Connect with us

Eveniment

EDITORIAL/NE SUFOCĂM ORGANIZAT ȘI LEGAL/ORBAN ARE DEJA PERNA APĂSATĂ PE GURĂ ȘI A DAT OCHII PESTE CAP, IAR NOUĂ NI S-AU USCAT MUCII DE LA CANULELE NAZALE

Publicat

pe

Stimați tovarăși și naș Floreo,
Noi, muncitori, țărani, intelectuali, români, maghiari și de alte naționalități, strânși uniți în jurul cârmaciului destoinic, meșterul Iohannis și al tovarășului Ludovic al II-lea zis și „Fără de Serviciu” (cel cu voce de privighetoare și cu mandolina care plânge în mâinile lui fermecate, mai ceva decât în cele ele legendarilor Jimi Hendrix ori Eric Clapton), va propunem o și mai articulată și coerentă planificare centralizată a activității economico -financiare, sociale și cultural – educative în scumpă noastră Patrie, România.
Deoarece înaintașii noștri, pesediștii, ne-au lăsat o zestre prețioasă de agenții, autorități, oficii, comitete, comiții, institute și secretariate, toate, obligatoriu, „guvernamentale” și „naționale”, propunem mult iubiților conducători sporirea nestăvilită a acesteia (a dotei, adică), pentru ca neamul românesc să propasească și să faurim, dracului, în sfârșit, societatea multilateral dezvoltată și România să înainteze ferm spre … neocomunism în zbor!
Onoare muncii!
Tovarăși, am identificat în ultimii 30 de ani, o neostoită preocupare pentru progresia geometrică a numărului salariaților aparatului bugetar de stat, funcționari fără de care nici vițelul în burta vacii nu are voie să miște.
Neica Orbane, deci tu ești prim ministru și ai în subordine un viceprim ministru și 16 miniștri, fiecare demnitar având câte un cabinet și aparatul de lucru la nivel central, precum și teritorial, de la București și județe.
Fii atent, bătrâne mohican: îți nominalizăm membrii echipelor, cum i-am găsit și noi pe net; dacă ia-i mai înlocuit, între timp, te ROG actualizează-ți și tu site-urile.
Dacă n-ai cu cine (Nicolescu fiind, poate, adus pe pile), apelează, te ROG, la SRI. Nu, nu facem bășcălie! Ți-l recomandăm pe generalul SRI ANTON-MUGUREL ROG, „lup tânăr” (cam năpârlit, dar latră – adică, scuze, urlă – !), adică se pricepe la coțcării din astea!
Este șeful Național Cyberint Center din SRI (să trăiți domnule Hellvig !, mulțumim de întrebare, facem bine, ne-au cam rămas mielul și ouăle roșii în gât de la recentele atacuri cibernetice, dar le-om înghiți, acum, și pe astea, ce să facem; suntem mici, ne puteți strivi că pe niște furnici, dar știm că sunteți mărinimos și ne mai dați o gură de oxigen, se vede treaba! Dar dv., cu FBI-aiul și CIA-eul cum o mai duceți?!! Dar cu MI 6?!).
Notă: Domnule director, în timp ce așteptăm un răspuns de la instituția ce cu Onoare (Patriei!) o conduceți, la recenta scrisoare deschisă pe care v-am adresat-o pe tema COVID-19, va rugăm numai să nu ordonați să ni-l dea „pe Radu”, că ne pică părul din nas și plombele!
Hai să mai zicem ceva despre nenea generalu’ SRI ROG: este absolvent al European Center For Security Studies George C. Marshall; Universității București; Politehnicii București și Academiei de Informații București (nea Sică, ăsta are ani de studii cam cât ai matale vechime totală în muncă!).
Apropo de atacurile cibernetice la care au fost supuse ziarele on-line „Incisiv”: domnilor general locotenent Ionescu și generali de brigada Bizadea și Ciocârlan, vă confiem ceva secret de serviciu: noi, cei din redacția „Incisiv”, chiar vă stimăm și vă apreciem eforturile, în ciuda unor articole acide, caustice sau cum vreți să le mai spuneți (atacuri jurnalistice justificate, zicem noi, pentru ca ăsta e rolul mass-media) la adresa unor angajați sau privind unele acțiuni care nu prea aveau caracterul legal al activităților / acțiunilor dv. informativ-operativ sau tehnico-operative de securitate nationala și, nici, în sfârșit, al celor specifice pilonului de securitate. Sigur, există și posibilitatea să ne fi deprofesionalizat noi sau să ne fi demodat, dar, parcă, pe vremea noastră (si nu-i mult de atunci), munca secretă de informații / contrainformații avea operatori de bună calitate și bine pregătiți la Băneasa (cu excepția colonelului sicofant si diletant, Marin Constantin, fost la DJI Prahova și Dambovița, desigur!), Grădiștea, Bran sau Brănești.
Că să încheiem tema cu cibernetica și cu analogiile ei formale, cu agresiunile cibernetice, fie prin e-mailurile phishing, fie printr-un sniffer (oricum, IT-iștii noștri își bat capul), noi sperăm că prietenii noștri, hackerii cu ochi albaștri și sprâncene stufoase, să ne mai slăbească cu atacurile până la Înălțarea Domnului, să mai publicăm și noi ceva 40 de zile.
Revenind la topic, să-i enumerăm PNL-ului echipele sale de guvernare, că poate nici nu și le știe, deși ar trebui ca partidul să fie < în toate, în cele ce sunt și-n cele ce mâine vor rade la soare>:
ECHIPA PRIM-MINISTRULUI
– Ionel Dancă, șef al Cancelariei Prim-Ministrului, cu rang de ministru,
– Mădălina Ileana Simion, director de cabinet al Prim-Ministrului, cu rang de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului,
– Eduard-Andi Manciu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, în domeniul comunicării,
– Radu Nicolescu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, în domeniul IT,
– Virgil Guran, consilier de stat pentru ordine publică și siguranța cetățeanului, în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului,
– Tănase Stamule, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, în domeniul economic,
– Theodor-Cosmin Onisii, consilier de stat pentru politica externa, în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului,
– Cristina-Daria Buzașu-Enache, consilier de stat pentru afaceri europene, în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului,
– Valentin-Constantin Bretfelean, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului,
– Dan Ştefan Meran, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului,
– Valentin-Sorin Costreie consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului,
– Clement Negruț, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului pentru domeniul resurselor minerale,
– Ionel Ovidiu Bogdan, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului,
– Maria-Gabriela Horga, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului,
– Simona Mihaela Brătulescu, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului,
– Vlad-Adrian Țone, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului,
