Uncategorized
Contextualizarea celor mai recente modificări ale legislației din domeniul jocurilor de noroc (P)
Interzicerea jocurilor de noroc legale nu stopează accesul la jocuri de noroc. Îl transferă în zona pieței negre, a jocurilor ilicite organizate de grupări infracționale, unde autoritățile nu mai au niciun control, iar jucătorii nicio protecție. Industria jocurilor de noroc din România cere identificarea corectă a scopului urmărit și a măsurilor care pot conduce la realizarea lui
În ultimele zile, în spațiul public, în baza ultimelor modificări legislative, a apărut o dezbatere privind interzicerea jocurilor de noroc la nivel local. În acest context, Federația Organizatorilor de Jocuri de Noroc din România, organizația reprezentativă a industriei de gambling, consideră necesare câteva clarificări importante și înțelegerea corectă și completă a fenomenului.
Am sprijinit și sprijinim preocuparea autorităților centrale și locale pentru protejarea cetățenilor, cu preponderență a persoanelor vulnerabile. În acest context și având același scop, solicităm identificarea corespunzătoare a obiectivelor pe care statul și autoritățile locale și-au propus să le atingă și, mai ales, a mijloacelor concrete, reale, care pot contribui la realizarea acestora. Ceea ce solicităm este utilizarea inteligentă și eficientă a instrumentelor pe care legea le oferă.
Ultima modificare legislativă, care nu este despre interzicerea jocurilor de noroc, ci despre o cât mai bună și specifică administrare a acestui domeniu la nivel local, are la bază o serie de studii și cercetări sociologice realizate de-a lungul timpului de ONG-uri și organizații cu acest scop, cu ale căror rezultate suntem pe deplin de acord și cu privire la care am atras atenția începând cu mulți ani în urmă.
Nu avem dubii cu privire la faptul că multiplele cazuri de persoane vulnerabile, în special minori, care declară că au participat la jocuri de noroc sunt absolut reale. Ce este omis și ce trebuie adus la cunoștința tuturor este faptul că, în cvasitotalitatea lor, aceste situații se referă la practicarea de jocuri de noroc în locații și pe website-uri care operează ilegal. Fără licențe și autorizații, fără taxe și mai ales fără niciun fel de măsuri legale și operaționale de protecție a jucătorilor. Practic, fără nicio restricție.
Despre „piața neagră/black market” se discută prea puțin sau chiar se evită a se comunica, dar vorbim despre o piață care, așa cum reiese din informări EUROPOL și Bloomberg și din diverse studii, cunoaște o dezvoltare explozivă, favorizată în special de măsurile care duc în mod direct sau implicit la diminuarea sau dispariția pieței reglementate.
Interzicerea produce iluzia unei soluții, dar în realitate transferă problema într-o zonă unde nimeni din administrație, locală sau centrală, nu mai are autoritate. Nu este o presupunere, ci un adevăr confirmat de realitatea socială și economică din multe țări UE din Europa de Vest și cea din SUA, care au trecut deja prin ciclul acesta al interzicerii, la un moment dat, a jocurilor de noroc, iar ulterior au fost din nou legalizate și reglementate. Pe baze statistice și obiective, aceste state dezvoltate au înțeles că soluția este controlul, nu lipsa lui prin interdicții, și au corectat legal acest pas, un pas bine-intenționat, dar categoric greșit.
Este de notorietate faptul că interdicțiile nu au contribuit în niciun fel la dispariția fenomenelor, ci doar la transferul lor în portofoliul grupurilor de criminalitate organizată, pentru care au generat și generează profituri imense, care în parte sunt reinvestite în alte activități criminale, inclusiv în obținerea de protecție pentru activitățile desfășurate.
Unica soluție reală, eficientă este reglementarea însoțită de control, educație generală care să conducă la înțelegerea faptului că jocurile de noroc sunt și trebuie să fie doar o activitate de divertisment, nu o iluzorie sursă de îmbogățire, respectiv nevoia imperioasă de combatere a pieței negre (nu supra-favorizarea și stimularea ei).
