Connect with us

Uncategorized

HONOR aduce în prim-plan viitorul AI pe dispozitivele smart la MWC 2024

Publicat

pe

HONOR, Qualcomm și GSMA își unesc forțele pentru a evidenția AI-ul centrat pe nevoile utilizatorului și își afirmă angajamentul cu privire la o colaborare deschisă și protecția datelor

 

 28 februarie 2024, București – La MWC Barcelona 2024, George Zhao, CEO al HONOR Device Co. Ltd., a urcat pe scenă alături de liderii din industrie pentru o discuție de grup care îndeamnă la reflecție. Sesiunea, intitulată „Putting Humans First in AI Development: Key Considerations for Creating AI for Smart Devices”, i-a avut ca invitați și pe John Hoffman, CEO al GSMA Ltd. și Alex KatouzianGroup GM of MCX, Qualcomm Technologies Inc. Împreună, aceștia au subliniat importanța creării unor dispozitive AI care să susțină o experiență intuitivă, centrată pe nevoile utilizatorilor, asigurând în același timp confidențialitatea acestora.

„Credem că inteligența artificială va transforma sistemul de operare și va redefini experiența pe smartphone-uri. HONOR va progresa în îmbunătățirea strategiei AI integrând-o în MagicOS și în toate dispozitivele HONOR, asigurând o experiență centrată pe nevoile și dorințele utilizatorilor”, a declarat Zhao, subliniind angajamentul HONOR de a crea dispozitive ce integrează AI, având în centrul lor nevoile utilizatorilor.

Expertiza HONOR în domeniul inteligenței artificiale la nivel de dispozitiv este demonstrată de lansarea la MWC a MagicOS 8.0, care prezintă o integrare completă a inteligenței artificiale la nivel de platformă și prima interfață de utilizator bazată pe intenție (IUI) din industrie. MagicOS 8.0 se mândrește, de asemenea, cu Magic Portal, o funcție ce oferă recomandări de comenzi rapide bazate pe intenție, care permite utilizatorilor să navigheze fără efort între aplicații și să acceseze serviciile printr-o singură glisare. Acesta integrează cu succes 100 de aplicații utilizate cel mai frecvent la nivel global.

HONOR a colaborat, de asemenea, cu Qualcomm pentru a prezenta implementarea aplicației open-source Llama 2 pe noul HONOR Magic6 Pro, demonstrând puterea inteligenței artificiale pe dispozitiv fără a necesita o conexiune la internet.

Adoptarea unui ecosistem deschis

HONOR promovează un ecosistem deschis, invitând parteneri globali precum Qualcomm și GSMA să se alăture misiunii sale. „Prin încurajarea colaborării deschise, dezvoltăm experiențe AI pe dispozitive pentru a aduce beneficii directe utilizatorilor”, a declarat Zhao.

Facilităm dezvoltarea și inovarea pe platformele noastre,” a declarat Katouzian. Colaborarea și transparența aduc beneficii semnificative în industrie, motiv pentru care cooperarea Qualcomm cu partenerii noștri este esențială. Suntem ferm convinși că inovația și tehnologia vor consolida parteneriatele noastre. Atât timp cât putem continua să inovăm și să colaborăm cu partenerii noștri, vedem un potențial fără limite pentru evoluția noastră.”, a continuat acesta.

John Hoffman a adăugat AI este pe punctul de a revoluționa totul, iar noi suntem entuziasmați să vedem companii precum HONOR și Qualcomm folosind tehnologia AI pe dispozitive pentru a inova în domeniul dispozitivelor smart, îmbunătățind astfel viața utilizatorilor. GSMA, în colaborare cu HONOR, a dezvăluit, de asemenea, „Viziunea Terminalelor 6G” care conturează o perspectivă amplă asupra dezvoltării terminalelor 6G în era AI și stabilește direcția pentru progresele viitoare din industrie.”

