Administrație locală
Esports Summit 2024: Peste 5,5 milioane de dolari câștigate de jucătorii din România
În săptămâna 3-9 iunie au loc cele mai multe evenimente de gaming la noi în țară
București, 29 mai 2024 – La prima vedere, suma de peste 5,5 milioane de dolari câștigate de jucătorii de esports din România de-a lungul anilor este una importantă. Dar comparativ cu state precum China (295 milioane de dolari), Statele Unite ale Americii (269 milioane de dolari) sau Ucraina (35 milioane dolari), suma nu mai reprezintă o performanță. Despre cum România poate crește nu doar în sumele câștigate în competiții de esports, dar și în ceea ce privește întreg ecosistemul, discutăm la Esport Summit 2024, pe 6 iunie, la Pullman World Trade Center Bucharest, de la ora 10:00.
Evenimentul va aduce la un loc peste 20 de speakeri, de la organizatori de evenimente de esports, autorități guvernamentale, reprezentanți ai mediului academic, manageri de cluburi, până la reprezentanți ai brandurilor endemice și non-endemice care investesc în domeniu.

“Săptămâna viitoare este cea mai plină în evenimente de gaming, în România. Întreg ecosistemul din jurul jocurilor video este punctat în aceste zile, de la evenimente de casual gaming sau competiții de esports și până la evenimentul anual al industriei dezvoltatoare de jocuri din țara noastră și Esports Summit unde ne propunem, an de an, să dăm ora exactă în esports-ul românesc. Iar în acest caz ar trebui să fim pe același fus cu Marea Britanie, Germania, Franța sau Statele Unite. În momentul de față, însă, suntem chiar și în urma Rusiei. Ca să nu mai vorbim de distanța față de China sau Arabia Saudită. Aceasta, în principal din cauza mediului politic în mare parte dezinteresat sau lipsit de viziune. Norocul României este dat în esports, ca și în alte domenii, de talentul natural individual. Fără pic de recunoaștere din partea statului, sunt români care performează în marile competiții din lume, ridică trofee, poartă tricolorul pe podiumuri.”, a precizat Tudor Dăescu, președintele Esports Summit.
Săptămâna 3 – 9 iunie 2024 aduce pentru gamerii din România cele mai multe evenimente dedicate lor din acest an, fie că vorbim despre competiții sau conferințe dedicate sporturilor electronice sau creatorilor de jocuri video: pe lângă Esports Summit, au loc Dev.Play, conferința dezvoltatorilor de jocuri video din România și Europa de Est, Gaming Maraton, cel mai mare festival online în care gamerii se întâlnesc cu streamerii lor preferați și Esports Kings, cel mai mare circuit de esports organizat în România.

La Esports Summit, temele celor 4 panel-uri vor fi:
Panel 1: Situatia esport-ului din România în 2024. Ne-a propulsat Campionatul Mondial găzduit de România în lumea bună a esports-ului?
Industria dezvoltatoare de jocuri plasează țara noastră în primele 5 din Europa. Putem spune că România este Hollywood-ul est european al producției de video games. Însă în ceea ce privește ecosistemul din jurul esports nu suntem într-o poziție favorabilă. Ce ar trebui să facă România ca și jucătorii săi să străluceasca pe scena internațională?
Panel 2: Esports-ul are nevoie de branduri. Dar de ce au brandurile nevoie de esports?
Este clar că o competiție nu poate avea continuitate dacă nu are parteneri din zona comercială. Că echipele au nevoie de sponsori pentru a avea condiții pentru pregătire. Sau bani pentru a participa la turnee. Însă o simplă afișare a logo-ului pe tricou nu ajută brandurile. Sau da? De ce și pentru ce investesc brandurile bani în esports și gaming?
Panel 3: Primul joc video românesc este din anii 70. Poate România scrie istorie în gaming?
Copiii învață istorie, arte, matematică cu ajutorul jocurilor. Chiar și în școli și licee. Primele universități au programe de licență și master în gaming. Iar Bucureștiul un viitor muzeu al jocurilor video. Toate acestea sunt însă inițiative punctuale. Ce poate face Statul pentru a fi parte al acestor schimbări și nu doar un simplu martor pasiv?
