Connect with us

Uncategorized

ELKO Technology MeetUP la Brașov

Publicat

pe

  • Tehnologia conectată a viitorului – inovație, AI și supraveghere video inteligentă la evenimentul ELKO de la Brașov

București, 12 November 2025 – Evenimentul ELKO Technology MeetUP 2025, organizat la Brașov, a reunit zeci de parteneri, integratori și specialiști IT într-o zi dedicată inovației, tehnologiilor integrate și colaborării în ecosistemul IT. Sub semnul evoluției rapide a soluțiilor de supraveghere video, al integrării inteligenței artificiale și al dezvoltării infrastructurilor de rețea, liderii din industrie au prezentat cele mai noi tendințe și soluții care modelează transformarea digitală și siguranța infrastructurilor moderne.

Evenimentul a fost deschis de Lavinia Ioana, Solutions Manager, ELKO Romania, care a subliniat rolul strategic al distribuitorului ELKO, care reprezintă o platformă de colaborare și încredere.

Inovație și colaborare – o zi dedicată tehnologiei

Pe parcursul zilei, reprezentanți ai brandurilor Axis Communications, APC, Milestone Systems, LG, Bosch, Microsoft, HP, Senstar, Allied Telesis, FF Group, Getac și iPRO au oferit perspective actuale asupra inovației în domeniul securității inteligente, rețelisticii și eficienței energetice.

„Mă bucur că ELKO a ales Brașovul pentru acest eveniment dedicat partenerilor din centrul țării,” a declarat Eduard Bodor, APC. „ELKO este distribuitorul nostru cel mai important din România. Noi oferim soluții de electroalimentare de siguranță – UPS-uri, sisteme de climatizare și RACK-uri. Toți partenerii prezenți sunt potențiali clienți, pentru că echipamentele IT pe care le promovează au nevoie de siguranță și continuitate în alimentarea electrică.”

AI și platforme inteligente pentru supraveghere video

Transformarea domeniului supravegherii video a fost unul dintre punctele majore de interes. „Securitatea nu mai înseamnă doar imagine, ci interpretare și acțiune în timp real,” a spus Adrian Cristea, Axis Communications. „AI-ul integrat în camerele moderne schimbă complet modul în care este gestionată siguranța publică și privată.”

Donika Simeonova, Milestone Systems, a apreciat că ELKO Technology MeetUP a fost „un eveniment excelent organizat de ELKO la Brașov. Pentru Milestone, reprezintă o colaborare cu valoare adăugată – un schimb de idei și insight-uri pentru dezvoltare. A fost o bună ocazie de a ne întâlni cu partenerii și de a înțelege mai bine cum evoluează cererea și nevoile lor pentru platforma noastră deschisă, data-driven, VMS solution by Milestone. Sunt încântată să anunț că platforma noastră VMS are acum implementat suport integral în limba română, pentru a fi și mai aproape de partenerii noștri locali. Ne dorim să fim activi în continuare și să răspundem la nevoile și specificul partenerilor din România.”

Soluțiile automatizate de analiză video de la Bosch Security Systems sunt capabile să identifice și să extragă o gamă extinsă de caracteristici pentru recunoașterea precisă a persoanelor, contribuind la o supraveghere inteligentă și predictivă. Printre funcționalitățile avansate prezentate de Alexandru Nataprazu se numără și Gun Shot Detection, tehnologie care permite recunoașterea tipului de armă de foc și a direcției focului pe baza analizei audio-video, oferind suport operațional în situații critice.

Rețelistică, infrastructură IT și soluții specializate pentru o viziune comună

Temele dedicate rețelisticii și infrastructurii IT au adus în prim-plan soluții de la Allied Telesis, FF Group și Senstar. O rețea modernă trebuie să fie sigură, adaptabilă și pregătită pentru AI – iar echipamentele noastre aduc această viziune mai aproape de realitate, a transmis Cătălin Gheorghe, Regional Sales Manager at Allied Telesis.

