Uncategorized
Armata României vine la Bucharest Gaming Week
Pe 14 și 15 octombrie la Palatul Parlamentului, gamerii își vor putea întâlni idolii și câștiga sute de premii
BUCUREȘTI, 12 octombrie 2023 – Apogeul Bucharest Gaming Week, cel mai anticipat eveniment de gaming din România, va avea loc în zilele de 14 și 15 octombrie, la Palatul Parlamentului. Aici, peste zece mii de fani ai jocurilor video îi vor întâlni pe cei mai cunoscuți gameri români și vor putea concura alături de aceștia pentru sute de premii.
Bucharest Gaming Week a debutat weekendul trecut cu o ediție online care a adunat peste 400.000 de vizitatori. Pe parcursul săptămânii, în tot Bucureștiul au avut loc evenimente conexe care au pus accentul pe întreg universul jocurilor video, de la ceea ce presupune dezvoltarea jocurilor video și până la siguranța copiilor atunci când sunt în mediul online. În acest weekend, pe scena principală de la Bucharest Gaming Week, va urca și cea mai titrată jucătoare de Counter-Strike din lume, românca Ana Dumbravă.
„Cu siguranță este cea mai bună dintre cele șapte ediții de până acum ale Bucharest Gaming Week. Aproape toți youtuberii cunoscuți din România, de la de la iRaphahell la IHATEPINK la Theo Zeciu și iSilent și mulți alți zeci de creatori de conținut vor fi prezenți la acest eveniment să își întâlnească fanii. Mai mult, GRAURE, artistul iubit de toți tinerii pentru modul în care personalizează încălțăminte sport va arăta cum reușeste să îți transforme gadgeturile de joc în unicate. Unul dintre cele mai iubite jocuri din lume, League of Legends, organizează pe scena Bucharest Gaming Week un all star game. Iar Armata României este mai prezentă ca oricând la această ediție. Oare vom vedea live cunoscutele arme din Counter Strike? Rămâne să aflam”, spune Tudor Dăescu, co-organizator Bucharest Gaming Week.

O desfășurare de forțe impresionantă a Armatei României
Vizitatorii vor fi întâmpinați de militari care prezintă diferite oferte educaționale, dar și de robotul mobil, prezent în premieră, care se va plimba printre standuri, aducând un plus de dinamism experienței. Ca parte a activităților planificate, cei curioși vor putea încerca trei simulatoare de zbor, dar și simulatorul virtual pentru exersarea ședințelor de tragere.
La standul Armatei României, participanții pot testa un simulator de zbor în realitate virtuală, o replică a elicopterului IAR 316 B, un model de antrenament produs de Industria Aeronautică Română. Cei prezenți pot folosi simulatorul ELITE PI-135 pentru decolare, proceduri de zbor instrumental cu folosirea mijloacelor de radionavigație și aterizare. Simulatorul DCS (Digital Combat Simulator) de zbor pentru avioanele IAK-52 și F-16 va reda cu foarte mare acuratețe atât modelul dinamic de zbor cât și funcționarea sistemelor interne ale aeronavelor.
Spațiul în aer liber va găzdui un bootcamp organizat de cercetașii militari, in care cei mici își pot testa capacitatea de efort, un stand la care vizitatorii vor putea învăța despre nodurile marinărești, dar și despre tipurile de focuri și adăposturile folosite de cercetașii militari. Cei mici sunt așteptați cu jocuri și concursuri, inclusiv un colț de face painting, și vor putea vedea 1 autovehicul de tip VAMTAC, din dotarea poliției militare.

Timp de două zile Palatul Parlamentului devine epicentrul gamingului
În premieră, gamerii vor putea participa la un ”Treasure Hunt” în cadrul căruia vor avea șansa de a câștiga sute de premii atractive. Vânătorii de comori vor trebui să descarce aplicația oficială a evenimentului Bucharest Gaming Week 2023, disponibilă în Play Store și AppStore, iar apoi să îndeplinească misiunile care pot varia de la a vizita anumite standuri la a posta pe conturile proprii de social media. Punctele adunate în urma îndeplinirii provocărilor vor putea fi preschimbate în sute de premii.
Tinerii care vor dori să urmeze o carieră în industria dezvoltatoare de jocuri video, vor putea afla mai multe lucruri de la reprezentanții Echo School, un program care va certifica internațional viitori specialiști în gaming, începând cu 2024. Tinerii vor putea urma două programe de studiu: game design și produție și game engineering.
