Connect with us

Eveniment

ANP NU a fost informata sau a fost informata trunchiat?/Nu mai mintiti domnule comisar șef de poliție penitenciară Dan Halchin deoarece ati fost informat si ati musamalizat! – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Lipsa de implicare a directorului general DAN HALCHIN, cât și a directorului general adjunct Ilie Marian au adus sistemul într-o astfel de zonă.

Asta este ce au clădit …

Lipsa acută de personal a determinat angajări masive din sursă externă așa că toți ospătarii, frizerii, șoferii, instalatorii sanitari etc, au fost imbrăcați peste noapte in uniforme și puși să execute atribuții din domeniul siguranței naționale și conduitele se observă. Peste 60% din angajații sistemului penitenciar sunt noi incadrați, in condițiile expuse mai sus, fără o minimă formare profesională, fără sprijin, fără indrumare. Asta este nivelul. Imaginile prezentate pe site-ul ministrei justiției sunt doar o parte din viața zilnică a sistemului penitenciar și cântăresc doar intr-o parte, condamnabilă, dar veniți să vedeți și cealaltă parte, cea in care zilnic angajații sistemului penitenciar sunt, la randul sau, ultragiați.

Ministra Justiției reacție acidă împotriva  comportamentelor unor agenți de penitenciare, pe pagina sa de socializare:

Greu de privit imaginile care par ireale pentru România anului 2023. Deținuții din Centrul educativ -Buziaș, minori și tineri – sunt bătuți cu bestialitate de polițiști.

Revoltător și inadmisibil cum înțeleg unii angajați din acest centru să își exercite atribuțiile.

Primele măsuri deja luate:

– am înaintat denunțul penal;

– tot azi, am demis de urgență conducerea unității;

– am solicitat Administrației Naționale a Penitenciarelor să dispună interzicerea oricărui contact între cei doi polițiști care apar în filmare cu custodiații;

– am dispus trimiterea Corpului de control al ministrului la Buziaș.

Voi cere, de asemenea, să fie organizate de urgență cursuri de specializare pentru personal, dar și ședințe de consiliere pentru minori.

Vă asigur de pe acum că nu voi avea niciun fel de înțelegere pentru fapte de o asemenea brutalitate.

Oameni cu acest tip de reacții comportamentale nu au ce căuta în sistem. Fără excepție! Zero toleranță.

Vorbim totuși despre o instituție al cărei rol este reeducarea copiilor și tinerilor în sensul reintegrării lor sociale, nu distrugerea destinelor cu bâta.

Acești minori trebuie ghidați prin educație și comunicare eficientă spre ieșirea definitivă din sfera infracțională, să își formeze competențe care să îi ajute, la punerea în libertate, să își găsească mai ușor un loc de muncă”

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, aflat in concediu, a reactionat asa dur, pe buna dreptate,  deoarece pe la spatele sau se incearca a se face anumite „jocuri de culise” si mentinerea cu orice pret a unor imputerniciti la conducerea unor penitenciare, imputerniciti care au patat imaginea sistemului si s-a ajuns la situatia ca cea de la Centrul educativ -Buziaș, minori și tineri.

Este si cazul imputernicitului la sefia Penitenciarului Ploiesti, imputernicit MATEI VALENTIN, ajutat sa i se prelungeasca interimatul de catre UNGUREANU TIBERIU IRINEL si de ILIE MARIAN  & DAN HALCHIN din A.N.P.

Iata toata activitatea acestui domn care a patat  imaginea sistemului si care se lauda prin unitate ca va fi, din nou imputernicit, chiar daca Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a dat dispozitie ca astfel de imputerniciri sa inceteze:

Perioada de activitate: 2004 – 2023

A lucrat:

PERIOADA LOCATIE FUNCTII
Aproximativ 2004-2009 Penitenciar Ploiești  locțiitor șef tură, comandant secție*
Aproximativ 2009-2015 Administrația Națională a Penitenciarelor Ofițer execuție pază
Aproximativ 2015-2023 Penitenciar Ploiești Director adjunct siguranța deținerii și regim penitenciar*(2015-2021), împuternicire director(2021-2023)
* funcții primite cu ajutorul lui fost director adj. A.N.P. Stancovici Marian

 

VICII cunoscute: femei, cadouri, bani, putere.

CUNOSCUT pentru: răutate, răzbunare, parșivenie, minciună.

TIMELIME: 2004-2009

Cunoscut în Academia de Poliție ca petrecăreț, bun prieten cu Ghiță Florin(ANP) și Gavrilovici Iulian (ANP). Ulterior relațiile s-au răcit, anul acesta cunoscându-se o altercație fizică cu ultimul pentru o doamna.

Se remarcă în Penitenciarul Ploiești unde a fost repartizat din Academie ca un bun tovarăș de băutura, atât cu schimbul cât și cu prietenii.

După Academia de Poliție devine foarte bun prieten cu actualul director adjunct general ILIE MARIAN, pe care îl și cazează în locuința personală pentru aproape 2 ani de zile. La momentul în care acesta ajunge director general adj., tupeul lui MATEI VALENTIN crește exponențial, el fiind cel ce conduce relația.

ILEI MARIAN este promovat de actualul director general DAN HALCHIN pentru un favor făcut când HALCHIN era la ananghie ca director de unitate.

Cei doi devin buni prieteni(ILIE și MATEI), fiind notorii petrecerile în care erau morți de beți, în compania agenților din subordine. Ambii au activat o perioada la Penitenciarul Ploiești, ambii s-au reîntâlnit la A.N.P., apoi MATEI vine ca director adjunct pază la Ploiești.

Ambii au ca „naș” pentru urcarea în sistem pe fostul director adj. A.N.P. Stancovici Marian (mulți dintre ploieștenii vremii o au, fiind acum în funcții importante din ANP/unități).