Interzicerea jocurilor de noroc la nivel local va avea ca unic beneficiar piața neagră, în contextul în care 71% din sumele tranzacționate în domeniul jocurilor de noroc la nivel european sunt în zona ilegală. Nu 7%, ci 71%.
Spre deosebire de mediul ilegal, locațiile land-based care funcționează legal sunt fiscalizate, controlabile în orice moment și supuse unor obligații stricte privind accesul și măsurile de joc responsabil.
Un oraș fără locații legale de jocuri de noroc nu devine un oraș fără jocuri de noroc, ci un oraș în care jocurile de noroc se desfășoară în afara controlului local și, adesea, în afara cadrului fiscal național, unde verificarea vârstei este formală sau inexistentă.
Reglementarea eficientă nu este o alegere între comunitate și industrie. Este o alegere între control și lipsa controlului, între o activitate vizibilă și reglementată și una care se desfășoară complet în afara autorității statului.
Administrația locală are la dispoziție instrumentele necesare pentru a gestiona acest domeniu într-un mod vizibil și controlat. Pentru că alternativa interdicției totale înseamnă pierderea oricărei capacități de intervenție și transformarea comunităților în zone dominate de activități oculte și periculoase.
Industria de jocuri de noroc nu cere să fie protejată, ci solicită ca instrumentele existente să fie folosite pentru reglementare eficientă și control. În acest context, considerăm că dezbaterea publică trebuie purtată într-un cadru echilibrat și bazat pe date, nu pe percepții sau decizii emoționale.
Uncategorized
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, o investiție strategică dedicată digitalizării și modernizării serviciilor publice oferite comunității sportive din România.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor partenere, ai structurilor sportive și ai autorităților publice, având ca obiectiv prezentarea direcțiilor de dezvoltare a proiectului și consolidarea colaborării instituționale în procesul de transformare digitală a serviciilor din domeniul anti-doping.
La conferință au participat reprezentanți ai Guvernului României, ai Agenției Naționale pentru Sport, ai Organismului Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI), ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român, ai federațiilor sportive naționale, ai structurilor din sportul recreativ, precum și membri ai Comisiei SUT și ai Comisiei de Audiere.
În cadrul conferinței, managerul de proiect a prezentat principalele obiective și rezultatele așteptate, precum și impactul proiectului asupra modernizării serviciilor oferite de ANAD. „Platforma digitală integrată pentru Agenția Națională Anti-Doping va contribui la eficientizarea proceselor instituționale, creșterea transparenței și facilitarea accesului la servicii digitale moderne”, a declarat managerul de proiect, evidențiind totodată beneficiile privind reducerea timpilor de procesare și optimizarea activităților administrative.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea unei platforme digitale integrate care să optimizeze activitățile administrative și operaționale ale ANAD prin implementarea unor soluții moderne de digitalizare, automatizare și interoperabilitate.
Grup țintă
Beneficiari direcți
* Agenția Națională Anti-Doping, în calitate de autoritate publică responsabilă cu prevenirea și combaterea dopajului în sport;
* sportivii și personalul asistent al sportivilor;
* federațiile sportive naționale și celelalte organizații sportive;
* reprezentanții structurilor din sportul recreativ;
* membrii comisiilor și structurilor cu atribuții în domeniul anti-doping;
* personalul ANAD implicat în gestionarea și furnizarea serviciilor publice digitale.

Beneficiari indirecți
* instituțiile publice partenere;
* structurile sportive și organizațiile implicate în promovarea sportului curat;
* societatea civilă și publicul interesat de accesul la informații și servicii publice digitale moderne.
Printre principalele rezultatele vizate se numără:
* digitalizarea serviciilor publice și a fluxurilor administrative;
* îmbunătățirea comunicării cu sportivii și organizațiile sportive;
* dezvoltarea unor instrumente moderne de informare și educație anti-doping;
* creșterea accesibilității și transparenței serviciilor oferite;
* consolidarea capacității administrative și digitale a instituției.