Vlad Crăciunescu, Senstar România, a considerat că „poziționarea evenimentului la Brașov, chiar în centrul țării, ne-a oferit ocazia să ne întâlnim cu parteneri valoroși din toate regiunile. Am prezentat soluțiile Senstar de protecție perimetrală – dezvoltate parțial chiar în România – și am discutat cum putem sprijini implementările partenerilor noștri. Senstar, companie canadiană cu peste 40 de ani de experiență, aduce tehnologii AI integrate în sistemele de securitate perimetrală, pentru un nivel superior de protecție.”

Reprezentantul FF Group, Martin Kana, a adus în discuție evoluția camerelor AI și noile posibilități de analiză: „Sunt aici pentru a prezenta soluția FF Group Camera AI – cea mai nouă versiune, care ne permite să recunoaștem parametrii vehiculelor, inclusiv viteza, zgomotul produs și chiar identificarea fără plăcuțe de înmatriculare, pe baza celorlalte caracteristici”.

Ecosistemul IT pentru securitate – compute, software și AI

Din partea HP, Tiberiu Beșleagă a subliniat importanța puterii de procesare în orice infrastructură IT: „Am prezentat soluțiile HP Ink și componenta de compute, esențială pentru orice aplicație IT. Tot ceea ce înseamnă securitate, rețelistică sau AI are nevoie de o bază solidă de procesare – fie pe laptopuri, servere sau stații grafice performante.”

Mădălin Miron, Business Development Manager Microsoft la ELKO România, a completat: „Nimic din ceea ce vedem astăzi nu ar fi posibil fără o bază software solidă. Windows 11 este platforma pe care se sprijină integrarea soluțiilor de securitate și AI, ajutându-ne să lucrăm mai eficient, mai sigur și mai inteligent, zi de zi.”

Ca reprezentant al integratorilor participanți la eveniment din partea Civitas, dl. ne-a acordat o declarație: „Parteneriatul nostru cu ELKO a început acum peste 15 ani și a fost mereu bazat pe încredere și profesionalism. Împreună am derulat proiecte importante – de la Aeroportul din Timișoara cu echipamente Allied Telesis, la implementări Axis la Petrom sau proiecte în desfășurare la uzina Ford din Craiova. Este un parteneriat de suflet, bazat pe seriozitate și respect reciproc.”

LG România a adus în prim-plan soluțiile sale software LG ProCentric și sistemele LED indoor, destinate mediilor comerciale și corporate. Echipamentele sunt certificate antifoc și conforme cu standardele internaționale de siguranță. O inovație cu valoare adăugată a soluțiilor LG o reprezintă funcția Soft AP, prin care televizoarele LG pot fi transformate în puncte de acces Wi-Fi, asigurând conectivitate rapidă și flexibilă fără echipamente suplimentare.

De asemenea, Getac a prezentat gama sa de echipamente rugged, create pentru utilizare în medii dificile, care se remarcă prin durabilitate ridicată și garanția extinsă Bumper-to-Bumper de 3 ani, ce acoperă inclusiv daunele accidentale, oferind utilizatorilor siguranță și fiabilitate maximă în operare.

Mesajul final – parteneriat și viziune pentru 2026

Mircea Ciucur, Director Comercial ELKO România, a spus: ”Alături de o parte din echipa ELKO suntem bucuroși să fim la Brașov, este încă o etapă din seria de întâlniri pe care le organizăm cu partenerii sub umbrela ELKO Technology MeetUP, cu scopul de a promova tehnologiile și produsele noi ale vendorilor pe care îi reprezentăm, dar în egală măsură și mult mai important să ne întâlnim cu partenerii noștri și să înțelegem care sunt problemele lor pe care le putem adresa și cărora le putem răspunde. Aceste evenimente sunt practic parte din strategia ELKO de dezvoltare pe zona de distribuție cu valoare adăugată, motiv pentru care echipele noastre sunt într-o continuă dezvoltare atât din punct de vedere numeric, cât și al capabilităților tehnice. Și nu în ultimul rând ne propunem ca pe lângă suportul logistic și financiar pe care îl oferim, să putem veni și cu suport tehnic. Ne bucurăm de o audiență numeroasă ceea ce confirmă viabilitatea proiectului pe care l-am început și dorim să îl continuăm. Vă mulțumim și vă așteptăm în continuare la evenimentele noastre.”