Panel 4: “Un român a câștigat Major-ul!”. Drumul de la un titlu de senzație la o nomalitate de zi cu zi.
România performează în esports-ul mondial. Datorită unor individualități. Organizatorii și producătorii români de evenimente de gaming ar putea oricând performa în țările cu tradiție în competiții de esports. De ce suntem atât de nemulțumiți, în acest caz, de starea esports-ului românesc?

În panelurile conferinței vor participa George Dumitrache (Microsoft România), Octav “ang” Crețu (Nexus Gaming), Mihai Cotos (Digital Crusade), Katerina Todorovski (BCR), Mara Mareș (deputată în Parlamentul României), Roxana Baias (NEPI Rockcastle), Diana Buzoianu (deputată în Parlamentul României), Andreea Medvedovici-Per (Director executiv al Asociației Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România), Victor Stroe (Associate Director și Head of Strategy la Leo Burnett), Mihai Neda (fondator Infinite Gaming), Simona Panait (Marketing & Online Director Samsung România și Bulgaria), Mădălina Popa (Microsoft România), Alin Moldoveanu (Prodecan la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica București), Liviu Marica (Director de marketing Asus România), Tudor Dăescu (Esports Summit), Adrian Ștefănoiu (cofondator Video Games Museum), Jaxi (creator de conținut), Cătălin Butnariu (Președinte al Asociației Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România), Vlad Nagîț (101HP.ro), Alexandru Ion (Nexus Gaming) și Marius Radu (GG Industry).
Detalii despre programul conferinței se găsesc pe www.esports-summit.ro.
Administrație locală
Ce trebuie sa stii despre activitatea unor societati cooperative de consum din Romania
Societatile cooperative de consum din Romania reprezinta o forma de organizare economica cu o traditie indelungata in tara noastra . Acestea au aparut pentru a raspunde nevoilor comunitatilor locale, oferind acces la produse si servicii esentiale la preturi corecte. De-a lungul timpului, cooperativele au evoluat si s-au adaptat schimbarilor economice, continuand sa joace un rol important, in special in mediul rural si in localitatile mici.
Principiul de baza al unei cooperative de consum este asocierea voluntara a membrilor care contribuie la dezvoltarea activitatii si beneficiaza de avantajele acesteia. Spre deosebire de companiile clasice, obiectivul principal nu este maximizarea profitului pentru actionari, ci satisfacerea intereselor membrilor si sustinerea comunitatii.
Iata ce trebuie sa stii despre activitatea unor societati cooperative de consum din Romania
Domenii variate de activitate
In prezent, multe societati cooperative de consum desfasoara activitati diverse. Cele mai cunoscute sunt magazinele alimentare si nealimentare care asigura aprovizionarea populatiei cu produse de baza. In unele zone, cooperativele administreaza unitati de alimentatie publica, brutarii, ateliere de prestari servicii sau spatii comerciale inchiriate.
De asemenea, unele cooperative sunt implicate in activitati de productie locala si valorificare a produselor agricole. Prin aceste initiative, ele contribuie la dezvoltarea economiei locale si la crearea de locuri de munca. In multe comunitati, cooperativele reprezinta unul dintre cei mai importanti angajatori.
Beneficii pentru comunitate
Un aspect important al activitatii cooperativelor de consum este impactul social. Aceste organizatii urmaresc nu doar rezultate economice, ci si sprijinirea dezvoltarii comunitatilor in care activeaza. Profitul realizat este reinvestit adesea in modernizarea unitatilor, imbunatatirea serviciilor sau sustinerea unor proiecte locale.
In localitatile unde marile lanturi comerciale sunt absente, magazinele cooperatiste asigura accesul populatiei la produse esentiale. In plus, cooperativele contribuie la mentinerea activitatii economice in zonele rurale si la reducerea fenomenului de depopulare prin pastrarea unor locuri de munca stabile.
Provocari si oportunitati
Ca orice organizatie economica, societatile cooperative de consum se confrunta cu provocari. Concurenta puternica din partea marilor retaileri, schimbarile in comportamentul consumatorilor si necesitatea investitiilor in digitalizare sunt doar cateva dintre acestea.
