Social
RePatriot Summit 2025: O Românie mai bună nu mai e doar o promisiune, ci o certitudine
Sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Nicușor Dan, și aflat deja la a X-a ediție, Summitul RePatriot 2025 a marcat 10 ani de energie antreprenorială și identitară românească pentru viitor.
Astăzi 7 octombrie, la București, au fost finalizate concluziile celei de-a 10-a ediții a Summitului RePatriot cea avut loc între 2 și 5 octombrie, în țara noastră, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și în parteneriat cu Senatul României. Evenimentul a reunit peste 300 de lideri ai diasporei, antreprenori din țară și personalități din diplomație, cultură și business, într-un dialog și chemare la acțiune pentru România anului 2035.
Summitul a fost precedat de mese rotunde și întâlniri strategice desfășurate în august și septembrie, atât în România, cât și în marile comunități românești din diaspora – de la Chișinău la Londra, Viena, New York sau Paris. Summitul s-a bucurat de prezența Președintelui Senatului, Mircea Abrudean, și Ministrului de Externe Oana Țoiu, a Vicepreședintelui Senatului Mihai Coteț și de prezența discretă, dar importantă, a mai multor profesioniști din administrația locală și centrală, care au dat un semnal important că românii de pretutindeni sunt apreciați și valoroși pentru țară. Un mesaj extraordinar a fost transmis de Președintelui Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, care a fost gazda Summitului cu câțiva ani în urmă.
Gala Top 100 Români de Pretutindeni – o declarație de forță și speranță, în parteneriat cu Newsweek România
Unul dintre momentele definitorii ale ediției aniversare a fost Gala Top 100 Români de Pretutindeni, care a adus pe scena Galeriilor Madrigal de la Senatul României personalități din toată lumea, recunoscute pentru contribuția lor în comunitățile unde trăiesc și la imaginea României în străinătate. Gala nu a fost doar un moment de celebrare, ci și de reconectare, consolidând o veritabilă rețea globală de influență pozitivă pentru România.
„Top 100 Români de Pretutindeni este o declarație de forță și speranță. Acești oameni extraordinari nu doar că au cucerit respectul lumii, ci au dovedit că România are resurse nelimitate de talent și caracter. Ei sunt dovada că viitorul nostru, împreună, poate fi măreț”, a declarat Marius Bostan, fondator RePatriot.
Parteneriatul dintre Repatriot și Newsweek România a făcut posibilă descoperirea și aducerea la lumină a numelor a peste 800 de români remarcabili – oameni pe care orice națiune i-ar prețui. Ca parte a acestui demers, Newsweek România va publica un supliment special dedicat Top 100 Români de Pretutindeni, atașat ediției tipărite din 24 octombrie și distribuit la nivel național. Pe tot parcursul anului, paginile revistei vor găzdui poveștile inspiraționale ale românilor de pretutindeni, repere de excelență și surse de încredere pentru viitor.
Diaspora, vârf de lance împotriva dezinformării
Prima sesiune a Summitului a adus în prim-plan rolul strategic al diasporei în respingerea narațiunilor anti-românești și în apărarea adevărului. Românii de pretutindeni au fost chemați să devină o forță activă împotriva manipulării și să transmită către comunitățile în care trăiesc imaginea unei Românii moderne, demne și europene. Sesiunea s-a bucurat, alături de cercetători de vârf, de prezența lui Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova, care a făcut un apel la contracararea influenței rusești, dând exemplul celor două jurnaliste de la Ziarul de Gardă – Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu, a jurnaliștilor Nord News și de la alte instituții de presă, ziariști care și-au riscat viața pentru a scoate la lumină acțiunile secrete ale Rusiei de a-și pune agenții săi la conducerea Republicii Moldova.
“Profilarea comunităților și înțelegerea tipologiilor sociale sunt esențiale pentru construirea de reziliență civică și capital de încredere” spune Alina Balațchi-Lupașcu, profesionist în marketing și lider Repatriot la Londra.
Agenda evenimentului poate fi consultată aici: https://www.repatriot.ro/repatriot-summit-2025/agenda/ . Puteți urmări transmisia Live a părții publice a Summitului din prima zi aici: https://bit.ly/SummitRepatriotZiua1 și din a doua zi aici: https://bit.ly/SummitRepatriotZiua2
România viitorului – „Elveția datelor”
În cadrul sesiunii dedicate digitalizării, participanții au conturat viziunea unei Românii care devine hub regional de încredere pentru stocarea și securizarea datelor. „Piața centrelor de date din România este încă la început, dar are un potențial uriaș de dezvoltare – iar implicarea noastră, alături de cea a liderilor din mediul public și privat, poate accelera această transformare”, a subliniat Florin Furdui, lider Repatriot și CEO al unui important grup de investiții.
Conceptul prezentat propune centre de date alimentate cu energie verde și reglementări solide, astfel încât România să fie recunoscută drept furnizor de încredere la nivel mondial.
