrian Vaida, personaj care consuma bauturi alcoolice in institutie, personaj care are un vocabular de golan si vagabond deoarece isi injura COLEGELE/COLEGII (aspecte care pot fi probate cu multi martori din cadrul Politiei Locale Ploiesti).

Mai mult, acest personaj este foarte periculos deoarece a produs mai multe evenimente GRAVE (penale) privind incarcarea armamentului, acesta efectuand aceasta operatiune pentru intimidare, in fata colegilor care l-au denuntat si nu in camera speciala amenanjata.

Cu toate ca, politistii locali i-au facut lui Craciun Laurentiu referat pentru Comisia de Disciplina in luna ianuarie a.c (cu revenire in data de 03.10.2017 pentru ca nu s-au luat masurile legale care se impuneau), Carmen Gheorghe a refuzat acest lucru si, recent l-a mutat pe acest individ la Serviciul Interventii Rapida.

Pana sa plece la acest nou serviciu din cadrul Politiei Locale Ploiesti, Craciun Laurentiu a mai produs inca un eveniment: a incarcat IAR armamentul fara a fi prezent ajutorul sefului de tura, Lita Vasile, iar cand acesta i-a reprosat abaterea, individul l-a injurat de “origini”, ca doar e pila lui Carmen Gheorghe”.

In fapt, in perioada cand acest individ intocmea dupa dictarea lui Adrian Vaida referatul lui Florea Daniel, acesta era “cercetat” de comisia de disciplina!

Comisia de Disciplina a dispus cu doua voturi din trei sanctionarea lui Craciun Laurentiu cu “mustrare scrisa” pentru faptele sus mentionate, si asta doar ca s-au facut presiuni din partea lui Adrian Vaida.

Mai mult, la solicitarea scrisa a politistei locale prejudiciate. Fratila Victorita, de a se raspunde cum a fost sanctionat acest individ, atat conducerea cat si Comisia de Disciplina complice nu i-au raspuns in mod ilegal, existand indicii temeinice ca pentru a nu i se trece sanctiunea acestuia in cazierul administrativ din dosarul personal (sanctiunea fiind “evaporata” brusc), Craciun Laurentiu a intocmit acest referat dictat de Adrian Vaida.

Dar, de unde a inceput ura asta viscerala a hartuitorului sexual Adrian Vaida asupra lui Florea Daniel si a politistei locale Tomina Neagu?

Ati ghicit! Datorita unei “pasarici” a unei subordonate hartuite sexual de Adrian Vaida!

Alaturat va prezntam o inregistrare audio in care, in afara faptului ca acest individ care conduce o institutie publica isi denigreaza sotia ca se culca cu cine te miri, Adrian Vaida ii reproseaza victimei sale hartuite (politista Margarit Ioana, fosta Vasilache) ca ar avea o relatie cu Florea Daniel, considerandu-l pe acesta un rival.

 

Ca sa scape de Florea Daniel, rivalul sau la „pasarica” subordonatei, Adrian Vaida a denuntat mincinos la procurorul „Portocala” cum Florea Daniel si alti doi fosti ofiteri SRI au luat concursul prin spaga la Politia Locala Ploiesti.

Cu toate ca acest mincinos si-a mentinut declaratiile in fata instantei in procesul fostului director al Politiei Locale Ploiesti (Cristinel Toader), in fata organelor de cercetare penala la plangerea lui Florea Daniel acesta nu si-a mai mentinut declaratia, ca asa se face in Prahova justitia, alba-neagra.

Coincidenta sau nu, Tomina Neagu a inceput sa fie hartuita de catre Adrian Vaida, de cand aceasta s-a prezentat in calitate de martor citat de organele judiciare exact in cauza in care persoana de mai de sus (cu “pasarica” ravnita de Adrian Vaida) l-a acuzat de hartuire sexuala.

Iata ce dezvaluiam pe 22 octombrie 2018, inainte ca politista locala Tomina Neagu sa primeasca referatul de comisie fabricat de Adrian Vaida, referat primit la data de 05.11.2018:

“Doamnul director general adjunct si/sau “interimar” Adrian Vaida, debordând de competenţă profesională continua hartuirea subordonatilor sub protectia primarului si consilierului acestuia.

Surse din Primaria Ploiesti ne-au confirmat ca impotriva directorului general adjunct si/sau “interimar” Adrian Vaida s-a mai depus o plangere la Comisia de Disciplina, pentru abaterile sale repetate si hartuirea subalternelor.

Astfel, noua actiune disciplinara este efectuata pentru hartuirea si comportamentul neadecvat fata de politistele locale Neagu Tomina si Camelia Constantinescu, precum si hartuirea sefului Biroului Protectia Mediului, Catalin Albu.