Cu toate acestea, cooperativele au si avantaje importante. Cunoasterea nevoilor locale, relatia apropiata cu clientii si flexibilitatea in adaptarea ofertei le permit sa ramana competitive. Tot mai multe cooperative investesc in modernizarea spatiilor comerciale, in diversificarea produselor si in promovarea producatorilor locali.
Un model economic cu perspectiva
Societatile cooperative de consum continua sa reprezinte un model economic relevant in Romania. Prin combinarea principiilor cooperatiste cu cerintele economiei moderne, acestea contribuie la dezvoltarea comunitatilor, la sustinerea producatorilor locali si la asigurarea accesului populatiei la bunuri si servicii de calitate. Intr-o perioada in care dezvoltarea durabila si economia sociala capata o importanta tot mai mare, cooperativele de consum demonstreaza ca succesul economic poate merge mana in mana cu responsabilitatea fata de comunitate.
Administrație locală
Ce caracteristici trebuie sa aiba o societate cooperativa de credit in Romania
Societatile cooperative de credit din Romania reprezinta o forma importanta de organizare financiara in Romania, avand rolul de a sprijini membrii comunitatii prin servicii bancare accesibile si adaptate nevoilor locale. Aceste institutii functioneaza pe baza principiilor cooperatiste, punand accent pe solidaritate, intrajutorare si administrare democratica. Intr-un context economic in continua schimbare, cooperativele de credit raman o alternativa viabila la sistemul bancar traditional.
Iata caracteristicile pe care sa le aiba o societate cooperativa de credit in Romania
Cadrul legal si organizarea
In Romania, societatile cooperative de credit sunt reglementate de legislatia specifica institutiilor financiare nebancare si de normele Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Ele fac parte din reteaua cooperativelor de credit organizate in „case centrale” si cooperative locale.
O caracteristica esentiala este faptul ca pot functiona doar pe baza autorizatiei BNR, ceea ce implica respectarea unor cerinte stricte privind capitalul minim, transparenta si raportarea financiara. De asemenea, acestea trebuie sa fie membre ale unei structuri centrale care coordoneaza activitatea si asigura stabilitatea intregului sistem.
Principiul democratic si apartenenta membrilor
Un element definitoriu al cooperativelor de credit este principiul „un membru – un vot”. Indiferent de contributia financiara, fiecare membru are drepturi egale in luarea deciziilor. Acest model democratic diferentiaza cooperativele de bancile comerciale, unde influenta este proportionala cu capitalul detinut.
Membrii sunt atat clienti, cat si proprietari ai institutiei, ceea ce incurajeaza responsabilitatea si implicarea activa in gestionarea resurselor.
Servicii financiare oferite
Societatile cooperative de credit ofera o gama variata de servicii financiare, similare bancilor comerciale, dar adaptate comunitatilor locale. Printre acestea se numara:
acordarea de credite personale si pentru nevoi locale
economisirea prin depozite si conturi de economii
servicii de plata si transfer de bani
sprijin financiar pentru mici intreprinzatori sau fermieri
Un aspect important este orientarea catre persoane sau comunitati care au acces mai redus la sistemul bancar traditional.
Gestionarea riscurilor si stabilitatea financiara
Pentru a functiona in siguranta, cooperativele de credit trebuie sa respecte reguli stricte de gestionare a riscurilor. Acestea includ evaluarea atenta a bonitatii membrilor, constituirea de rezerve financiare si supravegherea permanenta din partea BNR.
De asemenea, integrarea intr-un sistem centralizat ofera un nivel suplimentar de protectie si stabilitate, reducand riscul de insolventa.
Avantaje si provocari
Printre avantajele cooperativelor de credit se numara accesibilitatea, apropierea de comunitate si costurile mai reduse ale serviciilor financiare. Ele contribuie la dezvoltarea economica locala si la incluziunea financiara.
Totusi, aceste institutii se confrunta si cu provocari, precum concurenta cu bancile mari, necesitatea digitalizarii si mentinerea increderii membrilor intr-un mediu economic volatil.
Societatile cooperative de credit din Romania au un rol important in sustinerea economiei locale si in promovarea unui sistem financiar mai echitabil. Prin caracteristicile lor specifice – organizare democratica, orientare catre membri si reglementare stricta – acestea reprezinta o alternativa solida la sistemul bancar clasic, contribuind la dezvoltarea comunitatilor si la incluziunea financiara.