Scena principală de la Bucharest Gaming Week va găzdui o mulțime de turnee și competiții, prezentate de cei mai populari streameri. În cadrul Minecraft Chellenges, iHatepink, Gannicus, Luca Luk, iSilent, Bobospider și karinul vor forma echipe cu fanii prezenți la scenă și se vor duela pentru premii valoroase. Se întoarce și turneul Stumble Guys găzduit de Mădălin care le va oferi șansa vizitatorilor să-și dovedească priceperea la una dintre cele mai populare jocuri ale momentului.
Tot pe scena principală a evenimentului vor avea loc meciurile demonstrative din EA Sports FC 24, cel mai popular joc de fotbal. Din componența celor două echipe care se vor duela fac parte pe lângă popularii influenceri Ovvy, Tudor Buțan, Andu, Theo și artiștii Ionuț Rusu, Bvcovia, Marko Glass și George Tănase.
Fanii League of Legends nu vor să rateze meciul demonstrativ, în cadrul căruia două echipe își vor măsura forțele într-o confruntare memorabilă. Echipa Albastră este reprezentată de Chitzunel, Antonia Nuckle, Ang, Coatpustmain și Trisssmery, în timp ce Echipa Roșie îi are în componență pe Xerxe, Adriivonb, Techeș, Foxify, Ololosh.
Streamerii aflați la început de drum vor beneficia de un spațiu dedicat amenajat, de unde vor putea face transmisii live pe canalele lor proprii despre experiența lor de la Bucharest Gaming Week.
Scena de la Bucharest Gaming Week va aduce în lumina reflectoarelor și Parada de Cosplay, în cadrul cărora vor defila creatorii celor mai reușite costume inspirate de personaje din jocuri video, dar și meciurile incendiare organizate în nou lansatul Counter-Strike 2.
Cele mai populare și mai așteptate jocuri video sub același acoperiș
Nu vor lipsi nici cele mai noi jocuri lansate la nivel internațional, care vor putea încercate la Bucharest Gaming Week pe cele mai performante console și sisteme de gaming. Gamerii vor avea șansa să butoneze titluri mult așteptate precum EA Sports FC 24, Counter-Strike 2, Assassin’s Creed Mirage, Mortal Kombat 1, StreetFighter 6 sau Baldur’s Gate III. Lista continuă cu cele mai urmărite jocuri ale momentului precum Minecraft, Stumble Guys, League of Legends, Fortnite sau Valorant.
În cadrul Arenei Virtual Reality vizitatorii vor putea experimenta simulări uimitoare și vor trăi momente de neuitat în meciurile deadmatch sau pe echipe din jocurile Quantum Arena și Cops vs. Robbers.
Arena de mobile gaming îi așteaptă pe pasionații jocurilor mobile cu 24 de telefoane pe care se vor da meciuri intense în Minecraft, Free Fire, Stumble Guys, Fortnite și Clash Royale.
Cei pasionați de cultura urbană vor putea să-l vadă în acțiune pe GRAURE, artist recunoscut pentru realizarea de încălțăminte sport personalizate, care va avea propriul stand în cadrul evenimentului.
În plus față de competițiile desfășurate pe scena principală și în cadrul Treasure Hunt, gamerii vor participa și la turneele organizate la stand-urile partenerilor. Cei mai buni dintre ei au șansa de a câștiga o mulțime de premii constând în dispozitive de gaming.
Evenimentul are loc, atât sâmbătă cât și duminică, de la ora 10:00. Intrarea în Palatul Parlamentului se face din Piața Constituției.
Minorii sub 14 ani vor putea intra doar însoțiți de un părinte sau tutore, iar persoanele cu dizabilități beneficiază de acces liber pe baza certificatului medical.
Mai multe detalii despre zona de Food Court, dar și despre harta și programul exact se găsesc în aplicația oficială Bucharest Gaming Week disponibilă pe AppStore și în Play Store.
Uncategorized
Pizza – promoții, oferte și reduceri pentru o zi mai bună!
O pizza la preț bun nu e doar o chestiune de economii – e un moment în care spui „astăzi merit asta” și simți că ai parte de un moment de repaus. În zilele în care programul îți mănâncă energia și stresul se acumulează, o ofertă la pizza devine scuza perfectă să pui totul pe pauză și să te răsfeți fără să îți judeci portofelul.