Iata noua isparava a competentului Adrian Vaida si referatul care a ajuns in primaria Ploiesti:

Catre: COMISIA DE DISCIPLINA DIN CADRUL PRIMARIEI MUNICIPIULUI PLOIESTI

Referat din data 17.10.2018

In atentia: D-lui Primar al Municipiului Ploiesti, Dobre Adrian

Subsemnata  Neagu Tomina,  angajata a Politiei Locale Ploiesti in functia de consilier  in cadrul  Biroului Protectia Mediului, cu domiciliul ales pentru comunicare in Mun. Ploiesti, _______, telefon de contact ____, email ___, va aduc la cunostinta urmatoarele aspecte privind abaterile disciplinare savarsite de Directorul General Adjunct al Politiei Locale, d-nul Adrian Vaida, abateri prevazute de  art. 77, alin. 2 din Legea nr. 188/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si incalcari grave ale acestuia al Regulamentului de Ordine Interioara al Politiei Locale Ploiesti, respectiv:

CAP. IX Abateri disciplinare si sanctiuni aplicabile care stipuleaza in clar:

Pct. 7 – manifestari care aduc atingere prestigiului autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea;

Pct. 29 – comportarea necorespunzatoare a personalului pe timpul executari serviciului fata de sefi si colegi, daca fapta nu este comisa in altfel de conditii incat dispozitiilor legale constitue infractiuni;

Pct. 30 – ofensa, injuriile, amenintarile savarsite de personalul institutiei in timpul liber sau in timpul serviciului fata de colegi sau cetateni, daca fapta este savarsita pentru acte indeplinite in timpul serviciului;

precum si in cele prevazute in Legea nr. 7/2004 privind codul de conduita al functionarilor publici si procedurile interne elaborate la nivelul institutiei, cat si prevederile altor acte normative cu incidenta asupra activitatii.

In fapt, in data de 16.10.2018 in jurul orelor 14.20, in timp ce ma intorceam din teren de la o sesizare aflandu-ma in autospeciala de serviciu PH 10 WPW insotita de colega mea de birou, d-na Constantinescu Camelia care era si conducatorul auto in acel moment, am observat ca pe trotuarul din fata institutiei se afla d-nul Vaida Adrian, directorul general adjunct al Politiei Locale Ploiesti, echipat cu uniforma de serviciu, insotit de o persoana de sex masculin, imbracat civil, a carui identitate nu o cunosc.

La intrarea in curtea institutiei am stationat cateva secunde deoarece am permis iesirea din interior a altor doua autoturisme timp in care, d-nul Vaida Adrian a facut semn persoanei cu care colabora in acel moment sa se intoarca cu spatele catre noi pentru a nu fi observat. Am intrat in curtea institutiei cu auto de serviciu, fara a da importanta situatiei si persoanelor de fata si am patruns in garaj pentru a parca autospeciala. In momentul parcarii autospecialei de serviciu am observant ca in foarte mare graba in garaj a intrat d-nul Vaida Adrian care s-a postat langa masina, asteptand sa coboram, acesta parand sa aibe o atitudine disperata. Cand am coborat din masina atat eu cat si colega mea d-na Constantinescu Camelia, am fost abordate de d-nul Vaida Adrian care pe un ton amenintator ne-a reprosat ca, “ daca apare poza pe care domnia sa considera ca i-am fi facut-o la intrarea in curtea institutiei”, in Ziarul “Incisiv de Prahova” ne va da in judecata repetand coleric ca  va merge in instanta pe calea legala.

Am incercat sa inteleg atat eu cat si colega mea despre ce poza vorbeste d-nul Vaida Adrian, dar acesta fiind foarte disperat si avand o atitudine agresiva fata de noi a fost nevoie sa intreb de mai multe ori despre ce poza face vorbire. Acesta a insistat ca noi i-am fi facut poza la intrarea in curte si repeta intruna ca nu avem nici un drept sa-i facem poze fara acordul lui drept pentru care se va indrepta impotriva noastra in instanta. I-am replicat acestuia pe un ton civilizat ca nu i-am facut poza si in acel moment este mai bine  sa incheiem discutia, in tot acest timp eu si colega mea indreptandu-ne catre iesirea din garaj, dar d-nul Vaida Adrian care ne urma indeaproape tot insista pe acelasi ton amenintator sa fim corecte si sa-i spunem daca i-am facut poze. Am refuzat atat eu cat si colega mea sa mai discutam cu d-nul Vaida Adrian care ne-a urmat pana in incinta institutiei indicandu-i sa faca ce considera dumnealui.

La aproximativ o ora de la incidentul din garaj, din razbunare, d-nul Vaida Adrian a decis singur ca trebuie sa ne retraga din dotare autospeciala de serviciu cu nr. de inmatriculare PH 10 WPW, aceasta fiind singura masina cu care Biroul Protectia Mediului isi desfasura atributiile de serviciu in acel moment.

Dandu-si seama ca lucrurile nu vor ramane fara urmari, acesta a revenit dotand Biroul Protectia Mediului cu o alta autospeciala in vederea exercitarii atributiilor de serviciu. Ba mai mult, in data de 17.10.2018 (a doua zi dupa incident), a pus la dispozitia Biroului Protectia Mediului autospeciala cu nr. de inmatriculare PH 21 WPW, dar in data de 18.10.2018 a solicitat retragerea celei de-a doua autospeciale deoarece a afirmat ca nu are GPS si nu poate urmarii angajatii Biroului Protectia Mediului. Hartuirea morala a subsemnatei si a colegilor mei din Biroul Protectia Mediului a atins apogeul in data de 18.10.2018, in momentul in care d-nul Vaida Adrian a afirmat catre diversi colegi din cadrul Politiei Locale in urma aparitiei in ziarul Incomod a articolului intitulat “ Scandal urias la Vest cu romii care aduna peturi. Politisti locali agresati in plina strada,” ca subsemnata asi fi facut poze la locul spetei in cartier Vest si ulterior am trimis catre ziarul Incomod pentru ca colegii mei din cadrul Serviciului Ordine Publica sa fie denigrati. Va aduc la cunostinta ca d-nul Vaida Adrian incearca sub orice forma sa ma provoace sa intru in conflict cu dumnealui, printr-o hartuire continua, pentru a-mi fabrica probe sa ma introduca in comisia de disciplina. In nenumarate randuri a afirmat ca nu se lasa pana nu ma da afara.