Strategia AI centrată pe experiența utilizatorului în toate scenariile

Conform lui Zhao, avansul actual în domeniul inteligenței artificiale este fără precedent în istorie și va transforma profund dispozitivele inteligente. Obiectivul strategic al HONOR este de a integra AI în MagicOS, prin introducerea primei interfețe inteligente pentru utilizatori (IUI) din industrie. Aceasta implică implementarea unui nou nucleu, o nouă interfață de utilizare și crearea unui ecosistem interconectat, propulsat de AI, care să acopere o gamă largă de dispozitive, de la smartphone-uri la PC-uri. Această abordare va oferi utilizatorilor o experiență fluidă între dispozitive, aplicații și ecosisteme.

 

Inteligența artificială la nivel de platformă și LLM-urile permit ca HONOR să poată integra cu ușurință dispozitivele ce folosesc AI, precum PC-urile și smartphone-urile, în rutina zilnică a utilizatorilor. Aceste tehnologii sunt proiectate să înțeleagă intențiile utilizatorilor și să anticipeze nevoile acestora”, a explicat Zhao. El a subliniat că, pe măsură ce utilizatorii interacționează mai frecvent cu aceste dispozitive, experiența lor devine tot mai personalizată și mai adaptată nevoilor individuale.

Alex Katouzian a evidențiat, de asemenea, trendul în creștere al procesării inteligenței artificiale din cloud către dispozitivele personale, cum ar fi smartphone-urile și PC-urile. Prin optimizarea sau compactarea modelelor noastre, colaborând strâns cu partenerii noștri, precum HONOR, și alți parteneri din industrie, precum furnizorii de sisteme de operare, ne propunem să transferăm o parte semnificativă a acestor capacități și date [cloud AI] direct pe dispozitive. Potențialul de expansiune al AI pe dispozitiv este, practic, nelimitat.”, a menționat acesta.

Securitatea datelor: Pilonul essential al inteligenței artificiale

Inteligența artificială nu poate exista fără o bază de securitate”, a declarat Zhao, subliniind principiul PFAST al HONOR în dezvoltarea inteligenței artificiale – Confidențialitate, Corectitudine și Echitate, Responsabilitate, Securitate și Fiabilitate, Transparență și Controlabilitate. Facem apel la industrie să colaboreze în ceea ce privește gestionarea inteligenței artificiale pentru a asigura confidențialitatea și protecția utilizatorilor”, a declarat Zhao. Tehnologia HONOR MagicGuard și certificările obținute în materie de confidențialitate, precum ePrivacySeal, sunt inițiative-cheie în acest demers.   

Modelarea viitorului cu 6G și AI

Impulsionat de progresele rapide în domeniul inteligenței artificiale, 6G va aduce posibilități impresionante, dar și provocări complexe.  HONOR și GSMA au publicat la MWC „Viziunea Terminalelor 6G „.

Dezvoltat împreună cu partenerii colaboratori China Unicom, China Mobile, China Telecom, Du, Telstra și Inmarsat, acest document prezintă viziunea unei lumi inteligente centrate pe utilizator, modelată de capacitățile transformatoare ale 6G și AI. Documentul detaliază nouă scenarii potențiale, cinci direcții cheie de cercetare și patru capacități standard pentru terminalele 6G. Aflați mai multe despre acest document [aici].

Odată cu prezentarea acestei analize, HONOR și GSMA au făcut primul pas în explorarea viitorului 6G. HONOR invită partenerii din industrie să își unească forțele, să se angajeze în cercetări comune și să se alăture unui consens în industrie privind terminalele 6G.