Proiectul este implementat în perioada 11 februarie 2026–10 februarie 2029 și are o valoare totală de 37.160.055,85 lei, fiind finanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare – Acțiunea 2.2 E-guvernare și digitalizare.
Prin implementarea acestui proiect, Agenția Națională Anti-Doping își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea unor servicii publice moderne, eficiente și accesibile, contribuind la consolidarea unui sistem anti-doping bazat pe integritate, responsabilitate și inovație, aliniat standardelor europene de digitalizare și bună guvernanță.
Uncategorized
CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri de insolvență din România
CFR Marfă, compania feroviară de stat cu datorii uriașe și ani de agonie financiară în spate, a ajuns în punctul în care își cere singură falimentul. Într-un dosar care privește un operator strategic pentru economia națională, alegerea lichidatorului judiciar nu este un detaliu tehnic — este o decizie cu consecințe directe asupra creditorilor, angajaților și banilor publici implicați. Cu atât mai surprinzătoare este propunerea depusă de CFR Marfă: Sierra Quadrant, un practician în insolvență cu un istoric recent cel puțin problematic.
„Vândut” — dar nu în realitate
Investigația pornește din provincie, de la două combinate chimice: Ga Pro Co Piatra Neamț și Donau Chem Turnu Măgurele — ambele în procedură de lichidare, ambele cu Sierra Quadrant la cârmă. Pe site-ul oficial al firmei, cele două active apăreau, încă din decembrie 2024, cu statutul de „vândute”. O veste bună, cel puțin la prima vedere. Problema: transferul de proprietate nu avusese loc. Niciun act, nicio înregistrare, nicio finalitate juridică.
Confirmarea nu vine dintr-o sursă oarecare, ci de la ANAF — unul dintre creditorii majori implicați în proceduri. Informațiile apărute în spațiul public despre presupusa preluare a Ga Pro Co de către un investitor privat nu au fost validate juridic și au fost infirmate explicit de creditori. Întrebarea firească rămâne fără răspuns: de ce prezenta lichidatorul active drept tranzacționate când, în fapt, ele nu fuseseră vândute?
Licitații suspendate, active „reînviate”
Dincolo de problemele de comunicare, situația de pe teren era și mai complicată. La Donau Chem, licitațiile pentru valorificarea activelor au fost suspendate, iar bunurile au revenit în circuitul de vânzare — în ciuda faptului că fuseseră anterior prezentate public ca tranzacționate. Lipsa de interes a cumpărătorilor, blocajele procedurale și absența unor rezultate concrete au transformat procesul de lichidare într-un șir de tergiversări cu costuri reale pentru creditori.
Judecătorul-sindic a tras linie: „Mod necorespunzător” de executare
Episodul cel mai grav nu este cel al comunicării defectuoase sau al licitațiilor eșuate, ci cel consemnat în august 2025, când instanța a pronunțat o decizie cu totul neobișnuită: înlocuirea Sierra Quadrant din funcția de lichidator judiciar în dosarul Donau Chem. Judecătorul-sindic a reținut în motivare „modul necorespunzător” de executare a atribuțiilor, indicând tergiversarea convocării adunării creditorilor — o obligație de bază în orice procedură de insolvență — precum și ignorarea unor documente relevante depuse de participanți la procedură. Consecința a fost previzibilă: blocaje procedurale și întârzieri semnificative în finalizarea unui dosar deja dificil.
Și totuși — CFR Marfă îi propune același practician
În acest context, propunerea CFR Marfă de a desemna Sierra Quadrant drept lichidator într-un dosar de cu totul altă anvergură ridică îngrijorări pe care actorii din piață nu le mai pot ignora. CFR Marfă nu este un combinat chimic dintr-un oraș de provincie. Este un operator feroviar național, aflat de ani în criză, al cărui dosar de insolvență presupune coordonarea unor mase credale complexe, tranzacții de amploare și o execuție fără marje de eroare.