Precizez faptul ca, directorul general interimar Adrian Vaida ma hartuieste de aproximativ doi ani de zile, din momentul in care fara voia mea am fost chemata de organele de cercetare penala intr-un caz in care acesta era cercetat de hartuire sexuala impotriva unei colege, tot functionar public in cadrul Politiei Locale Ploiesti. Totodata, fara voia subsemnatei am fost citata ca martor    intr-un proces penal unde am fost obligata sub juramant sa declar ce cunosteam referitor la activitatile ilegale ale directorului general adjunct de la aceea data, Adrian Vaida.

Totodata, reamintesc faptul ca i-am facut acestuia plangere penala pentru accesarea ilegala a bazei de date a Politiei Locale in vederea obtineri datelor mele cu caracter personal, plangere ce se afla spre solutionare la DIICOT-ST Ploiesti.

Aceste incalcari grave ale legii de catre numitul Vaida Adrian au fost aduse la cunostinta in vederea luari masurilor care se impun si Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, Primarului Municipiului Ploiesti d-nul Adrian Dobre, care au decis in unanimitate introducerea acestuia in Comisia de Disciplina a Primariei Municipiului Ploiesti.

Pe cale de consecinta subliniez faptul ca, numitul Vaida Adrian a avut un comportament necorespunzator si neadecvat fata de subsemnata si colega mea d-na Constantinescu Camelia in data de 16.10.2018, de foarte multe ori acesta prin faptele savarsite si manifestarile sale a adus atingere prestigiului institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, incalcand grav codul de conduita al functionarului public.

Vă rog a constata că aceste fapte şi împrejurări repetate ale Dir. Gen. Adj.  Adrian Vaida sunt abateri disciplinare prevazute de  art. 77, alin. 2 din Legea nr. 188/1999, cu modificarile si completarile ulterioare si se încadrează în prevederile  CAP. IX, art. 2, pct. 28 din Regulamentul Intern al Poliţiei Locale Ploieşti (”Constituie abatere disciplinară comportarea necorespunzatoare a personalului pe timpul executării serviciului faţă de şefi şi colegi, dacă fapta nu este comisă în astfel de condiţii încât potrivit dispoziţiilor legale constituie infractiuni”).

Pentru a stopa/preveni  repetatele sale abateri disciplinare şi derapaje necontrolate de la demnitatea de funcţionar public si cadru de conducere, va rog sa luati masurile legale care se impun.

In sustinerea celor prezentate, solicit sa fie audiate ca martori colega mea d-na Constantinescu Camelia care se afla cu mine in momentul incidentului, directorul ziarului Incisiv de Prahova, directorului ziarului Incomod care pot atesta daca vreodata au primit sau nu, de la subsemnata poze sau documente ce au stat la baza articolelor de presa si totodata sa solicitati inregistrarea camerelor de supraveghere din curtea si garajul Politiei Locale pentru a va edifica de comportamentul inadecvat al d-lui Vaida Adrian fata de subaltern”.

Reamintim faptul ca, presa din Prahova a dezvaluit ilegalitatile grave savarsite la nivelul Politiei Locale Ploiesti, confirmand in totalitate dezvaluirile noastre de cca 2 (doi) ani de zile.

Dar, IRESPONSABILUL ADRIAN VAIDA care a declarat ca este in stare sa ii omoare pe Florea Daniel si Tomina Neagu (vom prezenta proba audio la orele 11.00) este mentinut la conducerea institutiei de catre primarul Adrian Dobre si de consilierul acestuia, col ® SRI, Eugen Pruna. (Cristina T.).

QED

 

 

 

 

Eveniment

Buchete pentru doamne în vârstă: rafinament și respect

Publicat

pe

Buchete pentru doamne în vârstă: rafinament și respect

A dărui flori unei doamne în vârstă nu e un simplu gest decorativ, ca atunci când trimiți un buchet grăbit, „de serviciu”, la o aniversare de birou. Mai curând seamănă cu o mică ceremonie a recunoștinței. În spatele fiecărei tulpini se adună ani de viață trăită, sărbători, doliuri, bucurii mari și supărări rămase între pereți vechi. Un buchet, oricât de mic, intră într-o biografie deja plină și trebuie să se așeze acolo cu delicatețea cuiva care bate încet la o ușă și așteaptă să fie poftit înăuntru.

Poate că de aceea, când vorbim despre buchete pentru doamne în vârstă, simțim nevoia să adăugăm cuvintele „rafinament” și „respect”. Ele nu țin doar de preț sau de florăria aleasă, ci de felul în care ne gândim la persoana din fața noastră, la ritmul ei mai domol, la preferințele formate într-o altă epocă, la ochiul care a văzut poate grădini dispărute demult.

Florile ca limbaj al grijii târzii

Există un moment, în viața fiecăruia, în care observă că femeile din familie, bunica, mătușa, vecina de la etajul doi, nu mai sunt „doamnele ocupate” care aleargă între treabă, copii, piață și serviciu. Încep să devină, aproape fără să-și dea seama, păstrătoarele casei, ale fotografiilor de demult și ale poveștilor care încep invariabil cu „pe vremea mea”.

