Uncategorized
CSALB: Băncile au negociat mai mult și s-au împăcat mai des cu consumatorii în 2023. Beneficiile obținute de consumatori din negocierea cu băncile s-au dublat în 4 ani.
6 februarie, București. Consumatorii de servicii și produse financiare au obținut beneficii mai mari din negocierile cu băncile și IFN-urile desfășurate anul trecut în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). În 2023 s-au adresat CSALB cei mai mulți consumatori din ultimii 7 ani, iar băncile au acceptat cu 15% mai multe cereri de negociere decât în 2022. Valoarea beneficiilor obținute de consumatori în urma negocierilor cu băncile a depășit anul trecut 3,3 milioane de euro.
2.932 de cereri a primit CSALB în anul 2023 de la consumatorii care au solicitat băncilor (1.885 cereri) și IFN-urilor (1.047 cereri) intrarea într-o negociere în cadrul Centrului. Începând din anul 2016, CSALB a primit aproximativ 15.000 de cereri de negociere cu instituțiile de credit.
În 2023 băncile au acceptat cu 100 mai multe cereri trimise de consumatori decât în 2022. Astfel, s-au format 754 de dosare de negociere cu băncile și doar 4 cu IFN-urile.
Doar în 8 din 100 de negocieri părțile nu au acceptat soluțiile propuse de conciliatori și nu s-au înțeles. Conciliatorii CSALB au avut, astfel, cel mai mare procent de eficiență a concilierii de la înființarea CSALB (92%).
Alte 555 de înțelegeri între consumatori și bănci/IFN-uri s-au rezolvat amiabil, prin înțelegere directă, după ce consumatorii au trimis cererile către CSALB. Majoritatea acestora erau probleme simple, care se puteau rezolva și fără aportul unui conciliator al Centrului sau care nu țineau de condiții ce puteau fi negociate (cum sunt cererile de ștergere a înregistrărilor în Biroul de Credit).
24 de zile a fost timpul mediu de negociere cu banca anul trecut. Deși conform legii (OG 38/2015) timpul maxim de găsire a unei soluții prin conciliere este de 90 de zile și poate depăși acest termen în cazul negocierilor mai complicate, rapiditatea soluționării alternative la instanță a crescut constant în ultimii ani.
Cele mai rapide înțelegeri au fost finalizate în 2023 într-o singură zi (14 cazuri) sau în două zile (37 cazuri). Au existat și 31 de negocieri mult mai dificile, care s-au încheiat după mai mult de 100 de zile. Conciliatorii care au soluționat negocierile cel mai rapid sunt: Roxana Mustățea (medie de 12 zile), Nela Petrișor (medie de 14 zile), Septimiu Stoica și Ionuț Ștefan (medie de 15 zile).
Conciliatorii care au intermediat cele mai multe negocieri în 2023 sunt Alexandru Ambrozie (60 de dosare de conciliere), Mihaela Budișteanu (59 de dosare) și Valentin Cocean (59 de dosare).
Peste 11,3 milioane de euro reprezintă suma totală a beneficiilor obținute de consumatori în urma negocierilor purtate între 2016-2023 în cadrul CSALB. Cea mai mare sumă rezultată din negocieri s-a înregistrat anul trecut (3,3 milioane euro), cu peste 60% mai mare decât în 2022.
În medie, un consumator a obținut beneficii de 5.000 de euro dintr-o negociere purtată anul trecut. De altfel, beneficiile de până în 5.000 de euro reprezintă jumătate dintre înțelegerile intermediate de CSALB. Sumele reprezintă diminuări ale costului creditului prin: reducerea sau eliminarea unor comisoane, diminuarea dobânzii, scăderea ratelor și chiar ștergerea întregii datorii (în cazuri dificile).
Peste 500 de procese purtate în instanțele din România au fost soluționate amiabil în ultimii trei ani, în cadrul CSALB. Băncile și judecătorii au propus consumatorilor soluționarea alternativă, prin conciliere, de la primul termen de judecată.
Astfel, consumatorii:
- au redus timpul în care și-au rezolvat problema (de la câțiva ani în instanță, la o medie de 30 de zile în ultimii ani, în cadrul CSALB);
- au beneficiat de gratuitatea concilierii pentru persoanele fizice, în schimbul cheltuielilor pe care le implică un proces.
Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB: „Ne aflăm în al 8-lea an de conciliere a relației dintre consumatori și bănci/IFN-uri, iar creșterea activității de la un an la altul demonstrează îmbunătățirea continuă a mecanismului de negociere condus de conciliatorii CSALB și disponibilitatea mai mare a băncilor de a rezolva problemele întâmpinate de consumatori. În plus, creșterea numărului de procese în care părțile doresc o rezolvare amiabilă confirmă principalul motiv al înființării CSALB: acela de a le oferi consumatorilor și instituțiilor financiar-bancare o alternativă la instanța de judecată.
Românii îmbrățișează tot mai des această soluție rapidă și fără costuri pentru ei. Sunt multe cazuri în care oamenii și-au rezolvat problema cu banca în una sau două zile. Practic, după ce au petrecut câteva minute completând cererea pe site-ul CSALB, consumatorul a primit răspuns de la bancă în aceeași zi. A urmat deschiderea unui dosar de conciliere, în care conciliatorul a propus imediat o soluție. Aceasta a fost acceptată de ambele părți, iar cazul s-a încheiat câteva ore mai târziu, după schimburi de emailuri și discuții telefonice. Această deschidere și disponibilitate manifestată de unele bănci comerciale contribuie la consolidarea încrederii întregului sistem bancar.
Din păcate mai sunt bănci care resping o parte dintre cererile pe care le primesc de la propriii clienți, prin intermediul CSALB. În aceste circumstanțe, recomandarea noastră reiterată inclusiv pentru anul 2024 este ca aceste instituții de credit să evite ca astfel de spețe să ajungă în instanțele de judecată, încercând soluționarea directă a problemei consumatorului. Dacă solicitarea nu poate fi rezolvată prin negociere directă între părți, este de preferat ca aceasta să fie soluționată prin implicarea conciliatorilor CSALB, evitându-se calea contencioasă. Astfel, părțile aflate în dispută ar economisi resurse de timp și bani, iar instanțele publice s-ar degreva de procese lungi și dificile, în care, la final, doar una dintre cele două părți are de câștigat, nu amândouă cum se întâmplă în conciliere.”
***
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal) sau prin chat-ul de pe csalb.ro la care răspunde un operator din call-center.
Uncategorized
Ce se întâmplă când mergeți cu anvelope diferite pe aceeași punte?
Dacă s-a întâmplat să faceți o pană de cauciuc pe undeva și singura soluție a fost să înlocuiți anvelopa defectă cu una de aceeași dimensiune, eventual chiar de ocazie, ar trebui să știți care pot fi consecințele.
Montarea unor anvelope diferite pe aceeași punte este una dintre acele soluții care pot părea acceptabile pe moment, dar care pot crea probleme serioase în mers. La prima vedere, tentația este de înțeles. Se strică o anvelopă, se găsește una „aproape la fel”, prețul este bun, iar mașina poate pleca din nou la drum. Totuși, diferențele dintre două anvelope montate pe aceeași axă pot afecta direct stabilitatea, frânarea și comportamentul mașinii.
Pe aceeași punte, anvelopele lucrează împreună. Cele două roți trebuie să ofere aderență similară, reacții apropiate și o rezistență comparabilă la rulare. Dacă una dintre anvelope are alt model de profil, altă adâncime, alt compus, altă vârstă sau altă dimensiune, puntea respectivă nu mai reacționează uniform. În linie dreaptă, diferența poate părea mică. Într-o frânare de urgență sau într-un viraj pe ploaie, ea poate deveni decisivă.

Una dintre cele mai mari probleme apare la frânare. Dacă o anvelopă are aderență mai bună decât cealaltă, mașina poate avea tendința să tragă într-o parte. Sistemul ABS poate interveni diferit pe fiecare roată, iar distanța de oprire poate crește. Pe carosabil ud, diferențele se amplifică, pentru că o anvelopă cu profil mai uzat evacuează mai greu apa decât una mai nouă.
În viraje, riscul este la fel de important. O punte cu anvelope diferite poate pierde aderența neuniform. Dacă diferența este pe față, mașina poate subvira mai devreme și poate refuza să urmeze traiectoria dorită. Dacă diferența este pe spate, vehiculul poate deveni mai instabil, mai ales la schimbări rapide de direcție. De aceea, când se montează doar două anvelope noi, acestea sunt adesea recomandate pe puntea spate, pentru a păstra stabilitatea direcțională.
Diferențele de dimensiune sunt și mai problematice. O anvelopă cu altă lățime, alt diametru sau alt indice nepotrivit poate modifica modul în care lucrează suspensia, direcția și sistemele electronice. ABS-ul, ESP-ul și controlul tracțiunii folosesc informații de la senzorii roților. Dacă două roți de pe aceeași punte se comportă diferit, aceste sisteme pot primi semnale contradictorii sau pot interveni mai des decât ar trebui.