În România, promoțiile pizza au ajuns peste tot: pe site-urile lanțurilor mari, pe vouchere online și nu numai. Oamenii caută activ astfel de oferte, verifică coduri zilnic și compară reduceri înainte să plaseze comanda. Dar fenomenul e mai accentuat decât pare: pizza promoții nu înseamnă doar mâncare ieftină – reprezintă o micro-decizie care îți schimbă dispoziția și îți ridică moralul în câteva secunde.
De ce pizza la promoție ne face fericiți?
Știința din spatele plăcerii e simplă: carbohidrații și brânza din pizza declanșează serotonina și dopamina în creier, acele neurotransmițători care reglează buna dispoziție. Oamenii simt o reducere de 15-20% a nivelului de stres după o masă apetisantă, iar pizza e campioană la capitolul confort alimentar. Nu e doar gust – e chimie pură care îți resetează creierul după o zi obositoare.
Raportul preț-plăcere amplifică efectul. Când iei ceva delicios cu 30-50% reducere, creierul tău procesează asta ca pe un câștig dublu: te bucuri de mâncare și simți că ai profitat de o oportunitate. Senzația de „deal bun” activează circuitele de recompensă la fel de intens ca gustul în sine. Nu e de mirare faptul că promovarea de pizza promoții generează atât de multă dopamină – primești și plăcere și satisfacția că ai ales inteligent.
O pizza la ofertă e și scuza perfectă să îți dai voie să respiri. Nu trebuie să fie o ocazie specială – uneori o seară obișnuită devine memorabilă pentru că ai ales varianta cea mai tentantă din meniu și ai economisit bani în același timp. E un moment de indulgență fără vinovăție, o pauză mică în care te concentrezi doar pe gust și pe faptul că ziua ta tocmai a devenit mai bună.
Cum arată cele mai bune promoții pizza în România?
Deal-urile clasice care se repetă constant sunt 1+1 – cumperi o pizza, primești una gratis sau la reducere – și reducerile de 20-50% la a doua comandă. Unele pizzerii oferă transport gratuit și pizza gratuită la comenzi de minimum 3 pizza, în timp ce altele listează reduceri variate sau promoții și la deserturi.
Competiția intensă între pizzerii în orașe mari împinge aceste promoții constant pe serviciile de livrare și site-uri dedicate, toate țintind mediul urban, adică oamenii ocupați care vor o schimbare rapidă de dispoziție fără să sacrifice bugetul.
La Jerry’s Pizza, promoțiile pizza vin la pachet cu gust autentic și livrare rapidă în București, Ploiești, Brașov și alte orașe mari. Cu aproape 30 de ani de istorie și un meniu proiectat pentru fiecare ocazie, echipa Jerry’s știe că o pizza bună la preț bun nu e doar mâncare – e un moment de fericire în ziua ta.
Comandă acum pe jerryspizza.ro și vezi cum o ofertă simplă îți poate schimba seara!
Uncategorized
HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI
Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte din noua generație de agenți AI capabili să execute acțiuni.
Această integrare extinde modul de interacțiune cu tableta, deschizând scenarii noi de utilizare și ducând multitasking-ul la un nivel superior.
Susținută de capabilități AI la nivel de PC, MagicPad 4 reflectă direcția HONOR de a aduce AI avansat în experiența de zi cu zi, capabil să simplifice sarcinile și să optimizeze fluxurile de lucru.
Elemente cheie:
• Prima tabletă Android cu AI Agent integrat
Prin mediul Linux Lab integrat, HONOR MagicPad 4 devine un veritabil laborator AI portabil. Utilizatorii pot instala și rula OpenClaw Agent direct pe dispozitiv, deschizând noi posibilități de folosire.
• Flexibilitate extinsă pentru dezvoltatori
Tableta oferă acces complet la linia de comandă, permițând configurarea propriilor agenți AI, gestionarea cheilor API și rularea de sarcini complexe.
• Ecosistem deschis și personalizabil
Spre deosebire de sistemele închise, HONOR permite alegerea furnizorilor de modele lingvistice (LLM) și personalizarea capabilităților AI în funcție de nevoi, oferind un nivel ridicat de control și adaptabilitate.
HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI.
Uncategorized
Cupola Speed și opțiunile potrivite pentru piese Chevrolet
Când ai de înlocuit o piesă la un Chevrolet, cel mai important este să găsești rapid o componentă care se potrivește corect și care poate fi folosită fără compromisuri inutile. Nu orice reparație justifică investiția într-o piesă nouă, mai ales atunci când există variante mai accesibile și mai practice. Cupola Speed se adresează celor care caută soluții clare pentru mașina lor, iar interesul pentru dezmembrări Chevrolet vine tocmai din nevoia de a repara eficient, fără costuri exagerate și fără timp pierdut.
