Connect with us

Exclusiv

Irinel Tudorache este preşedinta Organizaţiei de Femei a Partidului Ecologist

Publicat

pe

 

În calitate de preşedintă a Organizaţiei de Femei a PER, Irinel Tudorache se alătură personalităţilor nou- venite în Partidul Ecologist Român.

Irinel- Gabriela Tudorache are o vastă şi diversificată activitate profesională. Este doctorandă a Universităţii Tehnice din Timişoara. A beneficiat între 1998-1999, de o bursă la Institutul de Studii Europene din Bruxelles, în domeniul Politică Externă şi Securitate Comună, iar în 2000, a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii de Vest, Timişoara, ca expertat în Studii Europene.

🌲 A lucrat, ulterior, la Comisia Europeană în 2003, dar şi la Parlamentul European în 2006. Irinel Tudorache a fost şef al Serviciului de Combatere a Traficului Ilicit de Produse cu Regim Special în perioada 1993-2001, în cadrul Ministerului de Finanţe. Între anii 2001-2003, Tudorache a coordonat programul PHARE de cooperare Transfrontalieră România- Bulgaria, la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei. A elaborat, de-a lungul anilor, numeroase proiecte cu finanţare pentru creştrea competitivităţii IMMurilor, eficienţei enrgetice, în domeniul managementului deşeurilor, protecţia mediului, producerea de energie din surse regenerabile, turism şi resurse umane.

🌲 Din 2003, Irinel Tudorache desfaşoară activităţi în sectorul privat, dezvoltând o companie de consultanţă care acordă asistenţă financiară şi tehnică investitorilor români şi străini privind proiectele de investiţii cu finanţări europene.

🌲 Din 2005, a pus pe picioare Asociaţia Green Mountains- ONG de mediu care a desfăşurat activităţi de protecţie a mediului înconjurător în Parcul Bucegi. A organizat tabere ecologice de tineret cu peste 500 de elevi din Arad, Timişoara, Brăila, Târgovişte, Bucureşti, comune din judeţul Dâmboviţa şi a plantat peste 8 hectare de puieți de molid în Parcul Natural Bucegi.

🌲 Începând cu 2011, Irinel Tudorache este membru în Consiliul Stiintific al Parcului Bucegi. Biroul de presa al PER

 

Sursa foto: Bianca Vasile, vicepreședinte al PER

Platforma media independentă Criteriul Național și Ziarul Nationalul.ro salută și susține decizia Biroului de presă al PER

Facebook Comments
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exclusiv

Dănuț Pop, președintele PER: „Dacă Poliția Română fraternizează cu scandalagii din localități, atunci Vela trebuie să demisioneze!”

Publicat

pe

De

Pare că lucrurile au scăpat de sub control la Poliția Română! Desele manifestări ale clanurilor din țară ne arată că imaginea și rolul instituției conduse de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, sunt pur simbolice! De la violenţă, la deranjarea liniștii publice, scandalagii nu se sinchisesc să respecte legea în vigoare și cu atât mai puțin pe reprezentanții Poliției Române în teritoriu. Ba chiar au fost cazuri în care poliția nu a intervenit sau chiar a fost atacata de interlopi! Se transformă România într-o societate nesigură sub coordonarea lui Vela? Se instaurează legea „pumnului” și colaborările oficiale cu clanurile?

Partidul Ecologist se declară îngrijorat de multitudinea cazurilor agresive din țară și de lipsa unei mobilizări/ strategii naționale în acest sens. Marcel Vela trebuie să redea credibilitatea și încrederea cetăţenilor în Poliţia Română sau să își dea demisia!

Sursa foto: Bianca Vasile, vicepreședinte al PER

Redacția platformei media independente Criteriul Național și colectivul redacțional al Ziarului Nationalul.ro mulțumesc Biroului
de presă al PER

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Marius Necula a fost numit Prim-vicepreşedinte al PER pe Comunicare şi Imagine

Publicat

pe

De

Ca urmare a ultimei şedinţe a Biroului Permanent Naţional al PER, Marius NECULA a fost numit Prim-Vicepreşedinte pe Comunicare şi Imagine

Marius Necula este fost Prefect de Galaţi, Senator şi Preşedinte al Comisiei de Administraţie Publică, Dezvoltarea Teritoriului şi Mediu din Senatul României.
Este absolvent al Facultăţii de Inginerie Galaţi, al Academiei de Studii Economice Bucureşti, specialitatea Finanţe- Bănci şi al Facultăţii de Drept Bucureşti. A predat la Universitatea De Stat „Dunărea de Jos” din Galaţi disciplinele Marketing şi Management. Este doctorand în economie, cu tema „Managementul colectivităţilor locale”.

A fost Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Grupului de Presă ” Radio Galaţi” şi „Realitatea TV Galaţi- Brăila”. Actualmente este proprietarul grupului de firme „Atlas” (aproximativ 300 de angajaţi) şi Preşedinte al Clusterului pentru Cercetare- Dezvoltare şi Transfer Tehnologic „Comcon 2”.

Sursa foto : Bianca Vasile, vicepreședinte al PER

 

Redacția platformei media independente Criteriul Național și colectivul redacțional al Ziarului Nationalul.ro mulțumesc Biroului
de presă al PER

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Partidul Ecologist solicită demisia ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor

Publicat

pe

De




 

Comisia Europeana a trimis României scrisoarea prin care anunţă ţara noastră ca va fi trimisă la Curtea de Justiţie Europeană pentru declarea infrigimentului pe taierile ilegale de pădure. România a avut timp suficient să convingă Comisia Europenă că respectă Regulamentul UE de control al tăierilor ilegale şi că sancţionează pe cei care încalcă legea în domeniu. Autorităţile de la Bucureşti nu au convins nici pe cele de la Bruxelles că sunt în stare să oprească tăierile ilegale. Din acest moment, România riscă să fie amendată zilnic pentru faptul că nu este capabilă să oprească tăierile ilegale şi să-i pedepsească pe cei vinovaţi. În perioada pandemiei, România şi-a dublat exportul de masă lemnoasă !!!