Aprox. 2008: ia prin concurs funcția de șef secție interioară, lucrând cu un director corupt –  RADU TIBERIU (https://adevarul.ro/stiri-locale/ploiesti/directorul-penitenciarului-ploiesti-a-fost-revocat-927242.html) de la care învață meserie – ulterior șicanările și modul de lucru la mânării sunt copiate de la acesta,

Devine un pion important al acestuia, existând bănuieli că era și MATEI în relațiile neprincipiale cu deținuții avute de directorul RADU TIBERIU –  introducere telefoane, scoatere la muncă a unor anumiți deținuți, acordarea de permisii unora favorizați.

În această perioadă se discuta de către ofițerul de la prevenire VLAD POMPILIU despre coruperea lui MATEI, ce din funcția de șef de secție a cerut unui deținut să îi asigure montarea geamurilor termopane la o locuință a acestuia.

Agentul VLAD POMPILIU devine ofițer – șef birou prevenirea criminalității la un concurs în care a fost președinte UNGUREANU TIBERIU IRINEL, cel care acum pune bețe în roate unui fost protejat: STOICA COSTIN IRINEL – cel dorit ca director la nivelul MJ.

MATEI este cel care este trimis sa facă flagrant unui agent din această rețea ce baga telefoane, agentul este prins, nu pățește nimic, iar la întoarcerea de la A.N.P. a lui MATEI (2015), acesta îi acordă salariu de merit, perfect pentru a putea ieși la pensie vechiul prieten! Respectivul agent era cunoscut ca fiind corupt.

Adversarul lui RADU TIBERIU de moarte devine STĂNESCU ANDREI, un ofițer promoție 2005, prieten bun cu MATEI la acea dată care dorește demiterea lui RADU pentru fapte de corupție.

RADU prin intermediul lui MATEI si a unei comisii de disciplină favorabile în câteva luni îl pedepsește pe acesta de 4 ori căutând să îl elimine din sistem.

Este momentul când oamenii buni încep să ia în serios activitatea directorului RADU, care după 2 ani este în vizorul DNA și se pensionează de urgență

Relația dintre MATEI și STĂNESCU se deteriorează, aceasta având urmări în ultima parte a timeline-ului.

Are mai multe relații neprincipiale/sau dorește să aibă cu colegele, relații de care află și soția acestuia.

TIMELIME: 2009-2015

După ce informațiile cu termopanele apar în unitate, la puțin timp reușește să ajunge la A.N.P. unde era deja prietenul ILIE.

Informațiile din perioada ANP sunt puține dintre care:

– incident de securitate cu pierderea unui stick clasificat, este scăpat basma curată – directorul general adj. STANCOVICI MARIAN ce îl protejează,

– ajunge în dizgrație după  ce are relații amoroase cu amanta superiorului de care trebuia să aibă grijă (conform bârfelor),

TIMELIME: 2015-2021

Lucrează pe funcția de director adjunct deținerii și regim penitenciar, pe care o ia prin concurs, sprijinit fiind de STANCOVICI.

Nu iese în lumină căci la comanda unității nu a avut oameni care să accepte genul acesta de corupție.

Este de notorietate o situație când directorul este plecat în concediu și MATEI care ii ținea locul invita la unitate o firma de se ocupa cu ochelarii de vedere, firma pe care directorul special nu a dorit-o in unitate fiindcă se știa că făcea ochelari doar pentru decontare. MATEI era interesat de acest aspect. Era clar ca nu era posibil mai mult sa facă.

Prima problemă oficial apărută: încearcă un limbaj neprotocolar/amoros cu o colega ce ajunge să îl denunțe până la  Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Se ajunge la șicanări specifice lui, gen: note raport cu ce activități ai executat azi si perioada, etc., căprării.

Oameni valoroși se pensionează căci tânărul director adjunct își plătește polițe vechi, în special ofițerilor.

TIMELIME: 2021-2023

Din luna martie 2021 acesta este împuternicit director, fiind momentul de la care unitatea se destramă. În cei doi ani de când MATEI conduce penitenciarul acesta, daca pe timpurile celorlalți directori se atrăgea personal din penitenciarele de la Mărgineni si Târgșor, acum multe cadre caută să plece: detașări MJ, pensionări, demisii la transferuri între unități.

Refuză plata drepturilor salariale juristului unității câștigate în instanță, pe bază de interpretare trunchiată a sentinței. Un alt adversar, juristul: Negoiță Elena.

Din anul 2022 începe să aibă relații personalizate cu anumiți oameni de afaceri ce iau de la penitenciar deținuți pentru puncte de lucru.

Se remarcă prin ridicarea nivelului de trai (pe surse reale). De la telefoane și ceasuri achiziționate de la colegi in rate, sare la ceas Apple modelul Premium, telefon Apple, parfumuri Erba Pura, adidași Valentino, atipice pentru puterea financiara avuta pe funcția de director adjunct. Salarizarea fiind aproape identică, deci… o alta sursa de venit trebuie să aibă.

Alineatul precedent este observat si de către STĂNESCU ANDREI – fostul tovarăș, care are proasta inspirație să atragă atenția ofițerului prevenire VLAD POMPILIU pentru a verifica. Acesta vinde informația lui MATEI pentru a lua salariu de merit si a ieși la pensie, după care începe hărțuirea ofițerului informații clasificate STĂNESCU A de către MATEI ce ține de mai bine de 1 an.

În încercarea de a-l da afară folosește aceleași motive pe care le-a învățat de la fostul director, RADU. Este schimbată comisia de disciplină pentru a se mula pe noile dorințe și pedepsele se țin lanț contra oricărui îl contrazice(ex. STANESCU, in 6 luni comisia a cercetat 6 dosare, a fost pedepsit in 5 fără audiere, mai s-a lăudat zilele acestea când spera sa rămână director cu încă 2 sesizări contra lui).