O variantă utilă atunci când piesa trebuie găsită repede
În multe cazuri, proprietarii de Chevrolet ajung să caute o soluție rapidă pentru o problemă concretă: o componentă mecanică defectă, un element de caroserie afectat, o piesă electrică sau un detaliu de interior care trebuie înlocuit. Astfel de situații cer mai mult decât o simplă ofertă de preț. Este nevoie de compatibilitate, de atenție la detalii și de o alegere făcută corect de la început. Cupola Speed pune accent pe această abordare practică, în care piesa potrivită contează mai mult decât o decizie luată în grabă.
De ce rămâne această opțiune atât de căutată
Pentru multe modele Chevrolet, piesele din dezmembrări sunt o alternativă firească. Uneori sunt mai ușor de găsit, alteori sunt mai avantajoase ca preț, iar în anumite situații pot reprezenta cea mai eficientă variantă pentru continuarea reparației. Tocmai de aceea, segmentul de dezmembrări Chevrolet este relevant pentru șoferii care vor să păstreze controlul asupra bugetului și să evite cheltuieli mai mari decât este necesar.
Cupola Speed și importanța unei alegeri corecte
La prima vedere, două piese pot părea identice, dar în realitate pot exista diferențe importante de cod, de generație sau de echipare. La Chevrolet, aceste detalii fac adesea diferența dintre o piesă care se montează corect și una care doar pare potrivită. Cupola Speed tratează cu seriozitate această etapă, tocmai pentru că o alegere bună reduce riscul de erori, retururi și întârzieri. Când procesul de identificare este făcut atent, întreaga reparație devine mai simplă.
Soluții pentru șoferii care caută eficiență, nu complicații
Cei care caută piese pentru Chevrolet nu vor doar o variantă ieftină, ci una care să aibă sens pentru mașina lor. Fie că este vorba despre modele de oraș, SUV-uri sau alte variante din gamă, nevoia rămâne aceeași: o piesă compatibilă, disponibilă într-un timp rezonabil și aleasă cu atenție. Din acest motiv, dezmembrări Chevrolet rămâne un punct de interes pentru cei care vor o soluție practică și bine calculată.
Când costul contează, dar și rezultatul final
O reparație bună nu înseamnă doar să rezolvi problema pe moment, ci să alegi o componentă care chiar se potrivește și care poate susține funcționarea corectă a mașinii. Cupola Speed se poziționează ca o soluție pentru cei care vor să facă lucrurile logic: să identifice piesa necesară, să evite variantele nepotrivite și să meargă pe o opțiune mai avantajoasă atunci când acest lucru este posibil. În cazul pieselor provenite din dezmembrări, această diferență de abordare contează mult.
Cupola Speed, o alegere practică pentru piese Chevrolet
Pentru cei interesați de dezmembrări Chevrolet, Cupola Speed poate fi o opțiune potrivită atunci când caută piese pentru reparații făcute corect, cu mai multă atenție și cu un buget mai bine gestionat. În fond, o piesă bine aleasă poate scurta mult procesul de reparație și poate elimina multe complicații. Iar atunci când ai nevoie de o soluție practică pentru Chevrolet, contează să ai alături un partener care înțelege exact acest lucru.
-
Evenimentacum 8 ani2.500 de pachete cu tigari de contrabanda confiscate la Moisei
-
Exclusivacum 4 aniCum poate să arate o săptămână la Vlad Cazino? Planul de recompense zilnice de la acest Vampir!
-
Evenimentacum 8 aniCe spune Tudorel Toader despre scandalul momentului. Există acel document | MaramuresAZI
-
Uncategorizedacum 7 aniMagazinul care ofera huse si accesorii gsm in premiera
-
Uncategorizedacum 7 aniHusele – accesoriile de protectie ideale
-
Exclusivacum 6 aniCare este cea mai buna oferta de angajari la care pot aplica tinerele din Romania?
-
Evenimentacum 5 ani
CSALB lansează Caravana Online în cele mai mari orașe ale țării. Ce au obținut craiovenii din negocierile cu băncile
-
Evenimentacum 4 aniPlexiglas pentru perete pentru casă și local