În închiderea evenimentului, Bogdan Loznianu, ELKO România, a transmis un mesaj de încredere și colaborare către parteneri: „Mulțumesc partenerilor care au ajuns astăzi la Brașov. Le doresc un final de an fructuos și un 2026 mai bun! Vă puteți baza mereu pe ELKO. Vom rămâne conectați la cele mai noi tehnologii, în securitate fizică, cibernetică și IT, alături de brandurile consacrate – Axis, Bosch, i-PRO, APC, Getac, CyberPower, Teltonika. Le mulțumim tuturor vendorilor care ne-au susținut pentru a avea un eveniment reușit. Vă invităm să testați noul furnizor i-PRO și să descoperiți calitatea și inovația japoneză în supravegherea video.”

Despre ELKO Group și ELKO Romania

ELKO Group este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, soluții IT și electronice de consum din regiune, reprezentând peste 350 de producători. Cu o experiență de peste 30 de ani, compania oferă o gamă largă de produse și servicii către mai mult de 10.000 de retaileri, producători de calculatoare, integratori de sisteme și companii din diferite domenii, în 13 țări din Europa și Asia Centrală. Cifra de afaceri a ELKO Group în 2024 s-a ridicat la 1.143 mil. USD (1.056 mil. EUR), cu o rată de profitabilitate brută de 7.8%. Aflați mai multe informații de pe site: www.elkogroup.com 

ELKO Romania face parte din Grupul ELKO și este specializată în distribuția unei game extinse de echipamente și soluții IT. Portofoliul său include PC-uri, componente hardware, electronice pentru uz casnic și de birou, telefoane mobile, software, infrastructură IT și soluții de stocare, soluții de securitate, echipamente industriale, sisteme de comunicații, precum și electronice de consum. ELKO Romania comercializează aceste produse exclusiv prin intermediul partenerilor săi: reselleri, retaileri, magazine online, companii specilalizate în proiectarea, instalarea și distribuția de soluții IT, sisteme de comunicații și de supraveghere video. Această abordare permite ELKO Romania să acopere toate canalele de distribuție IT & Telecom și să ofere soluții complete și adaptate pentru diversele nevoi ale clienților săi. Mai multe informații la: www.elko.ro 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

3 din 4 români amână tratamentele stomatologice. Peste o treime lasă problemele dentare nerezolvate mai mult de un an

Publicat

pe

De

  • 62% dintre respondenți spun că au amânat de mai multe ori vizita la stomatolog sau începerea unui tratament
  • Costul este cel mai frecvent invocat motiv al amânării, urmat de lipsa timpului și teama de durere
  • 68% merg la stomatolog abia după apariția unei probleme, a durerii sau în situații de urgență

Cluj-Napoca, 13 octombrie 2026 – Trei din patru români au amânat cel puțin o dată vizita la medicul stomatolog sau începerea unui tratament pe care îl considerau necesar. Peste o treime dintre români lasă problemele stomatologice nerezolvate mai mult de un an, iar unu din șapte români ignoră  problemele dentare mai mult de cinci ani. Acestea sunt unele dintre principalele concluzii ale studiului național comandat de Full Arch Clinic, clinică de reabilitare orală, implantologie și estetică din Cluj-Napoca, și realizat pe un eșantion de 1.077 de persoane.