Contează și vârsta anvelopelor. Două pneuri pot avea aceeași dimensiune și un profil asemănător, dar dacă unul este nou și celălalt are șapte ani, compusul lor nu mai oferă aceleași performanțe. Cauciucul mai vechi se întărește, se încălzește diferit și poate avea aderență mai slabă, chiar dacă banda de rulare pare acceptabilă.
Există, desigur, situații temporare. Dacă faceți pană și montați roata de rezervă, puteți circula până la vulcanizare sau service, respectând limitele indicate pentru acea roată. Dar aceasta nu este o soluție permanentă. Roata de rezervă, mai ales cea îngustă de tip temporar, este făcută pentru deplasare scurtă și prudentă, nu pentru utilizare normală.
Regula sănătoasă este simplă: pe aceeași punte, pneurile trebuie să fie identice ca dimensiune, tip, structură, sezon, model și grad de uzură cât mai apropiat. Ideal este ca toate cele patru anvelope să fie din același set. Dacă bugetul permite doar înlocuirea a două, acestea trebuie alese corect și montate în pereche.
Anvelopele (vară/iarnă/all-season) diferite pe aceeași punte nu sunt doar o chestiune de estetică sau de confort. Ele pot schimba felul în care mașina reacționează exact în momentele în care aveți cea mai mare nevoie de stabilitate. Iar în trafic, o reacție previzibilă valorează mai mult decât orice economie făcută pe grabă.
Sursa foto: https://davanti-tyres.com/
Uncategorized
Răspunderea administratorului de societate: între decizie rapidă și risc personal real
În practica zilnică, răspunderea administratorului de societate nu apare atunci când lucrurile merg bine, ci exact în momentul în care apar blocaje — datorii neplătite, controale fiscale, conflicte între asociați — iar linia dintre rolul profesional și expunerea personală începe să se subțieze.
Nu e o zonă confortabilă. Nici teoretică.
Deciziile luate într-un birou banal, într-o după-amiază de marți, pot ajunge ani mai târziu în fața unui judecător.
Unde începe, de fapt, răspunderea administratorului de societate
Funcția de administrator nu vine doar cu putere de semnătură. Vine cu obligații concrete, prevăzute în Legea societăților și în actul constitutiv.
Limita dintre mandat și risc personal
Administratorul acționează în numele societății. Dar nu dispare ca persoană. Aici apare tensiunea.
Când respectă legea și interesele firmei, răspunderea rămâne la nivelul societății. În momentul în care încalcă aceste obligații — fie prin acțiune directă, fie prin pasivitate — răspunderea devine personală.
Un exemplu care circulă frecvent în mediul antreprenorial din București: administratorul unei firme de distribuție continuă să semneze contracte, deși știe că societatea nu mai poate onora plățile. Furnizorii livrează marfă. Facturile rămân neachitate. La primul control sau litigiu, apare întrebarea simplă: știa sau trebuia să știe?
În acel punct, discuția nu mai ține doar de firmă.
Formele concrete de răspundere
Nu există o singură categorie. Legea trasează mai multe direcții, iar în practică ele se suprapun.
Tipuri de răspundere care apar frecvent
- civilă — pentru prejudicii cauzate societății sau terților, inclusiv decizii manageriale defectuoase care duc la pierderi financiare directe
- contravențională — amenzi aplicate în urma controalelor (ANAF, ITM), unde administratorul figurează ca persoană responsabilă
- penală — situații mai grave, cum ar fi evaziunea fiscală, gestiunea frauduloasă sau folosirea bunurilor societății în interes personal
Nu toate greșelile duc automat la sancțiuni severe. Dar acumularea lor creează un traseu previzibil.
Un antreprenor din zona de construcții, activ în Ilfov, ignoră luni la rând obligațiile declarative. Contabilul avertizează. Administratorul amână. Când ANAF intervine, sancțiunile nu mai vizează doar firma, ci și conduita celui care a luat deciziile — sau nu le-a luat.
Decizia care pare minoră
Nu toate riscurile vin din fraude evidente. Unele pornesc din detalii aparent banale.
Clauza ignorată
Contractul. Un document standard. Zece pagini. Semnat rapid.