STANESCU ANDREI este marele adversar ce îl are la nivelul unității la acest moment, căci nu se lasă îngenunchiat de acest infractor cu Academie(șicanele către STANESCU de la jigniri, la intrări in birou pentru a-l surprinde în abatere, comisii de disciplina nenumărate, furt de documente atestat prin înscrisuri, încercarea de a-l demite prin retragerea accesului la informații clasificate, obligarea de îndeplinire a altor atribuții decât cele din fisa postului pentru a sesiza iar comisia de disciplina – majoritatea din acestea  sunt in desfășurare)

Acesta face demersuri de a sesiza comisia de disciplină a MJ contra lui MATEI VALENTIN, dar se găsesc mereu „motive” să se claseze sesizările – unele hilare, termene depășite cu intenție, altele necercetate când discutăm chiar de fapte de corupție(4 sesizări  din partea lui STĂNESCU și 1 din partea juristului la acest moment, 3 dintre cele 5 deja clasate, ultimele două în lucru).

Ajunge să conducă unitatea prin frică, opresiune, răzbunare. La acest moment nimeni cu excepția lui ANDREI STĂNESCU și a juristului nu are curajul a refuza dispoziții.

Marginalizează ofițerul secretariat caci si aceasta nu are o problema a sesiza si spune neregulile constate(audiente cu fost deținuți care vin sa ceara anumite bunuri înapoi de la MATEI,) și da alte atribuții pentru a se răzbuna. Ele sunt executate fără comentarii pentru a nu se ajunge în situația emblematică deja a domnului STANESCU A.

Se fac cel puțin 3 sesizări către Inspecție Penitenciară, dar sectorul este plin de oameni aserviți și în nicio situație MATEI nu este găsit vinovat.

Este susținut si de directorul general DAN HALCHIN pentru că a realizat un punct de lucru exterior permanent(fapt sezisat de noi si blamat: secție în afara unității ce poate deveni penitenciar privat). Și nicio dorință de a fi stras la răspundere nu a existat. Filiera aici este MATEI- ILIE MARIAN – DAN HALCHIN.

La momentul in care adjunctul său pe pază numit tot RADU, dar MADALIN nu i-a acceptat anumite doleanțe, MATEI cheamă prietenii din ANP in control când e in concediu și îl găsește ca singurul vinovat pe RADU, ce renunța la funcția in care era împuternicit. Acesta de scârba iese la pensie, alt profesionist corect pierdut pentru unitate.

Aduce de la Găești un acolit al lui ILIE MARIAN, numit BANICA EMIL ce acceptă tot ce MATEI propune a face.

Are loc o evadare pe 19.05.2023 din interiorul penitenciarului(secție exterioară unde a avut loc controlul prietenilor lui MATEI de mai de sus, control de rutina ce s-a lăsat cu pedepsirea lui RADU la comisia de disciplină de la ANP) si in concluziile ANP-ului  totul este ok, doar un agent a fost de vina ca nu a fost suficient de rapid, deci celelalte masuri de siguranța au fost perfecte. Nimeni de vina…Va puteți imagina la o evadare? Si la un control de rutină dai in directorul adjunct?

Pentru a scoate la muncă anumiți deținuți face presiuni pe lângă directorii adjuncți pază (RADU MADALIN– 2019-2023, BANICA EMIL – 01.01.2023 -31.03.2023, STOICA COSTIN – 01.04.2023) ce sunt șefii de drept la aceste comisii.

RADU și STOICA nu au acceptat, dar la BANICA sunt date ca a venit cu biletele lui MATEI cu cine sa fie scos la munca. In disperare de cauza chiar săptămâna trecută a încercat sa scoată singur la munca, depășindu-și atribuțiile dând la o parte directorul adj. Supleant, STOICA fiind în concediu.(https://www.incisivdeprahova.ro/2023/07/21/matei-neprihanitul-cand-iti-sapi-singur-groapa/).

NU au existat reacții de la ANP contra lui MATEI pana la acest moment, decât pentru a-l acoperi!

Tânăra ofițereasă DENISA OIȚĂ (suspectata de o relație cu MATEI), cu 2 ani de experiență a împuternicit-o pe funcție de conducere încercând să încalce legea, prin acordarea de autorizație temporară de acces la informații clasificate secrete de stat (se împuternicea imediat). Fiind pe clasificate, a întâlnit rezistența lui STĂNESCU ce a notificat ANP-ul cu dispoziția ilegală (art. 4 din Legea 145/2023), aceștia dându-i dreptate în final. Chiar și așa, inutil de zis că la nivelul unității ofițerul a fost pedepsit de comisia de disciplină.

Are contact constant prin mijloacele de comunicare gen whats up cu UNGUREANU TIBERIU IRINEL, personaj foarte puternic ce am concluzionat, cu probe,  că îl susține.

Prin relațiile dobândite a blocat un dosar penal unde este cercetat alături de fosta secretară și acolită –  Anghelache Ramona, fostul director Brânzan Celestin, fosta șefă de la logistică Izabela Dănescu.

Rude angajate: verișori, fini, afini, plus că participă la aproape orice concurs organizat de ANP.

La acest moment abia dacă mai are oameni cu care să lucreze pe pază, toată lumea fuge pentru a nu lucra cu el. Pe față sau cu jenă niciun compartiment nu dorește să mai aibă de-a face cu acest om: clasificate, juridic, secretariat, reeducare, logistică, PAZĂ, toate așteaptă o schimbare.

Avem semnale că și mai mulți oameni din Penitenciarul Ploiești vor ieși la pensie, se vor transfera, chiar vor demisiona din cauza lui dacă nu este demis, pus la locul lui.

Din nevoia de schimbare au apărut încă 2 sindicate in acest an, in total 4. Oamenii sunt disperați dar si speriați căci nimic nu l-a atins. (Cristina T.).