– Tony – Avramescu – Gruia Romani, secretar de stat pentru debirocratizare în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului (asta-i tare!!!).
ECHIPA VICEPRIM-MINISTRULUI
– Valeriu Antonovici, consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului,
– Răzvan-Codruţ Pop, consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului.
Tuturor acestora, ori in rand cu aceste persoane, sunt si instituţii în coordonarea / finanţarea / subordonarea Secretariatului General al Guvernului (SGG), al ministerelor etc. (pe cele din subordine / supraveghere parlamentara (ICR, Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii etc, etc.), altele deci, nici nu le mai enumeram integral deoarece ne-am cam plictisit sa evidentiem cum se cheltuie in majoritatea cazurilor in zadar, fara folos, banii publici.
Citiți și dv. următoarea enumerare pur aleatorie, dar relevantă (măcar că număr foarte mare):
– Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și coordonarea Secretarului General al Guvernului,
– Regia Autonomă “Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, persoană juridică, funcţionează pe baza de gestiune economică şi autonomie financiară, față de care SGG îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege pentru ministerul de resort,
– Cancelaria Prim-ministrului, structură fără personalitate juridică, în subordinea prim-ministrului, cu finanțare prin bugetul SGG.
– Aparatul propriu de lucru al viceprim-ministrului, structură fără personalitate juridică, condusă de viceprim-ministru, cu finanțare prin bugetul SGG.
– Corpul de Control al Prim-Ministrului, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea prim-ministrului, cu finanțare prin bugetul SGG,
– Departamentul pentru Relaţii Interetnice, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea prim-ministrului, cu finanțare prin bugetul SGG,
– Departamentul pentru dezvoltare durabilă, structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea prim-ministrului, cu finanțare prin bugetul SGG,
– Departamentul pentru Luptă Antifraudă – DLAF, structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea prim-ministrului, cu finanțare prin bugetul SGG,
– Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Departamentului pentru Relaţii Interetnice, cu finanțare prin bugetul SGG.
– Agenţia Naţională Anti-Doping, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului prin Secretariatul General al Guvernului, cu finanțare prin bugetul SGG,
– Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului prin Secretariatul General al Guvernului, cu finanțare prin bugetul SGG,
– Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului prin Secretariatul General al Guvernului, cu finanțare prin bugetul SGG,
– Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, instituţie publică cu personalitate juridică, în coordonarea prim-ministrului prin Secretariatul General al Guvernului, cu finanțare prin bugetul SGG,
– Centrul Naţional de Cultură al Romilor Romano-Kher, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Romi, cu finanțare prin bugetul SGG,
– Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului prin Secretariatul General al Guvernului, cu finanțare prin bugetul SGG,
– Laboratorul de Control Doping, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului prin Secretariatul General al Guvernului, cu finanțare prin bugetul SGG,
– Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, cu finanțare prin bugetul SGG,
– Comisia Nationala de Strategie si Prognoza, organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Secretariatului General al Guvernului si coordonarea prim-ministrului, cu finanțare prin bugetul SGG,
– Autoritatea Naţională pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, cu finanțare prin bugetul SGG,
– Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC),
– Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP),
– Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii,
– Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF), Voluntari,
– Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP),
– Autoritatea Naţională pentru Calificări (A.N.C.),
– Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale coordonate de Prim-ministru, prin Cancelaria Prim-ministrului:
– Institutul Naţional de Statistică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-ministrului,
– Agenţia Naţională pentru Romi, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-ministrului,
– Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-ministrului,
– Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-ministrului (CNCAN),
– Secretariatul de Stat pentru Culte, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Prim-ministrului, prin Cancelaria Prim-ministrului,
– Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea Prim-ministrului.
Remarcăm că unele sunt și gestionare de fonduri publice și sunt abilitate să dea în administrare fonduri pentru microcredite agențiilor de credit, prin licitație organizată în condițiile legii.
– Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM)
Agentii guvernamentale mai sunt:
– Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP)
– Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM)
– Agentia Națională a Functionarilor Publici
– Agenția Națională de Integritate (ANI) –
– Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS)
– Agenţia Naţională Antidrog (ANAdr)
– Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ),
– Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură
– Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială,
– Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAdp)
– Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare
– Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP)
– Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse pentru Femei și Bărbați (ANESFB)
– Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP).
– Agenţia pentru Strategii Guvernamentale,
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei,
– Agentia Nationala pentru gestionarea sistemelor anti-grindina si stimularea cresterii precipitatiilor,
– Agentia Nationala de Mediu (ANM) denumita si Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM),,
– Administraţia Naţională de Meteorologie (tot ANM),
– Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM)
– Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI),,
– Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane (ANITP)
– Agenția Națională pentru Locuințe (ANL),
– Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF)
– Agentia Nationala de Transplant (ANT)
– Agenţia Naţională de Presă AGERPRES
– Agenția Spațială Română (ROSA) :)- (noi n-avem nici avioane clasice, dar navete spatiale, sateliti ori telescoape de mare putere!!!
– Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS)
– Agenția Națională de Administrare Fiscală
-Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA),
– Agenția Natională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România
– Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP)
– Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP)
– Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (O.N.V.P.V.), etc
Auzi, nea Sica, noi sigur am uitat (sau n-am știut) să le menționăm pe toate, dar credem că nici tălică nu știi că puzderia asta de orătănii guvernamentale există în ograda ta!.
La un moment dat, ne-am prins rău urechile, ni s-a scalciat limba cu atâtea denumiri (aia cu căderile de grindină și precipitații e superbă!) de am dat și în hipermetropie. Așa că, dacă n-am pomenit vreuna, trece-o matale în lista, te rugăm, că să nu-i nedreptatim pe trântorii sinecuristi respectivi că să între și ei în rândul oamenilor normali, bugetari frecători de mentă sau împachetat fum.
Bre, nea Ludovice al ÎI-lea, deci matale ai văzut umflaturile astea bugetate din banii poporului, care ți le-au lăsat Dragnia, Grizonatul Sorin, braileanul Mihăiță, tanti Veorica și alți pesediști de va(r)za și te-ai complacut în birocrația astai! S-au n-ai încotro din cauza unor „enterese” de partid (că, de stat, mai puțîn!) ?
Pe lângă balamucul de entități enumerate mai sus (din care 80%, te asigurăm, sunt complet I N U T I L E ), în opinia noastră – de care sigur nu vei ține cont, nici tu, nici soțul ravasitoarei (auzi: „Eu voi sărbători Învierea duminică, voi stă acasă cu soția mea, Carmen. Vom fi doar noi doi, nu mergem la biserică, nu mergem să luăm lumină, nu mergem la nimeni la masă, nu invităm pe nimeni la masă. Aprindem o lumânare acasă și ne vom ruga”) – , va implorăm să mai înființați câteva, vreo duzină, pentru clientela de partid, că să mănânce și gură ei ceva.
La mintea noastră, care nu este așa de „mobilată” ca a matale, am avea câteva propuneri pentru a eficientiza activitatea. Mai înființați, mă, câteva, ca de exemplu:
– Agenția Națională pentru Coordonarea, Îndrumarea, Supravegherea și Controlul Agențiilor Naționale (ANCISCAN). N. r. – Bre, Mandolină, fă-ne și nouă un hatar pentru că scriem despre tine: angajează-ne și pe noi, de la Incisiv, la ANCISCAN-a asta, dacă o veti înființa!
– Autoritatea Națională pentru Creșterea Viermilor de Mătase și Proliferarea Dudului (ANCVMPD),
– Agenția Națională pentru Nediscriminarea Bărbaților cu o Singură Pereche de Coaie (ANNBSPC),
– Agenția Națională de Studiere a Invaziilor de Lăcuste și a Gandacilor de Colorado (ANSILGC),
– Autoritatea Națională în domeniul Ameliorării Raselor de Pârși cu coadă Stufoasă (ANARPCS).
Lăsând glumă la o parte, atenționăm pe guvernanți că problemele pentru ei și, implicit pentru noi, abia acum încep.
Prima mare și groaznică problema o reprezintă banii, finanțarea României, alimentarea bugetelor publice aprobate prin lege pentru 2020, repornirea ramurilor economice și așa șchioape din cauza jafului generalizat si continuu (practicat indiferent de culoarea politica a guvernantilor) în cele trei decenii de la lovitură de stat din decembrie 1989 (va rugăm să nu ne imputați că nu o numim Revoluție, pentru că ne-ați jigni inteligența și ați contesta adevărul din fondul de date și informații deținute de noi).
Pandemia asta, generată de noul coronavirus (SARS-CoV-2), care provoacă boala COVID – 19 ar trebui sa-i trezeasca pe politicienii romani la realitate. Dar, slabe speranțe, dacă nu chiar nule. Aceștia nu se vor dezmetici!
Nota: Este denumirea coronavirusului care a provocat epidemia actuală, deși îl veți întâlni și cu numele 2019-nCoV (de la „novel coronavirus” sau „noul coronavirus”). SARS vine de la sindromul respirator acut sever, pe care îl provoacă boala, CoV de la coronavirus, iar 2 arată că e a două versiune a virusului. Evident, primul este SARS-CoV, care a provocat epidemia din 2002-2003, dar cel actual nu e un urmaș (Organizația Mondială a Sănătății a preferat să nu folosească SARS, pentru a evita confuzia cu boala din 2002). Ambele virusuri au un strămoș comun. Se crede că toate cele trei coronavirusuri care provoacă sindromul respirator acut sever provin de la lilieci și au ajuns la om prin diverși intermediari: câini enot și zibete vândute în piețele alimentare din Asia, în cazul SARS, dromaderul, în cazul MERS. Suspectul, la SARS-CoV-2, este pangolinul, dar nu s-a găsit încă pacientul zero pentru a fi siguri de acest lucru.
Care este legătura dintre titlul articolului și corpul acestuia ? Care este mesajul jurnalistic de interes public ? La ambele întrebări răspunsurile sunt extrem de simple:
– am prezentat doar una dintre situațiile aberante care trenează în România post-decembristă, respectiv supradimensionarea aparatului birocratic de stat prin sinecuri pentru tot felul de pile, cunoștințe, amante, copii, nepoți, veri, unchi, mătuși, vecini de bloc sau uliță și alte relații, precum și refuzul manifestat cu obstinație de a se recalibra un asemenea mastodont costisitor (pe care nici Germania sau Franța, de exemplu, nu-l au), eventual prin comasare sau, pur și simplu, prin desființarea a cel puțin 80% dintre aceste agenții, autorități, oficii etc. cu spirite gregare și laxe; Guvernul Orban se va sufoca continuand o astfel de politica „”de cadre” falimentara;
– am identificat o sursă majoră prin care s-ar face economii substanțiale la cheltuielile imense cu intretinerea imobilelor, autoturismelor; cu combustibilii, mobilierul, utilitatile, consumabilele, cu salarii nesimtite, etc. etc., și s-ar lua o presiune fantastică care grevează bugetele publice de stat, iar noua ni s-ar oferi o gura de oxigen;
– încercăm să oferim cititorilor argumente pentru a nu mai vota tâmpiți în fruntea țării și, mai ales, le adresăm, din nou, îndemnul lui Petre Țuțea: „Români, nu vă mai alegeți conducători care nu-şi iubesc ţara!“