Într-un acord comercial între două firme, administratorul acceptă o clauză de penalizare zilnică fără să negocieze termenii. Întârzierea apare. Penalitățile cresc exponențial.
Două săptămâni trec. Apoi încă două.
Suma acumulată depășește valoarea contractului inițial. Asociații cer explicații. Se ajunge la litigiu intern. Întrebarea devine personală: a acționat administratorul cu diligență?
Aici începe analiza reală. Nu la semnare. Ci la consecințe.
Când răspunderea administratorului de societate devine personală
Există un prag. Nu e mereu clar. Dar apare.
Situații în care protecția dispare
- continuarea activității unei firme aflate în insolvență iminentă, fără măsuri reale de redresare
- folosirea resurselor societății pentru scopuri personale — mașini, bani, contracte fictive
- neplata intenționată a obligațiilor fiscale, chiar dacă fondurile au existat temporar
Un caz tipic o firmă IT care crește rapid, dar ignoră disciplina financiară. Administratorul mută bani între conturi pentru a susține alte proiecte personale. Firma intră în dificultate. Creditorii cer explicații.
Judecătorul nu analizează doar cifrele. Analizează comportamentul.
Relația cu asociații și tensiunile interne
Administratorul nu operează în vid. Relația cu asociații influențează direct riscul.
Conflictul tăcut
În multe firme mici și medii din România, rolurile nu sunt delimitate clar. Un asociat devine administrator „pentru că trebuie cineva”. Deciziile se iau informal. Documentarea lipsește.
Când apar probleme, aceeași informalitate devine vulnerabilitate.
Un business de familie ajunge în impas după ce unul dintre asociați acuză decizii neinspirate. Nu există procese-verbale clare. Nu există mandat detaliat. Administratorul rămâne singur în fața acuzațiilor.
Lipsa hârtiei contează. Mult.
Cum se construiește protecția reală
Nu prin evitarea deciziilor. Ci prin disciplină.
Practici care reduc riscul
- documentarea deciziilor importante, chiar și în firme mici, unde tentația informalului domină
- consultarea specialiștilor înainte de acțiuni cu impact juridic sau fiscal
- separarea strictă între patrimoniul personal și cel al societății
Nu e vorba de birocrație inutilă. E vorba de trasabilitate.
Un administrator care poate demonstra că a analizat, a cerut opinie și a acționat în interesul firmei își reduce semnificativ expunerea.
Unde intervine orientarea juridică
Nu toți administratorii au acces imediat la consultanță juridică constantă. Costurile, timpul, prioritățile — toate influențează decizia de a cere ajutor.
Aici apar site-uri ca www.intrebarijuridice.ro. Ele oferă un nivel de clarificare pentru situații punctuale: o clauză neclară, o notificare primită, o decizie care ridică semne de întrebare.
Răspunsurile nu țin loc de consultanță completă, dar ajută la evitarea unor pași greșiți în fazele inițiale.
Mai important, scurtează timpul de reacție. Iar în materie de răspundere administrator societate, timpul pierdut costă.
Decizia rămâne personală
Funcția de administrator vine la pachet cu autonomie. Dar și cu consecințe.
Nimeni nu verifică fiecare semnătură în timp real. Nimeni nu oprește o decizie neinspirată înainte să producă efecte.
Responsabilitatea se construiește în tăcere. Zi de zi.
Iar când apar problemele, nu mai contează intenția declarată, ci modul concret în care administratorul și-a exercitat rolul și a înțeles limitele răspunderii administratorului de societate.
Uncategorized
Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu
Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil cu inteligența artificială
București, 22 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. aduce în prim-plan The Movingstyle (LSM7F), ecranul smart portabil care schimbă modul în care ne raportăm la spațiul din jurul nostru. Conceput pentru utilizatorii care nu vor să fie limitați de o priză sau de un perete, The Movingstyle combină rezoluția QHD, interacțiunea tactilă intuitivă și o baterie internă cu autonomie de până la 3 ore, totul într-un design subțire de 21.9 mm, gata să se adapteze oricărui moment al zilei și oricărui spațiu, fie că vorbim despre living, dormitor, balcon sau terasă.
Un ecran conceput pentru libertate totală de mișcare
The Movingstyle poate fi scos din suport printr-o simplă apăsare de buton și transportat oriunde datorită mânerului integrat pe spatele ecranului. Fără stand, panoul cântărește doar 5,2 kg, ceea ce face din mobilitate o experiență cu adevărat lipsită de efort. Suportul de podea cu roți ascunse asigură mobilitate ușoară prin casă, fără efort, iar suportul integrat funcționează simultan ca mâner și ca picior de masă cu unghi reglabil. Prin Full Motion Support, ecranul poate fi înclinat cu ±35°, rotit cu ±30°, pivotat cu ±90° și reglat pe înălțime cu până la 23 cm, astfel încât unghiul perfect există întotdeauna, indiferent unde l-ai așezat.
