Dreptul de asociere în vederea respectării drepturilor fundamentale și promovarea intereselor acestora, a fost pervertit chiar de actuala conducere a sindicatului „Diamantul”, organizație sindicală recunoscută, odată, pentru lupta acerbă care o dădea cu sistemul ilegal, de tip crimă organizată din M.A.I. și Poliție.
Începând cu data de 14 mai 2014 au apărut în spațiul public o serie de ilegalități comise de foști și actuali lideri ai sindicatului „Diamantul” iar în data de 26 iunie, în jurul orelor 1200, în cotidianul Maramureș Azi a fost dezvăluit faptul că liderii acestei organizații se întâlnesc, din nou, pe ascuns (precum infractorii respectiv politicienii PSD-ALDE când au votat OUG nr.13/2017), pentru a cheltui irațional banii membrilor de sindicat (sau, poate, prin aceste cheltuieli vor să ascundă alte cheltuieli ilegale, fără acoperire în contabilitatea organizației) dar, mai ales, pentru a „scăpa” de cei care deranjează actuala conducere și a-i răsplăti, cu „funcții înalte în cadrul organizației sindicale”, pe cei credincioși lui „el lidero maximo”: Nedelcu Cătălin, un lider care are mereu telefonul închis pentru problemele membrilor organizației sindicale. Poate că acest „lider sindical” visează și el un birou ca al acelor lideri sindicali reprezentativi: pus la dispoziție de M.A.I., frumos mobilat, cu „cerberi” la ușă (eventual „secretare disponibile”, așa cum au șefii din M.A.I.) să nu care cumva să intre peste el vreun „membru nesimțit” pentru care „le lidero maximo” nu a făcut nimic.
La un interval de câteva ore după dezvăluirile presei naționale, pe pagina oficială a acestui sindicat a fost postat de Nedelcu Cătălin un comunicat prin care confirmă absolut toate dezvăluirile din presă: „cine nu-i cu mine, e împotriva mea și nu poate fii membru și nici lider în acest sindicat”; „cine nu execută orbește, orice ilegalitate și dorință a «marelui licurici Nedelcu», zboară” și „iubește-ți șeful orice ți-ar face acesta”.
Ca drept dovadă, la punctul 3 al postării lui Nedelcu Cătălin apare „Excluderea din sindicat a domnului Alexandru Firicel pentru comportament agresiv (jigniri, amenintari si acte de hartuire) impotriva liderilor sindicatului”. Însă, presa națională vuiește de ilegalitățile sesizate de acest domn, Alexandru Firicel, inclusiv a celor din sindicatul „Diamantul”. Iar dacă pentru polițiști Adevărul a devenit: agresiv, hărțuitor, jignitor înseamnă ori că România nu are poliție ori că Nedelcu Cătălin „cu ai lui” încearcă să scape de cercetările instituțiilor abilitate (cel mai probabil) printr-un demers josnic, copilăresc chiar: excluderea unui membru marcant al sindicatului care, după ce l-a sesizat pe Nedelcu despre potlogăriile pe care acest „lidero maximo le-a făcut” în calitate de lider „Diamantul” (dar și a foștilor și actualilor lideri din sindicat), s-a ales cu oprobriul „orbilor” (ceilalți lideri din sindicat), îndoctrinați de Păscuț Emil că: „Cătălin Nedelcu e cel mai bun dintre toți liderii fiindcă face exact ce doresc Păscuț Emil și Șerbănescu Marin”. E o postare lamentabilă, a unor „infractori plângăcioși” care nu îl au cu nimic „la mână” pe Alexandru Firicel ca să-l: șantajeze/intimideze și, de aceea, „se simt hărțuiți, jigniți… de lege și avertizori”.
Interesant este că acești „lideri sindicali” vor să relaționeze cu avocați… în condițiile în care onorariile minime percepute de avocați sunt publice, pe sitte-urile barourilor județene. Iar din informațiile primite, Păscuț Emil (ex-liderul SPR „Diamantul” și actualul „șef onorific” al sindicatului) a refuzat multe oferte ale avocaților teritoriali tocmai pentru că „solicitau onorarii prea mari” (nicidecum 1.000-1.500RON (chiar și mai puțin) cât ar fi vrut acesta să le ofere pentru o acțiune în instanță). Însă, potrivit surselor noastre, nu banii erau problema lui Păscuț ci faptul că avocații nu îi ofereau clientului (adică lui Păscuț, prin intermediul sindicatului „Diamantul”) înscrisurile pe care acesta le concepea (plângeri prealabile, acțiunea în instanță, cereri de apel/recurs ș.a.m.d.) iar acest inconvenient e uriaș pentru „dl. aspirant la statututl avocatului fără examen și fără concurs, Păscuț Emil” căci acesta nu se mai putea informa și învăța de la avocați, gratuit, „tehnici de drept pentru instanță”. Potrivit Ziarului incisiv de Prahova, Păscuț Emil urmărea ca după pensionarea sa să obțină ilegal de la Ministerul Afacerilor Interne (prin unul din secretarii acestui minister), cu titlu gratuit
La comentarii a apărut și un anume ins, Ion Ganea, care îl ovaționa pe „marele licurici Nedelcu Cătălin” pentru faptul că actuala conducere a sindicatului „Diamantul” nu îi va mai deranja pe șefi și „colegii” din structurile suport. Dar cine e acest Ganea Ion? Într-un articol din 10 ianuarie 2012 al RTV (https://www.romaniatv.net/cei-31-de-politisti-de-la-sectia-1-si-3-ridicati-de-dna-si-dga-sunt-acuzati-si-de-tortura_9995.html#n) intitulat: 31 de poliţişti de la Secţiile 1 şi 3, ridicaţi de DGA. Sunt acuzaţi de luare de mită şi de tortură apare și un comentariu referitor la comisarul șef de poliție Ganea Ion, al unei persoane „Ionel”, cităm: „ Comisarul sef Gane, adjunct la sectorul 1 pe raza caruia sunt sectiile 1 si 3 este cel care -i proteja pe politistii corupti si lua 50% de la fiecare din mita. Cind a auzit ca urmeaza sa fie demascati subalternii lui si chair el, comisarul sef Gane a plecat de urgenta in Afghanistan ca sa poata justifica sumele mari de bani si averile acumulate. Comisarul sef Gane este cel mai corupt politisti din sectorul 1.”

Așadar, „sindicatul lui Nedelcu Cătălin” și al tuturor celor ca el care au ajuns să conducă în sindicatul „Daimantul” a devenit sindicatul agreat de cei care comit ilegalități în M.A.I. și Poliție, un nou sindicat care legitimează „orice vrea șeful”, doar ca să Nedelcu&co să aibe asigurate: bunăstarea și cariera. (Crsitina Sotir)