Eveniment

Trandafirii negri cu sclipici, un cadou care sparge tiparele

Publicat

pe

Trandafirii negri cu sclipici, un cadou care sparge tiparele

Primești pentru o secundă imaginea. O cutie deschisă, lumina cade peste petale care nu sunt nici roșii, nici albe, nici roz. Sunt negre. Și au sclipici. Nu o sclipire delicată, ci o pulbere care prinde fiecare reflexie din cameră. Reacția primului care vede asta e aproape mereu aceeași, o pauză scurtă, urmată de o întrebare. Iar dacă acea întrebare e „cine i-a ales?”, răspunsul spune ceva foarte clar despre tine și despre persoana căreia i-i dăruiești.

Trandafirul roșu a stat decenii întregi pe primul loc al cadourilor florale. E semnul universal al iubirii, e clasic, e sigur. Dar tocmai aici e și limita lui. Cine vrea să surprindă, cine vrea să iasă din formulele previzibile, simte uneori că roșul nu mai spune nimic nou. Atunci apar trandafirii negri cu sclipici, un compromis ciudat între eleganță întunecată și mic gest de rebeliune.

Negrul nu e absența culorii, e o declarație

În natură, trandafirul negru pur nu există. Soiurile foarte întunecate, precum „Black Baccara” sau „Black Magic”, au de fapt o nuanță de vișiniu adânc, aproape opacă, care la lumină slabă pare neagră. Ce se vinde adesea ca „trandafiri negri” sunt fie aceste varietăți naturale, fie trandafiri albi vopsiți, sau, mai rar, conservați. Diferența de senzație e mare. Un trandafir natural, intens întunecat, are profunzimea aia organică, vie, în timp ce unul vopsit are o uniformitate aproape grafică.

Negrul, în cadouri, a avut întotdeauna o istorie aparte. Pe vremuri se asocia cu doliul și cu finalurile. Apoi moda, designul și cultura pop au reabilitat culoarea, transformând-o într-un simbol al sofisticării. Negru e culoarea micii rochii Chanel, a costumelor de seară, a copertelor de lux. Când pui negrul pe o floare care prin definiție e moale, parfumată și feminină, obții un contrast care nu trece neobservat.

Acum imaginează-ți că peste acest negru se așază un strat fin de sclipici. Nu unul kitsch, ci unul aplicat cu măsură, doar pe muchia petalelor, sau împrăștiat aerian. Brusc, floarea capătă o dublă personalitate. E întunecată și strălucitoare în același timp, e seriozitate cu un strop de joacă. Cumva, sclipiciul îmblânzește severitatea negrului, fără să o anuleze.

Cui i se potrivesc

Aici e marea întrebare practică. Trandafirii negri cu sclipici nu sunt un cadou universal. Cine îi dăruiește mamei, într-o duminică obișnuită, riscă să o lase perplexă. Există însă contexte și oameni pentru care alegerea e nu doar potrivită, ci genială.

Femeia care nu mai vrea cadouri previzibile

Sunt femei care au primit, de-a lungul anilor, atâtea buchete clasice încât al o sută unulea le pare deja o formalitate. Pentru ele, contează intenția de a ieși din rutină. Un buchet de trandafiri negri cu sclipici spune că te-ai gândit, că ai căutat ceva diferit, că nu ai cumpărat la repezeală în drum spre întâlnire. Spune că o vezi ca pe o persoană cu personalitate, nu ca pe o destinatară generică.

Aniversările aparte și cadourile pentru prietene

Pentru o aniversare care marchează o vârstă cu doi de zero, sau pentru o prietenă care iubește teatralul, dramaticul, exuberanța vizuală, alegerea funcționează foarte bine. La fel, pentru femeile care lucrează în modă, design, fotografie, în zona creativă în general, un astfel de buchet se potrivește cu felul lor de a privi lumea. Sunt persoane pentru care un trandafir clasic ar fi, sincer, plictisitor.