În această etapă, florile capătă altă greutate. Nu mai sunt un compliment grăbit, ci un semn clar că cineva își rupe din timp ca să spună: „Te văd. Ești importantă. Nu te-am uitat.” Un buchet bine ales poate să rupă, pentru câteva zile, un cerc de singurătate, să lumineze un colț de sufragerie în care, de obicei, doar televizorul vorbește.

Florile devin un fel de scrisoare fără cuvinte. Spun în locul nostru ceea ce poate nu știm sau nu avem curaj să formulăm cu voce tare: „Îmi pasă de tine”, „Mi-e drag de tine așa cum ești acum, cu toți anii tăi”. De aceea, primul criteriu nu este „ce se poartă anul acesta”, ci felul în care buchetul duce acest mesaj simplu și greu de rostit până la capăt.

Ce înseamnă rafinamentul la o anumită vârstă

Rafinamentul, pentru o doamnă în vârstă, nu are legătură cu artificiile stridente sau cu ambalajul lucios, plin de paiete, care arată bine pe internet, dar obosește ochiul. El se naște din discreție și bun-simț. De multe ori, aceste femei au crescut cu grădini, nu cu vitrine. Au avut în fața casei tufe de liliac, trandafiri cățărători, bujori mari care se deschideau leneș după ploaie.

Pentru ele, rafinamentul nu înseamnă neapărat exotism. Un buchet de bujori roz pal, adunați rotund, poate să valoreze mai mult decât cel mai sofisticat aranjament cu flori aduse de cine știe unde. La fel, câteva fire de liliac alb sau mov, legate simplu cu o panglică de bumbac, pot trezi amintiri despre curți de demult și seri de primăvară în care se sta pe prispă, nu pe canapea.

Aici se ascunde și un mic secret: să nu ne fie teamă de simplitate. O doamnă în vârstă vede repede când ceva e prea ostentativ. Știe foarte bine diferența dintre eleganță și exhibiție. Un buchet care „respiră”, care are un pic de aer între flori, care lasă tulpinile să se vadă, este adesea mai potrivit decât unul îndesat până la sufocare.

Alegerea florilor: simboluri, parfum, amintiri

Când alegem florile în sine, suntem tentați să gândim în simboluri rapide: trandafirul înseamnă iubire, garoafa e „demodată”, orhideea e modernă. Pentru doamnele în vârstă, aceste etichete simple nu prea funcționează. Ele au propriile lor asocieri, formate într-o viață întreagă.

Pentru multe bunici, garoafa nu e deloc o floare banală, ci una de sărbătoare, legată de dansuri, baluri de altădată, serbări școlare. Un buchet de garoafe albe sau roz, așezate atent, poate să le facă ochii să strălucească, dacă recunosc în el floarea tinereții lor. La fel, un fir de crin poate să aducă aminte de nunți vechi sau de duminici solemne.

Parfumul trebuie ales cu grijă. Multe doamne în vârstă au devenit sensibile la mirosuri puternice. Florile prea parfumate, cum sunt anumiți crini sau zambile, pot să dea dureri de cap, mai ales într-un apartament mic, în care nu se aerisește foarte des. De aceea, e bine să ne orientăm spre flori cu aromă delicată: trandafiri de grădină, frezii, lăcrămioare, dacă le găsim, sau chiar florile de câmp crescute în sere.

Mai există un criteriu pe care îl uităm des, deși e important: rezistența. O doamnă în vârstă se atașează ușor de un buchet primit. Îl așază cu grijă, îi schimbă apa, vorbește poate singură cu florile, ca să alunge tăcerea din casă. E frumos ca buchetul să nu se ofilească în două zile. Crizantemele, alstroemeria, unele soiuri de trandafiri țin bine și, cu puțină îngrijire, rămân frumoase o săptămână sau chiar mai mult.

Culoarea și forma buchetului

Culorile pentru o doamnă în vârstă ar trebui alese cu aceeași grijă cu care și-ar alege ea o rochie de sărbătoare. Tonurile tari, acide, pot fi interesante pe o copertă de revistă, dar într-o sufragerie cu mobilier vechi, covor oriental și vitrină cu porțelanuri se potrivesc mai bine nuanțele potolite, calde.

Rozul pudrat, cremurile, ivoriul, movul stins, verdele salviei sau al frunzelor mate se așază mai blând în decor. Un buchet de trandafiri cărămizii sau somon, amestecați cu puțin verde, poate să întregească atmosfera unei camere vechi, fără să o „spargă”. În schimb, combinațiile stridente, roșu intens cu portocaliu aprins și galben foarte țipător, pot obosi și pot părea mai degrabă agresive decât vesele.

Forma buchetului merită și ea gândită. Un buchet rotund, compact, inspiră stabilitate și calm, ceva din liniștea unei lumânări aprinse pe masă. Buchetele foarte înalte, cu tije rigide și linii dramatice, au un aer de lobby de hotel și par, uneori, străine într-un apartament obișnuit. Pentru o doamnă în vârstă, buchetul ar trebui să poată fi ținut ușor în brațe, ca un mic animal de casă, să nu o copleșească prin greutate sau dimensiune.

Ambalajul ar fi bine să fie cât mai simplu: hârtie groasă, în tonuri naturale, sau o pânză subțire legată cu o panglică. Plasticul lucios, cu inscripții aurii, invadează privirea și, în timp, se transformă și într-o povară pentru cineva care nu mai are forța să care saci de gunoi. Simplitatea, aici, e o formă de politețe.