Amânarea apare frecvent ca un comportament repetat: aproape două treimi dintre participanții la studiu (62%) spun că au trecut de mai multe ori printr-o astfel de situație. În același timp, 68% merg la stomatolog după apariția unei probleme, a durerii sau în situații de urgență, în timp ce doar 23% declară că merg periodic la control. Rezultatele descriu astfel o relație predominant reactivă cu sănătatea dentară, în care intervenția este declanșată adesea de apariția simptomelor.

Principalul motiv de amânare   

Costul este motivul invocat cel mai frecvent pentru amânare, cu 31% dintre mențiuni, urmat de lipsa timpului, 14%, și teama de durere, 12%. În perioada în care tratamentul este amânat, aproape 20% dintre respondenți aleg să folosească medicamente împotriva durerii. Alți respondenți spun că așteaptă până când situația devine urgentă sau recurg temporar la remedii acasă.

Efectele amânării apar și în experiențele raportate de participanții la studiu. Intensificarea durerii este consecința menționată cel mai frecvent, urmată de apariția altor probleme dentare și pierderea unuia sau mai multor dinți. Printre efecte apar și nevoia unui tratament mai complex, dificultățile de masticație și un cost final mai mare decât cel anticipat inițial.

Pentru medicii care lucrează cu reabilitări orale complexe, perioadele lungi de amânare se regăsesc frecvent în istoricul pacienților care ajung să aibă nevoie de intervenții extinse.

„Vedem frecvent pacienți care au pornit de la o problemă localizată și ajung, după ani de amânare, cu mai multe zone ale danturii afectate. Întâlnim parodontoză avansată, dinți lipsă de mult timp, lucrări vechi sub care au apărut carii sau infecții, proteze mobile purtate ani la rând și tratamente începute și rămase neterminate sau lucrări care au cedat în timp. În multe dintre aceste cazuri, trebuie evaluată întreaga dantură și stabilit ce poate fi păstrat, ce trebuie tratat și cum poate fi refăcută funcționarea corectă. Cu cât problemele sunt neglijate mai mult timp, cu atât tratamentul poate deveni mai complex și poate presupune intervenții mai extinse și mai costisitoare”, spune Dr. Andrei Stan, medic coordonator cu competențe în implantologie orală, Full Arch Clinic.

În astfel de cazuri, reabilitarea poate combina tratamentul dinților naturali care pot fi păstrați, implanturi și lucrări protetice, iar în anumite situații sunt necesare și proceduri de reconstrucție a osului sau a țesuturilor moi. Full Arch Clinic este specializată în gestionarea acestor cazuri, inclusiv reabilitări fixe pe implanturi și tratamente mixte, în care dinții naturali și implanturile sunt integrați în același plan medical.

Planificarea tratamentului este esențială

Un element central al modului de lucru al clinicii este planificarea tratamentului pornind de la rezultatul final urmărit pentru pacient. Echipa stabilește de la început cum trebuie să funcționeze dantura la finalul tratamentului, inclusiv mușcătura și relația dintre dinții naturali, implanturi și lucrarea protetică. Pe această bază sunt stabilite ulterior intervențiile necesare pe fiecare dinte și în fiecare zonă.

„Într-un caz de reabilitare complexă, deciziile luate la început influențează toate etapele care urmează. Poziția implanturilor trebuie stabilită în funcție de lucrarea finală, iar fiecare dinte trebuie evaluat prin rolul pe care îl va avea în ansamblul tratamentului. Chirurgul, medicul protetician, endodontul și tehnicianul dentar lucrează pe același plan. Așa putem păstra dinții care au șanse reale să fie salvați și putem construi fiecare etapă în funcție de rezultatul final urmărit”, explică Dr. Andrei Stan.

În reabilitările orale complexe, evaluarea inițială trebuie să ofere o imagine completă asupra sănătății dinților, a calității și cantității osului și a ocluziei, astfel încât intervențiile să fie planificate în funcție de rezultatul final urmărit. Aceasta este și abordarea pe care Full Arch Clinic o aplică în cazurile complexe, prin coordonarea tratamentului și a etapelor de laborator în cadrul aceluiași flux.