Sesiunea s-a bucurat de prezența fostului ambasador american Adrian Zuckerman, care a anunțat parteneriatul dintre Repatriot și organizația ALIANȚA (structură națională a americanilor, companiilor americane și altor instituții care lucrează pentru consolidarea legăturilor culturale, economice și de securitate dintre SUA și România, cu sediul la Washington DC) și a pledat pentru mărirea credibilității instituțiilor statului. A fost anunțată Gala ALIANȚA de la Washington din 11-12 decembrie, unde vor fi prezente personalități și prieteni ai României din Statele Unite.
România start-up – 1000 de angel investors
O altă direcție strategică este dezvoltarea ecosistemului antreprenorial. În cadrul sesiunii „StartUp România– Inovație, Accelerare”, Sergiu Neguț – președinte al Romanian Business Leaders (RBL), organizație care reunește peste 550 de antreprenori din mediul de business românesc – a transmis un mesaj care a subliniat că “a fi RePatriot” este formă de patriotism real. RePatriot își propune ca, în următorii ani, să faciliteze construcția unei comunități de 1000 de investitori de tip angel care să susțină start-up-uri românești cu ADN global, conectând diaspora cu oportunitățile locale.
În cadrul acestei sesiuni StartUp România – Inovație, Accelerare, Capital, lideri din business, investitori și reprezentanți ai Senatului au lansat un obiectiv istoric: crearea unei rețele de business angels din diaspora până în 2035 și susținerea unei inițiative legislativă menită să stimuleze investițiile în startup-urile românești și să facă din România un teren fertil pentru antreprenoriatul global.
România competitivă – lansarea RPEP
Un moment major al Summitului a fost prezentarea RePatriot Excellence Program (RPEP), un program strategic național inspirat de modelul Baldrige din SUA. RPEP își propune să crească competitivitatea organizațiilor românești – companii, universități, administrații – prin standarde de excelență și evaluări transparente. Programul este un transfer de know-how sprijinit de profesioniști români sub îndrumarea lui Steven Hoisington din Statele Unite, program care își propune să impacteze 300 de organizații românești care să facă România mai bună în următorii 10 ani.
2027 – Primul An al Revenirii
Românii de pretutindeni au fost chemați să devină ambasadori ai turismului românesc. A fost prezentat concepul „RoBoost”, un proiect generat de Repatriot care vizează promovarea turismului experiențial. A fost propusă ideea ca 2027 să fie lansării unei campanii masive de revenire. “În 2027, vrem să transformăm această idee în realitate și să organizăm, împreună, primul An al Revenirii. Următorii 10 ani pot fi construiți pe acest impuls colectiv – o mișcare care reface punțile, regenerează comunități și transformă apartenența într-o forță de dezvoltare” a declarat Emil Munteanu antreprenor și lider Roboost.
“Să deschidem porțile și cetățenilor țărilor de adopție, invitându-i să guste experiențe din copilăria noastră, creând astfel un pod cultural care nu doar revitalizează economia locală, ci și reconectează o națiune dispersată.” a spus Dana Bucin, Consul Onorific și avocat Connecticut SUA.
Ultimele două zile ale Summitului RePatriot 2025 au adus împreună români din țară și din diaspora într-un cadru profund de conectare cu rădăcinile, natura și spiritualitatea românească. Dacă primele zile au conturat direcțiile strategice pentru următorul deceniu, finalul ediției aniversare au fost de lucru direct dar și celebrare a identității și a legăturilor care ne definesc ca națiune.
Rădăcini și izvoare: România care hrănește trupul și sufletul
Sâmbătă, delegația RePatriot a ajuns în inima podgoriei Dealu Mare, unde mai multe crame au găzduit participanții într-o experiență memorabilă de turism viticol. Degustarea vinului a devenit un ritual al descoperirii și reconectării cu rădăcinile, o întoarcere simbolică la „via părintească” – imagine biblică a grijii și continuității.
„Nu este doar o degustare de vin, ci o întoarcere la rădăcini. Am simțit că fiecare pahar spune povestea pământului românesc și a oamenilor care îl îngrijesc cu dragoste și dăruire.” – Lucian Rotar, antreprenor Paris.
Duminică, participanții au descoperit și Therme București, un proiect de referință al antreprenoriatului românesc. Aici, apa adusă din străfundurile pământului este pusă la lucru prin tehnologie și viziune, devenind o experiență unică de sănătate, relaxare și turism.
“Therme este exemplul viu că România poate crea destinații de wellness de talie mondială, bazate pe resurse naturale și pe ingeniozitatea antreprenorilor locali.” – a spus Marius Bostan, om de afaceri și inițiator Repatriot.
RePatriot: Credință, unitate și dragoste pentru România
Duminică dimineața, o delegație a urcat la Dealul Patriarhiei, unde a participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam, Episcop Vicar Patriarhal. Atmosfera solemnă, cântările corului și comunitatea unită în rugăciune au făcut din această zi o experiență spirituală de neuitat.
Românii s-au rugat pentru pace, pentru cei dragi, dar și pentru dușmani și pentru cei rătăciți de propaganda străină, cu mesaj de iubire, iertare și unitate.