Gestul de a dărui: buchetul ca prelungire a respectului

Oricât de frumos ar fi un buchet, el își pierde jumătate din farmec dacă e dăruit pe fugă, cu mâna întinsă de la ușă și cu un „La mulți ani” aruncat în treacăt. Doamnele în vârstă simt imediat când gestul e formal și când e cald. Uneori nici nu contează atât de mult florile, cât felul în care ne aplecăm puțin, cum le privim în ochi, cum întrebăm, sincer, „Cum mai sunteți?”

E frumos ca, atunci când intrăm cu buchetul în casă, să ne acordăm câteva minute și să facem un mic ritual. Să nu lăsăm florile în hol, pe un scaun. Să întrebăm unde ar vrea doamna să le punem, să căutăm împreună o vază, să mergem până la bucătărie, să umplem cu grijă vasul cu apă. Gestul acesta mărunt transformă darul într-o clipă de apropiere adevărată.

Respectul se vede și în discreție. Unele doamne nu se simt confortabil când primesc buchete uriașe în fața unui grup mare de oameni. Au impresia că devin un fel de spectacol, deși ele ar vrea doar să primească în liniște un semn de drag. De aceea, chiar și la aniversări cu mulți invitați, un buchet potrivit, elegant, fără exagerări teatrale, se potrivește mai bine decât un „monument floral” gândit să impresioneze audiența.

Detalii care nu se văd, dar se simt

Există o serie de mici amănunte care, luate separat, par neînsemnate, dar împreună construiesc acea atmosferă de rafinament adevărat. Hârtia curată, fără urme de apă sau rupturi. Tulpinile tăiate oblic, ca să țină florile mai mult. Frunzele uscate îndepărtate dinainte, ca să nu se umple vaza de mizerie a doua zi.

Un alt detaliu este bilețelul. O doamnă în vârstă, poate cu vederea slăbită, se va apropia de el cu atenție, îl va citi de mai multe ori, îl va reciti și a doua zi. E bine ca mesajul să fie simplu, personal și liniștit, fără fraze bombastice. Un „Vă mulțumesc pentru tot ce ați însemnat pentru noi” ține mai mult decât orice vers scris în grabă.

Mai este și ideea de continuitate. Dacă dăruim flori unei doamne în vârstă doar când „se cade”, la Ziua Mamei, de ziua ei, la Crăciun, dar uităm complet restul anului, gestul rămâne cam gol. Un buchet mic, adus într-o marți oarecare, fără prilej special, spune de zeci de ori mai mult decât unul extravagant cumpărat o singură dată pe an. Așa îi arătăm că zilele ei obișnuite ne interesează la fel de mult ca marile „ocazii”.

Cadouri jucăușe și delicate pentru bunici moderne

Deși vorbim mult despre discreție și clasic, nu trebuie să uităm că multe doamne în vârstă au un simț al umorului foarte tânăr. Uneori, după ce treci prin greutățile vieții, rămâne în tine un fel de copilărie târzie, o plăcere de a te juca cu nepoții, de a râde de lucruri aparent mărunte. Pentru astfel de bunici moderne, florile se pot împrieteni foarte bine cu mici daruri jucăușe.

Se întâmplă tot mai des să vedem buchete combinate cu figurine de pluș, cu un ursuleț care iese dintre trandafiri sau cu un personaj îndrăgit din desene animate. Dacă doamna are nepoți mici care o vizitează des, astfel de detalii devin imediat prilej de joacă. Copilul se duce direct la buchet, îl atinge, o întreabă pe bunică „cine e personajul acesta?”, iar ea are ocazia să intre în jocul lui.

Chiar și un cadou aparent copilăresc, cum ar fi un stitch plus mare lângă un buchet simplu de margarete, poate să destindă atmosfera și să aducă zâmbete.

Important este să simțim dacă doamna din fața noastră se bucură de aceste mici „pozne” sau le consideră prea copilărești. De aceea, ne uităm la reacția ei, îi cunoaștem temperamentul. Unele femei la 80 de ani râd cu poftă și își pun ursulețul pe pat, lângă perna cu dantelă. Altele preferă să păstreze doar florile și să lase jucăria pentru nepoți. Rafinamentul înseamnă și capacitatea de a nu insista, de a nu transforma cadoul într-o probă de gust.

Buchetul ca formă de recunoaștere

La urma urmei, un buchet pentru o doamnă în vârstă nu e doar un obiect frumos pus într-o vază. Este felul nostru de a recunoaște că în fața noastră stă cineva care a dus greutăți, a crescut oameni, a ținut case și familii laolaltă, uneori cu prețul propriilor vise. Florile nu pot întoarce timpul, nu pot șterge singurătăți vechi, dar pot deschide, măcar pentru câteva clipe, o fereastră de lumină.

Un buchet ales cu grijă, dăruit cu răbdare, cu privirea directă și cu două-trei cuvinte rostite fără grabă, face mai mult decât o mie de mesaje impersonale trimise pe telefon. Într-o lume în care totul se mișcă repede, florile păstrează ritualul lent al gesturilor care contează. Iar pentru doamnele în vârstă, tocmai această încetinire, această atenție calmă, poate fi darul cel mai mare pe care îl putem pune, odată cu buchetul, în brațele lor.