Investigația identifică mai multe neclarități care cer lămuriri publice. Cine a inițiat propunerea — a venit din interiorul conducerii CFR Marfă sau a fost susținută din exterior? A fost analizat istoricul Sierra Quadrant înainte de formularea propunerii, inclusiv decizia de înlocuire din dosarul Donau Chem? Creditorii CFR Marfă — în special cei publici, precum statul român prin ANAF sau alți creditori instituționali — știu cu cine urmează să lucreze? Există conflicte de interese sau relații contractuale anterioare între CFR Marfă și Sierra Quadrant?
În loc de concluzie
Un lichidator judiciar nu este un detaliu birocratic. Într-un dosar de talia CFR Marfă, este omul care decide ce se vinde, cui, când și la ce preț. Este cel care convoacă creditorii, gestionează contestațiile și răspunde în fața instanței. Standardele pentru un astfel de rol presupun nu doar o licență UNPIR și experiență formală, ci un istoric demonstrabil de execuție riguroasă. Episoadele recente asociate Sierra Quadrant — de la active declarate vândute fără temei juridic până la înlocuirea judiciară pentru atribuții executate necorespunzător — pun sub semnul întrebării tocmai acest standard.
Dosarul CFR Marfă este prea important pentru a fi gestionat cu jumătăți de măsură.
Uncategorized
Leica Live Moment pe seria Xiaomi 17T: viitorul imagisticii mobile de la Xiaomi și Leica
Dezvoltarea rapidă a fotografiei mobile în ultimele două decenii a făcut ca aceasta să fie mai ușoară și mai accesibilă ca niciodată, iar acum oricine poate să devină un maestru în spatele obiectivului. În timp ce textul și vocea au fost cândva principalele moduri în care comunicam unii cu alții, astăzi, fotografiile și videoclipurile au devenit parte integrantă din modul în care ne conectăm și partajăm informații. Dar, pe măsură ce fotografia mobilă s-a integrat în structura vieții de zi cu zi, oamenii așteaptă mai mult de la camerele lor – ca acestea să meargă dincolo de simpla surprindere a unui moment și să devină, în schimb, un instrument de exprimare, povestire și creativitate.
Această schimbare reconfigurează, de asemenea, industria mobilă, colaborările dintre brandurile de smartphone-uri și producătorii tradiționali de camere foto având un rol tot mai important în modul în care este experimentată fotografia. Un astfel de parteneriat este colaborarea dintre Xiaomi și Leica – un parteneriat care redefinește fotografia mobilă, prin reunirea a peste un secol de moștenire fotografică și cea mai recentă tehnologie pentru smartphone-uri. Pe măsură ce parteneriatul intră în al cincilea an, viitoarea serie Xiaomi 17T, alături de camera sa telephoto Leica 5x disponibilă pe întreaga gamă și funcția Leica Live Moment, semnalează următorul pas în această colaborare, indicând noi posibilități în modul în care poveștile sunt spuse prin intermediul telefoanelor mobile.
De la o idee la experiența fotografică supremă
În 2022, Xiaomi și Leica au intrat într-un parteneriat strategic construit pe o viziune comună pentru fotografia mobilă, care urma să exploreze limitele performanței optime și ale experiențelor de fotografie mobilă. Unul dintre primele rezultate ale parteneriatului a fost implementarea aspectului iconic Leica – Leica look – pe telefoanele Xiaomi. Au fost create două stiluri fotografice distincte: „Leica Authentic Look”, care a replicat stilul natural recunoscut instantaneu ca fiind Leica, și „Leica Vibrant Look”, care a păstrat identitatea de bază a Leica, adaptând în același timp stilul pentru un aspect optimizat pentru mobil și rețelele sociale. Alături de aceste două stiluri majore, alte funcții precum watermark-urile Leica și sunetele clasice de declanșator au adus și mai mult din experiența autentică Leica pe smartphone-urile Xiaomi.