Laboratorul dentar funcționează în aceeași clădire cu cabinetele, ceea ce permite colaborarea directă dintre medici și tehnicieni pe parcursul tratamentului. Cazurile pot fi discutate împreună, tehnicianul poate vedea pacientul atunci când sunt stabilite forma și proporțiile viitoarei lucrări, iar eventualele ajustări pot fi realizate în același flux. Organizarea este relevantă și pentru pacienții care vin din alte orașe sau din afara țării, pentru care etapele tratamentului pot fi programate astfel încât să reducă numărul deplasărilor și durata totală a tratamentului.

Citeste in continuare

Uncategorized

100 de adolescenți aduc literatura română în prezent: operele pentru Bacalaureat devin spectacole de teatru, muzică și creație contemporană

Publicat

pe

De

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z transformă Bucureștiul într-o scenă a creativității adolescenților, între 17 și 25 octombrie 2026. Cinci licee, cinci perspective artistice și cinci zile de evenimente culturale cu acces gratuit.

București

Cum ar arăta personajele literaturii române dacă ar trăi în lumea adolescenților de astăzi? Cum ar suna poezia lui Eminescu reinterpretată de Generația Z? Și ce s-ar întâmpla dacă literatura pentru Bacalaureat ar ieși din manuale și ar prinde viață pe scenă?

100 de adolescenți din cinci licee bucureștene demonstrează că literatura română poate fi mai mult decât o materie de examen. Poate deveni spectacol, emoție, libertate de exprimare și dialog între generații.

În perioada 17–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art – JG Victoria Artei organizează BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z – literatura română pe scenă, în oraș, un proiect cultural și educațional care propune o întâlnire inedită între literatura clasică și universul creativ al adolescenților. Proiectul este cofinanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în cadrul Programului „București în premieră” 2026.

Evenimentele se desfășoară în Grădina Icoanei și la Teatrul Amzei, iar accesul publicului este gratuit.

Literatura română, văzută prin ochii Generației Z

Timp de opt săptămâni, 100 de liceeni au participat la ateliere interdisciplinare de teatru, muzică, improvizație și creație artistică, explorând opere reprezentative din programa de Bacalaureat.

Sub îndrumarea profesioniștilor din domeniul artistic, adolescenții au transformat textele literare în creații scenice originale, aducând în prim-plan întrebări și preocupări ale propriei generații: identitatea, iubirea, libertatea, presiunea socială, alegerile personale și nevoia de a fi înțeleși.

BAC IN MY MIND nu își propune să înlocuiască lectura, ci să îi ofere o nouă dimensiune. Literatura devine o experiență directă, prin care tinerii descoperă că marile teme ale operelor clasice sunt la fel de actuale astăzi.

Cinci licee. Cinci perspective asupra literaturii române.

În cadrul festivalului, elevii celor cinci licee participante prezintă creații artistice originale, inspirate din operele studiate la școală:

  • Liceul Teoretic „Decebal” – „Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creangă
  • Colegiul Național „Mihai Viteazul” – Colaje de poezii de BAC
  • Colegiul Național „Cantemir-Vodă” – „Iona”, de Marin Sorescu
  • Colegiul Național „Spiru Haret” – „Riga Crypto și lapona Enigel”, de Ion Barbu
  • Liceul Teoretic „Victoria” – „Luceafărul”, de Mihai Eminescu

Fiecare spectacol propune o interpretare contemporană a textului literar, construită prin sensibilitatea, imaginația și experiențele adolescenților.

Publicul va descoperi nu doar literatura română într-o formă artistică diferită, ci și felul în care noua generație înțelege și reinterpretează cultura.

Când arta devine un alt mod de a învăța

BAC IN MY MIND pornește de la convingerea că educația și cultura trebuie să se întâlnească mai des, iar arta poate deveni un instrument esențial în dezvoltarea tinerilor.