Halloween, petreceri tematice, ședințe foto

Sezonul de octombrie aduce o cerere previzibilă pentru tot ce e gotic chic. Buchetele de trandafiri negri cu sclipici pe o masă de Halloween, pe un bar la o petrecere cu cod vestimentar, într-o ședință foto stilizată, arată pur și simplu altfel decât orice alt aranjament. Iar dacă e vorba de un eveniment privat, de tipul unei petreceri de logodnă cu tematică întunecată sau a unei nunți neconvenționale, devin chiar centrul atenției.

Persoane pe care nu le cunoști foarte bine, dar le respecți

Aici e o nuanță interesantă. Când trimiți flori unei colege de la birou care și-a deschis un business, sau unei cunoscute căreia vrei să-i transmiți felicitări fără să pari prea intim, alegerea unui buchet diferit, dar nu agresiv, comunică respect și atenție. Negrul cu sclipici, dacă e bine asortat, evită să pară romantic, deci nu creează ambiguități. E un cadou impresionant, fără încărcături sentimentale care ar putea jena.

Când ar fi mai bine să nu

Tot pe atât de cinstit, sunt și situații în care trandafirii negri cu sclipici pot deveni o alegere problematică. Dacă persoana e foarte clasică în gust, dacă preferă florile în nuanțe pastel, dacă simte că tot ce iese din tipar e exagerat, riscul e ca buchetul să fie primit cu un zâmbet politicos și pus repede pe un colț de masă. La înmormântări sau la momente de doliu, în mod evident, alegerea ar fi cu totul deplasată, fiindcă aici negrul nu mai e estetic, ci capătă sensul lui originar.

În primele săptămâni ale unei relații, când încă nu cunoști reacțiile celuilalt, un buchet atât de încărcat poate fi prea mult. E ca și cum ai îmbrăca o ținută de gală la o cină dintr-o miercuri seara, în loc de ceva relaxat dar atent. Funcționează la oamenii potriviți, dar dacă nu nimerești contextul, ești perceput ca apăsat prea tare pe accelerație. Și uneori, oamenii prea grăbiți să impresioneze sperie pur și simplu.

Sclipiciul, micul detaliu care schimbă totul

Dacă scoți sclipiciul din ecuație, rămâi cu un trandafir negru, care e deja un produs cu o estetică destul de severă. Sclipiciul aduce aerul de sărbătoare, de festiv, de jucăuș. Asta înseamnă că mesajul cadoului se schimbă radical doar prin acest detaliu. Un trandafir negru fără sclipici merge la o cină intimă de Sf. Valentin la un cuplu mai îndrăzneț, în timp ce același trandafir cu sclipici merge la o petrecere de aniversare cu prietene.

Tipurile de sclipici contează, deși vorbim de un detaliu pe care multă lume îl trece cu vederea. Sclipiciul argintiu sau rose gold pe negru e cel mai elegant, fiindcă aduce un contrast clasic, ca un colier pe o rochie închisă la culoare. Cel auriu pe negru e mai puternic, mai luxuriant, dar și mai pretențios. Sclipiciul colorat (roșu, mov, verde) duce buchetul spre un teritoriu jucăuș, aproape pop, potrivit pentru cadouri creative dar nu și pentru momente foarte sobre.

Aici intervine și calitatea aplicării. Un buchet bine făcut are sclipiciul aplicat punctual, doar acolo unde joacă un rol vizual. Unul făcut prost are sclipici peste tot, inclusiv pe frunze, pe panglică, pe ambalaj, ceea ce duce repede în zona kitsch. Diferența dintre eleganță întunecată și exces e foarte fină, și ea stă în mâinile florarului. Practic, e arta lui de a se opri la timp.

Cum se potrivesc cu restul cadoului

Puțini oameni se gândesc la asta, dar buchetul nu vine niciodată singur. Contează în ce e împachetat, ce mesaj e atașat, ce stă lângă el. Trandafirii negri cu sclipici, prin natura lor vizuală puternică, cer un ambalaj sobru. Cutie neagră mată, panglică de satin în nuanță similară, hârtie cu textură. Dacă îi pui în folie cu floricele și fundițe multicolore, distrugi efectul.

Mesajul de pe cartonaș e și el important. La un astfel de buchet, un mesaj prea mieros sună ciudat. Funcționează mai degrabă o frază scurtă, cu personalitate, eventual ușor enigmatică. Genul de mesaj pe care destinatara îl păstrează și îl recitește, fiindcă nu e o copie tradusă de pe internet.

Atunci când cadoul include și altceva, gen un parfum, o carte, o bijuterie, alegerea ar trebui să păstreze coerența. Un parfum oriental, intens, merge cu trandafirii negri cu sclipici. O bijuterie de argint cu o piatră închisă la culoare, la fel. Dacă pui lângă ei un tricou cu inscripții vesele, ai rupt registrul.

Contextul românesc, între tradiție și nou

În România, cultura cadourilor florale e încă destul de conservatoare. Cele mai multe buchete vândute la 8 martie sau la zile aniversare sunt clasice, în nuanțe de roz, alb, roșu. Ultimii ani au adus însă o schimbare interesantă. Brandurile mici, pe cont propriu, au început să propună buchete diferite, mai personale, gândite pentru o generație care nu mai vrea să primească aceleași flori ca bunicile lor.

Atelierul cu Daruri, fondat în 2024, este un brand românesc de cadouri personalizate și buchete de flori. Conceptul e orientat spre tineri, cu accent pe calitate și pe un proces de comandă exclusiv, simplu și orientat către client, de la selecție și mesaj pe panglică, la livrare. Felul în care lucrează astfel de ateliere mici e foarte diferit de modelul florăriei tradiționale. Aici nu cumperi din vitrină, ci comanzi un cadou gândit, în care fiecare detaliu (de la tipul florii la cuvintele scrise pe panglică) e ales cu intenție.