N. R – Mai reamintim doar ca, investigatia noastra a pornit de la mafia gunoaielor si cum o firma din aceasta caracatita din Prahova „beneficiaza” de detinuti/”inchiriaza” la munca pe filiera Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI, in baza proiectului lansat de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin.
Punerea in dependenta a Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI de catre reprezentantii acestei societati ne-au determinat  sa incepem dezvaluirile cu derapajele de la lege ale sefului – IMPUTERNICIT – la comanda Penitenciarului Ploiești, fiind o institutie esentiala a statului. 

Sa reamintim povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” care este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood:

Bomba ecologica de la Pleasa/Atentat la siguranta nationala/IPJ Prahova, Penitenciarul Ploiesti si Tymbark

Cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi la Penitenciarul Ploiesti (II)

Cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi la Penitenciarul Ploiesti (III)

Furturi, falsuri si alte infractiuni succesive la Penitenciarul Ploiesti (IV)

Penitenciarul Ploiesti: „La momentul preluării gestiunii, în fișele de inventar de la Serviciul Financiar figurau o mulțime de bunuri, care faptic nu existau”

Documente si declaratii din cercetarea penala care dezvaluie un furt institutional generalizat la Penitenciarul Ploiesti

În acest articol ne-am hotărât să vă arătăm, cum înclinațiile scriitoricești și infracționale s-au adunat în caracatița din Penitenciarul Ploiești/Rățușca noastră Mac!Mac!

Aroganța și lipsa de profesionalism sunt fără limite, caracterul penal te dărâmă la propriu in Penitenciarul Ploiesti

,,Fantastica Woman”Anghelache Ramona (varianta XXL)/”Omerta”, ,”Legea tăcerii” și a intereselor prima în fața legii în Penitenciarul Ploiesti

„Omerta”, ,”Legea tăcerii” și a intereselor prima în fața legii în Penitenciarul Ploiesti/Despre Doamna Dănescu Izabela, supranumită eminența cenușie și regina hoților din Penitenciarul Ploiești

Precizări privind modalitățile de furt la Penitenciarul Ploiesti si ilegalitatile savarsite de Comisarul șef de poliție penitenciară Valentin MATEI – IMPUTERNICIT – la comanda Penitenciarului Ploiești

Documente si declaratii din cercetarea penala care dezvaluie un furt institutional generalizat la Penitenciarul Ploiesti

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi la Penitenciarul Ploiesti (III)

Cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi la Penitenciarul Ploiesti (II)

Aroganta maxima la Penitenciarul Ploiesti dupa „descinderea” celor de la Departamentul Inspectie Penitenciara din ANP

Bomba ecologica de la Pleasa/Atentat la siguranta nationala/IPJ Prahova, Penitenciarul Ploiesti si Tymbark

 

Dacă ministrul justiției , domnul Predoiu Cătălin, ar tine cont de ceea ce am divulgat în presă acestui director, împuternicit , cms șef de politie penitenciara Valentin Matei i-ar fi fost întreruptă împuternicirea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eveniment

Buchete pentru doamne în vârstă: rafinament și respect

Publicat

pe

Buchete pentru doamne în vârstă: rafinament și respect

A dărui flori unei doamne în vârstă nu e un simplu gest decorativ, ca atunci când trimiți un buchet grăbit, „de serviciu”, la o aniversare de birou. Mai curând seamănă cu o mică ceremonie a recunoștinței. În spatele fiecărei tulpini se adună ani de viață trăită, sărbători, doliuri, bucurii mari și supărări rămase între pereți vechi. Un buchet, oricât de mic, intră într-o biografie deja plină și trebuie să se așeze acolo cu delicatețea cuiva care bate încet la o ușă și așteaptă să fie poftit înăuntru.

Poate că de aceea, când vorbim despre buchete pentru doamne în vârstă, simțim nevoia să adăugăm cuvintele „rafinament” și „respect”. Ele nu țin doar de preț sau de florăria aleasă, ci de felul în care ne gândim la persoana din fața noastră, la ritmul ei mai domol, la preferințele formate într-o altă epocă, la ochiul care a văzut poate grădini dispărute demult.

Florile ca limbaj al grijii târzii

Există un moment, în viața fiecăruia, în care observă că femeile din familie, bunica, mătușa, vecina de la etajul doi, nu mai sunt „doamnele ocupate” care aleargă între treabă, copii, piață și serviciu. Încep să devină, aproape fără să-și dea seama, păstrătoarele casei, ale fotografiilor de demult și ale poveștilor care încep invariabil cu „pe vremea mea”.

În această etapă, florile capătă altă greutate. Nu mai sunt un compliment grăbit, ci un semn clar că cineva își rupe din timp ca să spună: „Te văd. Ești importantă. Nu te-am uitat.” Un buchet bine ales poate să rupă, pentru câteva zile, un cerc de singurătate, să lumineze un colț de sufragerie în care, de obicei, doar televizorul vorbește.

Florile devin un fel de scrisoare fără cuvinte. Spun în locul nostru ceea ce poate nu știm sau nu avem curaj să formulăm cu voce tare: „Îmi pasă de tine”, „Mi-e drag de tine așa cum ești acum, cu toți anii tăi”. De aceea, primul criteriu nu este „ce se poartă anul acesta”, ci felul în care buchetul duce acest mesaj simplu și greu de rostit până la capăt.

Ce înseamnă rafinamentul la o anumită vârstă

Rafinamentul, pentru o doamnă în vârstă, nu are legătură cu artificiile stridente sau cu ambalajul lucios, plin de paiete, care arată bine pe internet, dar obosește ochiul. El se naște din discreție și bun-simț. De multe ori, aceste femei au crescut cu grădini, nu cu vitrine. Au avut în fața casei tufe de liliac, trandafiri cățărători, bujori mari care se deschideau leneș după ploaie.