Tehnologia Xiaomi proiectată împreună cu Leica aduce „Leica Look-ul” autentic pe smartphone-uri.
În spatele acestor experiențe de imagistică mobilă în continuă evoluție, optica de ultimă generație de la Leica a continuat să depășească limitele atât în ceea ce privește calitatea imaginii, cât și a stilului. Colaborarea a progresat între diferite generații de lentile, evoluând de la optica iconică Summicron la cea premium Summilux, diafragmele mai mari ale acesteia din urmă ajutând la livrarea unor imagini clare și de înaltă calitate. În cadrul acestei colaborări, inovațiile tehnice ale Xiaomi au amplificat efectul Leica, valorificând senzori îmbunătățiți și diafragme mai largi pe distanțe focale cheie pentru a crea o experiență de cameră mai premium. Combinând cele mai bune atuuri și tehnologii ale fiecăruia, prima etapă a acestui parteneriat a continuat să redefinească imagistica mobilă, aducând în acest proces experiența distinctă a unuia dintre cei mai lăudați producători de camere foto din lume către milioane de utilizatori de smartphone-uri.
De la co-proiectare, la co-creare strategică
Bazându-se pe succesul inițial al parteneriatului, Xiaomi și Leica și-au modernizat colaborarea către un nou model bazat pe co-creare strategică în 2025. Primul produs care a luat naștere din aceasta a fost Xiaomi 17 Ultra, care a stabilit un nou standard pentru performanța optică mobilă cu prima lentilă Leica APO din lume pe un smartphone. Mai important, această nouă fază de co-creare strategică se extinde dincolo de simplele descoperiri tehnologice, către o exprimare mai amplă și mai holistică a moștenirii Leica.
Pentru a marca aniversarea de 100 de ani a Leica, cei doi au lucrat împreună pentru a transpune moștenirea și designul iconic al Leica în Leica Leitzphone powered by Xiaomi. Inspirat de camerele iconice Leica, acest smartphone aduce elemente clasice de design Leica, cum ar fi prestigiosul logo Red Dot și inelul camerei Leica – Leica Camera Ring – sub forma unui cadran fizic pe modulul camerei, replicând senzația unui aparat foto de dimensiuni mari într-un smartphone modern și ultra-subțire. Mai mult decât un omagiu estetic, telefonul a introdus și modul Leica Essential, recreând calitatea imaginii și stilul fotografic al camerelor iconice Leica, inclusiv Leica M9 și Leica M3, cu film MONOPAN 50.

Leica Leitzphone powered by Xiaomi aduce la viață filozofia de fotografie a Leica într-un singur dispozitiv.
Această co-dezvoltare plasează abordarea clasică a Leica de a surprinde imagini chiar în inima produsului, combinând un secol de expertiză fotografică cu tehnologia modernă a smartphone-urilor. Ca urmare, parteneriatul a trecut mult dincolo de a face pur și simplu fotografiile să arate ca și cum ar fi fost realizate cu o cameră high-end. În schimb, este un pas real către obținerea unei funcționalități veritabile de cameră foto și a unei experiențe fotografice mai autentice pe un smartphone.
De la momente, la povești, cu seria Xiaomi 17T
Pe măsură ce Xiaomi și Leica continuă să propulseze imagistica mobilă înainte și să reducă decalajul dintre smartphone-uri și camerele tradiționale, accentul nu mai cade pe cât de mult se poate apropia fotografia mobilă de camerele tradiționale, ci pe modul în care poate trece dincolo de ele. O parte din motivația acestei evoluții este schimbarea modului în care oamenii înșiși își folosesc telefoanele pentru a-și surprinde cele mai importante momente.
O singură fotografie îngheață timpul. Un videoclip înregistrează totul. Însă cele mai multe momente din viața reală există undeva la mijloc: o privire trecătoare, o schimbare subtilă de expresie, fracțiunea de secundă de dinainte sau de după ce se întâmplă ceva semnificativ. Aici începe un nou tip de povestire.