Când cauți preturi buchete de trandafiri, contează nu doar suma, ci și ce e în spatele ei. Un buchet executat manual, cu trandafiri vopsiți corect și sclipici aplicat cu atenție, costă mai mult decât unul standard, dar diferența se vede imediat. Iar pentru un cadou care vrea să fie ținut minte, partea asta de calitate face toată povestea.

O alegere care spune ceva despre tine

Tot ce dăruiești e, până la urmă, o oglindă. Cadoul vorbește despre tine, nu doar despre persoana care îl primește. Cine alege un buchet de trandafiri negri cu sclipici e cineva care nu se sperie de neobișnuit, care vrea să marcheze momentul, care își asumă riscul ca alegerea să nu placă la prima vedere. Și, sincer, câți oameni mai îndrăznesc azi să riște ceva într-un cadou?

Răspunsul la întrebarea dacă sunt eleganți sau prea îndrăzneți depinde, în mare măsură, de cine îi dăruiește și cui. Pentru cuplurile mature care își cunosc gusturile, sunt eleganți. Pentru relațiile foarte noi sau pentru destinatari conservatori, pot părea prea îndrăzneți. Pentru o petrecere tematică, sunt fix ce trebuie. Pentru o cină de Paști la socri, mai bine rămâi la garoafe.

Frumusețea acestui tip de buchet stă tocmai în faptul că nu e neutru. Iar într-o lume a cadourilor unde atâtea alegeri sunt făcute pe pilot automat, să dăruiești ceva ce nu poate fi ignorat, ce stârnește o reacție, ce rămâne în memoria celui care l-a primit, e poate cel mai prețios lucru pe care îl poți pune într-un ambalaj.

Citeste in continuare

Eveniment

Buchete pentru doamne în vârstă: rafinament și respect

Publicat

pe

Buchete pentru doamne în vârstă: rafinament și respect

A dărui flori unei doamne în vârstă nu e un simplu gest decorativ, ca atunci când trimiți un buchet grăbit, „de serviciu”, la o aniversare de birou. Mai curând seamănă cu o mică ceremonie a recunoștinței. În spatele fiecărei tulpini se adună ani de viață trăită, sărbători, doliuri, bucurii mari și supărări rămase între pereți vechi. Un buchet, oricât de mic, intră într-o biografie deja plină și trebuie să se așeze acolo cu delicatețea cuiva care bate încet la o ușă și așteaptă să fie poftit înăuntru.

Poate că de aceea, când vorbim despre buchete pentru doamne în vârstă, simțim nevoia să adăugăm cuvintele „rafinament” și „respect”. Ele nu țin doar de preț sau de florăria aleasă, ci de felul în care ne gândim la persoana din fața noastră, la ritmul ei mai domol, la preferințele formate într-o altă epocă, la ochiul care a văzut poate grădini dispărute demult.

Florile ca limbaj al grijii târzii

Există un moment, în viața fiecăruia, în care observă că femeile din familie, bunica, mătușa, vecina de la etajul doi, nu mai sunt „doamnele ocupate” care aleargă între treabă, copii, piață și serviciu. Încep să devină, aproape fără să-și dea seama, păstrătoarele casei, ale fotografiilor de demult și ale poveștilor care încep invariabil cu „pe vremea mea”.

În această etapă, florile capătă altă greutate. Nu mai sunt un compliment grăbit, ci un semn clar că cineva își rupe din timp ca să spună: „Te văd. Ești importantă. Nu te-am uitat.” Un buchet bine ales poate să rupă, pentru câteva zile, un cerc de singurătate, să lumineze un colț de sufragerie în care, de obicei, doar televizorul vorbește.

Florile devin un fel de scrisoare fără cuvinte. Spun în locul nostru ceea ce poate nu știm sau nu avem curaj să formulăm cu voce tare: „Îmi pasă de tine”, „Mi-e drag de tine așa cum ești acum, cu toți anii tăi”. De aceea, primul criteriu nu este „ce se poartă anul acesta”, ci felul în care buchetul duce acest mesaj simplu și greu de rostit până la capăt.

Ce înseamnă rafinamentul la o anumită vârstă

Rafinamentul, pentru o doamnă în vârstă, nu are legătură cu artificiile stridente sau cu ambalajul lucios, plin de paiete, care arată bine pe internet, dar obosește ochiul. El se naște din discreție și bun-simț. De multe ori, aceste femei au crescut cu grădini, nu cu vitrine. Au avut în fața casei tufe de liliac, trandafiri cățărători, bujori mari care se deschideau leneș după ploaie.

Pentru ele, rafinamentul nu înseamnă neapărat exotism. Un buchet de bujori roz pal, adunați rotund, poate să valoreze mai mult decât cel mai sofisticat aranjament cu flori aduse de cine știe unde. La fel, câteva fire de liliac alb sau mov, legate simplu cu o panglică de bumbac, pot trezi amintiri despre curți de demult și seri de primăvară în care se sta pe prispă, nu pe canapea.

Aici se ascunde și un mic secret: să nu ne fie teamă de simplitate. O doamnă în vârstă vede repede când ceva e prea ostentativ. Știe foarte bine diferența dintre eleganță și exhibiție. Un buchet care „respiră”, care are un pic de aer între flori, care lasă tulpinile să se vadă, este adesea mai potrivit decât unul îndesat până la sufocare.