Pentru ele, rafinamentul nu înseamnă neapărat exotism. Un buchet de bujori roz pal, adunați rotund, poate să valoreze mai mult decât cel mai sofisticat aranjament cu flori aduse de cine știe unde. La fel, câteva fire de liliac alb sau mov, legate simplu cu o panglică de bumbac, pot trezi amintiri despre curți de demult și seri de primăvară în care se sta pe prispă, nu pe canapea.

Aici se ascunde și un mic secret: să nu ne fie teamă de simplitate. O doamnă în vârstă vede repede când ceva e prea ostentativ. Știe foarte bine diferența dintre eleganță și exhibiție. Un buchet care „respiră”, care are un pic de aer între flori, care lasă tulpinile să se vadă, este adesea mai potrivit decât unul îndesat până la sufocare.

Alegerea florilor: simboluri, parfum, amintiri

Când alegem florile în sine, suntem tentați să gândim în simboluri rapide: trandafirul înseamnă iubire, garoafa e „demodată”, orhideea e modernă. Pentru doamnele în vârstă, aceste etichete simple nu prea funcționează. Ele au propriile lor asocieri, formate într-o viață întreagă.

Pentru multe bunici, garoafa nu e deloc o floare banală, ci una de sărbătoare, legată de dansuri, baluri de altădată, serbări școlare. Un buchet de garoafe albe sau roz, așezate atent, poate să le facă ochii să strălucească, dacă recunosc în el floarea tinereții lor. La fel, un fir de crin poate să aducă aminte de nunți vechi sau de duminici solemne.

Parfumul trebuie ales cu grijă. Multe doamne în vârstă au devenit sensibile la mirosuri puternice. Florile prea parfumate, cum sunt anumiți crini sau zambile, pot să dea dureri de cap, mai ales într-un apartament mic, în care nu se aerisește foarte des. De aceea, e bine să ne orientăm spre flori cu aromă delicată: trandafiri de grădină, frezii, lăcrămioare, dacă le găsim, sau chiar florile de câmp crescute în sere.

Mai există un criteriu pe care îl uităm des, deși e important: rezistența. O doamnă în vârstă se atașează ușor de un buchet primit. Îl așază cu grijă, îi schimbă apa, vorbește poate singură cu florile, ca să alunge tăcerea din casă. E frumos ca buchetul să nu se ofilească în două zile. Crizantemele, alstroemeria, unele soiuri de trandafiri țin bine și, cu puțină îngrijire, rămân frumoase o săptămână sau chiar mai mult.

Culoarea și forma buchetului

Culorile pentru o doamnă în vârstă ar trebui alese cu aceeași grijă cu care și-ar alege ea o rochie de sărbătoare. Tonurile tari, acide, pot fi interesante pe o copertă de revistă, dar într-o sufragerie cu mobilier vechi, covor oriental și vitrină cu porțelanuri se potrivesc mai bine nuanțele potolite, calde.

Rozul pudrat, cremurile, ivoriul, movul stins, verdele salviei sau al frunzelor mate se așază mai blând în decor. Un buchet de trandafiri cărămizii sau somon, amestecați cu puțin verde, poate să întregească atmosfera unei camere vechi, fără să o „spargă”. În schimb, combinațiile stridente, roșu intens cu portocaliu aprins și galben foarte țipător, pot obosi și pot părea mai degrabă agresive decât vesele.

Forma buchetului merită și ea gândită. Un buchet rotund, compact, inspiră stabilitate și calm, ceva din liniștea unei lumânări aprinse pe masă. Buchetele foarte înalte, cu tije rigide și linii dramatice, au un aer de lobby de hotel și par, uneori, străine într-un apartament obișnuit. Pentru o doamnă în vârstă, buchetul ar trebui să poată fi ținut ușor în brațe, ca un mic animal de casă, să nu o copleșească prin greutate sau dimensiune.

Ambalajul ar fi bine să fie cât mai simplu: hârtie groasă, în tonuri naturale, sau o pânză subțire legată cu o panglică. Plasticul lucios, cu inscripții aurii, invadează privirea și, în timp, se transformă și într-o povară pentru cineva care nu mai are forța să care saci de gunoi. Simplitatea, aici, e o formă de politețe.

Gestul de a dărui: buchetul ca prelungire a respectului

Oricât de frumos ar fi un buchet, el își pierde jumătate din farmec dacă e dăruit pe fugă, cu mâna întinsă de la ușă și cu un „La mulți ani” aruncat în treacăt. Doamnele în vârstă simt imediat când gestul e formal și când e cald. Uneori nici nu contează atât de mult florile, cât felul în care ne aplecăm puțin, cum le privim în ochi, cum întrebăm, sincer, „Cum mai sunteți?”

E frumos ca, atunci când intrăm cu buchetul în casă, să ne acordăm câteva minute și să facem un mic ritual. Să nu lăsăm florile în hol, pe un scaun. Să întrebăm unde ar vrea doamna să le punem, să căutăm împreună o vază, să mergem până la bucătărie, să umplem cu grijă vasul cu apă. Gestul acesta mărunt transformă darul într-o clipă de apropiere adevărată.

Respectul se vede și în discreție. Unele doamne nu se simt confortabil când primesc buchete uriașe în fața unui grup mare de oameni. Au impresia că devin un fel de spectacol, deși ele ar vrea doar să primească în liniște un semn de drag. De aceea, chiar și la aniversări cu mulți invitați, un buchet potrivit, elegant, fără exagerări teatrale, se potrivește mai bine decât un „monument floral” gândit să impresioneze audiența.