„Astăzi am simțit că RePatriot nu este doar o comunitate de antreprenori, ci o familie în rugăciune, legată prin credința în Dumnezeu și dragostea pentru țară.” a declarat Mihai Ungurenuș, antreprenor (RadicStar, Livada Bunicului-Corbi) și lider Repatriot.
Pe parcursul Summitului au sosit urări din toate colțurile lumii, din partea celor care nu au putut fi prezenți fizic, dar s-au alăturat online. Transmisiunile Live au atins un record de peste 10.000 de spectatori conectați simultan, depășind astfel precedentul record stabilit de RePatriot în perioada pandemiei. .
„Transmit cele mai calde felicitări la aniversarea a 10 ani de RePatriot. Tatăl meu, Ion Rațiu, a fost cu adevărat unul dintre primii repatriați, întorcându-se în ianuarie 1990. Îl comemorăm și astăzi, amintindu-ne de exemplul său de patriotism și statornicie, în fiecare an la Turda, în cadrul Dialogurilor Rațiu pentru Democrație. El rămâne un model de urmat, iar eu cred că mulți dintre dumneavoastră, RePatrioți, îl urmați deja. Vă transmit cele mai bune gânduri și urări de succes în continuare.” spune de la Londra Nicolae Rațiu, investitor în România și Președinte al Fundației Rațiu.
România mai bună nu mai e doar o promisiune, e o certitudine
Summitul RePatriot 2025 nu a fost doar o celebrare a 10 ani de activitate, ci și un angajament ferm pentru următorul deceniu. O chemare la acțiune pentru românii de pretutindeni care sunt invitați să se conecteze, să se implice, să investească și să fie vocea pozitivă a României în lume.
“Acest Summit este și o expresie a reușitei românești de aici și din lume. Cei care au venit s-au remarcat prin faptul că au transformat dorul în putere și încrederea în victorie. Ei ne arată că oriunde am fi, purtăm în noi lumina unui neam care nu se frânge, ci înflorește. Avem mare încredere că România și Republica Moldova se vor dezvolta împreună ca leagăn al românilor.” a declarat Felix Pătrășcanu, Vicepreședinte al Romanian Business Leaders, unul dintre liderii Repatriot.
„România nu mai e doar o promisiune, e o certitudine. Urmează să o construim împreună, cu diaspora ca partener strategic.” a fost mesajul comun al liderilor RePatriot.
Despre RePatriot și RBL
RePatriot este o comunitate de români cu inițiativă, care crește permanent în toată lumea printr-un proiect bazat pe voluntariat al fundației Romanian Business Leaders, inițiat în 2015 pentru “a conecta românii de pretutindeni la oportunitățile de Acasă”. Pentru detalii, parteneriate sau alte acțiuni puteți scrie la office@repatriot.ro.
Romanian Business Leaders (RBL) este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru construcția unei Românii în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Misiunea fundației este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele acesteia se subscriu celor trei domenii considerate esențiale pentru schimbare: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Mai multe pe www.rbls.ro
Social
Asigurarea obligatorie pentru locuinta PAD: Ce este, cat costa si de ce ai nevoie de ea
Asigurarea obligatorie pentru locuinta PAD va protejeaza casa impotriva dezastrelor naturale costisitoare, cum ar fi inundatiile si cutremurele, mentinand in acelasi timp primele accesibile si previzibile. Este un element esential care garanteaza plati la timp, acoperire continua si protectie legala, facand proprietatea casei mai sigura si fara stres. Costurile variaza in functie de tipul casei si renovari, dar PAD prioritizeaza stabilitatea bugetara si siguranta comunitatii. Daca sunteti curios despre detaliile acoperirii, costuri si cum se compara cu alte optiuni, veti gasi informatii utile in continuare.
Ce Este Asigurarea Obligatorie pentru Locuinta PAD si Cine o Reglementeaza
Desi ideea de PAD pentru Asigurarea Obligatorie a Locuintei poate parea complexa, este pur si simplu un sistem conceput sa te ajute sa faci platile pentru asigurarea locuintei automat si la timp. Aceasta inseamna ca nu va trebui sa-ti faci griji cu privire la ratari ale termenelor de plata sau la intreruperea acoperirii. Sistemul este reglementat de autoritatile nationale de asigurari, care garanteaza corectitudine si transparenta, oferindu-ti liniste sufleteasca. Este important sa intelegi excluderile din polita si excluderile din asigurare—acestea sunt situatii sau daune specifice pe care polita ta nu le acopera. Cunoasterea acestora te ajuta sa eviti surprizele si sa-ti protejezi mai bine locuinta. Adoptarea PAD inseamna ca faci parte dintr-o comunitate care pretuieste securitatea si responsabilitatea, facand proprietatea locuintei mai usoara si mai sigura pentru tine si vecinii tai.