Alegerea florilor: simboluri, parfum, amintiri

Când alegem florile în sine, suntem tentați să gândim în simboluri rapide: trandafirul înseamnă iubire, garoafa e „demodată”, orhideea e modernă. Pentru doamnele în vârstă, aceste etichete simple nu prea funcționează. Ele au propriile lor asocieri, formate într-o viață întreagă.

Pentru multe bunici, garoafa nu e deloc o floare banală, ci una de sărbătoare, legată de dansuri, baluri de altădată, serbări școlare. Un buchet de garoafe albe sau roz, așezate atent, poate să le facă ochii să strălucească, dacă recunosc în el floarea tinereții lor. La fel, un fir de crin poate să aducă aminte de nunți vechi sau de duminici solemne.

Parfumul trebuie ales cu grijă. Multe doamne în vârstă au devenit sensibile la mirosuri puternice. Florile prea parfumate, cum sunt anumiți crini sau zambile, pot să dea dureri de cap, mai ales într-un apartament mic, în care nu se aerisește foarte des. De aceea, e bine să ne orientăm spre flori cu aromă delicată: trandafiri de grădină, frezii, lăcrămioare, dacă le găsim, sau chiar florile de câmp crescute în sere.

Mai există un criteriu pe care îl uităm des, deși e important: rezistența. O doamnă în vârstă se atașează ușor de un buchet primit. Îl așază cu grijă, îi schimbă apa, vorbește poate singură cu florile, ca să alunge tăcerea din casă. E frumos ca buchetul să nu se ofilească în două zile. Crizantemele, alstroemeria, unele soiuri de trandafiri țin bine și, cu puțină îngrijire, rămân frumoase o săptămână sau chiar mai mult.

Culoarea și forma buchetului

Culorile pentru o doamnă în vârstă ar trebui alese cu aceeași grijă cu care și-ar alege ea o rochie de sărbătoare. Tonurile tari, acide, pot fi interesante pe o copertă de revistă, dar într-o sufragerie cu mobilier vechi, covor oriental și vitrină cu porțelanuri se potrivesc mai bine nuanțele potolite, calde.

Rozul pudrat, cremurile, ivoriul, movul stins, verdele salviei sau al frunzelor mate se așază mai blând în decor. Un buchet de trandafiri cărămizii sau somon, amestecați cu puțin verde, poate să întregească atmosfera unei camere vechi, fără să o „spargă”. În schimb, combinațiile stridente, roșu intens cu portocaliu aprins și galben foarte țipător, pot obosi și pot părea mai degrabă agresive decât vesele.

Forma buchetului merită și ea gândită. Un buchet rotund, compact, inspiră stabilitate și calm, ceva din liniștea unei lumânări aprinse pe masă. Buchetele foarte înalte, cu tije rigide și linii dramatice, au un aer de lobby de hotel și par, uneori, străine într-un apartament obișnuit. Pentru o doamnă în vârstă, buchetul ar trebui să poată fi ținut ușor în brațe, ca un mic animal de casă, să nu o copleșească prin greutate sau dimensiune.

Ambalajul ar fi bine să fie cât mai simplu: hârtie groasă, în tonuri naturale, sau o pânză subțire legată cu o panglică. Plasticul lucios, cu inscripții aurii, invadează privirea și, în timp, se transformă și într-o povară pentru cineva care nu mai are forța să care saci de gunoi. Simplitatea, aici, e o formă de politețe.

Gestul de a dărui: buchetul ca prelungire a respectului

Oricât de frumos ar fi un buchet, el își pierde jumătate din farmec dacă e dăruit pe fugă, cu mâna întinsă de la ușă și cu un „La mulți ani” aruncat în treacăt. Doamnele în vârstă simt imediat când gestul e formal și când e cald. Uneori nici nu contează atât de mult florile, cât felul în care ne aplecăm puțin, cum le privim în ochi, cum întrebăm, sincer, „Cum mai sunteți?”

E frumos ca, atunci când intrăm cu buchetul în casă, să ne acordăm câteva minute și să facem un mic ritual. Să nu lăsăm florile în hol, pe un scaun. Să întrebăm unde ar vrea doamna să le punem, să căutăm împreună o vază, să mergem până la bucătărie, să umplem cu grijă vasul cu apă. Gestul acesta mărunt transformă darul într-o clipă de apropiere adevărată.

Respectul se vede și în discreție. Unele doamne nu se simt confortabil când primesc buchete uriașe în fața unui grup mare de oameni. Au impresia că devin un fel de spectacol, deși ele ar vrea doar să primească în liniște un semn de drag. De aceea, chiar și la aniversări cu mulți invitați, un buchet potrivit, elegant, fără exagerări teatrale, se potrivește mai bine decât un „monument floral” gândit să impresioneze audiența.

Detalii care nu se văd, dar se simt

Există o serie de mici amănunte care, luate separat, par neînsemnate, dar împreună construiesc acea atmosferă de rafinament adevărat. Hârtia curată, fără urme de apă sau rupturi. Tulpinile tăiate oblic, ca să țină florile mai mult. Frunzele uscate îndepărtate dinainte, ca să nu se umple vaza de mizerie a doua zi.

Un alt detaliu este bilețelul. O doamnă în vârstă, poate cu vederea slăbită, se va apropia de el cu atenție, îl va citi de mai multe ori, îl va reciti și a doua zi. E bine ca mesajul să fie simplu, personal și liniștit, fără fraze bombastice. Un „Vă mulțumesc pentru tot ce ați însemnat pentru noi” ține mai mult decât orice vers scris în grabă.

