Ea a mai spus că nu va mai căuta să fie realesă în funcţia de lider al partidului CDU de centru-dreapta în decembrie. A deţinut postul...
In emisiunea de aseara, de la RTV, fostul președinte Traian Băsescu a inițiat un atac fără precedent la jurnalistul Bogdan Chiriac pe care l-a numit “morsa”...
Specialistul a explicat că, potrivit acestui model, între un cutremur de suprafţă cum a fost cel din 4 martie 1977 şi unul adânc se adună 100...
Vremea la sfârşitul lunii octombrie, dar şi după data de 6 noiembrie, va fi răcoroasă, iar ploile vor fi mai dese, conform prognozei de specialitate, valabilă...
Acesta a spus că încă nu a luat decizia de a candida, deoarece este destul de greu, dar că se gândeşte serios la această posibilitate. „Vă...
Favorită pentru preşedinţia CDU pare a fi Annegret Kramp-Karrenbauer, care în prezent deţine funcţia de secretar general al partidului. Ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn doreşte...
Premierul Viorica Dăncilă nu vrea ca ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, să fie remaniat, au declarat pentru G4Media.ro surse din PSD. Dăncilă i-ar fi transmis lui Liviu...
Vedeta şi-a făcut lifting facial, iar în faţă i-au fost băgate multe fire pentru a-i putea ridica pielea. Nu este prima oară când apelează la medicul...
Într-o postare pe o reţea de socializare, Alin Cristian Mituţă fost scretar de stat în cabinetul tehnocrat, dar şi cofondator al Mişcării România Împreună a răspuns...
Contractul de închiriere va începe în al treila trimestru din 2020, când Microsoft îşi va aduna în Campus 6 sediile din mai multe clădiri din Bucureşti....