Administrație locală
Cum te ajută un broker credite Iași să obții cel mai bun credit imobiliar în 2025
Alegerea unui credit imobiliar este una dintre cele mai importante decizii financiare pe care le vei lua. Fie că vrei să-ți cumperi primul apartament, să investești într-o casă mai mare sau să-ți refinanțezi un credit existent, este esențial să găsești cea mai bună ofertă pentru nevoile și bugetul tău. Într-o piață imobiliară competitivă, precum cea din Iași sau din alte orașe mari, sprijinul unui broker de credite poate face diferența dintre o alegere inspirată și una costisitoare pe termen lung.
Acest articol îți arată, pas cu pas, cum te poate ajuta concret un broker de credite din Iași sau din orașul tău să obții rapid și ușor cel mai avantajos credit imobiliar în 2025. Vei descoperi beneficii la care poate nu te-ai gândit, mituri pe care le poți demonta și motive pentru care colaborarea cu un broker este, pentru mulți, cea mai bună soluție.
Ce este un broker de credite și de ce este util?
Brokerul de credite este intermediarul dintre client (persoana care dorește un credit) și bănci. Spre deosebire de un consilier bancar, brokerul colaborează cu mai multe instituții financiare, nu doar cu una singură. Scopul lui este să analizeze toate ofertele de pe piață și să-ți recomande creditul imobiliar sau ipotecar cel mai potrivit situației tale.
Rolul său este să:
- Găsească cele mai bune dobânzi și condiții de creditare pentru tine.
- Te ajute să completezi și să depui dosarul de credit fără stres.
- Negocieze cu băncile, astfel încât să primești cele mai bune oferte.
- Îți ofere consultanță personalizată pe tot parcursul procesului.
Brokerii de credite Iași au avantajul că sunt conectați la piața locală și cunosc în detaliu ofertele specifice pentru orașul tău, dar și tendințele la nivel național.
Care sunt principalele beneficii ale colaborării cu un broker de credite?
1. Economisești timp și bani
Un broker de credite analizează în locul tău toate ofertele disponibile la bănci, te ajută cu simulări personalizate folosind un calculator credit ipotecar Iași și îți arată, din start, ce rate lunare și ce condiții poți obține. Astfel, nu mai trebuie să mergi la fiecare bancă, să stai la cozi sau să completezi zeci de formulare.
2. Ai acces la oferte pe care nu le găsești ca simplu client
Multe bănci oferă brokerilor pachete promoționale sau dobânzi speciale pentru clienții aduși prin intermediul lor. De cele mai multe ori, poți obține un credit ipotecar Iași în condiții mai avantajoase decât dacă te-ai prezenta direct la bancă.
3. Consultanță gratuită și transparentă
Unul dintre cele mai importante avantaje: serviciile brokerului de credite sunt gratuite pentru client! Comisionul este plătit de bancă, fără să fie adăugat la costul tău. Brokerul are interesul să îți găsească cea mai bună soluție, pentru că doar așa câștigă și el.
4. Simulări personalizate și adaptate bugetului tău
Folosind instrumente moderne, precum simulare credit ipotecar Iași sau calculatoare de refinanțare credit Iași, brokerul îți arată din prima zi ce rată vei plăti, la ce sumă maximă te încadrezi și cum se schimbă costurile dacă alegi dobândă fixă, variabilă sau vrei să rambursezi anticipat.
5. Sprijin pe tot parcursul procesului
Un broker nu te ajută doar la început, ci rămâne alături de tine până la finalizarea creditului. De la alegerea băncii, întocmirea dosarului, obținerea aprobării și semnarea contractului, până la recomandări pentru asigurare sau renegociere dacă apar probleme.
Cum funcționează colaborarea cu un broker credite Iași – Pașii principali
Pasul 1: Discuția inițială
- Discuți cu brokerul despre planurile tale: vrei să cumperi apartament nou în Iași, să accesezi credit ipotecar pentru o casă, să refinanțezi sau să participi la programul credit noua casă Iași?