De ce ai nevoie de asigurarea PAD pentru protectie juridica
Trei motive principale fac ca asigurarea PAD sa fie esentiala pentru protectia ta legala. In primul rand, te protejeaza impotriva implicatiilor legale ale daunelor cauzate de dezastre naturale, asigurandu-te ca nu ramai sa faci fata unor procese costisitoare sau penalitati. In al doilea rand, faptul ca ai asigurare PAD arata ca esti un proprietar responsabil care respecta legea, ceea ce poate aduce liniste sufleteasca si sentimentul de apartenenta intr-o comunitate care pretuieste securitatea. In cele din urma, mentinerea la zi a reinnoirii politei previne golurile in acoperire care te-ar putea expune unor riscuri si probleme legale inutile. Prin mentinerea asigurarii PAD, nu iti protejezi doar casa—iti protejezi drepturile si stabilitatea financiara. Nu astepta pana cand dezastrul loveste; asigura-ti protectia legala astazi si fa parte dintr-o retea care sprijina si protejeaza membrii sai.
Tipuri de acoperire pentru asigurarea locuintei PAD explicate
Ce tipuri de acoperire ofera asigurarea PAD pentru locuinta pentru a-ti mentine proprietatea si finantele in siguranta? Intelegerea acestor tipuri te ajuta sa te simti increzator si protejat in casa ta.
- Acoperire de baza pentru proprietate – Aceasta acopera deteriorarile aduse locuintei tale, bazandu-se pe evaluarea proprietatii, asigurandu-te ca primesti o despagubire corecta in timpul cererilor de asigurare.
- Protectia bunurilor personale – Bunurile tale din casa sunt acoperite, astfel incat sa nu ramai vulnerabil daca se intampla ceva neasteptat.
- Acoperire de raspundere civila – Aceasta te protejeaza impotriva costurilor legale daca cineva se accidenteaza pe proprietatea ta.
Ce dezastre naturale acopera asigurarea PAD?
Deoarece dezastrele naturale pot lovi fara avertisment, cunoasterea evenimentelor pe care le acopera asigurarea ta PAD pentru locuinta iti ofera liniste sufleteasca. Asigurarea PAD te protejeaza impotriva daunelor cauzate de inundatii, cutremure, alunecari de teren si alte evenimente extreme intensificate de schimbarile climatice. Aceasta acoperire iti garanteaza ca nu esti singur cand natura iti testeaza rezistenta casei. Aminteste-ti, insa, sa eviti frauda in asigurari—raporteaza intotdeauna cererile de despagubire cu onestitate pentru a mentine sistemul corect pentru toata lumea. Prin intelegerea politei tale PAD, te alaturi unei comunitati dedicate protejarii locuintelor si refacerii vietilor dupa dezastre. Nu este vorba doar despre conformitate; este vorba despre asigurarea viitorului tau si despre a ramane puternic impreuna. Cu PAD, esti pregatit pentru imprevizibil, sustinut de o plasa de siguranta conceputa pentru clima schimbatoare de azi.
Costurile asigurarilor PAD in functie de tipul locuintei
Intelegerea modului in care variaza costurile asigurarii PAD in functie de tipul locuintei te poate ajuta sa iei decizii mai inteligente pentru protejarea proprietatii tale. Costul depinde in mare masura de caracteristicile locuintei tale, de evaluarea proprietatii si de orice renovari recente care ar putea afecta nivelurile de risc. Iata ce ar trebui sa iei in considerare:
- Apartamentele au, de obicei, prime PAD mai mici datorita riscurilor comune ale cladirii si evaluarilor mai scazute in general.
- Casele individuale pot costa mai mult din cauza evaluarii mai mari a proprietatii si expunerii mai mari la dezastre naturale.
- Locuintele cu renovari recente pot avea tarife ajustate reflectand rezilienta imbunatatita sau valoarea crescuta.
Ce se intampla daca nu ai asigurare PAD?
Sariti peste asigurarea PAD va poate lasa expus la riscuri financiare serioase daca se intampla un dezastru. Fara ea, va trebui sa acoperiti integral costurile de reparatii sau reconstructie pe cont propriu, ceea ce poate fi coplesitor. In plus, lipsa acesteia inseamna ca nu veti beneficia de reduceri de prima care recompenseaza asiguratii consecventi, facand asigurarea mai accesibila in timp. Cand vine vorba de reinnoirea politei, asigurarea PAD va garanteaza ca ramaneti protejat an dupa an, fara goluri care v-ar putea lasa vulnerabil. A face parte din aceasta comunitate de asigurari inseamna ca nu sunteti singur – impartiti responsabilitatea si sprijinul cu altii care prioritizeaza protejarea locuintelor lor. Nu lasati frica de costurile initiale sa va opreasca; linistea sufleteasca si securitatea financiara pe care le ofera asigurarea PAD merita. Protejati-va casa, viitorul si sentimentul de apartenenta astazi.
Cum sa obtineti asigurarea PAD si la ce sa va asteptati
Facand pasul de a asigura PAD este mai simplu decat ai putea crede, iar cunoasterea a ceea ce te asteapta poate face procesul mai usor. In primul rand, obtine o evaluare a proprietatii clara – este esentiala pentru stabilirea unei acoperiri corecte, mai ales daca ai finalizat recent o renovare a casei. Apoi, contacteaza asiguratori autorizati; acestia sunt familiarizati cu specificul PAD si te pot ghida prin documentatie. In final, revizuieste-ti cu atentie polita pentru a intelege protectia oferita si orice excluderi.