Prin participarea directă la procesul creativ, adolescenții își dezvoltă capacitatea de analiză și interpretare, exprimarea liberă, lucrul în echipă și încrederea în propriile idei.

Proiectul propune o relație vie cu literatura română, în care elevii nu mai sunt doar destinatarii unor informații, ci devin creatorii propriilor interpretări artistice.

„Cred că literatura nu trebuie să rămână doar o materie pentru examen. Marile opere vorbesc despre iubire, frică, libertate, alegeri și despre nevoia de a ne găsi locul în lume. Exact despre lucrurile care îi preocupă și pe adolescenții de astăzi. Prin BAC IN MY MIND, ne dorim să le oferim tinerilor libertatea de a descoperi literatura prin propriile emoții și de a o aduce mai aproape de generația lor. Pentru mine, educația prin artă înseamnă să îi ajutăm pe copii să gândească, să simtă, să creeze și să aibă curajul de a-și exprima propria voce.”

Julieta Georoiu — Fondator Victory of Art și coordonator al proiectului BAC IN MY MIND

Un proiect care continuă și dincolo de scenă

O componentă importantă a proiectului este realizarea Ghidului de dramatizare BAC IN MY MIND, un instrument educațional gratuit, dedicat profesorilor de limba și literatura română.

Ghidul cuprinde cinci fișe de lucru, corespunzătoare operelor abordate în proiect, și propune exerciții practice de analiză, transformare a textelor literare în dialoguri, construcție de scenarii și reinterpretare contemporană.

Materialul va fi distribuit gratuit profesorilor coordonatori din liceele partenere și va fi disponibil online, pe www.victoryofart.com, până la 30 octombrie 2026.

Prin această inițiativă, BAC IN MY MIND își propune să lase în urmă nu doar spectacole și experiențe artistice, ci și instrumente concrete care pot aduce literatura mai aproape de elevi, inclusiv în sala de clasă.

Cinci zile în care Bucureștiul devine scena adolescenților

Publicul este invitat să participe la evenimentele BAC IN MY MIND, organizate după următorul program:

17–18 octombrie 2026 | Grădina Icoanei, București | 15:00–17:00

23 octombrie 2026 | Teatrul Amzei, București | 16:00–19:00

24–25 octombrie 2026 | Teatrul Amzei, București | 11:00–14:00

Accesul este gratuit la toate evenimentele.

Programul detaliat al spectacolelor și momentelor artistice este atașat prezentului comunicat.

Citeste in continuare

Uncategorized

VICTORY OF ART ADUCE MARELE TROFEU ÎN ROMÂNIA! Spectacolul „Dramma dell’Infinito” a câștigat Festivalul Internațional de Teatru Future for Kids Valencia 2026

Publicat

pe

De

România se întoarce de la Valencia cu un nou succes internațional! Victory of Art a câștigat Marele Trofeu al Festivalului Internațional de Teatru Future for Kids Valencia 2026, cu spectacolul de teatru nonverbal „Dramma dell’Infinito”, o producție artistică impresionantă, în care teatrul, dansul și muzica se întâlnesc pentru a da viață uneia dintre cele mai frumoase povești ale culturii românești.

Pe scena Teatrului Carolina din Valencia, tinerii artiști români au demonstrat că talentul, disciplina, pasiunea și munca susținută pot transforma un spectacol realizat cu copii și adolescenți într-o experiență teatrală de nivel internațional.

„Dramma dell’Infinito” explorează mitul tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte, recreând, prin dans, muzică și expresivitate corporală, universul fascinant al basmelor românești.

Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana și personaje fantastice cu puteri supranaturale prind viață într-o confruntare spectaculoasă între bine și rău, între realitate și mit, între dorința omului de a învinge timpul și imposibilitatea de a se desprinde de propria condiție.

Spectacolul aduce în coliziune două lumi paralele: insomnia viscerală a lui TAF SOMURF și balada arhaică născută din lipsa somnului. Rezultatul este o fuziune teatrală hipnotică, construită la granița fragilă dintre vis și realitate.