Facebook Comments
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Bucureștenii pasionați de tenis sunt invitați ca spectatori la turneul pentru profesioniști Future Open by Samsung Galaxy AI

Publicat

pe

De

Samsung este partenerul oficial al turneului de tenis ITF organizat de Clubul Sportiv North Tennis din București luna aceasta

București, România – 15 mai 2024 – Samsung Electronics, lider mondial în tehnologie, este partenerul oficial al competiției de tenis „Future Open by Samsung Galaxy AI”, un turneu pentru profesioniști care se va desfășura în perioada 12-26 mai la Clubul Sportiv North Tennis din București (în parcul Herăstrău).

Turneul, deschis gratuit tuturor pasionaților de tenis, reprezintă o oportunitate unică pentru jucătorii profesioniști de a acumula experiență și puncte. În cadrul acestui eveniment, câștigătorii vor avea ocazia să acumuleze un total de 15 puncte, atât pentru turneul feminin, cât și pentru cel masculin. Anul acesta vor intra pe teren aproximativ 208 de jucători în cadrul turneului (88 bărbați, 120 femei), care se vor întrece în meciuri de simplu (feminin și masculin) și dublu pe parcursul celor 2 săptămâni. Printre sportivii care vor concura se numără și Nicholas David Ionel și Filip Cristian Jianu, unii dintre cei mai cunoscuți tenismeni din clasament.

„Acest turneu ITF este dedicat promovării dezvoltării sportului și a tinerilor sportivi în România și reprezintă o platformă ideală atât pentru dezvoltarea tinerilor sportive, cât și a jucătorilor care urmăresc să își îmbunătățească clasamentul ATP/WTA sau să își construiască drumul în cariera profesionistă de tenis. Totodată ne propunem ca, în parteneriat cu Samsung, să le oferim spectatorilor experiența live a unui turneu de tenis internațional spectaculos și bine organizat, în Romania.” declară Patrick Grigoriu, Directorul turneului.

Intrarea la turneu este gratuită. Programul meciurilor poate fi urmărit pe site-ul https://www.itftennis.com/.

Surprize și activități cu prietenii și familia la zona Samsung

Participanții la turneu sunt invitați să descopere zona de lounge Samsung special amenajată pentru pauzele dintre meciuri și momentele de relaxare cu prietenii și familia. Aceștia vor avea ocazia să descopere și să testeze funcțiile Galaxy AI de pe noua serie Galaxy S24 pe întreg parcursul turneului. În plus, în perioadele 16-18 mai și 23-26 mai, vizitatorii zonei Samsung se vor putea bucura de diverse activități și surprize organizate de compania sud-coreană.

Prin implicarea în acest eveniment, Samsung își propune să susțină sportul românesc și tinerii sportivi români aflați în punctul de a-și construi o carieră profesionistă în tenis. Acesta este doar unul din multele demersuri pe care compania le realizează în misiunea sa de a încuraja tinerii să adopte un stil de viață mai sănătos sau să își urmeze cu încredere pasiunile, cu sprijinul tehnologiei de ultimă generație.

 „Susținem sportul românesc și încurajăm cât mai mulți tineri să își dezvolte cât mai devreme un stil de viață activ și echilibrat. Smartphone-urile Samsung, cu noile funcții Galaxy AI, nu doar că ne ajută să economisim timp pentru activitățile importante din viața noastră, ci contribuie și la optimizarea rezultatelor pe care le atingem, la prevenirea accidentărilor sau la realizarea unor programe de antrenament personalizate. Ca partener oficial al turneului, ne propunem să le arătăm oamenilor cum sportul și tehnologia lucrează împreună pentru a îmbunătăți viața și a inspira următoarea generație de campioni.” declară Tiberiu Dobre, Vicepreședinte și Head of Mobile eXperence Division la Samsung Electronics România & Bulgaria.