Iata o lista rapida de verificare:
- Obtine o evaluare actualizata a proprietatii.
- Contacteaza furnizorii autorizati de asigurari PAD.
- Revizuieste cu atentie si semneaza documentele politei tale.
Compararea Asigurarii PAD Cu Alte Optiuni
Atunci cand comparati asigurarea PAD cu alte optiuni, veti dori sa analizati atent diferentele in acoperire si costuri. Intelegerea a ceea ce ofera fiecare plan va ajuta sa cantariti clar avantajele si dezavantajele. In acest fel, puteti face o alegere inteligenta care sa se potriveasca nevoilor si bugetului dumneavoastra.
Diferentele de acoperire explicate
Desi toate politele de asigurare pentru locuinta au ca scop protejarea proprietatii tale, asigurarea PAD se evidentiaza prin acoperirea specifica adaptata riscurilor si cerintelor locale. Cand alegi PAD, beneficiezi de un proces de decontare a daunelor simplificat, conceput pentru eficienta si corectitudine. Iata cum se diferentiaza PAD:
- Evaluarea proprietatii este standardizata, asigurand o estimare corecta a valorii locuintei tale, fara surprize.
- Acopera daunele cauzate de inundatii, cutremure si alunecari de teren – riscuri adesea excluse in alte polite.
- Procesul de decontare a daunelor este simplu, ajutandu-te sa primesti sprijin rapid cand apare o situatie de urgenta.
Prezentare generala a comparatiei costurilor
Deoarece bugetarea este un factor cheie in alegerea asigurarii de locuinta, vei dori sa intelegi cum se compara asigurarea PAD cu alte optiuni in ceea ce priveste costul. Asigurarea PAD vine adesea cu prime mai mici, ceea ce o face o alegere inteligenta daca doresti sa-ti protejezi locuinta fara sa-ti golesti buzunarul. In plus, unii furnizori ofera reduceri de prima care pot usura si mai mult cheltuielile. Cand vine timpul pentru reinnoirea politei, PAD tinde sa pastreze costurile stabile, evitand cresteri bruste pe care le-ai putea vedea in alte parti. In timp ce alte tipuri de asigurari pot acoperi mai multe, preturile lor pot fi mai mari si mai putin previzibile. Alegand PAD inseamna ca te alaturi unei comunitati care pretuieste accesibilitatea si fiabilitatea, ajutandu-te sa-ti protejezi locuinta cu incredere, pastrand in acelasi timp bugetul intact.
Beneficii si dezavantaje
Alegerea asigurarii de locuinta potrivite inseamna sa cantaresti atat beneficiile, cat si dezavantajele, iar asigurarea PAD ofera un echilibru unic demn de luat in considerare. Comparand PAD cu alte optiuni, tine cont de urmatoarele:
- Accesibilitate si acoperire: PAD este rentabila si obligatorie, dar fii atent la excluderile din polita care pot lasa lacune.
- Procesul de despagubire: Pasii pentru depunerea unei cereri de despagubire in cazul PAD tind sa fie simpli, ajutandu-te sa primesti sprijin rapid dupa un dezastru.
- Flexibilitate limitata: Spre deosebire de politele private, PAD ofera mai putina personalizare, ceea ce ar putea sa nu acopere toate nevoile tale specifice.
Meriti linistea sufleteasca, iar intelegerea acestor factori te ajuta sa alegi o polita care sa se potriveasca cu adevarat casei si stilului tau de viata. Adopta rolul PAD ca o plasa de siguranta solida, ramanand constient de limitele sale. Nu esti singur in protejarea casei tale, iar aceasta alegere te conecteaza la o comunitate care prioritizeaza securitatea.
Intrebari frecvente
Poate fi transferata Asigurarea PAD daca imi vand locuinta?
Nu poti transfera asigurarea PAD cand vinzi casa, asa ca vei avea nevoie de o polita noua. Pastreaza-ti reclamele de asigurare organizate, mai ales dupa renovarea casei, pentru a-ti proteja urmatorul loc si pentru a te simti in siguranta in comunitatea ta.
Acopera asigurarea PAD daunele cauzate de animale salbatice?
Nu, asigurarea PAD nu acopera daunele provocate de animale salbatice deoarece face parte din excluderile de acoperire. Va trebui sa explorati polite suplimentare pentru a va proteja complet locuinta, asigurandu-va ca va simtiti in siguranta si sustinut in comunitatea dvs.
Cum afecteaza asigurarea PAD valoarea de revanzare a casei mele?
Asigurarea PAD poate creste valoarea proprietatii tale prin aratarea cumparatorilor ca esti responsabil, ceea ce ar putea creste valoarea de piata a casei tale. Ofera incredere, ajutandu-te sa faci parte dintr-o comunitate care pretuieste casele sigure si bine intretinute.
Exista reduceri pentru combinarea PAD cu alte asigurari?
Da, poti obtine reduceri pentru locuinta prin combinarea PAD cu alte polite de asigurare. Beneficiile asigurarilor combinate iti economisesc bani si simplifica platile, facandu-te sa te simti inteligent si in siguranta in protejarea casei tale si a tot ce este in ea.