Detalii care nu se văd, dar se simt

Există o serie de mici amănunte care, luate separat, par neînsemnate, dar împreună construiesc acea atmosferă de rafinament adevărat. Hârtia curată, fără urme de apă sau rupturi. Tulpinile tăiate oblic, ca să țină florile mai mult. Frunzele uscate îndepărtate dinainte, ca să nu se umple vaza de mizerie a doua zi.

Un alt detaliu este bilețelul. O doamnă în vârstă, poate cu vederea slăbită, se va apropia de el cu atenție, îl va citi de mai multe ori, îl va reciti și a doua zi. E bine ca mesajul să fie simplu, personal și liniștit, fără fraze bombastice. Un „Vă mulțumesc pentru tot ce ați însemnat pentru noi” ține mai mult decât orice vers scris în grabă.

Mai este și ideea de continuitate. Dacă dăruim flori unei doamne în vârstă doar când „se cade”, la Ziua Mamei, de ziua ei, la Crăciun, dar uităm complet restul anului, gestul rămâne cam gol. Un buchet mic, adus într-o marți oarecare, fără prilej special, spune de zeci de ori mai mult decât unul extravagant cumpărat o singură dată pe an. Așa îi arătăm că zilele ei obișnuite ne interesează la fel de mult ca marile „ocazii”.

Cadouri jucăușe și delicate pentru bunici moderne

Deși vorbim mult despre discreție și clasic, nu trebuie să uităm că multe doamne în vârstă au un simț al umorului foarte tânăr. Uneori, după ce treci prin greutățile vieții, rămâne în tine un fel de copilărie târzie, o plăcere de a te juca cu nepoții, de a râde de lucruri aparent mărunte. Pentru astfel de bunici moderne, florile se pot împrieteni foarte bine cu mici daruri jucăușe.

Se întâmplă tot mai des să vedem buchete combinate cu figurine de pluș, cu un ursuleț care iese dintre trandafiri sau cu un personaj îndrăgit din desene animate. Dacă doamna are nepoți mici care o vizitează des, astfel de detalii devin imediat prilej de joacă. Copilul se duce direct la buchet, îl atinge, o întreabă pe bunică „cine e personajul acesta?”, iar ea are ocazia să intre în jocul lui.

Chiar și un cadou aparent copilăresc, cum ar fi un stitch plus mare lângă un buchet simplu de margarete, poate să destindă atmosfera și să aducă zâmbete.

Important este să simțim dacă doamna din fața noastră se bucură de aceste mici „pozne” sau le consideră prea copilărești. De aceea, ne uităm la reacția ei, îi cunoaștem temperamentul. Unele femei la 80 de ani râd cu poftă și își pun ursulețul pe pat, lângă perna cu dantelă. Altele preferă să păstreze doar florile și să lase jucăria pentru nepoți. Rafinamentul înseamnă și capacitatea de a nu insista, de a nu transforma cadoul într-o probă de gust.

Buchetul ca formă de recunoaștere

La urma urmei, un buchet pentru o doamnă în vârstă nu e doar un obiect frumos pus într-o vază. Este felul nostru de a recunoaște că în fața noastră stă cineva care a dus greutăți, a crescut oameni, a ținut case și familii laolaltă, uneori cu prețul propriilor vise. Florile nu pot întoarce timpul, nu pot șterge singurătăți vechi, dar pot deschide, măcar pentru câteva clipe, o fereastră de lumină.

Un buchet ales cu grijă, dăruit cu răbdare, cu privirea directă și cu două-trei cuvinte rostite fără grabă, face mai mult decât o mie de mesaje impersonale trimise pe telefon. Într-o lume în care totul se mișcă repede, florile păstrează ritualul lent al gesturilor care contează. Iar pentru doamnele în vârstă, tocmai această încetinire, această atenție calmă, poate fi darul cel mai mare pe care îl putem pune, odată cu buchetul, în brațele lor.

Citeste in continuare

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

De

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Administrație locală

Cum te ajută un broker credite Iași să obții cel mai bun credit imobiliar în 2025

Publicat

pe

De

Alegerea unui credit imobiliar este una dintre cele mai importante decizii financiare pe care le vei lua. Fie că vrei să-ți cumperi primul apartament, să investești într-o casă mai mare sau să-ți refinanțezi un credit existent, este esențial să găsești cea mai bună ofertă pentru nevoile și bugetul tău. Într-o piață imobiliară competitivă, precum cea din Iași sau din alte orașe mari, sprijinul unui broker de credite poate face diferența dintre o alegere inspirată și una costisitoare pe termen lung.

Acest articol îți arată, pas cu pas, cum te poate ajuta concret un broker de credite din Iași sau din orașul tău să obții rapid și ușor cel mai avantajos credit imobiliar în 2025. Vei descoperi beneficii la care poate nu te-ai gândit, mituri pe care le poți demonta și motive pentru care colaborarea cu un broker este, pentru mulți, cea mai bună soluție.

Ce este un broker de credite și de ce este util?

Brokerul de credite este intermediarul dintre client (persoana care dorește un credit) și bănci. Spre deosebire de un consilier bancar, brokerul colaborează cu mai multe instituții financiare, nu doar cu una singură. Scopul lui este să analizeze toate ofertele de pe piață și să-ți recomande creditul imobiliar sau ipotecar cel mai potrivit situației tale.

Rolul său este să:

  • Găsească cele mai bune dobânzi și condiții de creditare pentru tine.
  • Te ajute să completezi și să depui dosarul de credit fără stres.
  • Negocieze cu băncile, astfel încât să primești cele mai bune oferte.
  • Îți ofere consultanță personalizată pe tot parcursul procesului.

Brokerii de credite Iași au avantajul că sunt conectați la piața locală și cunosc în detaliu ofertele specifice pentru orașul tău, dar și tendințele la nivel național.

Care sunt principalele beneficii ale colaborării cu un broker de credite?