- Îi spui ce buget ai, ce venituri, ce preferințe (rată fixă sau variabilă, perioadă de creditare, avans etc.).
Pasul 2: Analiza eligibilității
- Brokerul te ajută să vezi la ce sumă maximă te încadrezi folosind un calculator credit ipotecar Iași sau simulare credit ipotecar.
- Îți spune dacă ai nevoie de acte suplimentare sau dacă trebuie să faci anumite modificări (ex: creșterea avansului, îmbunătățirea scorului de credit).
Pasul 3: Compararea ofertelor
- Brokerul verifică simultan ofertele de credit ipotecar de la toate băncile cu care colaborează.
- Îți prezintă avantajele și dezavantajele fiecărei variante, pe înțelesul tău: costuri lunare, dobânzi, comisioane, perioadă de aprobare.
Pasul 4: Pregătirea dosarului
- Primești o listă clară cu actele necesare pentru dosarul de credit: acte de identitate, dovadă venit, antecontract etc.
- Brokerul te ajută să le completezi rapid și fără greșeli, ca să eviți respingeri sau întârzieri.
Pasul 5: Aplicarea la bancă și obținerea aprobării
- Dosarul este depus la banca aleasă.
- Brokerul urmărește statusul și comunică cu banca în numele tău, astfel încât totul să meargă cât mai repede.
Pasul 6: Semnarea contractului și achiziția
- Când creditul este aprobat, brokerul te asistă la semnarea contractului și te asigură că toate clauzele sunt clare și corecte.
- Poți primi și recomandări pentru asigurarea imobilului sau pentru notari parteneri.
Pasul 7: Sprijin post-vânzare
- Dacă apar modificări de dobândă sau vrei să refinanțezi în viitor, brokerul îți rămâne la dispoziție pentru consultanță gratuită.
De ce să alegi un broker credite Iași în loc să aplici direct la bancă?
1. Mai multă putere de negociere
Brokerii au acces la oferte speciale, pot negocia comisioane sau reduceri pentru clienții lor și știu exact ce documente să pregătească pentru ca dosarul tău să fie aprobat rapid.
2. Consultanță imparțială
Spre deosebire de un consilier bancar care promovează doar oferta propriei bănci, un broker de credite ia în calcul toate variantele și îți spune sincer care este cea mai bună pentru tine.
3. Economie de timp
Nu trebuie să mergi la fiecare bancă, să compari oferte, să înțelegi fiecare clauză sau să completezi nenumărate formulare. Brokerul face asta pentru tine, astfel încât tu să te ocupi de lucrurile cu adevărat importante.
4. Acces la instrumente moderne de simulare
Brokerii folosesc calculatoare online și simulatoare de credit ipotecar pentru Iași și pentru alte orașe, ca să vezi clar ce rate vei plăti, ce se întâmplă dacă dobânda crește sau dacă vrei să rambursezi anticipat.
Mituri despre brokerii de credite
„Brokerul mă costă în plus!”
Fals. Serviciile brokerului sunt gratuite pentru client. Comisionul este plătit de bancă, indiferent de ce ofertă alegi. Nu există costuri ascunse.
„Nu am nevoie de broker, pot aplica și singur!”
Este adevărat, dar riști să alegi o ofertă mai puțin avantajoasă, să omiti acte importante sau să pierzi timp prețios. Brokerul are experiență, contacte directe și poate obține condiții pe care singur nu le-ai putea negocia.
„Brokerii de credite nu sunt de încredere!”
Un broker serios și licențiat colaborează doar cu bănci autorizate și respectă un cod etic strict. Poți cere oricând referințe sau poți verifica recenziile clienților mulțumiți.
Exemple concrete: Cum a ajutat un broker de credite Iași clienții să acceseze mai ușor credite ipotecare avantajoase
Colaborarea cu un broker de credite poate face diferența între o simplă aplicare și obținerea celei mai bune oferte de credit ipotecar, cu condiții personalizate și un proces mult mai simplu. Ana Maria Hutanu, consilier de creditare cu experiență în Iași, este un exemplu de profesionist dedicat care a sprijinit clienții să navigheze cu succes și fără stres prin întreg procesul de finanțare.