Pot sa personalizez limitele de acoperire ale asigurarii PAD?
Nu poti personaliza prea mult limitele de acoperire ale asigurarii PAD, deoarece aceasta ofera optiuni standard de acoperire. Totusi, poti explora ajustari ale politei cu asiguratorul tau pentru a se potrivi mai bine nevoilor tale. Totul este despre protejarea casei tale cu incredere, impreuna.
Social
Ce rol joacă harponul în localizarea leziunilor mamare?
Uneori, medicina te pune în fața unei ciudățenii: ți se spune că „se vede ceva” la sân, dar tu nu simți nimic. Nici durere, nici nodul, nici vreo schimbare care să te facă să ridici sprânceana în oglindă. Doar un punct pe ecran, un semn pe mamografie, o zonă discretă la ecografie. Și, culmea, tocmai lucrurile astea mici, tăcute, sunt cele care cer cea mai mare precizie.
În astfel de situații, harponul are un rol foarte practic. Nu e un diagnostic în sine, nu e tratament și nu e „ceva de speriat” prin definiție. E o unealtă de orientare, un reper preoperator care îi spune chirurgului, fără echivoc, unde este ținta. Ca un semn de carte pus exact la pagina la care trebuie să ajungi, ca să nu răsfoiești nervos tot volumul.
De ce e nevoie să localizăm leziunile care nu se simt?
Când o leziune este palpabilă, lucrurile sunt, de obicei, mai simple. Chirurgul o poate identifica cu mâna, o poate delimita aproximativ și poate decide o incizie rezonabilă. Dar multe leziuni descoperite azi, mai ales la screening, sunt atât de mici încât nu au cum să fie simțite. Mai apar și microcalcificări sau zone de distorsiune care se văd la mamografie, dar nu se simt deloc.
Aici apare o problemă foarte concretă, nu teoretică. În sala de operație, chirurgul lucrează cu anatomie reală, nu cu imagini. Iar sânul, să fim serioși, nu e o cutie cu compartimente fixe. Poziția corpului se schimbă între investigație și operație, țesutul se așază altfel, uneori edemul sau particularitățile anatomice mută reperele fine. Dacă leziunea e mică și nepipăibilă, „o găsim noi” nu e o strategie.
În plus, chirurgia modernă a sânului merge mult pe conservare. Să fie scos ce trebuie, cu margini de siguranță când e cazul, dar să rămână cât mai mult țesut sănătos. Asta contează medical, dar contează și estetic, și emoțional. Când localizarea e vagă, există două riscuri care apasă pe toată lumea: să se scoată prea puțin și să fie nevoie de o a doua intervenție sau să se scoată prea mult „ca să fim siguri”, cu impact inutil.
Harponul intră exact aici, în zona aceea unde precizia nu e un moft, ci o necesitate.
Ce este harponul și ce face, concret?
În limbajul curent, i se spune „harpon” fiindcă are un mic cârlig care se fixează în țesut. Tehnic, vorbim despre un fir subțire, introdus printr-un ac, care rămâne cu capătul ancorat în leziune sau foarte aproape de ea. O parte a firului rămâne la exterior și este fixată cu pansament.
Dacă ar fi să îl descriu fără termeni complicați, harponul este o „linie de ghidaj”. Chirurgul nu mai caută leziunea în tot sânul, ci urmărește traseul firului până la zona marcată. Asta reduce mult componenta de ghicit și crește șansa ca excizia să fie exact acolo unde trebuie.
Un detaliu important, pe care îl spun adesea pacientelor, ca să nu plece cu idei greșite: harponul nu spune dacă leziunea e benignă sau malignă. Nu „confirmă” nimic. El doar face ca zona respectivă să fie identificată sigur și rapid în timpul operației.
Cum se decide metoda de ghidaj?
Harponul poate fi plasat sub ghidaj ecografic, mamografic, stereotactic și, mai rar, prin ghidaj IRM. Alegerea nu ține de moft, ci de vizibilitate. Dacă leziunea se vede bine la ecografie, ecografia e, de obicei, cea mai comodă cale: timp real, accesibilă și mai ușor de controlat din mers.
Dacă leziunea se vede doar la mamografie, cum se întâmplă uneori cu microcalcificările, atunci ghidajul mamografic sau stereotactic devine varianta potrivită. Ideea de bază rămâne aceeași: să plasezi reperul acolo unde se vede leziunea cel mai clar.
Ce aduce harponul în relația radiolog, chirurg, pacientă?
Îmi place să spun că harponul este un translator. Radiologul vorbește în imagini, în planuri, în măsurători și în repere descrise ca pe cadranul unui ceas. Chirurgul lucrează cu țesut, cu orientare directă, cu incizie și hemostază. Harponul le permite să se întâlnească exact în același punct.
În echipele bune, comunicarea asta e firească. Radiologul plasează harponul, uneori notează adâncimea și direcția, iar chirurgul știe din start cum să abordeze. Pentru pacientă, asta se traduce printr-o intervenție mai clară și, de multe ori, mai scurtă.
Când se recomandă reperajul cu harpon?