1. Economisești timp și bani

Un broker de credite analizează în locul tău toate ofertele disponibile la bănci, te ajută cu simulări personalizate folosind un calculator credit ipotecar Iași și îți arată, din start, ce rate lunare și ce condiții poți obține. Astfel, nu mai trebuie să mergi la fiecare bancă, să stai la cozi sau să completezi zeci de formulare.

2. Ai acces la oferte pe care nu le găsești ca simplu client

Multe bănci oferă brokerilor pachete promoționale sau dobânzi speciale pentru clienții aduși prin intermediul lor. De cele mai multe ori, poți obține un credit ipotecar Iași  în condiții mai avantajoase decât dacă te-ai prezenta direct la bancă.

3. Consultanță gratuită și transparentă

Unul dintre cele mai importante avantaje: serviciile brokerului de credite sunt gratuite pentru client! Comisionul este plătit de bancă, fără să fie adăugat la costul tău. Brokerul are interesul să îți găsească cea mai bună soluție, pentru că doar așa câștigă și el.

4. Simulări personalizate și adaptate bugetului tău

Folosind instrumente moderne, precum simulare credit ipotecar Iași sau calculatoare de refinanțare credit Iași, brokerul îți arată din prima zi ce rată vei plăti, la ce sumă maximă te încadrezi și cum se schimbă costurile dacă alegi dobândă fixă, variabilă sau vrei să rambursezi anticipat.

5. Sprijin pe tot parcursul procesului

Un broker nu te ajută doar la început, ci rămâne alături de tine până la finalizarea creditului. De la alegerea băncii, întocmirea dosarului, obținerea aprobării și semnarea contractului, până la recomandări pentru asigurare sau renegociere dacă apar probleme.

Cum funcționează colaborarea cu un broker credite Iași – Pașii principali

Pasul 1: Discuția inițială

  • Discuți cu brokerul despre planurile tale: vrei să cumperi apartament nou în Iași, să accesezi credit ipotecar pentru o casă, să refinanțezi sau să participi la programul credit noua casă Iași?
  • Îi spui ce buget ai, ce venituri, ce preferințe (rată fixă sau variabilă, perioadă de creditare, avans etc.).

Pasul 2: Analiza eligibilității

  • Brokerul te ajută să vezi la ce sumă maximă te încadrezi folosind un calculator credit ipotecar Iași sau simulare credit ipotecar.
  • Îți spune dacă ai nevoie de acte suplimentare sau dacă trebuie să faci anumite modificări (ex: creșterea avansului, îmbunătățirea scorului de credit).

Pasul 3: Compararea ofertelor

  • Brokerul verifică simultan ofertele de credit ipotecar de la toate băncile cu care colaborează.
  • Îți prezintă avantajele și dezavantajele fiecărei variante, pe înțelesul tău: costuri lunare, dobânzi, comisioane, perioadă de aprobare.

Pasul 4: Pregătirea dosarului

  • Primești o listă clară cu actele necesare pentru dosarul de credit: acte de identitate, dovadă venit, antecontract etc.
  • Brokerul te ajută să le completezi rapid și fără greșeli, ca să eviți respingeri sau întârzieri.

Pasul 5: Aplicarea la bancă și obținerea aprobării

  • Dosarul este depus la banca aleasă.
  • Brokerul urmărește statusul și comunică cu banca în numele tău, astfel încât totul să meargă cât mai repede.

Pasul 6: Semnarea contractului și achiziția

  • Când creditul este aprobat, brokerul te asistă la semnarea contractului și te asigură că toate clauzele sunt clare și corecte.
  • Poți primi și recomandări pentru asigurarea imobilului sau pentru notari parteneri.

Pasul 7: Sprijin post-vânzare

  • Dacă apar modificări de dobândă sau vrei să refinanțezi în viitor, brokerul îți rămâne la dispoziție pentru consultanță gratuită.

De ce să alegi un broker credite Iași în loc să aplici direct la bancă?

1. Mai multă putere de negociere

Brokerii au acces la oferte speciale, pot negocia comisioane sau reduceri pentru clienții lor și știu exact ce documente să pregătească pentru ca dosarul tău să fie aprobat rapid.

2. Consultanță imparțială

Spre deosebire de un consilier bancar care promovează doar oferta propriei bănci, un broker de credite ia în calcul toate variantele și îți spune sincer care este cea mai bună pentru tine.

3. Economie de timp

Nu trebuie să mergi la fiecare bancă, să compari oferte, să înțelegi fiecare clauză sau să completezi nenumărate formulare. Brokerul face asta pentru tine, astfel încât tu să te ocupi de lucrurile cu adevărat importante.

4. Acces la instrumente moderne de simulare

Brokerii folosesc calculatoare online și simulatoare de credit ipotecar pentru Iași și pentru alte orașe, ca să vezi clar ce rate vei plăti, ce se întâmplă dacă dobânda crește sau dacă vrei să rambursezi anticipat.

Mituri despre brokerii de credite

„Brokerul mă costă în plus!”

Fals. Serviciile brokerului sunt gratuite pentru client. Comisionul este plătit de bancă, indiferent de ce ofertă alegi. Nu există costuri ascunse.

„Nu am nevoie de broker, pot aplica și singur!”

Este adevărat, dar riști să alegi o ofertă mai puțin avantajoasă, să omiti acte importante sau să pierzi timp prețios. Brokerul are experiență, contacte directe și poate obține condiții pe care singur nu le-ai putea negocia.

„Brokerii de credite nu sunt de încredere!”

Un broker serios și licențiat colaborează doar cu bănci autorizate și respectă un cod etic strict. Poți cere oricând referințe sau poți verifica recenziile clienților mulțumiți.

