Dacă rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) s-a situat la 2,2% în septembrie, stabilă comparativ cu luna precedentă, în timp ce în zona euro...
Proiectul depus la Parlament i-ar putea obliga pe furnizorii de energie electrică şi gaze să treacă şi să citească lunar contorul pentru clienţii casnici, potrivit noii...
„Nu mi s-a părut absolut deloc corect, nici uman, nici profesional, situaţia în care a fost pusă doamna prim ministru Viorica Dăncilă, pentru că domnia sa...
Cu prilejul unei vizite de lucru, Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, însoţit de directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a aflat că, în prezent, se lucrează pentru...
„Zilele trecute, am avut o discuţie la Bucureşti cu toţi cei implicaţi, de la Romsilva, Apele Române, de la CNAIR, Ministerul Culturii, chiar şi cu colegii...
Pe 2 iulie, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, argumentând că schimbările iniţiate de Varşovia subminează principiul independenţei sistemului judiciar, inclusiv inamovibilitatea...
Dobânzile la creditele în lei vor creşte din nou în următoarea perioadă, ca urmare a măririi indicelui ROBOR la 3 luni în funcţie de care se...
Sorin Grindeanu a participat, vineri, la o conferinţă de presă, la Timişoara, pentru a prezenta o campanie derulată de ANCOM. Cu această ocazie Grindeanu a dezvăluit...
Apucăturile șeului IPJ Ivancea Tiberiu din ultima perioadă au înfuriat cetățeniii Sibiului care au început „să își aducă aminte” și să vorbească despre apropiații acestui „șef...
Banca Naţională nu va mai injecta bani în piaţă, iar asta înseamnă că dobânzile la care băncile se îmrpumută între ele vor creşte. Pe scurt, ratele...