Mai este și ideea de continuitate. Dacă dăruim flori unei doamne în vârstă doar când „se cade”, la Ziua Mamei, de ziua ei, la Crăciun, dar uităm complet restul anului, gestul rămâne cam gol. Un buchet mic, adus într-o marți oarecare, fără prilej special, spune de zeci de ori mai mult decât unul extravagant cumpărat o singură dată pe an. Așa îi arătăm că zilele ei obișnuite ne interesează la fel de mult ca marile „ocazii”.

Cadouri jucăușe și delicate pentru bunici moderne

Deși vorbim mult despre discreție și clasic, nu trebuie să uităm că multe doamne în vârstă au un simț al umorului foarte tânăr. Uneori, după ce treci prin greutățile vieții, rămâne în tine un fel de copilărie târzie, o plăcere de a te juca cu nepoții, de a râde de lucruri aparent mărunte. Pentru astfel de bunici moderne, florile se pot împrieteni foarte bine cu mici daruri jucăușe.

Se întâmplă tot mai des să vedem buchete combinate cu figurine de pluș, cu un ursuleț care iese dintre trandafiri sau cu un personaj îndrăgit din desene animate. Dacă doamna are nepoți mici care o vizitează des, astfel de detalii devin imediat prilej de joacă. Copilul se duce direct la buchet, îl atinge, o întreabă pe bunică „cine e personajul acesta?”, iar ea are ocazia să intre în jocul lui.

Chiar și un cadou aparent copilăresc, cum ar fi un stitch plus mare lângă un buchet simplu de margarete, poate să destindă atmosfera și să aducă zâmbete.

Important este să simțim dacă doamna din fața noastră se bucură de aceste mici „pozne” sau le consideră prea copilărești. De aceea, ne uităm la reacția ei, îi cunoaștem temperamentul. Unele femei la 80 de ani râd cu poftă și își pun ursulețul pe pat, lângă perna cu dantelă. Altele preferă să păstreze doar florile și să lase jucăria pentru nepoți. Rafinamentul înseamnă și capacitatea de a nu insista, de a nu transforma cadoul într-o probă de gust.

Buchetul ca formă de recunoaștere

La urma urmei, un buchet pentru o doamnă în vârstă nu e doar un obiect frumos pus într-o vază. Este felul nostru de a recunoaște că în fața noastră stă cineva care a dus greutăți, a crescut oameni, a ținut case și familii laolaltă, uneori cu prețul propriilor vise. Florile nu pot întoarce timpul, nu pot șterge singurătăți vechi, dar pot deschide, măcar pentru câteva clipe, o fereastră de lumină.

Un buchet ales cu grijă, dăruit cu răbdare, cu privirea directă și cu două-trei cuvinte rostite fără grabă, face mai mult decât o mie de mesaje impersonale trimise pe telefon. Într-o lume în care totul se mișcă repede, florile păstrează ritualul lent al gesturilor care contează. Iar pentru doamnele în vârstă, tocmai această încetinire, această atenție calmă, poate fi darul cel mai mare pe care îl putem pune, odată cu buchetul, în brațele lor.

Citeste in continuare

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

De

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Maramureș

Uncategorized12 ore inainte

Philips lansează primul monitor standalone cu ecran pe ambele laturi

Monitorul are un design inovator care permite noi moduri de lucru și deschide noi oportunități de business Philips 24B2D5300 Video...

Uncategorized13 ore inainte

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026, care...

Afaceri15 ore inainte

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

📰 Comunicat de presă Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene Iași, România...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Uncategorized4 zile inainte

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing...

Turism5 zile inainte

Banat, regiune gastronomică europeană, acum și la Berlin

Noua conexiune aeriană directă dintre Berlin și Timișoara, operată de Wizz Air, marchează un pas important în consolidarea legăturilor dintre...

Administrație locală5 zile inainte

Ce caracteristici trebuie sa aiba o societate cooperativa de credit in Romania

Societatile cooperative de credit din Romania reprezinta o forma importanta de organizare financiara in Romania, avand rolul de a sprijini...

Uncategorized6 zile inainte

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Uncategorized7 zile inainte

Samsung aduce experiența de vizionare la un nou nivel în România, alături de Antena 1

București – 19 mai 2026 – Samsung, lider global în tehnologie și brandul numărul 1 mondial pe piața televizoarelor timp de...

Afaceri7 zile inainte

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

7 zile inainte

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova – program 2026

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova va avea loc în perioada 21 – 31 mai 2026 și va include peste 450 de...

Turismo săptămână inainte

Restaurantele devin noile muzee ale Europei: cum poate transforma titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 viitorul Banatului si ce efect a avut titlul pentru alte regiuni

Banatul a câstigat titlul Regiune Gastronomica Europeana la finalul lunii aprilie. Îi vor urma Harghita si Dobrogea, care au depus...

o săptămână inainte

Timișoara va reprezenta România la competiția internațională Saint-Gobain de la Belgrad

Creativitate, viziune urbană și soluții sustenabile pentru orașele viitorului – acestea sunt elementele care au definit proiectele premiate în cadrul...

Afacerio săptămână inainte

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

o săptămână inainte

Oriflame revine la Cannes cu Glam Studio, celebrând expresia de sine, storytelling-ul și antreprenoriatul

Oriflame, una dintre companiile globale de top în domeniul frumuseții și wellness-ului, revine la Festivalul Internațional de Film de la...

o săptămână inainte

PresaImobiliara.ro, platforma media online despre piața imobiliară din Romania

Vineri, 15 mai 2026, a fost lansată PresaImobiliara.ro – platforma media online dedicată pieței imobiliare din România. Potrivit prezentării oficiale,...

Trending