Reperajul se folosește în special când există o leziune nepalpabilă care trebuie excizată chirurgical. Situațiile sunt variate. Uneori este vorba despre o leziune suspectă descoperită la screening. Alteori, despre microcalcificări care necesită excizie pentru diagnostic. Mai există și scenariul, destul de frecvent, în care o biopsie cu ac a fost făcută, dar rezultatul nu se potrivește cu imaginea. Atunci, medicul spune simplu: trebuie scoasă exact zona aceea și analizată complet.
Mai apare și cazul în care leziunea este benignă la biopsie, dar are un aspect imagistic care „nu stă bine” cu acel rezultat. Nu înseamnă automat ceva rău, dar înseamnă că echipa vrea certitudine. Harponul devine, în astfel de momente, un fel de garanție logistică: ce se scoate este fix ce s-a văzut la investigație.
Cum decurge procedura, fără povești înfricoșătoare
De cele mai multe ori, plasarea harponului se face în ziua operației sau foarte aproape de intervenție. Are logică: reperul rămâne stabil, se minimizează riscul de deplasare și se leagă mai bine tot traseul pacientă, imagistică, sală.
Procedura în sine seamănă mult cu o puncție ghidată. Zona se dezinfectează, se face anestezie locală, apoi radiologul introduce acul sub control imagistic, exact spre leziune. Prin ac se avansează firul, iar capătul cu cârlig se fixează. Acul se retrage, firul rămâne. Partea din afară se prinde cu un pansament, ca să nu se miște din greșeală.
De obicei, senzația este de presiune și disconfort, uneori o durere scurtă, mai ales la anestezie sau când se manevrează acul. Nu e o procedură plăcută, evident, dar nici nu e acea experiență greu de dus pe care o construiește mintea după o noapte de căutări online. Unele paciente îmi spun după: „A fost mai ușor decât mi-am imaginat”. Și altele spun: „M-a deranjat, dar am trecut”. Ambele reacții sunt normale.
În anumite clinici se folosește formularea de harpon eco, adică plasarea reperului se face ghidat ecografic, în timp real, cu avantajul că radiologul vede permanent unde se află vârful acului și cum se raportează la leziune.
Ce câștigă chirurgul, ce câștigă pacienta
Din partea chirurgului, câștigul principal este direcția clară. Firul oferă un traseu și o țintă. Asta înseamnă, de regulă, o excizie mai precisă și mai puțin țesut sănătos sacrificat. Când intervenția este conservatoare, fiecare centimetru contează.
Din partea pacientei, câștigul se simte în două feluri. Primul e medical: crește probabilitatea ca leziunea să fie excizată complet din prima. Al doilea e psihologic, deși poate părea „moale” la prima vedere. Când știi că există un reper și că echipa lucrează cu o hartă clară, anxietatea se mai așază. Nu dispare, nu vreau să cosmetizez. Dar se așază. E diferența dintre „se caută în sân” și „se merge acolo, la punctul marcat”.
Mai este un aspect despre care se vorbește mai rar. Harponul poate ajuta și la planificarea inciziei, mai ales când se dorește un rezultat estetic cât mai bun. Dacă știi dinainte traseul și adâncimea, poți gândi abordul mai inteligent, nu doar mai rapid.
Micile neplăceri și riscurile posibile
Cea mai frecventă neplăcere este locală. Disconfort, o vânătaie, o sensibilitate care ține o zi sau două. Uneori apare o mică sângerare la locul puncției. Sunt lucruri care, în general, se gestionează ușor.
Există și posibilitatea ca firul să se miște sau să se îndoaie. De aceea, între reperaj și operație, pacientele sunt sfătuite să se miște prudent, fără gesturi bruște cu brațul de partea respectivă și fără să tragă de pansament. Nu e vorba de fragilitate extremă, e doar un pic de atenție.
Complicațiile serioase sunt rare, dar există în teorie, mai ales dacă leziunea este foarte profundă sau aproape de peretele toracic. Tocmai de asta procedura se face sub ghidaj, de asta contează experiența radiologului și de asta e bine ca echipa să lucreze în același ritm. Medicina bună nu înseamnă că „nu se întâmplă niciodată”, ci că se lucrează atent și se știe exact ce e de făcut dacă apare o problemă.
De ce se mai folosește harponul, când există tehnici mai noi?
Da, există alternative. Unele centre folosesc marcaj cu carbon, clipuri tisulare plasate la biopsie, localizare radioghidată, semne magnetice sau alte sisteme care pot fi detectate intraoperator. Sunt metode elegante, uneori mai confortabile și, logistic, pot fi mai flexibile.
Totuși, harponul a rămas în joc dintr-un motiv simplu: funcționează. E o tehnică bine cunoscută, relativ accesibilă, aplicabilă în multe situații și ușor de integrat în fluxul clinic atunci când echipa are rutină. În multe locuri, alternativele nu sunt încă disponibile sau sunt prea costisitoare. În alte locuri, sunt disponibile, dar harponul rămâne o opțiune solidă în anumite cazuri.