Fără a folosi cuvinte, tinerii interpreți reușesc să transmită emoții puternice și să spună o poveste universală, demonstrând că limbajul teatrului poate depăși orice graniță culturală sau lingvistică.

Un spectacol cu tineri artiști, apreciat la nivel internațional

Festivalul Internațional de Teatru Future for Kids Valencia 2026 a reunit companii și trupe de teatru din șapte țări: România, Spania, Danemarca, Georgia, Slovenia, Indonezia și Cipru. În acest context internațional, spectacolul românesc „Dramma dell’Infinito”, prezentat de Victory of Art, a obținut Marele Trofeu al Festivalului, aducând României cea mai importantă distincție a ediției.

În cadrul sesiunii de feedback a festivalului, spectacolul a primit aprecieri extraordinare. Au fost remarcate coerența întregii construcții artistice, atmosfera susținută de la început până la sfârșit, mesajul puternic, alegerea inspirată a muzicii și expresivitatea interpreților.

Unul dintre cele mai emoționante momente a fost aprecierea potrivit căreia, pe scenă, organizatorii au văzut actori profesioniști, deși interpreții aveau vârste cuprinse între 8 și 18 ani.

Această recunoaștere confirmă valoarea unui proces educațional și artistic în care copiii și adolescenții sunt tratați cu aceeași seriozitate, exigență și respect pentru actul artistic ca actorii profesioniști.

Victory of Art – o școală de teatru care formează generații de artiști

Fondată de actrița și profesoara de actorie Julieta Georoiu, Victory of Art este un proiect educațional și cultural dedicat dezvoltării copiilor și adolescenților prin artele spectacolului.

De-a lungul anilor, Victory of Art a construit un univers artistic în care educația teatrală se îmbină cu experiența reală a scenei, oferind tinerilor posibilitatea de a participa la spectacole, festivaluri, proiecte culturale și producții complexe de teatru și musical.

Premiul obținut la Valencia reprezintă nu doar o recunoaștere a valorii spectacolului „Dramma dell’Infinito”, ci și o confirmare a faptului că educația artistică realizată cu profesionalism poate produce rezultate remarcabile la nivel internațional.

„Ne întoarcem cu trofeul într-o mână și cu steagul României în cealaltă!”

Julieta Georoiu, fondatoarea Victory of Art și coordonatoare artistică a spectacolului, declară:

„Sunt extraordinar de mândră de copiii noștri! Pentru mine, această reușită înseamnă enorm. În spatele celor câteva zeci de minute de spectacol sunt foarte multe ore de muncă, repetiții, emoții, provocări și o dorință uriașă de a face teatru la cel mai înalt nivel.

Cel mai frumos lucru este că acești copii au reușit să transmită emoție fără să rostească un singur cuvânt. Au demonstrat că talentul nu are vârstă și că un copil poate avea pe scenă forța, disciplina și expresivitatea unui actor profesionist.

Am crezut întotdeauna că tinerii trebuie să aibă șansa de a face parte din proiecte artistice adevărate, nu doar din exerciții de școală. Să urce pe scene importante, să întâlnească artiști din alte țări, să fie evaluați cu exigență și să descopere cât de departe îi pot duce pasiunea și munca.

Ne întoarcem acasă cu trofeul într-o mână și cu steagul României în cealaltă! Și cu o bucurie pe care cu greu o pot descrie. Pentru că nu am câștigat doar un premiu. Am demonstrat că și copiii și adolescenții din România pot face teatru de mare valoare, apreciat internațional.

Iar pentru noi, aceasta este doar o nouă etapă. Mergem mai departe!”