Exemple concrete: Cum a ajutat un broker de credite Iași clienții să acceseze mai ușor credite ipotecare avantajoase

Colaborarea cu un broker de credite poate face diferența între o simplă aplicare și obținerea celei mai bune oferte de credit ipotecar, cu condiții personalizate și un proces mult mai simplu. Ana Maria Hutanu, consilier de creditare cu experiență în Iași, este un exemplu de profesionist dedicat care a sprijinit clienții să navigheze cu succes și fără stres prin întreg procesul de finanțare.

Recenzii ale clienților:

  • Recomand Ana Maria! Datorită implicării ei, am înțeles clar fiecare pas al accesării creditului, iar procesul a fost mult mai ușor și transparent. M-a ghidat să aleg cea mai bună ofertă, a negociat condiții avantajoase, iar suportul ei a fost prezent atât în faza de antecontract, cât și la semnarea finală a contractului. Sunt foarte mulțumit de colaborare și o recomand cu încredere oricui are nevoie de ajutor pentru accesarea unui credit.”— Vlad
  • Colaborarea cu dna Ana Maria Hutanu a fost extrem de eficientă și reconfortantă, mai ales că procesul de obținere a creditului a durat aproximativ 6 luni, pentru un imobil aflat în construcție. Ana Maria ne-a ținut la curent cu toate schimbările din piață, ne-a oferit sfaturi adaptate situației noastre și a făcut ca întregul proces să decurgă cât mai lin posibil. A fost mereu disponibilă, răspunzând prompt la toate întrebările, inclusiv în afara orelor de program. S-a ocupat de toate formalitățile cu banca și a ajutat la urgentarea evaluării, facilitând astfel accesul rapid la finanțare. O recomandăm cu toată încrederea – un profesionist dedicat, empatic și de încredere.” — Mona

 

 

Întrebări frecvente despre brokerii de credite

Cât durează procesul cu un broker credite Iași?
 De obicei, primele oferte le primești în aceeași zi, iar aprobarea creditului durează între 2 și 4 săptămâni, în funcție de complexitatea dosarului.

Trebuie să semnez ceva cu brokerul?
 Da, se semnează un acord de colaborare care asigură confidențialitatea datelor și transparentizarea relației. Totul este în avantajul tău!

Pot apela la broker pentru orice tip de credit?
 Da, brokerii te pot ajuta pentru credit ipotecar, credit imobiliar, refinanțare sau credit de nevoi personale.

Este mai ușor să obțin aprobarea prin broker?
 De cele mai multe ori, da. Brokerul știe exact ce profil de client preferă fiecare bancă și pregătește dosarul perfect pentru tine.

Cum alegi cel mai bun broker credite Iași?

  • Caută brokeri cu experiență și recenzii bune în zona ta.
  • Întreabă direct de parteneriatele pe care le au cu băncile.
  • Fii atent la claritatea explicațiilor și la promptitudinea cu care răspund la întrebări.
  • Preferă brokerii care oferă simulare credit ipotecar Iași gratuită și consultanță completă.

În 2025, cu o piață imobiliară în continuă schimbare, colaborarea cu un broker credite Iași sau din orașul tău te poate ajuta să economisești timp, bani și să găsești cea mai bună ofertă de credit imobiliar. Fie că vrei apartamente noi Iași, vrei să faci o simulare credit ipotecar Iași sau ai nevoie de refinanțare, un broker de credite îți simplifică drumul către locuința visată.

Nu lăsa decizia financiară cea mai importantă din viața ta la întâmplare – folosește sprijinul unui specialist și bucură-te de confort, siguranță și transparență!

Vrei să afli ce rată lunară ai putea avea pentru apartamentul dorit? Cere acum o simulare de credit ipotecar Iași sau programează o întâlnire gratuită cu un broker credite Iași! Fă primul pas spre casa ta cu cele mai bune condiții!

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Maramureș

21 de ore inainte

iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința

Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura...

Viața în Maramureș3 zile inainte

Păreri VivaDiva Iași pe Forumvideochat.com – povestea Elenei și cum a ales corect studioul

Bună, sunt Maria, am 24 de ani și am trecut prin cam toate joburile clasice din Iași. Am lucrat vânzătoare...

Turism3 zile inainte

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune...

Afaceri4 zile inainte

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized5 zile inainte

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Afaceri6 zile inainte

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceri7 zile inainte

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Afaceri7 zile inainte

Cum alegi ancorele și linkurile într-un advertorial SEO

Ancorele și linkurile dintr-un advertorial SEO înseamnă modul în care trimiți semnale către motoarele de căutare și, în același timp,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Cupola Speed și opțiunile potrivite pentru piese Chevrolet

Când ai de înlocuit o piesă la un Chevrolet, cel mai important este să găsești rapid o componentă care se...

Uncategorized2 săptămâni inainte

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorized2 săptămâni inainte

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!

HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile...

Afaceri2 săptămâni inainte

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Afaceri2 săptămâni inainte

Munții Kaçkar din Turcia, în prim-planul scenei internaționale prin evenimente de anvergură

Ridicându-se impunător în regiunea turcească a Mării Negre de Nord, în provinciile Rize și Artvin, Munții Kaçkar reprezintă una dintre...

Afaceri2 săptămâni inainte

IubimTimisoara.ro – platformă online independentă ce promovează Timișoara, oamenii și afacerile

Platforma online IubimTimisoara.ro a fost lansată oficial pe data de 1 aprilie, cu scopul de a promova Timișoara, oamenii și...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Samsung își păstrează poziția de lider pe piața mondială a monitoarelor pentru jocuri pentru al șaptelea an consecutiv

Viziunea inovatoare se bazează pe parteneriate cu personalități din industrie, precum Faker de la T1 București – 6 aprilie – Samsung...

Afaceri2 săptămâni inainte

Studiu Agricola: Peste 84% dintre români cred că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase

În apropierea Paștelui, una dintre perioadele din an în care masa în familie capătă o semnificație aparte, Agricola Internațional lansează...

Trending