Citeste in continuare

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

De

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Administrație locală

Cum te ajută un broker credite Iași să obții cel mai bun credit imobiliar în 2025

Publicat

pe

De

Alegerea unui credit imobiliar este una dintre cele mai importante decizii financiare pe care le vei lua. Fie că vrei să-ți cumperi primul apartament, să investești într-o casă mai mare sau să-ți refinanțezi un credit existent, este esențial să găsești cea mai bună ofertă pentru nevoile și bugetul tău. Într-o piață imobiliară competitivă, precum cea din Iași sau din alte orașe mari, sprijinul unui broker de credite poate face diferența dintre o alegere inspirată și una costisitoare pe termen lung.

Acest articol îți arată, pas cu pas, cum te poate ajuta concret un broker de credite din Iași sau din orașul tău să obții rapid și ușor cel mai avantajos credit imobiliar în 2025. Vei descoperi beneficii la care poate nu te-ai gândit, mituri pe care le poți demonta și motive pentru care colaborarea cu un broker este, pentru mulți, cea mai bună soluție.

Ce este un broker de credite și de ce este util?

Brokerul de credite este intermediarul dintre client (persoana care dorește un credit) și bănci. Spre deosebire de un consilier bancar, brokerul colaborează cu mai multe instituții financiare, nu doar cu una singură. Scopul lui este să analizeze toate ofertele de pe piață și să-ți recomande creditul imobiliar sau ipotecar cel mai potrivit situației tale.

Rolul său este să:

  • Găsească cele mai bune dobânzi și condiții de creditare pentru tine.
  • Te ajute să completezi și să depui dosarul de credit fără stres.
  • Negocieze cu băncile, astfel încât să primești cele mai bune oferte.
  • Îți ofere consultanță personalizată pe tot parcursul procesului.

Brokerii de credite Iași au avantajul că sunt conectați la piața locală și cunosc în detaliu ofertele specifice pentru orașul tău, dar și tendințele la nivel național.

Care sunt principalele beneficii ale colaborării cu un broker de credite?

1. Economisești timp și bani

Un broker de credite analizează în locul tău toate ofertele disponibile la bănci, te ajută cu simulări personalizate folosind un calculator credit ipotecar Iași și îți arată, din start, ce rate lunare și ce condiții poți obține. Astfel, nu mai trebuie să mergi la fiecare bancă, să stai la cozi sau să completezi zeci de formulare.

2. Ai acces la oferte pe care nu le găsești ca simplu client

Multe bănci oferă brokerilor pachete promoționale sau dobânzi speciale pentru clienții aduși prin intermediul lor. De cele mai multe ori, poți obține un credit ipotecar Iași  în condiții mai avantajoase decât dacă te-ai prezenta direct la bancă.

3. Consultanță gratuită și transparentă

Unul dintre cele mai importante avantaje: serviciile brokerului de credite sunt gratuite pentru client! Comisionul este plătit de bancă, fără să fie adăugat la costul tău. Brokerul are interesul să îți găsească cea mai bună soluție, pentru că doar așa câștigă și el.

4. Simulări personalizate și adaptate bugetului tău

Folosind instrumente moderne, precum simulare credit ipotecar Iași sau calculatoare de refinanțare credit Iași, brokerul îți arată din prima zi ce rată vei plăti, la ce sumă maximă te încadrezi și cum se schimbă costurile dacă alegi dobândă fixă, variabilă sau vrei să rambursezi anticipat.

5. Sprijin pe tot parcursul procesului

Un broker nu te ajută doar la început, ci rămâne alături de tine până la finalizarea creditului. De la alegerea băncii, întocmirea dosarului, obținerea aprobării și semnarea contractului, până la recomandări pentru asigurare sau renegociere dacă apar probleme.

Cum funcționează colaborarea cu un broker credite Iași – Pașii principali

Pasul 1: Discuția inițială

  • Discuți cu brokerul despre planurile tale: vrei să cumperi apartament nou în Iași, să accesezi credit ipotecar pentru o casă, să refinanțezi sau să participi la programul credit noua casă Iași?
  • Îi spui ce buget ai, ce venituri, ce preferințe (rată fixă sau variabilă, perioadă de creditare, avans etc.).

Pasul 2: Analiza eligibilității

  • Brokerul te ajută să vezi la ce sumă maximă te încadrezi folosind un calculator credit ipotecar Iași sau simulare credit ipotecar.
  • Îți spune dacă ai nevoie de acte suplimentare sau dacă trebuie să faci anumite modificări (ex: creșterea avansului, îmbunătățirea scorului de credit).

Pasul 3: Compararea ofertelor

  • Brokerul verifică simultan ofertele de credit ipotecar de la toate băncile cu care colaborează.
  • Îți prezintă avantajele și dezavantajele fiecărei variante, pe înțelesul tău: costuri lunare, dobânzi, comisioane, perioadă de aprobare.

Pasul 4: Pregătirea dosarului

  • Primești o listă clară cu actele necesare pentru dosarul de credit: acte de identitate, dovadă venit, antecontract etc.
  • Brokerul te ajută să le completezi rapid și fără greșeli, ca să eviți respingeri sau întârzieri.

Pasul 5: Aplicarea la bancă și obținerea aprobării

  • Dosarul este depus la banca aleasă.
  • Brokerul urmărește statusul și comunică cu banca în numele tău, astfel încât totul să meargă cât mai repede.