Mai există și situații în care ecografia intraoperatorie ar putea înlocui localizarea preoperatorie, dar asta depinde de vizibilitatea leziunii în timpul operației și de dotarea echipei. Dacă leziunea nu se vede bine intraoperator, harponul rămâne un ajutor foarte concret.
Cum te pregătești pentru ziua în care ai reperaj și operație
Nu cred în recomandări spuse pe un ton rigid, dar cred în întrebări puse la timp. Întreabă cum se face reperajul, cât durează, ce vei simți, dacă se face în aceeași zi cu operația, dacă trebuie să vii nemâncată. Spune clar ce tratamente iei, mai ales dacă iei anticoagulante sau antiagregante, și spune dacă ai alergii la anestezice locale sau la dezinfectanți. Nu e „prea mult”. E exact ce ajută.
Dacă ai pe cineva care poate să te însoțească, e bine să fie acolo. Nu pentru că vei fi neapărat incapabilă să te descurci, ci pentru că zilele astea sunt încărcate. Uneori te simți perfect lucidă, alteori te trezești că ai uitat să întrebi ceva simplu, gen unde lași geanta sau cât timp durează drumul între investigație și internare.
Și, da, e normal să fii speriată. Nu e un eșec al curajului. E un reflex. Important este ca frica să nu fie singurul „consultant” din cameră. Când ai informație clară și un plan bine pus la punct, frica nu dispare, dar devine suportabilă, nu te mai conduce ea.
Un final simplu, ca între oameni
Harponul, cu toată aparența lui modestă, face un lucru esențial: pune precizie acolo unde altfel ar fi multă aproximare. În localizarea leziunilor mamare nepalpabile, rolul lui este să lege investigația de operație, să reducă riscul de a scoate prea mult sau prea puțin și să crească șansa ca, atunci când se spune „scoatem exact zona suspectă”, chiar asta să se întâmple.
Când te uiți din afară, pare un fir subțire, aproape banal. Când ești în situația de a avea nevoie de el, îți dai seama că banalul ăsta e, de fapt, o formă de grijă. Precizie, atenție, respect pentru țesut și pentru omul din spatele investigației.
Social
Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România
Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin care sunt evaluate brandurile. Nu mai vorbim doar despre raportări sau compliance, ci despre cum construiești încredere, cum eviți greenwashing-ul și cum aliniezi mesajele cu realitatea din business.
CES ESG Institute este primul program privat de formare corporate din România dedicat exclusiv ESG – gândit pentru companii și profesioniști care vor să înțeleagă ce înseamnă sustenabilitatea în decizii, strategii și comunicare.
Lansat de BUCHAREST CENTER FOR ECONOMY & SOCIETY (CES Bucharest), CES ESG Institute răspunde exact acestei nevoi: un program de cursuri de 9 luni, construit pe realități din piață, care te ajută să traduci ESG în acțiuni concrete – de la strategie și operațiuni, până la poziționare, reputație și comunicare corporate.
Ce face acest program relevant pentru oamenii de marketing & comunicare:
- ESG explicat: clar, aplicat și testat în contexte de business reale
- Perspective utile și exemple din piață pentru a susține decizii strategice și mesaje credibile
- Înțelegerea impactului ESG asupra brandului, culturii organizaționale și relației cu stakeholderii
- O perspectivă integrată: business, sustenabilitate, leadership și comunicare
Lectorii programului sunt lideri și profesioniști ESG din România – oameni care fac ca sustenabilitatea să conteze, zi de zi, în business: Petronela Despoiu (Banca Transilvania), Daniela Beleș (Holcim), Alexandru Chiriță (Electrica), Mihai Toader-Pasti (ÎntreVecini & Towards0), Oana Vîlceanu (Stratos), Magdalena Caramilea (Autonom), Ana-Maria Iordache (D&B David și Baias/PwC).
Programul CES ESG Institute nu este doar despre competențe noi, ci despre repoziționare strategică: a companiei, a echipelor și a modului în care comunicăm valoare pe termen lung. Dacă lucrezi în marketing, comunicare sau leadership și vrei să înțelegi ESG fără jargon, dar cu impact real, acesta e contextul de care ai nevoie.
Înscrie-te acum, programul pornește la mijlocul lunii februarie!
-
Evenimentacum 8 ani2.500 de pachete cu tigari de contrabanda confiscate la Moisei
-
Exclusivacum 4 aniCum poate să arate o săptămână la Vlad Cazino? Planul de recompense zilnice de la acest Vampir!
-
Evenimentacum 8 aniCe spune Tudorel Toader despre scandalul momentului. Există acel document | MaramuresAZI
-
Uncategorizedacum 7 aniMagazinul care ofera huse si accesorii gsm in premiera
-
Uncategorizedacum 7 aniHusele – accesoriile de protectie ideale
-
Exclusivacum 6 aniCare este cea mai buna oferta de angajari la care pot aplica tinerele din Romania?
-
Evenimentacum 5 ani
CSALB lansează Caravana Online în cele mai mari orașe ale țării. Ce au obținut craiovenii din negocierile cu băncile
-
Evenimentacum 4 aniPlexiglas pentru perete pentru casă și local