Open Always Wins

De-a lungul anilor, prin produsele și serviciile sale, Samsung a încurajat oamenii să se implice și să își îmbunătățească viața pas cu pas, indiferent de vârsta lor, prin integrarea unor schimbări mici, dar de impact. De la monitorizarea calității somnului și integrarea mai multor oportunități de mișcare ușoară în stilul de viață, până la performanță sportivă la competiții de nivel european sau internațional. Pentru Samsung, sportul nu este doar o activitate fizică, ci o oportunitate de dezvoltare personală și socială, un prim pas către o viață mai armonioasă pe care fiecare dintre noi, la nivel individual, îl poate realiza mai ușor cu sprijinul tehnologiei.

Anul acesta, Samsung Electronics este totodată și partener oficial al Jocurilor Olimpice și Paralimpice la nivel mondial, un parteneriat cu o tradiție de aproape 40 de ani. Cu această ocazie, brandul a lansat campania „Open Always Wins”, prin care își exprimă convingerea că deschiderea le permite oamenilor posibilități infinite și capacitatea de a realiza lucruri extraordinare.

Viziunea „Open Always Wins” va fi centrul programului său pentru Paris 2024 și va contura toate demersurile brandului înspre a sprijini tinerii în parcursul lor de a se apropia de sport sau chiar a face performanță în domeniu. Puteți afla mai multe despre campanie AICI.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung inspiră lumea și modelează viitorul cu idei și tehnologii transformative. Compania redefinește lumea televizoarelor, smartphone-urilor, dispozitivelor purtabile, tabletelor, electrocasnicelor, sistemelor de rețea și soluțiilor de memorie, Sistem LSI, producției de semiconductori și soluțiilor LED, oferind o experiență conectată fluentă prin ecosistemul său SmartThings și colaborarea deschisă cu partenerii. Pentru ultimele știri, vizitați Samsung Newsroom la adresa news.samsung.com/ro.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Uncategorized

Platforma de audiobook-uri și e-book-uri Voxa se lansează în Italia

Publicat

pe

De

București, 15 mai 2024 – Voxa, aplicația de streaming pentru audiobook-uri și e-book-uri, începe expansiunea internațională și își extinde operațiunile în Italia. Din 15 mai, serviciul va fi disponibil pentru ascultătorii italieni, cu o librărie formată din peste 100.000 de titluri în limba italiană și engleză.

În strategia de expansiune dezvoltată de Voxa, ​​Italia s-a evidențiat ca o piață majoră de carte, cu o valoare totală de aproximativ 1,8 miliarde de euro în 2023, dar cu o penetrare digitală de doar 6%, prezentând o oportunitate semnificativă de creștere. În acest context, un nou jucător dinamic precum Voxa, care contribuie la extinderea catalogului de cărți audio disponibil, poate crea condițiile pentru ca piața să crească cel puțin până la 10% din totalul acesteia până în 2026. Voxa are în plan ca în primele trei luni să deschidă studiouri locale, unde să înregistreze conținut exclusiv și să pună la dispoziția editurilor servicii de producție audio.

Până la sfârșitul anului 2024, Voxa va investi peste 2 milioane de euro în dezvoltarea operațiunilor din Italia. În acest sens, compania a deschis un birou în Milano și are deja o echipă locală care să gestioneze implementarea strategiei de lansare și dezvoltare în Italia. Coordonarea regională și dezvoltarea tehnologiei vor fi gestionate de hub-ul regional al companiei din București.

„Planurile ambițioase și premierele vor continua în România, care rămâne o piață cheie pentru Voxa. Expansiunea internațională nu reprezintă o schimbare în focusul nostru, ci dovada că am creat un produs și un model de business valoroase, care se vor bucura de recunoaștere și peste hotare. Acest lucru dovedește încă o dată că resursele și talentul local ne pot aduce la același nivel cu marii jucători la nivel global. Credem că tehnologia Voxa o să fie apreciată și adoptată cu succes într-o țară precum Italia,” spune Dan Vidrașcu, CEO Voxa.