Conectat la tot ce contează
Ecranul tactil permite navigare directă cu vârful degetelor și afișează telecomanda virtuală on-screen pentru control simplificat. Prin Connect Flexibility, utilizatorii pot oglindi conținut de pe smartphone sau tabletă prin USB-C sau HDMI cu suport tactil complet, iar Storage Share permite transferul conținutului multimedia stocat pe dispozitivele Galaxy. Google Cast și Apple AirPlay sunt integrate nativ pentru streaming wireless direct din aplicațiile preferate, iar conectivitatea Wi-Fi 5 și Bluetooth 5.3 completează un ecosistem gata de utilizare imediată, fără cabluri inutile. Camera opțională Slim-Fit se conectează wireless pentru apeluri video FHD și monitorizare smart home prin SmartThings, iar comenzile vocale Bixby asigură control hands-free. One UI Tizen, sistemul de operare al The Movingstyle, beneficiază de actualizări de sistem pentru până la șapte ani.
Performanță pentru gaming și conținut dinamic
Dincolo de vizionarea pasivă, The Movingstyle este pregătit și pentru sesiuni de gaming. Auto Game Mode (ALLM) detectează automat consola sau PC-ul conectat și optimizează instantaneu setările de imagine, în timp ce Motion Xcelerator 120Hz reduce blurul de mișcare pentru o acțiune fluidă. Funcții precum Game Bar, Super Ultra Wide Game View și Mini Map Zoom oferă control suplimentar asupra experienței de joc, indiferent dacă preferi titluri competitive sau sesiuni relaxate.
Un ecran cu personalitate proprie
Procesorul NQ4 AI Gen2 livrează rezoluție QHD (2560 x 1440) la 120 Hz, optimizare automată a imaginii prin AI Picture și o gamă de tehnologii dedicate calității vizuale, printre care Micro Dimming Pro, Color Booster Pro, Real Depth Enhancer și suport HDR10+ Adaptive. La capitolul sunet, sistemul de 10W pe 2 canale cu Dolby Atmos este completat de Object Tracking Sound Lite și Adaptive Sound Pro, pentru o experiență audio care se adaptează automat conținutului redat. Prin Art Store, utilizatorii pot afișa 3.500 de opere de artă din galerii și muzee de renume mondial. Cu Generative Wallpaper, AI-ul generează imagini unice pornind de la cuvinte cheie alese de utilizator, transformând ecranul într-o extensie a propriei personalități. Daily Board activează widgeturi utile precum vreme, știri, memo-uri, chiar și când ecranul este oprit, iar Samsung Daily+ reunește aplicații de sănătate, fitness, karaoke și control SmartThings într-un singur loc accesibil.
The Movingstyle vine, de asemenea, cu o serie de funcții de accesibilitate menite să îl facă prietenos pentru cât mai mulți utilizatori, de la subtitrări audio și mărire de imagine, până la suport pentru limbaj al semnelor și control adaptat persoanelor cu mobilitate redusă.
The Movingstyle este disponibil în dimensiunea de 27 inch pe https://www.samsung.com/ro/movable-screens/the-movingstyle/lsm7f-27-inch-ue27lsm7faxxxh/.
Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com/ro.
-
Evenimentacum 8 ani2.500 de pachete cu tigari de contrabanda confiscate la Moisei
-
Exclusivacum 4 aniCum poate să arate o săptămână la Vlad Cazino? Planul de recompense zilnice de la acest Vampir!
-
Evenimentacum 8 aniCe spune Tudorel Toader despre scandalul momentului. Există acel document | MaramuresAZI
-
Uncategorizedacum 7 aniMagazinul care ofera huse si accesorii gsm in premiera
-
Uncategorizedacum 7 aniHusele – accesoriile de protectie ideale
-
Exclusivacum 6 aniCare este cea mai buna oferta de angajari la care pot aplica tinerele din Romania?
-
Evenimentacum 5 ani
CSALB lansează Caravana Online în cele mai mari orașe ale țării. Ce au obținut craiovenii din negocierile cu băncile
-
Evenimentacum 4 aniPlexiglas pentru perete pentru casă și local