Pasul 6: Semnarea contractului și achiziția

  • Când creditul este aprobat, brokerul te asistă la semnarea contractului și te asigură că toate clauzele sunt clare și corecte.
  • Poți primi și recomandări pentru asigurarea imobilului sau pentru notari parteneri.

Pasul 7: Sprijin post-vânzare

  • Dacă apar modificări de dobândă sau vrei să refinanțezi în viitor, brokerul îți rămâne la dispoziție pentru consultanță gratuită.

De ce să alegi un broker credite Iași în loc să aplici direct la bancă?

1. Mai multă putere de negociere

Brokerii au acces la oferte speciale, pot negocia comisioane sau reduceri pentru clienții lor și știu exact ce documente să pregătească pentru ca dosarul tău să fie aprobat rapid.

2. Consultanță imparțială

Spre deosebire de un consilier bancar care promovează doar oferta propriei bănci, un broker de credite ia în calcul toate variantele și îți spune sincer care este cea mai bună pentru tine.

3. Economie de timp

Nu trebuie să mergi la fiecare bancă, să compari oferte, să înțelegi fiecare clauză sau să completezi nenumărate formulare. Brokerul face asta pentru tine, astfel încât tu să te ocupi de lucrurile cu adevărat importante.

4. Acces la instrumente moderne de simulare

Brokerii folosesc calculatoare online și simulatoare de credit ipotecar pentru Iași și pentru alte orașe, ca să vezi clar ce rate vei plăti, ce se întâmplă dacă dobânda crește sau dacă vrei să rambursezi anticipat.

Mituri despre brokerii de credite

„Brokerul mă costă în plus!”

Fals. Serviciile brokerului sunt gratuite pentru client. Comisionul este plătit de bancă, indiferent de ce ofertă alegi. Nu există costuri ascunse.

„Nu am nevoie de broker, pot aplica și singur!”

Este adevărat, dar riști să alegi o ofertă mai puțin avantajoasă, să omiti acte importante sau să pierzi timp prețios. Brokerul are experiență, contacte directe și poate obține condiții pe care singur nu le-ai putea negocia.

„Brokerii de credite nu sunt de încredere!”

Un broker serios și licențiat colaborează doar cu bănci autorizate și respectă un cod etic strict. Poți cere oricând referințe sau poți verifica recenziile clienților mulțumiți.

Exemple concrete: Cum a ajutat un broker de credite Iași clienții să acceseze mai ușor credite ipotecare avantajoase

Colaborarea cu un broker de credite poate face diferența între o simplă aplicare și obținerea celei mai bune oferte de credit ipotecar, cu condiții personalizate și un proces mult mai simplu. Ana Maria Hutanu, consilier de creditare cu experiență în Iași, este un exemplu de profesionist dedicat care a sprijinit clienții să navigheze cu succes și fără stres prin întreg procesul de finanțare.

Recenzii ale clienților:

  • Recomand Ana Maria! Datorită implicării ei, am înțeles clar fiecare pas al accesării creditului, iar procesul a fost mult mai ușor și transparent. M-a ghidat să aleg cea mai bună ofertă, a negociat condiții avantajoase, iar suportul ei a fost prezent atât în faza de antecontract, cât și la semnarea finală a contractului. Sunt foarte mulțumit de colaborare și o recomand cu încredere oricui are nevoie de ajutor pentru accesarea unui credit.”— Vlad
  • Colaborarea cu dna Ana Maria Hutanu a fost extrem de eficientă și reconfortantă, mai ales că procesul de obținere a creditului a durat aproximativ 6 luni, pentru un imobil aflat în construcție. Ana Maria ne-a ținut la curent cu toate schimbările din piață, ne-a oferit sfaturi adaptate situației noastre și a făcut ca întregul proces să decurgă cât mai lin posibil. A fost mereu disponibilă, răspunzând prompt la toate întrebările, inclusiv în afara orelor de program. S-a ocupat de toate formalitățile cu banca și a ajutat la urgentarea evaluării, facilitând astfel accesul rapid la finanțare. O recomandăm cu toată încrederea – un profesionist dedicat, empatic și de încredere.” — Mona

 

 

Întrebări frecvente despre brokerii de credite

Cât durează procesul cu un broker credite Iași?
 De obicei, primele oferte le primești în aceeași zi, iar aprobarea creditului durează între 2 și 4 săptămâni, în funcție de complexitatea dosarului.

Trebuie să semnez ceva cu brokerul?
 Da, se semnează un acord de colaborare care asigură confidențialitatea datelor și transparentizarea relației. Totul este în avantajul tău!

Pot apela la broker pentru orice tip de credit?
 Da, brokerii te pot ajuta pentru credit ipotecar, credit imobiliar, refinanțare sau credit de nevoi personale.

Este mai ușor să obțin aprobarea prin broker?
 De cele mai multe ori, da. Brokerul știe exact ce profil de client preferă fiecare bancă și pregătește dosarul perfect pentru tine.

Cum alegi cel mai bun broker credite Iași?

  • Caută brokeri cu experiență și recenzii bune în zona ta.
  • Întreabă direct de parteneriatele pe care le au cu băncile.
  • Fii atent la claritatea explicațiilor și la promptitudinea cu care răspund la întrebări.
  • Preferă brokerii care oferă simulare credit ipotecar Iași gratuită și consultanță completă.

În 2025, cu o piață imobiliară în continuă schimbare, colaborarea cu un broker credite Iași sau din orașul tău te poate ajuta să economisești timp, bani și să găsești cea mai bună ofertă de credit imobiliar. Fie că vrei apartamente noi Iași, vrei să faci o simulare credit ipotecar Iași sau ai nevoie de refinanțare, un broker de credite îți simplifică drumul către locuința visată.