Prin intermediul Voxa, utilizatorii din Italia vor avea acces la o vastă bibliotecă de cărți audio, cuprinzând o gamă largă de genuri literare, de la ficțiune la non-ficțiune, de la cărți clasice la cele mai recente bestseller-uri. Astfel, Voxa are deja parteneriate cu cele mai mari grupuri editoriale, printre care se numără și editurile Arnoldo Mondadori Editore și GEMS.

În linie cu structura ofertei din România, Voxa va avea disponibile două opțiuni de abonamente nelimitate: lunar și anual.

Despre Voxa

Voxa este liderul aplicațiilor de streaming pentru audiobook-uri și e-book-uri din România, cu peste 300.000 de useri activi în 2023, la doar doi ani de la lansare. În prezent, platforma Voxa cuprinde peste 70.000 de titluri (audiobook și e-book în limba română și în limba engleză) cât și cea mai mare colecție de audiobook-uri în limba română din lume. Peste 50.000 de români care locuiesc în străinătate sunt ascultători activi de audiobook-uri în limba română, arată rezultatele studiului „Piața de carte digitală din România”, prima cercetare de piață dedicată audiobook-urilor și e-book-urilor din România, realizată de către Voxa în mai 2023. Voxa colaborează cu peste 40 de edituri de renume local și internațional printre care și Litera, Corint, Trei, Humanitas, Curtea Veche, Niculescu, For You și Harper Collins.

Voxa poate fi descărcată din Google Play și din AppStore de către orice utilizator de smartphone. Mai multe informații sunt disponibile pe www.voxa.ro.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Uncategorized

Nunta în momente magice

Publicat

pe

De

FOTOGRAF NUNTA BUCURESTI: Momente magice cu Lights and Tales

Blogul Nuntilor va recomanda cu drag echipa Lights and Tales, o echipă de fotografi talentați și pasionați din București, specializată în a surprinde momentele magice ale nunții voastre.

De ce Lights and Tales?

  • Experiență: Echipa are o vastă experiență în fotografierea nunților, surprinzând cu succes emoțiile autentice și detaliile unice ale fiecărui eveniment.
  • Stil: Stilul lor fotografic este unul modern și elegant, cu o atenție deosebită la lumină și compoziție.
  • Creativitate: Fiecare nuntă este unică, iar Lights and Tales abordează fiecare eveniment cu creativitate și prospețime, oferindu-vă fotografii memorabile.
  • Profesionalism: Echipa este formată din profesioniști dedicați, care vor fi alături de voi pe tot parcursul zilei nunții, pentru a surprinde toate momentele importante.
  • Comunicare: Lights and Tales pune accent pe o comunicare deschisă și transparentă cu clienții săi, asigurându-vă că nevoile și dorințele voastre sunt respectate.

Ce oferă Lights and Tales?

Echipa oferă o gamă variată de pachete de servicii foto pentru nunți, adaptate nevoilor și bugetului fiecărui cuplu. Pachetele includ:

  • Fotografierea pregătirilor miresei și mirelui
  • Fotografierea ceremoniei civile și religioase
  • Fotografierea recepției
  • Ședință foto after-wedding
  • Album foto personalizat
  • Galerie online cu fotografiile de la nunta

Blogul Nuntilor este convins că Lights and Tales este alegerea perfectă pentru a surprinde cele mai frumoase momente ale nunții voastre. Alegeți Lights and Tales și creați amintiri de neuitat! FOTOGRAF BUCURESTI

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Maramureș

Eveniment3 zile inainte

Kaufland România celebrează incluziunea persoanelor cu dizabilități printr-o experiență imersivă în lumea diversității, alături de MINA, Museum of Immersive New Art

Retailerul încheie Caravana A.C.C.E.S. alături de George Baltă și Tedy Necula cu o ultimă oprire în București București, 16 mai...

Zilele Orașului Călimănești Zilele Orașului Călimănești
Turism3 zile inainte

Zilele Orașului Călimănești – 636 de ani de la prima atestare documentară

An de an, Zilele Orașului Călimănești sunt cu adevărat un moment de conexiune pentru comunitatea locală. În această perioadă specială,...