Considerăm ca principal vinovat, Guvernul României şi în special, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Solicităm ca prin Ordonanţă de Urgenţă, Guvernul României să oprească total taierile de masă lemnoasă până la adoptarea unui legi care să protejeze pădurile României, să-i pedepsească exemplar pe cei vinovaţi. În cazul în care Costel Alexe nu promovează o astfel de OUG, toţi ecologiştii îi aşteaptă demisia.

Sursa foto: Bianca Vasile, vicepreședinte al PER

 

Platforma media independentă Criteriul Național și Ziarul Nationalul.ro salută și susține decizia domnului Marius Necula vicepreședinte al PER

 



Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Maramureș

Eveniment2 zile inainte

Cititi si va minunati de emanatiile normative ale guvernantilor!/ Iata lucrul bine facut, pe jumatate doar!

Este nu numai opinia mea. Ci și a altor analiști. Poate chiar mai competenți. Examenul crucial al celor două runde...

Exclusiv2 zile inainte

Dănuț Pop, președintele PER: „Dacă Poliția Română fraternizează cu scandalagii din localități, atunci Vela trebuie să demisioneze!”

Pare că lucrurile au scăpat de sub control la Poliția Română! Desele manifestări ale clanurilor din țară ne arată că...

Eveniment2 zile inainte

HUAWEI, pe locul 45 în topul celor mai valoroase brand-uri din lume, primește și recunoașteri importante pentru cele mai recente dispozitive din segmentele PC și tabletă

Compania ajunge pe locul 50 în Top 100 Most Valuable Brands pentru al cincilea an consecutiv. HUAWEI obține premii cheie...

Exclusiv3 zile inainte

Marius Necula a fost numit Prim-vicepreşedinte al PER pe Comunicare şi Imagine

Ca urmare a ultimei şedinţe a Biroului Permanent Naţional al PER, Marius NECULA a fost numit Prim-Vicepreşedinte pe Comunicare şi...

Eveniment3 zile inainte

Microsoft își extinde prezența în România cu un centru de dezvoltare tehnologică în Iași

Microsoft a anunțat astăzi finalizarea unei tranzacții cu Movial, o companie de servicii de inginerie și design software specializată în...

Eveniment3 zile inainte

Cetatenii trebuie sa se trezeasca din starile induse de guvernantii de azi si sa evalueze calitatea mentala a politicienilor puterii actuale, dar si a celor ce mimeaza opozitia virtuala fata de abuzurile institutionale din aceasta perioada trista a Romaniei

Dumneavoastră de ce credeți că Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, cel care a favorizat amenzi neconstituționale de 600 de milioane...

Exclusiv3 zile inainte

Partidul Ecologist solicită demisia ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor

  Comisia Europeana a trimis României scrisoarea prin care anunţă ţara noastră ca va fi trimisă...

Exclusiv3 zile inainte

Ecologiștii, atac la Traian Basescu: „Distruge șansa unei resetări necesare a clasei politice, pe care românii o așteaptă!”

Turnătorul Petrov este ca o durere de cap care nu dispare! Există și face rău: vrea să încurce calculele pentru...

Eveniment5 zile inainte

Doar in mintea lui exista aceste restrangeri de drepturi constitutionale prin norme infralegale!

Revoltați că nu au avut niciun control asupra procesului de numire a noului CNATDCU, o parte din rectorii de universități...

Eveniment6 zile inainte

Microsoft ajută 25 de milioane de oameni din întreaga lume să dobândească abilități digitale necesare economiei COVID-19

Microsoft Corp. a anunțat ieri o nouă inițiativă globală care vizează dezvoltarea abilităților digitale pentru 25 de milioane de oameni...

Eveniment6 zile inainte

Certificare ISO 9001 pentru Fabrica Nokian Tyres din America de Nord

Noua fabrică Nokian Tyres din Dayton, SUA, a primit certificarea ISO 9001. Pentru a obține această certificare, companiile trebuie să...

Eveniment6 zile inainte

Huawei Next Image 2020 așteaptă în continuare înscrieri: Peste 20 de mii de pasionați de fotografie din Europa și-au înregistrat deja lucrările în competiție

Huawei Consumer Business Group invită pasionații de fotografie din România să se înscrie în competiția globală Huawei Next Image 2020...

Exclusiv6 zile inainte

Care sunt principalele avantaje ale sistemelor descentralizate de ventilatie?

Din ce in ce mai multi oameni apeleaza la sisteme de ventilatie  descentralizate, pe care le folosesc...

Eveniment6 zile inainte

Experiența TV de acasă, la superlativ: TCL aduce în România seria X91 de televizoare QLED 8K

TCL, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive electronice de consum la nivel modial, recunoscut pentru vasta activitate de...

Exclusiv6 zile inainte

PER cere poziționarea lui Costel Alexe pe construirea de hidrocentrale în arii naturale protejate în raport cu Green Deal

Partidul Ecologist Roman se declară îngrijorat de modificările aduse în Parlament la Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de...

Eveniment6 zile inainte

Ma uimeste pasivitatea autoritatilor, altele decat politia, precum si a societatii civice, cu privire la abuzurile politiei locale/nationale fata de cetateni care nu “respecta” masurile instituite de starea de alerta si nu numai!

Revoltați că nu au avut niciun control asupra procesului de numire a noului CNATDCU, o parte din rectorii de universități...

Trending