Recenzii ale clienților:
- „Recomand Ana Maria! Datorită implicării ei, am înțeles clar fiecare pas al accesării creditului, iar procesul a fost mult mai ușor și transparent. M-a ghidat să aleg cea mai bună ofertă, a negociat condiții avantajoase, iar suportul ei a fost prezent atât în faza de antecontract, cât și la semnarea finală a contractului. Sunt foarte mulțumit de colaborare și o recomand cu încredere oricui are nevoie de ajutor pentru accesarea unui credit.”— Vlad
- „Colaborarea cu dna Ana Maria Hutanu a fost extrem de eficientă și reconfortantă, mai ales că procesul de obținere a creditului a durat aproximativ 6 luni, pentru un imobil aflat în construcție. Ana Maria ne-a ținut la curent cu toate schimbările din piață, ne-a oferit sfaturi adaptate situației noastre și a făcut ca întregul proces să decurgă cât mai lin posibil. A fost mereu disponibilă, răspunzând prompt la toate întrebările, inclusiv în afara orelor de program. S-a ocupat de toate formalitățile cu banca și a ajutat la urgentarea evaluării, facilitând astfel accesul rapid la finanțare. O recomandăm cu toată încrederea – un profesionist dedicat, empatic și de încredere.” — Mona
Întrebări frecvente despre brokerii de credite
Cât durează procesul cu un broker credite Iași?
De obicei, primele oferte le primești în aceeași zi, iar aprobarea creditului durează între 2 și 4 săptămâni, în funcție de complexitatea dosarului.
Trebuie să semnez ceva cu brokerul?
Da, se semnează un acord de colaborare care asigură confidențialitatea datelor și transparentizarea relației. Totul este în avantajul tău!
Pot apela la broker pentru orice tip de credit?
Da, brokerii te pot ajuta pentru credit ipotecar, credit imobiliar, refinanțare sau credit de nevoi personale.
Este mai ușor să obțin aprobarea prin broker?
De cele mai multe ori, da. Brokerul știe exact ce profil de client preferă fiecare bancă și pregătește dosarul perfect pentru tine.
Cum alegi cel mai bun broker credite Iași?
- Caută brokeri cu experiență și recenzii bune în zona ta.
- Întreabă direct de parteneriatele pe care le au cu băncile.
- Fii atent la claritatea explicațiilor și la promptitudinea cu care răspund la întrebări.
- Preferă brokerii care oferă simulare credit ipotecar Iași gratuită și consultanță completă.
În 2025, cu o piață imobiliară în continuă schimbare, colaborarea cu un broker credite Iași sau din orașul tău te poate ajuta să economisești timp, bani și să găsești cea mai bună ofertă de credit imobiliar. Fie că vrei apartamente noi Iași, vrei să faci o simulare credit ipotecar Iași sau ai nevoie de refinanțare, un broker de credite îți simplifică drumul către locuința visată.
Nu lăsa decizia financiară cea mai importantă din viața ta la întâmplare – folosește sprijinul unui specialist și bucură-te de confort, siguranță și transparență!
Vrei să afli ce rată lunară ai putea avea pentru apartamentul dorit? Cere acum o simulare de credit ipotecar Iași sau programează o întâlnire gratuită cu un broker credite Iași! Fă primul pas spre casa ta cu cele mai bune condiții!
-
Evenimentacum 8 ani2.500 de pachete cu tigari de contrabanda confiscate la Moisei
-
Exclusivacum 4 aniCum poate să arate o săptămână la Vlad Cazino? Planul de recompense zilnice de la acest Vampir!
-
Evenimentacum 8 aniCe spune Tudorel Toader despre scandalul momentului. Există acel document | MaramuresAZI
-
Uncategorizedacum 7 aniMagazinul care ofera huse si accesorii gsm in premiera
-
Uncategorizedacum 7 aniHusele – accesoriile de protectie ideale
-
Exclusivacum 6 aniCare este cea mai buna oferta de angajari la care pot aplica tinerele din Romania?
-
Evenimentacum 5 ani
CSALB lansează Caravana Online în cele mai mari orașe ale țării. Ce au obținut craiovenii din negocierile cu băncile
-
Evenimentacum 4 aniPlexiglas pentru perete pentru casă și local