Nu lăsa decizia financiară cea mai importantă din viața ta la întâmplare – folosește sprijinul unui specialist și bucură-te de confort, siguranță și transparență!

Vrei să afli ce rată lunară ai putea avea pentru apartamentul dorit? Cere acum o simulare de credit ipotecar Iași sau programează o întâlnire gratuită cu un broker credite Iași! Fă primul pas spre casa ta cu cele mai bune condiții!

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Maramureș

Uncategorized3 ore inainte

Contextualizarea celor mai recente modificări ale legislației din domeniul jocurilor de noroc (P)

Interzicerea jocurilor de noroc legale nu stopează accesul la jocuri de noroc. Îl transferă în zona pieței negre, a jocurilor...

Afaceri4 ore inainte

Românii mănâncă mai multă ciocolată, dar o aleg mai atent: piața depășește 300 mil. euro, iar segmentul premium câștigă teren

Consum în creștere cu peste 9% în doi ani, într-un context de încetinire a retailului: românii cumpără mai selectiv și...

Uncategorized24 de ore inainte

BRODANK – lider în textile profesionale pentru hoteluri și restaurante

În industria HoReCa, calitatea experienței oferite oaspeților depinde nu doar de serviciile de cazare și gastronomice, ci și de detaliile...

Afacerio zi inainte

Chocolate Saga începe pe 13 martie: ediția a IX-a aduce trei sărbători într-un singur festival al gustului

Fructe exotice, figurine de Paști, ateliere și demonstrații cu ciocolată se vor găsi timp de 3 zile la Biblioteca Națională...

Uncategorized3 zile inainte

Biodeseurile, in centrul dezbaterii la seminarul Asociatiei Romane a Compostului (ARC) de la GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026

Asociatia Romana a Compostului (ARC) a participat cu stand propriu la editia 2026 a GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC, desfasurata...

Uncategorized3 zile inainte

Infrastructura de mediu, dincolo de planuri: INOVECO a adus la ROMENVIROTEC 2026 soluții și proiecte aplicate pentru gestionarea modernă a deșeurilor

București, 10 March 2026 – INOVECO a participat la Green Energy Expo & Romenvirotec 2026, unul dintre cele mai importante evenimente din...

Afaceri4 zile inainte

Angajator amendat cu 90.000 de lei pentru neplata la timp a salariilor

Un angajator cu sediul social în municipiul Târgu Jiu a fost sancționat cu 90.000 de lei pentru neplata la termen...

Cum gestionează Viva Holidays situațiile neprevăzute, de la zboruri întârziate la overbooking Cum gestionează Viva Holidays situațiile neprevăzute, de la zboruri întârziate la overbooking
Turism4 zile inainte

Cum gestionează Viva Holidays situațiile neprevăzute, de la zboruri întârziate la overbooking?

Călătoria, cu tot aerul ei de libertate, are un obicei enervant: îți arată cât de puțin controlezi. Poți să-ți alegi...

Afaceri5 zile inainte

LumeaMuzicii.ro – publicația online care aduce în prim-plan artiștii și noutățile din industria muzicală

Industria muzicală din România este într-o continuă schimbare, iar publicul caută tot mai des informații actualizate despre artiști, lansări muzicale,...

Afacerio săptămână inainte

RenewAcad va lansa un program incluziv de formare profesională și ocupare a forței de muncă pentru sprijinirea proiectelor fotovoltaice Scatec–DEFIC–BERD din Dobrun și Sadova

RenewAcad a anunțat că va începe implementarea unui program de dezvoltare a competențelor în cadrul „Gender and Economic Inclusion Technical Assistance Framework...

Afacerio săptămână inainte

Native Advertising aniversează 6 ani de activitate și peste 600 de campanii de promovare online

Native Advertising, marcă înregistrată, aniversează șase ani de activitate pe piața de publicitate online din România, perioadă în care peste...

Uncategorizedo săptămână inainte

Greutatea de a fi femeie: 96% dintre femeile din România spun că etapele biologice le influențează greutatea, nu doar voința

Astăzi, în România, două treimi dintre femei consideră că obezitatea este atât o boală cronică, cât și o problemă de...

Afacerio săptămână inainte

Ciocolata Valrhona – Partener Oficial al Festivalului Chocolate Sage 13-15 martie 2026

Ciocolata Valhrona, etalon mondial al ciocolatei premium, este prezentă în România, de la mijlocul anului trecut, exclusiv prin compania Delaco...

Afacerio săptămână inainte

Padbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!

Un nou început pentru sportul din Valea Jiului Valea Jiului a trăit un moment special pentru sportul local: inaugurarea primelor...

Afaceri2 săptămâni inainte

Romanian Real Estate Forum 2026 confirmă maturizarea pieței și forța investițiilor cross-border

Chișinău, 28 februarie 2026 | Peste 300 de participanți : dezvoltatori, investitori, arhitecți, brokeri, juriști și lideri din real estate,...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Xiaomi își extinde portofoliul AIoT, acoperind mobilitatea, dispozitivele wearable și produsele esențiale de zi cu zi

Xiaomi a anunțat cele mai noi produse din ecosistem, ce includ Xiaomi Electric Scooter 6 Series, Xiaomi Watch 5, Xiaomi...

Trending