Ideea de a aduce mișcare fotografiilor nu este nouă. Ceea ce unii resping ca fiind puțin mai mult decât câteva secunde de filmare suplimentară și o risipă de spațiu de stocare, este pentru alții un mediu nou și incitant, plin de potențial. Xiaomi și Leica se poziționează ferm în cea de-a doua tabără, văzând aceste imagini dinamice ca pe o modalitate de a păstra emoțiile și poveștile care rezidă în mișcările subtile și expresiile trecătoare ascunse dincolo de un singur cadru înghețat.
Această viziune a dus la crearea funcției Leica Live Moment pe seria Xiaomi 17T. Cu această funcție, puteți surprinde nu doar ce s-a întâmplat, ci și cum s-a simțit. Tratând mișcarea ca pe o parte a poveștii – nu doar ca pe un gând ulterior – Leica Live Moment adaugă continuitate, emoție și context imaginilor de zi cu zi. La baza acestui lucru se află și estetica semnătură a Leica, care este aplicată pe întregul sistem de camere de pe spatele seriei Xiaomi 17T, asigurând un aspect Leica clasic și familiar, indiferent de perspectiva pe care o alegeți.
Dar fotografia umanistă este domeniul în care noua tehnologie își pune cu adevărat amprenta. Oferită în modul Portret sub denumirea de Leica Live Portrait, aceasta adaugă un efect de bokeh natural acestor momente dinamice, permițând expresiilor și mișcărilor subtile să iasă în evidență în mod natural. O privire, un zâmbet sau o pauză discretă câștigă profunzime atunci când mișcarea este păstrată, oferind portretelor o senzație de vitalitate.
Susținând această abordare centrată pe om a fotografiei, seria Xiaomi 17T aduce, pentru prima dată, camera iconică și puternică telephoto Leica 5x pe toate modelele din gamă, asigurându-se că fiecare Leica Live Moment surprinde pe deplin expresiile, mișcarea și emoția cu nivelul potrivit de profunzime, claritate și încredere necesare pentru a le face să se simtă vii – fie de aproape, fie de la distanță.
O viziune comună, dusă mai departe
Prin intermediul Leica Live Moment pe seria Xiaomi 17T, Xiaomi și Leica își prezintă răspunsul la următoarea evoluție a imagisticii mobile. Prin păstrarea mișcării naturale și a emoției în interiorul cadrului prin stiluri fotografice autentice Leica, imaginile nu mai sunt restricționate la momentul în care declanșatorul este apăsat, ci surprind viața în clipa premergătoare acesteia.
Utilizatorii pot experimenta Leica Live Moment pe viitoarea serie Xiaomi 17T alături de o suită completă de actualizări flagship. Acestea includ un ecran îmbunătățit pentru protecția ochilor, care permite sesiuni mai lungi de vizualizare cu un confort vizual sporit, și o capacitate mai mare a bateriei pe întreaga gamă pentru o utilizare mai lungă și mai fiabilă pe parcursul zilei și nu numai, într-o gamă largă de scenarii zilnice.
-
Evenimentacum 8 ani2.500 de pachete cu tigari de contrabanda confiscate la Moisei
-
Exclusivacum 4 aniCum poate să arate o săptămână la Vlad Cazino? Planul de recompense zilnice de la acest Vampir!
-
Evenimentacum 8 aniCe spune Tudorel Toader despre scandalul momentului. Există acel document | MaramuresAZI
-
Uncategorizedacum 7 aniMagazinul care ofera huse si accesorii gsm in premiera
-
Uncategorizedacum 7 aniHusele – accesoriile de protectie ideale
-
Exclusivacum 6 aniCare este cea mai buna oferta de angajari la care pot aplica tinerele din Romania?
-
Evenimentacum 5 ani
CSALB lansează Caravana Online în cele mai mari orașe ale țării. Ce au obținut craiovenii din negocierile cu băncile
-
Evenimentacum 4 aniPlexiglas pentru perete pentru casă și local