Uncategorized3 zile inainte

Bucureștenii pasionați de tenis sunt invitați ca spectatori la turneul pentru profesioniști Future Open by Samsung Galaxy AI

Samsung este partenerul oficial al turneului de tenis ITF organizat de Clubul Sportiv North Tennis din București luna aceasta București,...

Uncategorized4 zile inainte

Platforma de audiobook-uri și e-book-uri Voxa se lansează în Italia

București, 15 mai 2024 – Voxa, aplicația de streaming pentru audiobook-uri și e-book-uri, începe expansiunea internațională și își extinde operațiunile...

Eveniment4 zile inainte

Gaming pentru toți: AGON by AOC își extinde gama de monitoare G4 cu două noi modele accesibile

București, 15 mai 2024 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare de gaming și accesorii IT...

Administrație locală4 zile inainte

Avantajele concilierii cu banca față de „darea în plată” și „falimentul personal”

15 mai, București. Contractele dintre consumatori și bănci ar trebui să fie simplificate, iar acest lucru poate veni odată cu...

Administrație locală4 zile inainte

realme anunță noile modele 12 și 12 Plus

București, România, 14 mai 2024 – realme, producătorul de smartphone-uri cu cea mai rapidă creștere la nivel global, anunță noile telefoane...

Administrație locală4 zile inainte

RetuRO deschide în Otopeni cel de-al patrulea centru pentru colectarea și procesarea ambalajelor SGR

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, deschide în Otopeni, județul Ilfov, cel...

Eveniment5 zile inainte

Incursiune în training-ul medicilor, într-o tehnologie a viitorului. Interviu cu Eliza Gârbea, coordonator si manager clinic în „Chirurgie Robotică”

«Ceea ce poți demonstra tu însuți este mai de încredere decât ți-ar prezenta oricine altcineva » ne spune Eliza Gârbea, coordonator...

dulap metalic dulap metalic
Social6 zile inainte

In ce medii este recomandat cu precadere un dulap metalic?

In era moderna a organizarii spatiului si a securitatii, modelele de dulap metalic ocupa un loc de seama, fiind preferate...

Eveniment6 zile inainte

„Poate brieful tău să dea volumul mai tare binelui”?, competiția de briefuri creative dedicată companiilor și ONG-urilor

La 18 ani de activitate, pastel dă volumul mai tare proiectelor creative care aduc schimbări pozitive în societate și trimite...

Eveniment6 zile inainte

Puma Lansează Campania De Brand „see The Game Like We Do: Forever. Faster.” Pentru A-și Consolida Poziționarea În Performanța Sportivă

Compania globală de sport PUMA a lansat prima sa campanie de brand la nivel mondial din ultimii 10 ani „FOREVER....

Uncategorized6 zile inainte

Nunta în momente magice

FOTOGRAF NUNTA BUCURESTI: Momente magice cu Lights and Tales Blogul Nuntilor va recomanda cu drag echipa Lights and Tales, o echipă de...

AfaceriO săptămână inainte

Magia designului grafic și a schiței

Sunteți gata să vă deblocați puterea imaginației? Într-o lume în care designul este rege, designul grafic și schița dețin cheia...

EvenimentO săptămână inainte

Lumea s-a saturat de atatea „suzete” conectate de Andrei Volosevici la prejudicierea bugetului – Ziarul Incisiv de Prahova

Idila primarului Andrei Volosevici cu fiica unui SRI-ist, tânăra Andrada Necșulescu, era cunoscuta de mult timp dar, era doar imorala.Si...

UncategorizedO săptămână inainte

TikTok anunță actualizări și parteneriate noi pentru o mai bună transparență în domeniul AI

București, 9 mai 2024 – TikTok anunță astăzi noutăți legate de legate de eforturile prin care îi ajută pe creatori...

Trending