Echipa artistică a spectacolului „Dramma dell’Infinito”

Concept și coordonare artistică: Julieta Georoiu și Radu Solcanu

Coregrafie și regie: Lilian Cărăuș

Distribuție:

Bogdan Cărbunaru, Matei Tănase, Mara Bordescu, Alexandra Ropotă, Medeea Stănuță, Anastasia Negoescu, Ahmet Midik, Teodora Huștiu, Anna Zamfir, Maria Floria, Sofia Hațegan, Angelina Buicu, Ari Niță, Ilinca Stancu, Matilda Baltă, Maya Bartesch, Paul Assaf, Petra Roșu, Sara Niță, Tudor Ispas, Victor Carastanef, Victor Georoiu, Radu Talea.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Maramureș

renovarea unei clădiri renovarea unei clădiri
Social9 ore inainte

De ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero

La prima vedere, pare logic: dacă o clădire există deja, renovarea ei ar trebui să fie mai simplă decât construirea...

12 ore inainte

Gândim Pozitiv – platforma online dedicată știrilor pozitive, motivației și dezvoltării personale

(FOTO AI) Gândim Pozitiv (gandimpozitiv.ro) este o platformă online dedicată promovării informațiilor pozitive, motivației și dezvoltării personale, adresată celor care...

18 ore inainte

Ovidius.net – Un loc în care nu trebuie să gândim la fel pentru a ne înțelege

Ovidius.net este un nou proiect online care își propune să aducă împreună oameni deschiși către dialog, curioși să descopere lucruri...

Uncategorizedo zi inainte

3 din 4 români amână tratamentele stomatologice. Peste o treime lasă problemele dentare nerezolvate mai mult de un an

Cluj-Napoca, 13 octombrie 2026 – Trei din patru români au amânat cel puțin o dată vizita la medicul stomatolog sau începerea...

Uncategorizedo zi inainte

100 de adolescenți aduc literatura română în prezent: operele pentru Bacalaureat devin spectacole de teatru, muzică și creație contemporană

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z transformă Bucureștiul într-o scenă a creativității adolescenților, între 17 și 25 octombrie...

Uncategorizedo zi inainte

VICTORY OF ART ADUCE MARELE TROFEU ÎN ROMÂNIA! Spectacolul „Dramma dell’Infinito” a câștigat Festivalul Internațional de Teatru Future for Kids Valencia 2026

România se întoarce de la Valencia cu un nou succes internațional! Victory of Art a câștigat Marele Trofeu al Festivalului...

2 zile inainte

Titan Pumpkin Fest revine în Parcul Titan între 16 și 18 octombrie. 5 tone de dovleci, concerte, ateliere și parade de Halloween

Începe Titan Pumpkin Fest  Între 16 și 18 octombrie 2026, bucureștenii sunt așteptați la cea de-a IV-a ediție Titan Pumpkin...

Uncategorized3 zile inainte

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Afaceri3 zile inainte

Documentația SSM și PSI: de ce merită să verifici dacă reflectă activitatea firmei

Există un raft în aproape orice firmă. Pe el stă un biblioraft gros, cu cotor scris de mână: „Protecția muncii”....

3 zile inainte

StomatologiTM.ro, platformă de promovare online și publicitate pentru stomatologi, dentiști, cabinete și clinici dentare din Timișoara

Piața serviciilor stomatologice din Timișoara beneficiază de o nouă inițiativă digitală dedicată vizibilității profesioniștilor din domeniu. StomatologiTM.ro este o platformă...

4 zile inainte

FOTOGEOGRAFICA 2026 ajunge la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul are loc la Palatul Parlamentului

Salonul Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA ajunge în 2026 la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul este programat miercuri, 14 octombrie,...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Social4 zile inainte

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

Afaceri4 zile inainte

Cum alegi firma de contabilitate potrivita pentru nevoile tale

Alegerea unei firme de contabilitate este o decizie importanta pentru orice antreprenor care isi doreste o afacere bine organizata, stabila...

6 zile inainte

Parfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

Uncategorized7 zile inainte

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Sporto săptămână inainte

Padbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri

Padbolul românesc revine din Suedia cu trofeul Cupei Internaționale de la Stockholm și două clasări pe podium. Adrian Cătrună și...

Trending